3,617 matches
-
după ce lua un calmant, ca să doarmă bine, timpul și o altă fată erau cea mai bună soluție, Bobby nu era prost și s-ar fi burzuluit imediat... Dar povestea se complica. Ieșea la iveală faptul că lui Bobby nu-i păsase niciodată prea mult de fata cea nouă de la Villa Marta, n-o iubise niciodată, ea Îl Încuraja, dar el n-o iubise decît pe Peggy... Juan Lucas era gata să-i spună: atunci de ce mai făceai pe Don Juanul?, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
o găsise dansînd cheek to cheek și cu Pipo Lastarria. La Început s-a făcut că nu-i pasă de Pipo și a rugat-o să vină cu el, dar curînd și-a dat seama că ei nici nu-i păsa de el și atunci a trebuit să-și măsoare puterile cu văru-său. Își amintea că dăduseră cu picioarele și cu pumnii, Își amintea că i-a curs sînge din nas și că și el i-a dat borșul lui Pipo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
invite la dans. Zbura nu altceva, de fiecare dată trecea mai repede, era drăguță și nu avea nici o importanță dacă o călcau pe rochia lungă de tul, o tîra pe jos, peste tot era numai tul, ei nici nu-i păsa, petrecea de minune, se Învîrtea, schimbînd ritmul ori de cîte ori profesorii schimbau ritmul. Și acum tocmai trecuseră la ritmul de raspa, dansați!, dansați!, dansați!, dansul popular raspa!, toți se uitau la ea văzînd cît era de drăgălașă, cu mîinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și le azvîrlea cu dărnicie În toate părțile, Încît Susan a fost silită să-i spună lui Carlos să nu-l mai Învețe asemenea lucruri, chiar dacă venea la el să-l Întrebe ce Înseamnă. Dar lui Julius nu-i mai păsa de nimic. Știa acum ce Înseamnă să te culci cu o fată și se simțea la aceeași Înălțime cu fratele lui. Bobby Îi făcea și el o mulțime de necazuri, era din ce În ce mai violent, bietul de el putea să-și piardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
celelalte șase dimineți din mica mea vacanță pariziană. Același ziar - cu foarte multe secțiuni aruncate pe jos -, același croissant, aceeași lume grăbită văzută de la fereastră. Oare făceau și ei efortul de-a fi normali, sau, pur și simplu, nu le păsa? De ea m-am despărțit frățește, pupându-ne pe obraji în pragul ușii (dar gândindu-mă că pe foarte puține femei din viața mea aveam să ajung să le cunosc vreodată mai intim), iar el m-a dus cu Fiat-ul
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
ridonul pe care erau așezați în ordinea mărimii, tru purile goale ce se-mbrățișau peste cearșafuri. Victor și Ingrid erau acum prieteni „oficiali“. În pauze se-ntâl neau pe culoar, lângă un calorifer, și se țineau de mână, fără să le pese de ce-aveau să spună colegii. Spre casă, înfruntau vijelia împreună. Căutau piațete ferite de vânt, unde ningea tăcut în lumina câte unui felinar. Se sărutau disperat, spri jiniți de câte-o fațadă de bloc vechi, pătrundeau în holuri întunecoase
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
chețel de foițe embrio nare pliate complicat. Mai mult nu putu să-i spună. Lacrimile îi șiroiau pe toată fața. „Vino!“, îi strigă isteric, descheindu-și bluza cu degete tremurătoare. „Ce-mi pasă de el? Cine e el ca să-mi pese?“ Victor se ridică și se-ndreptă către ușă, fără să mai vadă cum Ingrid se prăbușește, cu sânii goi, pe pat, cum mușcă perna um plând-o de salivă, cum se zbate, cum zgârie cu un ghiile cearșaful. Ajuns acasă, băiatul
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
el nu era o sursă de cunoaștere, ci una de (sublim-ridicol) di ver tis ment. Nu era un maestru adevărat, dar atingea mira culosul în mimarea calității de maestru în aseme nea măsură încât, ca unor îndrăgostiți, nu ne mai păsa dacă suntem mințiți, atâta vreme cât minciuna era frumoasă. Și cu cât entuziasm pornea la treabă de fiecare dată! Se lansa în proiecte ce mereu se dezumflau pe drum, care de care mai fantaste. Merită să poves tesc aici, pe scurt - ar
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Unii ajunseseră să mă creadă nebun, căci ce poți gândi despre un om care, la 15°C, stă calm pe o bancă, în parc și citește; vara, mai zic și eu, e o plăcere, dar iarna... Mie, însă, nu-mi păsa de ce cred ei, pur și simplu nu-i observam, căci Parcul Miracolelor constituia, ca să folosesc un termen din matematică, domeniul meu de definiție... 6 ...tic-tac, tic-tac... Nu, că asta-i bună! Iată-mă și pensionar. Păcat că n-am putut
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
crede că tot ce zboară se mănâncă, că toți se topesc de dragul și dorul tuturor, cu asta - da, sunt cu totul de acord. Vezi, tu, dragul meu soț, fiecare se preocupă doar de el și de-ale lui. Ce-i păsa lui Georgică de tine, chiar dacă nu te văzuse de o bună bucată de vreme. Avea altă treabă, mergea la vreun curs, sau avea vreo întâlnire cu vreo tipă. Ia stai, nu cumva...?” “Ce prostii pot să-ți treacă prin cap
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
din urmă cu nouăsprezece ani, când Cappy sărise la Joan cu un laț făcut dintr-un cablu electric. Așa și-l imagina pe fratele ei, în timp ce pătrundea tot mai adânc în întuneric cu capul înainte. Rădăcina tuturor accidentelor lui: îi păsa mult prea mult. Lângă Grand Island, la trei sute douăzeci de kilometri de Sioux, în timp ce se iveau zorile, iar cerul căpăta culoarea piersicii, zări Platte. Primele raze îi luminau cafeniul mocirlos, liniștind-o. Ceva îi atrase atenția, valuri sidefii, presărate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ei, Mark părea aproape popular. Bizar: voia ca până și poliția să aibă o părere bună despre el. Chiar și bărbații ăștia, care voiau s-o convingă că mai fusese cineva care îl azvârlise pe Mark de pe șosea. Nu le păsa ce i se întâmplase lui Mark. Mark era doar un set de urme de cauciucuri. În tot timpul întrevederii, pipăi bilețelul ascuns în geanta ei de stofă. Bilețelul de la cel care-l găsise pe Mark, de la cel care-l adusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ridică umerii. — Eu n-am făcut nimic. Aș vrea să pot face ceva. Îi oferi batista lui - ultimul bărbat din America de Nord care-și mai sufla nasul într-o bucată de stofă. O folosi, scoțând niște zgomote oribile, fără să-i pese. Nu pot pleca de aici. Am încercat de atâtea ori. Chicago. L.A. Chiar și Boulder. De fiecare dată când o iau de la început, când încerc să mă prefac că sunt normală, locul ăsta mă târăște înapoi. Toată viața mea am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
tău. Karin voia să se topească în femeia asta, să lase totul în seama ei, s-o lase pe Barbara să aibă grijă de ea așa cum încercase ea să aibă grijă de Mark. Ți-ar fi plăcut de el. Îi păsa de toată lumea. Îmi place de el, spuse Barbara. Așa cum e. Iar cuvintele ei o umplură pe Karin de rușine. În mai, Karin era deja depășită. Nu fac nimic pentru el, îi spunea ea lui Daniel. Zici că lucrează toată ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în brațe, cu fața în flăcări. El o ținea acum la distanță. Vântul de iunie îi biciuia părul într-o duzină de sfori. Ea strânse din ochi. El nu e așa. Era iute. Brici. Un pic cam necioplit. Dar îi păsa de toată lumea... Stătea cu mâinile încrucișate peste sâni, cu fața roșie și răvășită, cu ochii umezi. El o prinse de cot și o conduse pe alee spre mașină. Un observator din afară ar fi presupus că vede o ceartă între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fapt: povestea în sine nu exista. Nu exista un verdict final. Orice ar spune acest cronicar era doar o parte a rețelei distribuite, semnale revărsate în acest ecosistem fragil. De ce-ar conta pentru el lauda sau critica? Nu-i păsa decât ce credea fiica lui. Prietena fiicei lui. Shawna. Shawna. Citiseră articolul ăsta, dar încă nu văzuseră cartea. Dacă lui Jess îi pica în mână Țara mirării - și își închipuia că asta se va întâmpla la un moment dat -, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o nerăbdare să afle ce ar mai putea deveni dacă rămânea aici. Cine ar mai putea fi, dacă nu mai putea fi cealaltă. Se așeză iar pe valiza răsturnată. Daniel se așeză pe iarbă, lângă ea, fără să-i mai pese de ceea ce ar fi putut vedea sau gândi despre ei oricare altă ființă umană. — Încă nu pot pleca, anunță ea. Uitasem. Mesajul de la doctorul Weber. Se întoarce săptămâna viitoare. Da, spuse Daniel. Așa e. Nu dădu nici un semn că încearcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
trăgând aer în piept și apăsându-și cealaltă palmă pe un ochi. Prea pe față - trebuia să se oprească. El îi puse mâna pe gât și apăsarea unei jumătăți de an de anihilare dispăru. În plină zi. Fără să-i pese cine-i vedea. Vechiul Robert Karsh n-ar fi făcut niciodată așa ceva. Rămaseră nemișcați până când lacrimile ei secară și el își retrase mâna. Mi-e dor de tine, Iepuraș. Mi-e dor să fim împreună. Ea nu răspunse. El mormăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
orizontul în căutarea unui indiciu care trebuia să se ivească acolo, în cele din urmă. Dar îți rămân dator pentru ofertă, sincer. Până acum poate că eram mort fără tine, doctorașule. Tu și Barbara sunteți singurii cărora chiar le-a păsat ce se întâmplă cu mine. Weber tresări la auzul acestor cuvinte, cele mai delirante pe care le rostise Mark în după-amiaza aceea. Brațele lui Mark începură să tremure, de parcă trupului său i s-ar fi făcut foarte frig. — Doctore, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
crezut că o să mai avem o șansă să discutăm variantele. E o decizie importantă și n-am... Putem discuta. Și-l ai pe doctorul Hayes. Personalul de la spital. Simțea cum stăpânirea de sine îi scapă printre degete, dar nu-i păsa. — Deci asta-i compasiunea medic-pacient, spuse ea cu voce tare. Lucrurile trebuia să iasă la iveală, pentru binele ei și al tuturor. Calmul profesional al acestui om o exaspera. De ce s-o mai fi deranjat să vină aici, dacă avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în majoritate geriatrică. Doi puști de la postul de televiziune al universității locale instalară o cameră video la jumătatea culoarului din dreapta. În afară de ei, toată lumea trăia din pensie. De ce așteptau oamenii să ajungă cu un picior în groapă ca să înceapă să le pese de viitor? E ceva lume, îi spuse ea lui Daniel. —Așa crezi? Câți sunt, după părerea ta? —Nu știu. Știi cum sunt eu cu cifrele. Cincizeci? Șaizeci? — Deci... cam o zecime de procent dintre cei afectați în mod direct, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
tăgăduită. Filosofii întregi de viață, abandonate cu dezgust. Pianistul pe care-l intervievase, care se trezise într-o dimineață după o boală îndelungată, fără vreo patologie vizibilă, capabil încă să cânte, dar fără să simtă muzica sau să-i mai pese de ea... Conștient: iat-o pe soția lui, care dormea lângă el, cu capul pe pernă. Gândul ăsta prindea contur în el în timp ce stătea treaz în zori, ascultând o mierlă care-și făcea numărul de strigăte furate de la alte păsări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în sine, fără să aștepte un răspuns. Când își revine iar îndeajuns ca să poată vorbi, cuvintele lui o lasă mască. — Zice că e terminată. Zice că acum e un nimic. Ea izbucnește, jignită că fratelui ei poate încă să-i pese. Scârbită că femeia poate să-i lase baltă, după ce se ajunsese atât de departe. Iar înșelăciune. Iar risipă de evlavie. —Doamne Dumnezeule, scuipă ea. O femeie cu talentele ei! Își închipuie că lumea nu mai are nevoie de ea, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o răscolitoare furtună. Unul o ia într-o parte, Altul apucă-n cealaltă; În inimi bezne, noroi pân’ la glezne Și dragostea dusă pe baltă. 1995 Enigmatic e cuvântul Încerc, totuși, să mai visez... Gândul îmi spune să nu-mi pese... Ceva misterios se țese: și totuși, nu mă-ngrijorez. Geamu-i opac, zarea e mată nevoia de lumină e acută, fruntea mai adâncește-o cută, intuiția mai pune o spiță la roată. În piept călătoriile-s discrete, aici, toți factorii converg
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
ziua aceea n-au coborît pe uscat. Spaniolul cel chior era istovit, iar echipajul era epuizat: au mîncat ce mai aveau, niște stafide, brînză, au băut vin și, după ce au pus oameni de strajă, s-au culcat, fără să le pese de focurile ce licăreau În satul indian, de zgomotele, cîntecele și murmurul ce se auzeau sau de siluetele ce treceau pe țărm Încolo și Încoace. Apoi luna minunată se Înalță pe cer și lumina sa se revarsă din plin peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]