2,887 matches
-
ca la comandă, se ridicară și apoi, unele după altele, se curbară spre deget, lipindu-și boabele cleioase de unghia lui Egor. Dacă aș lăsa degetul aici, în scurt timp mi l-ar roade până la os." Era o plantă-păianjen, un păianjen fermecător. I-am povestit visul cu apa și cel cu paharul, și Egor a aprobat dând ușor din cap, fără să se mai entuziasmeze ca la început. Acum știa. Eu eram, fără nici o îndoială, aleasa, eu aveam să pătrund în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
răcoroasă în dimineața eternă. Zărisem luciul cheii de departe și mă abătusem cu câțiva pași din cărarea mea ca să ajung până acolo. Am îngenuncheat și am ridicat-o. Vinul pe care-l sorbisem în celălalt vis, amestecat cu venin de păianjen, mă amețise, îmi dăduse o stare de exaltare, pe care abia mi-o stăpâneam. Am ridicat cheia. Era o cheie de aur, de două ori mai mare decât palma mea. În adâncitura lăsată de ea pe pământ șerpui leneș, cărnos
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu tot soiul de fiare cenușii instalate în vârf, Foișorul de foc, cu ferestre prismatice, magazinul Victoria, blocurile vechi de pe Magheru, blocul Turn și, departe în zare, albăstruie și redutabilă, Casa Scânteii, în mijlocul pajiștilor înverzite. Bucureștiul ca o plasă de păianjen, pe firele căreia se cățărau încet tramvaiele cu clopoței și camioanele cu remorcă. Bucureștiul plin de schelării și macarale, cu spitale și clădiri de poștă și, minuscule, chioșcuri de ziare. Cu lacuri gri, în formă de stomacuri, dând unul într-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
termometrul Puiei arătă 39 de grade, am văzut trei soldați pălmuind o bătrână și o casă împachetată în ziare și un dric șiroind o dâră de sânge și un chitarist mușcat de un gușter. Am văzut o muscă luptând cu păianjenul și un bolnav zâmbind unui fluture. Am văzut un om rătăcit în uzină și un savant înhămat la o roabă și un lup oftând trist. Și o fată cedând într-o bucătărie de țară și un film rulând invers și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
unei lagune și un țăran mâncând rinichi de câine și telemea. Și un ciclotron invadat de ploșnițe, și o pălărie cu pana ftimulită, și doi ochi albaștri, încrezători, de lepros. Și o ciupercărie termonucleară, și o tăbăcărie de piei de păianjen, și un adolescent înfruntîndu-și părintele. Și un incendiu mistuind un depozit, și o mare de oameni cu limba tăiată, și o capelă sub cerul gurii, între măsele. Și rechinii întemeind o frăție. Iar când termometrul arătă 41 de grade, am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care eu îl cunosc, lucrul e binevenit. Niciodată să nu-ți corespundă întocmai proiectele și realizarea lor. O acțiune (sau, ca să revin la meseria mea, o operă) simetrică nu poate fi decât moartă, ca un oraș născut pe planșetă. Așa cum păianjenul, sub influența unui drog, nu-și mai țese plasa lui perfectă, ci una cu găuri și bucle dispuse haotic, creatorul lumii noastre (și, după el, scriitorul) , deformează materia, o tulbură sub influența vântului nebunesc al inspirației. Legile, schemele, firele rămân
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
jocul vostru de-a Reginele, nu te porți frumos. Dar eu îl cunosc mai bine decât voi și-ți spun că totul acolo are un înțeles și că visele tale și jocul tău, împletite între ele, alcătuiesc plasa ta de păianjen, țesută de tine nu ca să prinzi ceva în ea, ci ca să fii prinsă. Căci noi toți sîntem niște muște care își secretă singure plasa, iar păianjenul e același pentru toți. Ne vizitează doar o dată pe fiecare, la momentul potrivit, când
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și că visele tale și jocul tău, împletite între ele, alcătuiesc plasa ta de păianjen, țesută de tine nu ca să prinzi ceva în ea, ci ca să fii prinsă. Căci noi toți sîntem niște muște care își secretă singure plasa, iar păianjenul e același pentru toți. Ne vizitează doar o dată pe fiecare, la momentul potrivit, când plasa noastră e gata și-i poate suporta greutatea. Și doar tu, dintre toate ființele lumii acesteia, vei putea să te smulgi pentru o clipă din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
moarte, ciuperci ude - îmi tremura în fața ochilor. Pădurea nu avea limite, nu avea sens, ea era singura lume pe care ți-o puteai imagina. Un lătrat de vulpe undeva mai la deal. O scânteiere de rouă într-o plasă de păianjen. Un tril de mierlă. Adieri răcoroase. Foarte departe, în fundul văii, într-un amestec de aur și umbre, am zărit o casă. Pe măsură ce rnă apropiam, contururile îi deveneau mai ferme: o hardughie de lemn, cu etaj, dreptunghiulară ca o ladă, fără
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
țâșnea bâzâind din vreun colț și se rotea apoi la nesfârșit prin toate ungherele. Înaintând cu pași mici printre vechiturile alea, am dat de primele trepte ale unei scări care ducea la etaj. Le-am urcat încet, bocănind. Prin colțuri, păianjenii pândeau în pânzele lor dese, încremeniți, uriași. La etaj, la capătul altor culoare, am dat de o ușă încuiată, cu clanță boantă de alamă coclită sub care se vedea, indecentă, gaura cheii. Tensiunea din mine, frica aceea, curiozitatea, dorința aceea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
despărțit greu de Egor în acea după-amiază, ca și când aș fi știut că nu aveam să-l mai văd niciodată. L-am privit cum stătea în pragul casei, până unde mă condusese: monstru melancolic, din altă lume, înspăimîntător de fragil, mare păianjen uscat și trist, făcîndu-mi, încet, semn cu mâna. Am întors de mai multe ori capul spre el, în timp ce mă îndepărtam pe cărare. Era mereu acolo, în ușă, nemișcat. Dând colțul, n-am mai văzut decât foișorul cu fereastra sclipitoare din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
-o peste pământul înțelenit până am ajuns la ușa pe care-o știam atât de bine. Lacătul era pus, dar nu era încuiat, atârna, ruginit și buretos, de belciugele lui. Am deschis ușa și-am privit înăuntru. Sub pânzele de păianjen, grele și pline de insecte mișunătoare, se vedeau în penumbră unelte vechi: târnăcoape, lopeți, bucăți ciudate de tablă, o nicovală, fiare răsucite, scoabe, toate acoperite de cruste cărămizii de rugină. O găleată turtită era plină până la jumătate cu var solidificat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o mai ascultai cu urechile, ci cu toată pielea deodată, care-ți umplea canalele venelor de ecouri, cu care îți intra în rezonanță structura osoasă. Ajunsă în creier, la porțile sufletului, ca o doză de mescalină sau ca un dulce păianjen care-și injectează în corpul victimei enzimele dizolvante, această muzică se substituia sufletului și, asemenea unui homuncul perfid, prelua în mâini ferme hățurile trupului. Apoi muzica, asemenea unor unde peristaltice de azur, cobora de-a lungul jugularelor, invada canalele limfatice
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
planetă. Monstrul însuși crescuse. Caroseria Daciei rămăsese înscrustată în spinarea lui albicioasă ca o minusculă cochilie. Trupul acoperea o suprafață uriașă, iar degetele infinit ramificate se întindeau acum, pornind din cele două brațe, de jur împrejur, ca o plasă de păianjen. De la primele atingeri ale miliardelor de clape terminale, ultimii oameni se prefăcură și ei în pulbere. Aceasta nu mai era muzică - sau era muzica de care vorbeau pitagoreicii. Nici o ureche omenească nu mai putea s-o audă, pentru că ea nu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe unii în blănuri de sobol, iar pe alții în zdrențe. Asta în trecut. Cât despre prezent, colegul nostru nici măcar nu făcea aluzie la el, știind, chipurile, cât de bine, cât de temeinic cunoșteam noi acest prezent. Dar pânza de păianjen era deja gata țesută. Pe firele ei încâlcite, rezistente, parcă de oțel, pășeam cu toții încrezători - căci nu puteam să nu-l urmăm pe Burkeviț -, ajungând la convingerea fermă că, la fel ca atunci când se folosea tracțiunea animală, și acum, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
colocutoare (și, într-un fel, colocatare), pentru lărgirea educația lor, în timp ce Carmen Carpen își trăgea, pe picioarele-i rămase goale dintr-un capitol anterior, cambrându-și-le ca, pe poante, o balerină în tutu, niște ciorapi de subțirimea și griul pânzei de păianjen, dacă nu chiar din materialul însuși, imaterial, al Arachneei, și de acea inconsistență a unei file de hârtie pe care focul o spuzește, fără s-o mistuie de tot. Tot mai intrigată, mai geloasă, mai nelalocul ei acum, Nora Aron
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
mișcare și zgomot. Decât să aleg în parte, preferam jucăria întreagă.” Irina le domină pe celelalte două fete care sunt prea șterse, deși nici ea nu are parte de o analiză prea pozitivă. E violent fardată și seamănă cu un păianjen: „gătită într-o rochie scurtă, îi ieșeau picioarele subțiri, interminabile, pe care și le leagănă pe rând, fără sfială, ca o persoană care n-ar simți nici cea mai mică nedumerire printre streini, cu mâinile fără mâneci în mănuși lungi
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
încredere la paginile anterioare. Ce afli de fapt acolo? O altă povestire și un alt labirint straniu. Povestirea se intitulează Abenjacán El Bojarí, mort în labirintul său, fiind însoțită de un motto, un verset din Coran, XXIX, 41: „... seamănă cu păianjenii care își țes pânza“. Versetul spune de fapt că acela care își caută un alt oblăduitor decât pe Dumnezeu este asemeni păianjenului care își face casă din pânza pe care singur o țese. Doar că nimic în această lume nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Bojarí, mort în labirintul său, fiind însoțită de un motto, un verset din Coran, XXIX, 41: „... seamănă cu păianjenii care își țes pânza“. Versetul spune de fapt că acela care își caută un alt oblăduitor decât pe Dumnezeu este asemeni păianjenului care își face casă din pânza pe care singur o țese. Doar că nimic în această lume nu e mai fragil decât casa păianjenului. Versetul următor are un sunet realmente definitiv: „Dumnezeu știe că ceea ce cheamă în locul lui este nimicul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
spune de fapt că acela care își caută un alt oblăduitor decât pe Dumnezeu este asemeni păianjenului care își face casă din pânza pe care singur o țese. Doar că nimic în această lume nu e mai fragil decât casa păianjenului. Versetul următor are un sunet realmente definitiv: „Dumnezeu știe că ceea ce cheamă în locul lui este nimicul“ (XXIX, 42). Așa este, iar nimicul poate lua în mintea omului forme seducătoare, precum imaginea acelui labirint ce este văzut ca adăpost sigur. Dar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
32. Are dreptate, edificiul care se complică întruna este el însuși o povestire. Iar despre o astfel de povestire, adaugă Unwin, nu poți afirma că este explicabilă sau inexplicabilă. Un analogon mai potrivit al povestirii pare să fie pânza de păianjen. Lectura ei nu se încheie întrun loc sau altul, la o dată sau alta. Nimeni nu ar trebui săși propună, așadar, săi afle un sens ultim. În același timp, ni se spune abrupt că „rezolvarea misterului este, întotdeauna, inferioară misterului ca
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu știu cine e mai vinovat de asta: cei care au ținut să-și prezinte arta ca pe un lucru imund sau publicul care refuză din start orice chestie care i-ar putea solicita efortul gândirii. DISPLAY O șopârlă desenată înghițind un păianjen desenat Diana SOARE Nu țin minte să fi fost vreodată încuiată fără voia mea într-o cameră. O singură dimineață plânsă îmi amintesc, când m-am trezit, copil fiind, singură în tot apartamentul. Senzație imposibil de descris întocmai, un soi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
dinaintea unei mulțimi, dar percepția a fost cu totul alta decât a celui care stă seara singur dinaintea monitorului.“ Și aude țipete înăbușite, bâzâitul unui bondar roșu și apa curgând prin țevi ruginite, în timp ce privește o șopârlă desenată înghițind un păianjen desenat. Bogdan Mustață, autorul scurtmetrajului O zi bună de plajă „Când veneam în România, vedeam numai babe care vroiau să fie respectate“ Interviu realizat de Iulia Blaga A absolvit UNATC-ul, fiind coleg de an cu Cătălin Mitulescu (dar e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
chiot de bucurie de parcă s-ar fi întors Iisus. Ceva deosebit de înduioșător între relația dintre noi au fost vinurile. Kraft știa despre vinuri mult mai multe decât mine și deseori aducea acasă pentru masă adevărate comori acoperite cu pânze de păianjen. Dar, Kraft avea întotdeauna un pahar plin în fața lui, când ne așezam să mâncăm, vinul era numai pentru mine. Kraft era alcoolic. Nu reușea să bea nici măcar o înghițitură de vin fără să înceapă o beție care putea dura o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
care vor să te păcălească, să te atragă în plasă și să te usuce, și e destul de periculos dacă nu cunoști obiceiurile. Sunt foare periculoși. Umblă tot timpul singuri și te așteaptă la cotitură să te înhațe. Li se spune «păianjeni». Eu am auzit vorbe despre ei, da n-am văzut niciodată. La noi nu erau. Săptămâna trecută a fost o inundație foarte nasoală care ne-a ținut două zile printre ziduri, în hrube. Unii mai curajoși au plecat după hrană
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]