2,468 matches
-
fatal, pe cinci generații... se auzi, de sub foile cosmopolite, vocea cunoscută. Pe cinci generații, auziți. Une fatalité, auziți, une catastrophe. Titi Măndița se încruntă și își scărpină, plictisit, sprânceana. Se afla deja pe scaunul de lângă șef, sorbi din cafea. Scoase pixul de sub reverul sacoului, se pregăti să facă liste de urgențe, înainte de incepe balamucul zilnic. Da, amantissime, repetă, cu zâmbet batjocoritor, sluga Titi Măndiță, vorba și zâmbetul șefului Gică Teodosiu... Tolea nu mai avea cum ignora, acum, coaliția. „Amantissime“ suna batjocoritor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la fiecare premieră bucureșteană. Acru. Cu carte, dar sec și uscat. Uneori, scăpa cîte-o intuiție surprinzătoare. Om de casă al lui Baranga, pe care-l tămîia indecent, În cronici. Și mai avea un obicei Îngrozitor : venea la premiere cu un pix În mînă, pe care-l clănțănea Într-una, exasperînd publicul...(era tatăl lui Petru Popescu, marele scenarist de peste Ocean, și soțul Didonei Popescu, actriță modestă a Naționalului!). Andrei Strihan scria decent, așezat, la obiect, dar era prea prudent; de altfel
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
când e vorba de ditamai afacerea cu toată alumina de la Ghimpătura. Eu, cel puțin, amânam treaba până murea Goncea. Că prea mult n-o mai ține. Asta-i sigur!“ Il trase pe părinte lângă el și începu să-și petreacă pixul peste stinghiile caloriferului. Parcă muzica aia căutse, acolo, la privată. - Avem asul aici, se veseli Pârțângău, zâmbind abscons. Niciodată radiațiile la mină nu au depășit normalul, pentru că altfel Ceaușescu nu punea nici mort piciorul pe-acolo. Dar să mai intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu masa, că e sâmbătă și are o nuntă la cantină după noi. Continuăm mâine. Și cu concluzii. Cu fir roșu Stătea la un colț al mesei, cel dinspre calorifer, al lungii mese cu fel de fel de hârtii, cutiuțe, pixuri, petice de ziare. Într-o sticlă de plastic, ciudatele peturi pentru berea „Comandor Günther “, retezată șerpuitor pe la jumătate, se ofilea un smoc de cârciumărese vișinii. În capătul celălalt al mesei, pe o bucată de ziar, rămăseseră câteva cojițe de salam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
carton galben. Cu litere mari, roșii: „Fiți LACONICI! Fiți DECENȚI! Anunțuri AMBIGUEE nu primim! Respectați SPAȚIUL tuturor!“ Încercase să completeze până atunci mai multe formulare. Le mototolise nemulțumită pe toate. Privea acum îngândurată un altul, neînceput. Se juca cu un pix verde, un „West Point“, demodat, metalic, butucănos, cu biluță, ieșit din uz încă dinainte de evenimentele din acel decembrie de demult. Era singură în sala mare a Biroului de Publicitate „Periniță & Județul“. Dintre cele șapte ghișee, doar unul era deschis. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
s-a recomandat de data aceasta? - N-am reținut, șopti omul de la ghișeu. Pinocheta, parcă. Și Pancreas, după soț. - Oricum, ridică din umeri insul, totul e plăsmuire. Dar am mandatare să semnez, așa că... Își scoase mănușa. Dădu să ia un pix din borcănelul de lângă ghișeu. Întinse o mână subțire, cu degete lungi, păroase, cu unghii negre, încovoiate. - Aici? Întrebă, ciocănind cu inelarul pe un loc liber, o căsuță lunguiață, din josul formularului, pe dreapta. Funcționarul slobozi doar un chiuit lung, amarnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
adică nici în vremea de azi nu au mai dat de el, doar barca au găsit-o și magnetofonul, unul mic, albăstrui și face maca-maca de-i dai drumul, care era în geamantan și ce mai avea el pe acolo, pixuri și un binoclu și a rămas niște casete mai de demult care le uitase la mine, că mai trăgea și la mine când venea aici, așa de amintire, că nu mai era nimic între noi, dar nu putea să uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
lor de reculegere provizorie și nemișcètoare înspre noul loc de joacè din mijlocul camerei, Tresèrind, când, printre jucèriile lui, întrezèresc vechea cutie de șah a lui Vlad, o primise de la tatèl lui în clasa a șasea, isi scrisese numele cu pix, în interiorul cutiei, copilul o ridicè cu amândouè mânuțele și o aduce în mijlocul camerei, pe covor, o așazè jos, la baza edificiului, apoi, se întoarce sè aducè altceva din colțul cu jucèrii, eu deschid emoționat cutia de șah, înèuntru, au mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
sunete slabe și nu prea clare. —Jim, zice Ben după un timp. Jim? Și apoi, aproape poruncitor: Jim, stai puțin, da? Venim la tine. Jim? Unde stai? Ben se uită în jur disperat. Înșfac o foaie de hârtie și un pix și el mâzgâlește ceva. —OK, ai grijă - Jim, ce se întâmplă acolo? La naiba! Se uită la noi. Cred că s-a întrerupt... Formează încă o dată numărul, dar nu-i răspunde nimeni. —Trebuie să mergem acolo numaidecât, zice el. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
un înger scria în locul meu. Când m-a văzut, s-a rușinat, a ridicat din umeri și s-a volatilizat, lăsând din grabă pe vraful de hârtii o pată de soare. Am încercat să o acopăr cu tușul negru al pixului, dar parcă aș fi scris peste o pată de grăsime. Nu se vedea nimic. N-am mai răsfoit paginile scrise până atunci de-a lungul tinereții, ca nu cumva pata să fi trecut dilatată până la începutul primului capitol, în schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
semn cu ochiul stâng, făcut leneș. El nu prea vorbește. E retras, dar genial. E fenomenal, dar e narcisist. Și dacă nu-l lauzi tu, se laudă singur. Trebuie doar să se audă și e foarte mulțumit. Întotdeauna mestecă vreun pix. Acuma ținea între buze un creion. De la Aneriu am cerut câțiva oameni care să păzească școala în noaptea asta. E guraliv băiatul ăsta. Infantil cât încape, încăpățânat ca un porc, ceea ce și este, și foarte vulgar. Îl urăsc! Cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cum trebuie, nu poți, o să vezi cum îți vine textul automat în minte dacă intri în poveste și... ești), televizorul, niște rafturi cu CD-urile, casete video cu piesele în care jucaseră cei doi, Maestrul (scrisese pe marginea casetei, cu pixul, aproape ininteligibil, numele personajului și al piesei: Hamlet, Hamlet; Trigorin, Pescărușul; Revizorul, Revizorul; Miroiu, Steaua fără nume; Woland, Maestrul și Margareta; Baronul, Bubnov, Azilul de noapte; Don Quijote, Don Quijote; Romeo, Romeo și Julieta; Oberon, Visul unei nopți de vară; Bufonul, Malvolio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
neliniștită în cerc, în semnul ăla pe care îl făcuse. S-a întors cu un vraf de tratate, s-a așezat la masă și a început să citească, răsfoia, ofta, n-a ridicat deloc privirile spre mine, sublinia cu un pix, nici nu știu cât timp a trecut până și-a învățat el lecția. Într-un sfârșit, a vorbit. Trebuie cusut, niște copci, trei copci, probabil, ca să nu ne infectăm, luăm antibiotice, ia mișcați-vă, acuma puteți veni lângă mine. M-a cusut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
În birou, nimeni. Pe masa din dreapta, o fotografie: o femeie cu ochii de aur, râzând jucăuș. Alături, o lupă mărea lemnul lăcuit. Multe hârtii. Se apropie de masa pe care n-o văzuse niciodată, zâmbește ciudat, scoate din geantă un pix și scrie pe un capăt de hârtie, sus, cu litere mici-mici: Vă iubesc!... Ia lupa și o așază peste scris. Acuma se vede. Și o inundă o frică pe care nu o avusese la intrare, se întoarce pe vârful tenișilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și vă uitați la mine ! Tu ! Arată către mine. Hai. Mișcă ! O, Doamne. Biroul meu e ticsit de tot felul de prostii. Deschid un sertar și arunc la Întâmplare hârtiile În el, după care, ușor panicată, Încep să-mi aranjez pixurile În suportul pentru chestii de scris. La biroul alăturat, Artemis Harrison Își Împrospătează rimelul. — Întâlnirea cu el va fi o adevărată sursă de inspirație, spune admirându-se În oglinjoara de mână. Știi, o groază de oameni sunt de părere că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
fost chiar... Îhm... ce-ar fi să Încercați s-o faceți Într-un loc neobișnuit ? De exemplu, la serviciu! La serviciu ! Nu e o idee rea. Lissy e un geniu. — OK ! zic. Am să Încerc ! Îmi iau geanta, scot un pix și-mi scriu pe mână „ HYPERLINK "mailto:sex@serviciu" sex@serviciu“, chiar lângă „nb: iubitule“. Mă simt brusc cuprinsă de un val de entuziasm. Ce idee super ! Mâine am să mi-o pun cu Connor la birou, și va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
pe care l-am văzut vreodată, legat cu panglică verde Închis, și care mijește ochii spre numărul de pe clădirea noastră. — Bună ziua, zice. O caut pe Emma Corrigan. — Eu sunt ! zic surprinsă. — Aha ! Zâmbește și-mi Întinde un clipboard și un pix. Ei bine, asta-i ziua dumneavoastră norocoasă. Vă rog să-mi semnați aici... Mă uit uluită la buchet. Trandafiri, frezii, niște flori movulii absolut incredible... niște chestii absolut fenomenale, roșu Închis, ca niște pampoane... niște frunzulițe verde Închis... altele verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
care seamănă destul de tare cu sparanghelul... OK. Poate că nu știu cum se numesc toate florile astea... Un lucru, Însă, știu sigur. Sunt extrem de scumpe. Există o singură persoană care și-ar fi permis să le trimită. — Stai, zic, fără să iau pixul. Vreau mai Întâi să văd de la cine sunt. Iau plicul, Îl deschid și citesc În diagonală lungul mesaj, fără să Înțeleg nimic din ce scrie, până ajung la numele iscălit În partea de jos. Jack. Simt un cuțit drept În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ai absolut nici un lucru care să-ți amintească de el În jur. Dar, dacă le păstrezi, atunci Înseamnă că-i spui „Nu-mi pasă de tine !“ Te ții tare pe poziție. Ești puternică. Ești... — Of, Doamne, OK ! zic și Înhaț pixul de la curier. O să semnez. Dar sunteți vă rog amabil să-i spuneți că asta nu Înseamnă că-l iert, și nici că n-ar fi un om extrem de cinic, de fără inimă și detestabil, care se folosește de ceilalți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
implicit a vieților celor trei. Multe se schimbară În casa lui Victor Olaru! „Fănicî al neu”, așa cum Îi spunea Maria, Își putea purta singur de grijă În punctele cele mai delicate. În spațiul său avea un scaun, hârtie și un pix. Victor săpase, Într-o noapte cu tunete și cu trăsnete, o ușă În peretele care dădea În ieslea calului. Așa că domnul Fănel, așa cum Îi spunea el, mai nou chiupului cel mare, putea să meargă numai noaptea la privată. Vecinii nu
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
cu putință, ar fi plutit ca un vultur sătul, imperial, deasupra munților, contopindu-se cu aerul Înălțimilor, cu cerul, cu stelele... Săptămâna trecută, Antoniu și-a cumpărat de lângă metrou, de la o mică papetărie, o gumă, cinci creioane, o ascuțitoare, un pix și două caiete dictando, din cele cu sârmă, și și-a făcut o mică provizie de lapte, brânză, decis să nu mai iasă În oraș până când foamea Îl va purta din nou către gura metroului. Astăzi, miercuri 12 aprilie, ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
facă, este să găsească mâine În zori drumul spre cimitirul Străulești, ca să aibă timp să mai arunce un bulgăre de pământ peste trupul neînsuflețit al lui Kawabata. Intră În Încăpere, ia caietul cu sârmă spiralată, de pe maldărul de haine, scoate pixul din interiorul sârmei Încolăcite, Îi apasă capătul cu degetul mare și mina metalică țâșnește cu un mic păcănit la suprafață. Așează caietul pe pat și, Însfârșit Îl deschide. Își pune ochelarii pe nas, și se apleacă asupra lui, se cocoșează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
buldozerelor, că pot scrie. Este singurul lucru pe care, mă rog lui Dumnezeu să mi-l lase până la sfârșit. Un cunoscut scriitor, spunea că ar vrea să moară Într-o bibliotecă, parafrazând, eu spun că aș vrea să mor cu pixul În mână.,, O voce ,,N-ai urmași, duci o viață nomadă, cine crezi că-ți va păstra scrierile? Cine le va citi? Cine va poposi asupra paginilor, pentru a face o analiză a lor? Ce istoriograf va consemna, că din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
plângi, mamă? * — ...Așadar, ceea ce la Început m-a emoționat și pe urmă m-a amuzat, am Început să o simt ca pe o corvoadă. Mă exaspera și când Îi vedeam scormonindu-și buzunarele după o bucățică de hârtie, după un pix cu mina uscată sau Întorcându-și pe dos bietele poșete Îndelung purtate, ca să găsească ceva pe care să noteze numărul de telefon, ca să mi-l dea. Acolo, cărțile de vizită sunt o ciudățenie. Iar la un moment dat, când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și se pregătește să-l completeze. Se albește la față când vede prețul, dar până la urmă e un preț mic pentru a fi slabă, iar sala e atât de aproape, încât n-ar avea nici o scuză să nu meargă. Cu pixul în mână, începe să bifeze căsuțele. Așa cum știe oricine își petrece fiecare seară în fața televizorului, mâncând mâncare la pachet, partea cea mai grea a unui program de exerciții este să faci primul pas. Ciudat, dar odată ce găsești motivația să începi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]