35,668 matches
-
când „Domnul R.”) aflat în pragul pensiei, dar „beneficiind” încă de suficientă vigoare intelectuală și fizică, este atras de Teodora, „femeia fatală” din visurile sale (nocturne sau diurne). O descrie la modul pateticromantic: subțire, nici scundă, nici înaltă, față smeadă, părul negru revărsat pe umeri, ca o „invitație la păcat” (citez chiar de la începutul caietului). Deși am parcurs puține pagini, am deja impresia că manuscrisul lui P.H.L. este o confesiune disimulată. Sexagenarul scriitor, persoană publică cunoscută la vremea lui, remarcabilă prin
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
comentează autorul „atotștiutor”, anticipând desfășurarea evenimentelor. Profesorul nu și dă seama cum se prinde treptat într-un păienjeniș imaginar, țesut de luminițele jucăușe din ochii ei umbriți de sprâncenele bine desenate, ce devin și mai expresivi pe fundalul valului de păr negru și des, căzut pe umeri. Aș putea spune că aici P.H.L. se lasă în voia unui stereotip romantic „prizat” din proza secolului al XIX-lea, pe care a avut-o la dispoziție în bibliotecile româno-rusești din Chișinăul tinereții sale
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ei, pentru a rămâne la hotel o zi două, „sau chiar mai multe”. Teodora a încuviințat în tăcere, vorbind însă cu ochii (acum Profesorului i s-au părut negri), în care i se aprindeau scurt mici luminițe. I-a mângâiat părul, gândindu-se din nou la tabloul alegoric Păcatul de Franz Stuck, descoperit cândva dintr-o revistă ilustrată. Încă din adolescență, Domnul R., actualul profesor și ziarist de ocazie, avea obiceiul să caute prin poduri de case (ale rudelor apropiate) colecții
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
bănuiește ceva?), să îl captiveze tot mai mult cu vorba ei calmă, cu felul cum îl privește drept în ochi, deschis, oferindu-i cu generozitate și încredere gândurile și trăirile ei imediate. Domnul R. se surprinde admirându-i mâinile frumoase, părul negru contrastând cu fața smeadă, și își dă seama că, într-adevăr, Teodora a început să-l intereseze „nepermis de mult”, cum conchide, pe un ton de reproș, P.H. Lippa, scriitorul pe care contemporanii l-au cunoscut ca pe un
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
în hrubele pline de licorile binecuvântate ale Basarabiei. Contemplându-și eroii, P.H.L. justifică într-o paranteză, din nou, dar altfel, titlul pe care ar vrea să-l dea povestirii sale: Valul negru. Este o referință la obsesia „vizuală” a Profesorului: părul ei negru vălurind pe umeri și pe omoplați, precum coama unei iepe de rasă. „Pletele ei emană o senzualitate strălucitoare!” - exclamă scriitorul, notând din nou, în aceeași paranteză, datele esențiale ale narațiunii sale: întâlnirea cu Teodora devine concretizarea visurilor din
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
în voie „moftul” divagațiilor „culturale”. Nu-i retează nici măcar tentația un pic „exhibiționistă” de a medita cu voce tare, în prezența ei, mai ales când o contemplă alături, întinsă pe o parte, cu șoldul arcuit, picioarele relaxate, sânii destinși și părul revărsat pe pernă. „Domnul Profesor”, cum îi spune ea cel mai adesea, făcînd o trimitere glumeață, aproape imperceptibilă, la „profesoratul” său în ale dragostei, mai are un „moft”: refuză orice asociere livrescă între orele și zilele trăite de el cu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
a Teodorei. Numai astfel, (i-a declarat-o de multe ori) îl „inspiră”, ba chiar îl face să fie mai „deștept”, adică i se reactivează anumite „zone adormite ale minții”. „-Înseamnă că ești tânăr, așa că nu te mai «lăudaă cu «părul albă, că nu te prinde!” - îl admonesta Teodora. „-Ei, dacă s-ar măsura tinerețea numai cu sprinteneala vorbelor!...” Își mai revenea din acest „intermezzo melancolic” după ce ea îl săruta și îi șoptea la ureche: „Azi ai fost atât de bun
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
fluturaș?” „- Fiindcă iubești fluturii și dorești să zbori ca ei.” „- Bunicule, vrei să-ți arăt cum zbor eu?” „- Da!” Clara și-a desprins brusc mânuța din strânsoare și a țîșnit înainte săltând de pe un picior pe altul. Vântul îi răvășea părul blond ca și cum ar fi luat-o pe sus, după cum păreau să spună țipetele-i ascuțite și exclamațiile: „Uite, bunicule! Uite, bunicule!” * * * Drumul pe care continuă să meargă Profesorul împreună cu Clara se pierde în zare, peste culmea dealului. Poate vor ajunge
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
nu vreți să scoateți o vorbă? Și străinul slobozi un hohot de rîs care umplu toată camera. Se ridică de pe scaun, deschise o mapă neagră și scoase de acolo cîteva batoane mari de ciocolată. Întinse fiecăruia cîte unul, ciufuli vesel părul lui Virgil, îl pișcă puțin de bărbie pe Tomiță, iar pe Bărzăun îl strînse la piept spunîndu-i "pistruiat'. Începu să rîdă chiar și Nicanor, dar, văzînd că Virgil se uită mirat la el, se încruntă numaidecît. Ei, acum putem sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
întoarse capul și crezu că soarele răsare chiar atunci în ușa primăriei. Ilinca! șopti el fără să-l audă nimeni. Într-adevăr, pe ușă intrase Ilinca, îmbrăcată într-o rochiță roz, cu săndăluțe albe și cu o floricică roșie în păr. Se opri în prag rîzînd. Apoi își duse repede amîndouă mîinile la ochi și începu să suspine. Această trecere neașteptată de la rîs la plîns nu făcu decît să stîrnească un hohot general de rîs. Ce ai, frumoasă Cosînzeană, de plîngi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
i-ai spus mamei tale că mergem acolo? Ei, i-am spus, strîmbă Ilinca buzele, cum era să-i spun așa ceva?... Dar am întrebat-o dac-a auzit vreodată de Peștera Liliecilor. Și ce-a răspuns? întrebă Virgil luîndu-i din păr un puf de păpădie. A zis că a auzit de la bunicul ei, dar căă... C-c-c-că ce? deveni și Nuțu curios. Că... acolo nu se duce nimeni... Și mi-a spus un fel de poveste, ori legendă, nu știu ce-i, da-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Ilinca cu glas stins și încărcat de regrete... Hai să lăsăm pe altă dată... cînd o să venim special pentru asta... Acum trebuie să mergem unde ne-am pornit... Vin și eu atunci la prins păstrăvi! îi asigură Virgil ciufulind prietenos părul Bărzăunului. Păi venim cu toții, ce naiba, se arătă de acord și Vlad, căruia nu-i convenea deloc întorsătura pe care o luau lucrurile. Hotărîm pentru altă dată, cînd să venim numai pentru păstrăvi și venim. Cine n-ar vrea să mănînce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și mai tare, f-f-fără ca noi să știm de ce. S-s-săraca! Cînd am ieșit din peșteră, eram numai eu, I-I-Ilinca, Vlad și Bărz-z-zăunul. Virgil, ioc. Asta ne mai trebuia!... Uitîndu-ne noi mai bine la Ilinca, ce crezi d-d-dumneata c-c-c-am văzut în părul ei?... Un liliac! Pe c-c-cuvînt! Mă crezi?... Iar ea t-tot timpul au și au, de credeai c-o ta-taie cineva. Păi ce, pu-puțin lucru-i să ai în păr o di-dihanie ca aia? Vlad o pr-pr-prinde-n brațe și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mai bine la Ilinca, ce crezi d-d-dumneata c-c-c-am văzut în părul ei?... Un liliac! Pe c-c-cuvînt! Mă crezi?... Iar ea t-tot timpul au și au, de credeai c-o ta-taie cineva. Păi ce, pu-puțin lucru-i să ai în păr o di-dihanie ca aia? Vlad o pr-pr-prinde-n brațe și-i zice: t-taci, tu, că nu te m-mănîncă! E un liliac mic. Dar ea, cînd aude, au și au mai t-tare. Dr-dracul l-a mai pus atunci pe Bărzăun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
peșteră?... Și că d-dacă l-au omorît pietrele a-alea? Idiotul! Nu putea s-să tacă? Ilincăi atîta i-a t-trebuit s-audă. A-nceput să u-urle și mai ceva și să z-z-zică îngrozită c-că liliacul din părul ei nu-i liliac a-adevărat, ci Virgil prefăcut în li-li-lliac, așa cum auzise ea de la m-mă-sa că pățiseră tătarii. Da, dom'le! Zicea c-o fi băut și el din apa ceea și a devenit liliac... N-noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
un fleac de zgîrietură), dar, de, doctorul trebuie să le știe pe toate. Nuțu s-a lăsat tras de limbă încetul cu încetul, pînă a spus tot. Iar doctorul, auzind despre ce-i vorba, l-a descusut din fir în păr, pînă a aflat tot, deși la început se făcea că nu-l interesează peștera. Tot bandajîndu-1 și răsbandajîndu-l pe Nuțu la picior, i-a spus să vină și a doua zi la dispensar, ca nu cumva să facă vreo cangrenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
luminarea! Iar Ilinca nu vrea să mai meargă cu nimeni. I-a spus atunci, seara, cînd i-a adus de la rîul din munți 8 păstrăvi și 12 boișteni, că în fiecare noapte visează cum i se zbate un liliac în păr și nu aude decît pîrîitul pietrelor care cădeau din tavanul peșterii. Pe Nuțu lui Răstoacă l-a exclus definitiv din gîndurile sale. Phii, ce momîie! zise Bărzăunul cînd își aminti de făptura lui Nuțu, plină toată de noroi și tremurînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
întîmpla minuni? Și ce mai conta că lîngă ea se afla Nuțu lui Răstoacă? Bărzăunul sări de pe pătură, apoi rămase ca un plop. Nu mai știa ce să facă. Bine te-am găsit, cărturarule! salută Ilinca scuturîndu-și o șuviță de păr de pe un ochi. N-noroc, pușlama, zise rîzînd strîmb și Nuțu, întinzîndu-i o mînă moale ca o broască. Credeam c-ai plecat din sat, continuă Ilinca așezîndu-se pe pătură și luînd cartea în mînă. Nu te-a mai văzut nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
tu, dacă vrei, poți să nici nu intri în peșteră. Rămîi cîteva minute afară, că facem noi toată treaba. Ilinca nu m-merge, răspunse Nuțu în locul ei. Acolo nu-i de ea. Vrei să-i intre iar un li-li-liac în păr?... Ea mai bine merge la mare, că-i sezon. Ei, și tu!... făcu țîfnoasă Ilinca. De ce să nu merg?... Acum mi-a mai trecut teama și zău că m-ar atrage iar o călătorie pînă acolo... Și-o să fac chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Bărzăun și constată un lucru foarte surprinzător pentru ea: Bărzăunul nu numai că nu era deloc urît, dar era chiar foarte simpatic. Pistruii de pe față aproape că dispăruseră, lăsînd locul, pe ici pe colo, cîte unui coș mic, avea un păr stufos, buclat, ochi albaștri și jucăuși ca două zvîrlugi. Bărzăunul, văzînd cu cîtă atenție e privit și ascultat, se simțea în al nouălea cer. Așa că lungi povestirea cît putu mai mult, făcînd și cîteva considerații strict personale, de care în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
iubite cu un poem decît cu tot aurul lumii! (Asta era credința Bărzăunului în acele clipe). Păi, scrie poezii, dragă, îl invită Ilinca plină de încredere. Sînt convinsă că ai putea scrie poezii foarte frumoase... pentru că ai ochi albaștri... și păr aproape ca Eminescu... Bărzăunul crezu că se sufocă de atîta plăcere. Numai că Ilinca nu se opri la aceste considerații, ci o întoarse deodată într-o direcție total anapoda: Și Virgil scrie, continuă ea cu un glas aparte... scrie poezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
buhos. De cum dădu cu ochii de Ilinca îi spuse să-l aștepte doar o clipă. Și, într-adevăr, se îmbrăcă mai repede decît s-ar fi așteptat oricine, dădu cu puțină apă pe față și o zbughi pe ușă pieptănîndu-și părul cu degetele. Unde pleci, mă, nemîncat? strigă maică-sa la el. Nu mi-i foame, mamă, răspunse Bărzăunul ieșind pe poartă. Las' că mănînc eu... mai tîrziu! Și se înfățișă cu față zîmbitoare, ca un victorios. Cît e ceasul? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
să le spui "La cireșe", de Ion Creangă, ca să nu se mai trezească niciodată. Actorul nu numai că nu se supără de vorbele Bărzăunului, dar se porni pe niște hohote de rîs ca un clămpănit de meliță, apoi îi ciufuli părul și-i spuse: Actor să te faci, Ticule, că mulți draci mai ai în tine! Între timp, peștele se fripsese și fu împărțit frățește tuturor participanților. Ilinca însă fu cea mai cîștigată dintre toți, pentru că în afară de porția ei se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
zîmbi și lăsă capul în jos fericit. Asta însemna că Ilinca tot ține un pic la el. Iar faptul că a venit chiar acasă pentru a-i vorbi, asta era de-a dreptul extraordinar. Tocmai cînd se cățărase într-un păr uriaș pentru a-și servi musafira cu cele mai mari și mai rumene pere, auzi lîngă el glasul lui Virgil: Bun noroc, fraților! salută el ca și cum atunci ar fi ieșit din mină și s-ar fi întîlnit cu ortacii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ia fiecare și toate celelalte. Și, după ce mai mîncară cîte o pară și-l ridicară cu toții în slăvi pe Bărzăun, de parcă el ar fi fost tatăl perelor, actorul lovi cît putu de tare cu pumnul în masa de lemn de sub păr strigînd: Fraților, țineți minte ce vă spune nea Petrică: o să fie extraordinar!... O să vedeți voi! Unde se vede cum s-a convins Bărzăunul că lîngă orice înălțime cucerită se ascunde și o prăpastie C ine s-ar fi putut aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]