3,143 matches
-
rudă abandonată, față de a cărei uitare nu-și pot reprima o vină obscură, și atunci se agață de „motivele nobile” ale amneziei lor. Îmi pare totuși nedrept ca acest erzaț ideologic să prevaleze acum și scot capul pe geam. De pe peronul zugrăvit ca o amprentă artistică a Parisului, lumea ne face cu mâna semne de adio: muzicienii din fanfară, în livrelele lor colorate, oficialii, ziariștii aferați, fetele prevenitoare din comitetul organizatoric din rue d’Opera - toate se îndepărtează de noi cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
sindicate, pistoale-automat, prohibiție la alcool, mișcări de stradă... Andrei Bodiu îmi atrage atenția asupra unui articol din presa locală despre Literatur Express-ul nostru. E și o poză în care sunt surprinși câțiva colegi - călători cu bagajele la picior, pe peronul gării din Lille, lângă TGV-ul din care tocmai coborâseră. Tonul articolului este ușor persiflator, zice că te-ai fi așteptat ca în grupul acesta internațional să fie și scriitori de renume, dar nici vorbă de așa ceva. Comentăm. Nu am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Gara Bruxelles. Ne regăsim „casa noastră pe roți de fier”, o garnitură pe care scrie, în câteva limbi, Literatur Express Europa 2000. Vom străbate cu ea, ni se spune, spațiile cunoașterii până la capătul traseului. Facem și o poză colectivă pe peron, înaintea plecării în Germania. O primă fotografie completă a grupului nostru. Deși suntem pe drum și evenimentele nu și-au încheiat desfășurarea, nu-mi pot reprima sentimentul acut al curgerii timpului, un sediment care îmi otrăvește bucuria clipei. Chiar acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
A fost „pisat” din plin de avioanele aliaților în timpul războiului, încât tot ce vom vedea sunt case noi, blocuri din beton și sticlă, ridicate după 1945 cu o fervoare și o dorință de recuperare impresionante. În gară, când ieșim pe peron, avem surpriza unei primiri insolite, zgomotoase: o trupă de jazz care ne cântă piese dansante și bluesuri, nu marșuri militare. În fața lor țopăie de zor o tipă tunsă scurt, probabil șefa orchestrei sau, mai degrabă, o animatoare de profesie - genul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cunoști libertatea circulației din Occident ca să realizezi cât de stupidă și inutilă poate fi tevatura traversării hotarelor în țările fostului lagăr comunist. VASILE GÂRNEȚ: Oprim la Berlin, într-o stație, cinci minute, pentru ajustări tehnice, așa că nu putem coborî pe peron. Apoi, trenul se pune în mișcare și contemplăm de la fereastra vagonului zona centrală a orașului, pe care o traversăm. Am stat o lună la Berlin, în 1995, și comentez pentru ceilalți colegi, care îl văd prima dată. Reichstagul, cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
VASILE GÂRNEȚ: Plecăm cu un sentiment de ușurare din Kaliningrad. Chiar și acei care se arătau cumva excedați de „ospitalitatea” rușilor - tarafuri, vodcă, matrioște etc. - conchid acum că a fost ca o „escală în timp”. Studenții ne ajută la bagaje, peronul gării e invadat din nou de rafale de marș militar. Aflat încă la hotel, prind un fragment dintr-un interviu TV al unei doamne pe nume Kalinina, din stafful organizatorilor, care declară cu seninătate că scriitorii europeni sunt încântați de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
încântați de orașul Kaliningrad. „E o exagerare”, ar fi spus Petre Țuțea. Turcoaica Sezer Duru, care a dansat la intrare în Kaliningrad și s-a străduit să articuleze rusește, aruncă acum câteva vorbe în engleză și în turcă oamenilor de pe peron. O spune și pentru urechile noastre: Good bye, russians! Poore peoples! See you in Sankt Petersburg! Așa este, ne vom revedea în Rusia, dar deocamdată să vedem ce mai fac „surorile” noastre baltice. 26 iunie, luni, Vilnius VITALIE CIOBANU: Nesterov
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
enclava „sa” din Vest. Avem cam o jumătate de oră de timp suspendat. Deodată, apare ca din pământ o orchestră de muzică populară rusească, iar instrumentiștii sunt în costume roșii. Rușii nu se dezmint. Văd cum țopăie de zor pe peron, în ritmul muzicii, o impiegată de stație. Putem coborî din tren. Scriitorii dau târcoale orchestrei. Cehii, în special, sunt foarte activi. Miroslav Hule (zis și „pescarul”, pentru aerul lui frust și pentru poveștile pe care ni le-a înșirat despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Andrei Bodiu și Adrian Popescu, ghidați de Datze - o fată blondă din stafful local, foarte ageră și receptivă. O cafea preliminară cu șefele bibliotecii. Tot aici ne reîntâlnim cu Gheorghe Tofan, președintele Asociației moldo-letone, care ne întâmpinase cu flori pe peronul gării. În sala de conferințe se adună cam vreo 30 de persoane. Începe întâlnirea, cu noi, protagoniștii - trei români și suedezul Hakan Sandell -, așezați în prezidiu. Leons descrie situația de la noi. O ia de la Traian și Decebal. Prea de departe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
multe zgomote inutile, cum a fost cazul în alte părți. Sobrietatea și liniștea par să fie trăsătura lor națională de caracter. Tot aici îl regăsim pe prietenul nostru, basarabeanul Boris Buracinschi (de parcă nici n-ar fi plecat de acolo, de pe peron!). Îl văd și pe Mati Sirkel, președintele Uniunii Scriitorilor, cu care ne-am întâlnit și am discutat pe durata vizitei noastre precedente în Estonia. Mă recunoaște, dar la început are un moment de ezitare. Același aer aparent absent, dar știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
auzi ecoul pașilor lui Maiakovski mergând spre Neva, îmbrăcat într-o cămașă galbenă!...”. VITALIE CIOBANU: Orașul țarilor, capitala nordică a Rusiei de pe țărmul Golfului Finnik ne-a întâmpinat cu o grimasă ursuză: Gara Varșovia în care am intrat, oamenii de pe peron, cu aerul lor pierdut, accentuând pustietatea garniturilor de pe liniile paralele, o haită răzlețită de câini, traversând fără chef peroanele intermediare, o debarcare sub un cer... de plumb (nu știu ce cuvânt mai potrivit să găsesc - în fața acestor priveliști dezolante, intră în șomaj
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
a Rusiei de pe țărmul Golfului Finnik ne-a întâmpinat cu o grimasă ursuză: Gara Varșovia în care am intrat, oamenii de pe peron, cu aerul lor pierdut, accentuând pustietatea garniturilor de pe liniile paralele, o haită răzlețită de câini, traversând fără chef peroanele intermediare, o debarcare sub un cer... de plumb (nu știu ce cuvânt mai potrivit să găsesc - în fața acestor priveliști dezolante, intră în șomaj imaginația cea mai exuberantă). O stare de tristețe, ca un abur otrăvit, începuse să-și facă loc în inima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
un culoar îngust, prin care trecem cu destulă caznă. Privești în jur, înțelegi că ți se cere să-ți pui pe față cel puțin expresia unor cosmonauți întorși dintr-o expediție făcută pe Marte. Investiția de sentiment a celor de pe peron nu admite o replică mai plăpândă. Unii dintre ai noștri își iau rolul în serios și pășesc țanțoși. Îl zăresc pe islandezul Einar Orn Gunnarsson, beat criță, manifestându-și zgomotos bucuria de a fi în capitala rusă. Insuficiența de soare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Poate prea plină. A ieșit prntre primii cu valizele în holul hotelului, dorind să se vadă plecat cât mai repede. VASILE GÂRNEȚ: În Gara Belarusă ne așteaptă o garnitură de tip sovietic, cu vagoane de clasa a doua, miliție pe peron... Călătorim patru în compartiment, înghesuiți în cușetele strâmte: eu, VITALIE CIOBANU, Nicolae Prelipceanu și Adrian Popescu. Aglomerarea aceasta a fost provocată și de zvonul - fals până la urmă - că nu ajung locurile pentru toți dacă ne instalăm câte două persoane în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
frugală în una din sălile gării. După ce ascultăm, răbdători (n-ai cum să evadezi din scenariu!), un potpuriu de cântece interpretate de un cor de copii și primim în dar câte un trandafir, ne îndreptăm cu bagajele spre un alt peron, mai ferit, unde ne așteaptă trenul nostru, „Literatur Express Europa 2000”, cu care am călătorit de la Bruxelles până la Kaliningrad. Regăsirea trenului „istoric, burghez și comod” la Brest este o binecuvântare, ne bucurăm sincer, de parcă ne-am fi revăzut casa părintească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
altora dacă, măcar o dată de-a lungul acestui traseu, gara în care am fi coborât, cu tot calabalâcul în spate, ne-ar fi luat în primire cu indiferență, dacă în locul acestor îmbrățișări spumoase de festival interminabil am fi găsit un peron gol - nici un om, nici o vietate -, doar niște sticle de plastic plimbate, iritant, încolo și încoace, de rafalele vântului pe dalele de ciment... Ce s-ar întâmpla dacă am fi lăsați să ne descurcăm singuri într-un oraș pustiu, în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
să găsim un guvern sau o fundație privată care să finanțeze o călătorie de o asemenea durată...” VITALIE CIOBANU: Cea mai fulminant-zgomotoasă primire pe care am avut-o până acum se produce în Gara Friedrichstrasse din Berlin. Lume multă pe peron, muzică și exclamații, flori și baloane colorate. Nu poți, nu ai voie să te arăți obosit și plictisit. O mulțime indescriptibilă, înghesuindu-se pe peron, „încălzită” pesemne de campania de PR a celor de la LiteraturWERKstatt. Au fost 45 de zile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
am avut-o până acum se produce în Gara Friedrichstrasse din Berlin. Lume multă pe peron, muzică și exclamații, flori și baloane colorate. Nu poți, nu ai voie să te arăți obosit și plictisit. O mulțime indescriptibilă, înghesuindu-se pe peron, „încălzită” pesemne de campania de PR a celor de la LiteraturWERKstatt. Au fost 45 de zile în care opinia publică a fost alimentată cu mesaje de pe „frontul” nostru itinerant, 45 de zile în care oricine putea să urmărească pe o hartă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
dau seama că de o „mobilizare de suporteri” asemănătoare beneficiază majoritatea grupurilor naționale din Literatur Express: Berlinul e o mare metropolă, un „burete” uriaș care absoarbe „mesagerii” întregii Europe. Dincolo însă de specificul locului, prezența colegilor noștri români aici, pe peronul Gării Friedrichstrasse, este în primul rând meritul lor și le mulțumim pentru asta. Deja, la Berlin, ne simțim mult mai aproape de casă. VASILE GÂRNEȚ: Bagajele noastre sunt duse la hotelul Under den Linden, pe strada cu același nume, colț cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe jos spre stația de metrou, până la care trebuie să traversezi câmpul roșiatic, marțian, înțesat de canale și gropi de excavație. Linia de metrou e suspendată cam la o înălțime de 10 metri deasupra solului. Un escalator te urcă până la peron, unde pe niște suporturi metalice sunt afișate rutele trenurilor. De cealaltă parte îl zăresc pe Lasca Bakradse, attendent-ul nostru, care îmi face semn cu mâna. Pleacă în direcție opusă, spre hotelul Lobby, unde este cazat un alt grup de scriitori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
între ei într-un „fel” de germană, stricată, bineînțeles, și cu adaosuri originale, pe care, iute, lingviștii și editorialiștii au numit-o Hauptbahnhofdeutsch, germana gării centrale, un posibil sau chiar real jargon, și dacă cei care colorau pestriț aceste uriașe peroane și-ar fi pierdut uzanța propriei limbi, le-ar fi rămas cu siguranță acest „jargon”, care avea, dincolo de calitatea sa de comunicator, și pe aceea de a conserva un „instrument” necesar unei rapide și universale înțelegeri.Ă Nu, să nu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dreptate". Numai că ei nu-l vor înțelege. Nu-i vor citi cartea, nu vor merge să vadă filmul făcut după ea. "Un tip slab, în plus, cunoaștem muzica, a vrut să sară din tren, mai bine să rămână pe peron, și să nu mai conteze pe noi pentru nimic." Eterna amărăciune a cusurgiului. Ierarhii de la Vatican, dedați integral căințelor, nu vor să audă această notă falsă în euforia regăsirilor. Iar sioniștii oficiali, acei friends of Israel, prietenii săi dintotdeauna, au
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mea. Invitat la o căsătorie șiită la Sheraton Coral Beach, sunt uluit de fastul berlusco-hollywoodian al sărbătorii, tipice pentru noii îmbogățiți și care ar face să pălească restaurantul Fouquet's de pe la noi: limuzine Rolls-Royce înșirate una după alta trase la peron, matroane strălucind de pomezi și de farduri, cercei și coliere de perle, majorete; baletul ospătarilor, dansul săbiilor și cel din buric, tortul uriaș adus de niște ieniceri purtând șalvari de zuav. Orient à la Las Vegas în prime time. Îmi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
face una ca asta. Subiect de nuvelă. FOLTICENI [În timpul alegerilor] La Dolhasca, dimineața, cu câteva zile înnaintea alegerilor, vine Sevastian Moruzi 2 și dă oamenilor de-o cinste, 30-40 de lei. Oamenii în jurul lui, cu toții, pe când Giurescu umbla singur pe peron. După amiază vine Popovici (care e un rafinat, știe cum să se poarte) și cum se coboară începe a se săruta cu oamenii, scoate și dă 40 de lei. Un mehenchiu ia frumușel banii. Zice: "Mă, aiștea-s bani jidovești, hai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Buchete de molizi. Livezi. O pădurice de mesteceni. În sfârșit, iată un om care râde! Galiție țară pustie, țară tristă! La ora 9 Chedorow. La 10 și ceva ajungem la Lemberg gară de mare capitală, acoperită și cu mai multe peroane. Stăm o jumătate de ceas. Chioșc de gazete și cărți. Văd traduceri multe: Rolland, Dumas-père, Blasco Ibañez Jack London. Wladyslaw de Reymont câteva cărți de Kraszewski. Nimic de Sienkiewicz. Un mic bufet neacoperit al unei fete: ciocolată, portocale, câteva sticle
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]