5,484 matches
-
strânsă de câte acuze se aduceau românilor: că cerșesc, că fură, că destabilizează organizarea așezărilor pe unde s-au aciuit și câte și mai câte. Am străbătut atunci Ungaria, Austria, Elveția, Franța, Italia și la întoarcere m-am pus pe plâns. Poate vreți să aflați de ce? Și soțul meu a fost curios să afle căci de, se întorcea cu nevasta din lumea largă după o călătorie frumoasă și în loc să-i joace inima de mulțumire, ea se pune pe plâns. Plângeam căci
Am ieșit din țară și m-am întors plângând. Domnule Cioloș, dacă mai rămâneți, vă cer un singur lucru () [Corola-blog/BlogPost/338633_a_339962]
-
pus pe plâns. Poate vreți să aflați de ce? Și soțul meu a fost curios să afle căci de, se întorcea cu nevasta din lumea largă după o călătorie frumoasă și în loc să-i joace inima de mulțumire, ea se pune pe plâns. Plângeam căci aveam de ce. I-am spus atunci că încă nu știu dacă trebuie să-i mulțumesc că am avut prilejul să văd cum este viața altor oameni sau să fiu tristă că primisem confirmarea că viața mea era în
Am ieșit din țară și m-am întors plângând. Domnule Cioloș, dacă mai rămâneți, vă cer un singur lucru () [Corola-blog/BlogPost/338633_a_339962]
-
din Vrancea care este chichirezul cu ritmul și durata bătăilor...după cum zice și nea Emil Batog, la moarte clopotul se trage de limbă, iar la celelalte evenimente se trage de sfoară...cu Veșnicia nu-i de râs, dar nici de plâns, trebuie s-o înțelegem, că ea se ocupă sigur de noi...și nu-i greu deloc, pe cuvânt!”. “Bătaie întru slava Divină!” Modest și liniștit, punctual și respectuos și cumsecade, domnul Valentin Manoliu (isonarul/dascălul acestei biserici) îmi impune o
Clopotarii ţin aproape Veşnicia () [Corola-blog/BlogPost/339951_a_341280]
-
jeluiești acestor ruși cu ochi înghețați de dragul Patriei, mai ales că și ei sunt la limita rezistenței psihice, abia mai suportă nenorocirea de a fi paznici de umbre în deșertul alb. Unii nu se mai pot abține și izbucnesc în plâns, își strigă mamele și copiii, se sinucid, dau în dambla, plâng continuu, râd fără oprire...pe când alde bădia Ion îi căinează, le așează plâns pe umeri, încearcă să le pună sufletele în mișcare, să-i umple cu nădejdi și cu
Spaima, regretul, mucenicia şi soarta lui bădia Ion (I) () [Corola-blog/BlogPost/339972_a_341301]
-
S-o preschimbi în cânt./ În limba ta/ Ți-e dor de mama/ Și vinul e mai vin,/ Și prânzul e mai prânz./ Și doar în limba ta/ Poți râde singur,/ Și doar în limba ta/ Te poți opri din plâns./ Iar când nu poți/ Nici plânge și nici râde,/ Când nu poți mângâia/ Și nici cânta, / Cu-al tău pământ,/ Cu cerul tău în față, / Tu taci atunce/ Tot în limba ta“ (În limba ta). „Eu am țară unde să
„Doar în limba ta durerea poţi s-o mângâi“ () [Corola-blog/BlogPost/339975_a_341304]
-
spunând că pe ea o cheamă Ana. La următorul a început să plângă, în timp ce fața îi râdea de bucurie. Când a ajuns la un coleg de lângă mine s-a aplecat și i-a sărutat picioarele, neputând să se oprească din plâns. - De ce plângi măicuță? - a întrebat-o el mirat, încercând să o ridice de la picioarele lui, jenat de această situație. - De fericire, dragul mamii, că aștept de ani buni să văd pe străzile noastre venind români. Spuneți-mi cum mai arată
Măicuţa Ana () [Corola-blog/BlogPost/339977_a_341306]
-
sacrificii, și cu jertfă, și cu luptă! Si a trebuit adesea, spre a ne salva norodul Sângele lui Brâncoveanu să inunde eșafodul Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfâșie-n bucăți Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăți Plânsul lui Vladimirescu să răsune din fântâni Ca un preambul la imnul ”Desteptați-vă români” Fierul scos din pieptul țării ne-a fost arma și necazul Și coroană pentru Doja, și baltag pentru Viteazul Munții noștri aur poartă, am putea să fim
Lecția de istorie () [Corola-blog/BlogPost/339979_a_341308]
-
care dă-n cimitir. De fapt, toate drumurile duc la cimitir, nu? Orice cale se termină la cimitir, nu?...Și ce zăpadă! Și ce alb! Și, iată, cum sfărmăm (cu picioarele) cel mai alb Alb, cel mai pur Pur! Adică plânsul cel înghețat al Celui pentru numele căruia trebuie să nu se împiedice Apa! Nu? Caii abia reușesc să mai care căruța cu mine. Caii...iată-i, ei sunt: “Începe să plouă, Marie.../ te rog să deschizi o fereastră.../ sunt singur
Să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu (XI – XIV) () [Corola-blog/BlogPost/339970_a_341299]
-
de după ceață cine-nchide cu doi gioni ia și masa și borcanul vă detraumatizați splina tocmai m-a șters pe creștet ce pasăre numai zbor în inconștiențe nocturne * o să mor retorizând completări de efecte voie numai a călca pe morminte plâns prestator perorând credințe de seară mai bine de tine pe schele acum lăsat grădinii îmi voi sonda înscrisurile plumbul zugrăvindu-mă sud austral relansând imperiul * cu muzicieni pe vers Ramayana sinuciderii cu orbul Zahei înainte poetul râu îți amintește viața
POSTHIND (1) – SCRISUL ÎN SINE (POEME) de GEORGE ANCA în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340072_a_341401]
-
fața-i albă îi străluce-argintul nopții. Peste pletele în valuri, cu petale de mătase, Cern sclipirile de aur iar privirea-i un străfulger, Chipul ei, e-un zămbet viu pe-ale nopții vise arse, Sufletul rănit de ani are-un plâns mocnit de înger. Umerii prin crângul serii au un șal de nor albind, Mâinile-s ca două raze peste marea înspumată, Ea străpunge imensitatea, curcubeu viu înflorind, Viața cea nocturnă, mută,în străfunduri lin înoată. Cu lungi haine de lumină
LUNA ÎN TOAMNĂ de AUREL AURAȘ în ediţia nr. 1850 din 24 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340082_a_341411]
-
și eu iubeam, Curg în file, curg în mine, te-am zărit, amorul este Arcul tău cel luminos, fiori dulci, în zbor pluteam. Dar privesc oftând în urmă, mor oceane-n cer, suspine, Ascult glasul cel lăuntric, e ecou, ce plâns încet, Uriașă roată-n timpuri, vis semeț, tu pleci, știu bine! Port un trist amurg de liniști, Lună dragă, mi-ești sonet! Vrei, nemărginită-n stele, să mai zbori prin lumi de inimi, Vrei să porți neliniști, clipe, ascultând adânc
LUNA ÎN TOAMNĂ de AUREL AURAȘ în ediţia nr. 1850 din 24 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340082_a_341411]
-
va avea bani de pâine...” Drama artistului, ajuns la stadiul când dorul, nu se știe de cine sau de ce, doare - este grefată pe o frumoasă poveste de iubire, acea iubire absolută cu firescul “te iubesc” rostit printre lacrimi, ca un plâns interior: “Chiar dacă aparențele puteau lăsa o impresie falsă, el știa că iubirea asta de capăt de drum este ceea ce trebuie, este așa cum trebuie, castă, sublimă prin perfecțiunea ei, argumentată de o logică a sentimentelor...” Implicarea sufletească dublată de o accentuată
FLORI DE-A LUNGUL TRAVERSEI PĂRĂSITE, PÂNĂ LA CAPĂT de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1923 din 06 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340088_a_341417]
-
în glumă, mai în serios, dascălul se va vedea în situația de a le cere învățăceilor „procedați ca mine și veți ajunge... ca mine!”. Dacă în trecut acesta era un ideal, acum e ceva de-a dreptul hilar și de plâns în același timp. Elevul va percepe școala ca pe o instituție de detenție, unde este obligat să studieze și să facă lucruri care nu au nici o legătură cu pretențiile, așteptările și țelurile sale și chiar dacă școala asta își propune, elevul
Mircea-Florian Ruicu: SFATURI UTILE ŞI STRATEGII ÎN VEDEREA MOTIVĂRII ŞCOLARE A ELEVILOR ÎN FAMILIE () [Corola-blog/BlogPost/339407_a_340736]
-
Aud materia plângând... / Sunt singur și mă duce un gând / Spre locuințele lacustre“. „De-atâtea nopți aud plângând / Tot tresărind, tot așteptând, / Sunt singur și mă duce un gând / Spre locuințele lacustre“. Sentimentul de nevroză din prima strofă, provocat de plânsul materiei, se corelează cu sentimentul fricii, al spaimei din strofa a doua. Poetul, precum omul primitiv, tresare în somn, izbit în spate de un val, întrucât „n-a tras podul de la mal“. În strofa a treia, G. Bacovia simte chiar
Variante Bacalaureat (rezolvate). Limba și literatura română () [Corola-blog/BlogPost/339511_a_340840]
-
Slujindu-te, am devenit înfrântul!/ Cuprins de frică, iată, mi-e descântul,/ Regina mea, te rog, aștept cruțare!// Să fug, n-am unde! Numai el, Psalmistul, / Neîmpăcat stinse focul Gheenei,/ În timp ce eu rămân, pe veci, copistul!// Oglinda, spartă, îmi ascunde plânsul,/ Aud din larg, e cântecul sirenei:/ Venit-a vremea să începem strânsul!” (Sonetul CCLXXXVIII). Autor al reflexiei deschise, circulare, Theodor Răpan relevă ipostaza inedită a limbii române, reinventând o nouă și originală gramatică a poeziei. Această antologie de autor este
RADIOGRAFII LIRICE. Cronică, de Prof. Dr Nicoleta Milea () [Corola-blog/BlogPost/339489_a_340818]
-
Aud materia plângând... / Sunt singur și mă duce un gând / Spre locuințele lacustre; De-atâtea nopți aud plângând / Tot tresărind, tot așteptând, / Sunt singur și mă duce un gând / Spre locuințele lacustre. Sentimentul de nevroză din prima strofă, provocat de plânsul materiei, se corelează cu sentimentul fricii, al spaimei din strofa a doua. Poetul, precum omul primitiv, tresare în somn, izbit în spate de un val, întrucât n-a tras podul de la mal. În strofa a treia, G. Bacovia simte chiar
Prof. LIVIA PIGULEA: Varianta 2 (rezolvată). Bacalaureat. Limba și literatura română () [Corola-blog/BlogPost/339556_a_340885]
-
vindecării, costul, / Muncim iluminării celor bravi, / Ce ne cer bani, să nu ne vadă rostul - // Și ce nu este, oare, azi, păcat? / Și ce nu este fals, și crud, întrânsul? / Și lacrimile s-au privatizat, / Și strâng, în propriul beneficiu, plânsul...19 noiembrie 2010” (Poet de lux, în țara mea). O satiră destul de mușcătoare este cea din poemul “Omagiu flămândei finanțe”: “E coadă la anafură-n Biserici; Și cei flămânzi o pun grăbit în pungă - / Și iau atât cât foamea le
Jianu Liviu-Florian: Caligrafii pe sufletul inimii () [Corola-blog/BlogPost/339598_a_340927]
-
implicat, va coborî instanța referentă (individul) sub normalul acceptabil al umanității, în timp ce „de pasărea captivă îmi amintesc ori de câte ori e primăvară. Atunci plâng pe furiș, cu lacrimi strânse în chinga piulițelor cu filet tăiat în cruce, să nu mi se ridice plânsul spre gât și să mă omoare”. Și în acest caz, speranța într-o rezolvare, e în virtuțile unei instanțe supreme care va fi știut să intervină și să producă justețea cuvenită în raportul dintre specii. Atitudinea mioritică, de a lăsa
Opinii despre veşti incerte () [Corola-blog/BlogPost/339681_a_341010]
-
Marcel Voinea, amplifică ideile de hazard (zaruri căzute pe o podea în carouri de șah) și de rol, de mediu populat de măști: pe cortină sunt prinse două măști în dezacord, una marcată de grimasa râsului, alta, de aceea a plânsului, însă, în spatele lor, care este adevărata față? Dilema o suportă chiar mimica Arlechinului, împopoțonat cu fes caracteristic. Este loc și de joc deștept, de mutare strategică. Tabla de șah ne sugerează șansa de a fi sinceri și logici în mutările
Jurnal de scriitor aflat sub dictatura inspirației () [Corola-blog/BlogPost/339685_a_341014]
-
Autorului Mai stăm pierduți pe ulițe, pe care E încă praf și vânturile bat; Și nu vedem alături stradă mare De care ani întregi ne-am separat. Mai stăm și azi pierduți în nostalgie, Cu crezul rătăcit spre amintiri. Cât plâns a fost și cât o să mai fie Îl plângem iar... și-n noile zidiri. Ne-au scris furtuni pe zile și pe viață Și le-am citit atunci că rugăciuni, Iar azi când adevărul ne e-n față Noi încă
MAI STĂM PIERDUTI... de MARIN BUNGET în ediţia nr. 262 din 19 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/340850_a_342179]
-
E chipul mamei mele luceafărul de seară/ Un murmur de lumină în sufletu-mi de ceară./” Nesigur, dar pios, el cere ajutorul celei ce i-a dat viață în clipele de grea cumpănă. „În fiecare ceas al vieții, dă-mi plâns de alăută,/ În fiecare zi cu soare, o rugă-mi împrumută!/” Rugăciunea către mama sa e pentru că, pentru poet, chipul mamei sale este sacru. /„E chipul mamei mele o ploaie vis, bogată, / Aroma cea de smirnă, icoană preacurată./” Pentru poet
GHEORGHE A. STROIA – ALBASTRU GLAS DE ÎNGER SAU O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL NOSTRU de ION CATRINA în ediţia nr. 1200 din 14 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/340900_a_342229]
-
drumul bun, Dar în pădure o-mpietrește Făcându-i sufletul păgân. De-atunci acea frumoasă fată, Ce-avea un suflet bun, curat, S-a preschimbat în piază blestemată, Să sperie-n pădure pe-nserat. Pe feciorașii singuri îi înspaimântă Cu țipăt, plâns sau râs sinistru O babă urâtă se încruntă Descoperindu-și chipul hâtru. Se-arată adesea ca angelică făptură, Cu trup și ochi ademenitori Și inima și mintea lor le-o fură, Ba chiar adeseori privind-o, mor. Ori babă, ori
IONICA BAICU de IONICA BAICU în ediţia nr. 1137 din 10 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/340944_a_342273]
-
Tempe, AZ, pentru a-mi lua mașină și a pleca spre casă. Am simțit că un curent electric în corpul meu, din cap până în picioare. Fiecare celulă a corpului meu parcă o simțeam mișcându-se și vibrând. Am izbucnit în plâns. Deși erau persoane în jurul meu, nu mă interesa ce credeau, erau lacrimi de bucurie. În acele momente, Domnul a vorbit inimii mele și mi-a reamintit de promisiunea pe care I-am făcut-o când eram mic în România, că
JOHN TODOR, SINGURUL ROMÂN STABILIT IN QUARTZSITE, STATUL ARIZONA de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 262 din 19 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/340852_a_342181]
-
care nimic nu-l atinge. Prin odaia unde cândva înflorea nebunia zâmbetelor Doar timpul se-ndoaie De dorul tău. RESEMNARE Câtă răbdare sau câtă minciună Poți să înfiezi când nici amintirile Nu mai au miezul reavăn, Când se usucă glasul plânsului Și cad dorințele una câte una, Muguri otrăviți de pojarul brumei. Când înserarea nu mai miroase A tanin, nici plecările nu se mai Jupoaie din carne Nemiloase ca talazul năprasnic. Ce curaj îți trebuie să mai respiri În orele dezumflate
AROME DE IARNĂ (POEME) de ŞTEFANIA OPROESCU în ediţia nr. 1545 din 25 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/341005_a_342334]
-
nimic un timp. Fizionomiile tuturor exprimau un sentiment greu de exprimat în cuvinte, nici ei nu înțelegeau, văzând că cei doi, după ce se bătuseră ca huliganii pe maidan, acum se îmbrățișau și plângeau ca doi copii. Cât dură îmbrățișarea și plânsul celor doi, bărbații prezenți începură să vocifereze, în timp ce femeile ar fi vrut să plece de acolo, cât mai repede. Înjurăturile oribile care se auzeau, reușiră să-l scoată din sărite pe Jean, patronul pensiunii. - Linișteee! Măi, oameni buni, liniște, vă
CĂPITANUL VASILE (8) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 2088 din 18 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/341200_a_342529]