2,252 matches
-
frica săvârșesc curățirea acestor patimi”. Dar purificarea nu reprezintă decât o treaptă, scopul final al artei este plăcerea, „o plăcere de factură estetică cu o semnificație intelectuală care păstrează arta în sfera raționalități”. Epistola către Pisoni a lui Horațiu, alături de Poetica lui Aristotel sunt cele două texte fundamentale care fixează pe lângă unele principii de estetică generală, expresia unei structuri artistice specifice. Horațiu oferă îndrumări generale în arta scrisului, dar fixează și specificitatea genurilor și speciilor literare cu aplicare la genul dramatic
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
are o nouă urmare tradusă printr-un nou concept: literatura poetică. Literatura se poetizează, dispare monopolul ei cultural. Sensul cultural se estompează în favoarea unui început de plăcere, distracție, gratuitate, estetizare. Poetizarea literaturii ca și literaturizarea poeziei sunt evidente și în poetica lui Mallarmé. Legată indisolubil de tendința evidentă de radicalizare și estetizare a ideii de literatură, este definirea sa ca artă literară Artă literară are acum obiective pur artistice, finalități specific estetice (Stendhal, Balzac) sau ajunge până la exclusivism, totalitarism artistic, arta
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
literaturii și istoria literaturii sunt reciproc implicate pentru că teoria literaturii își propune să descrie atât textul cât și contextul ceea ce implică în mod necesar investigații istorice, sociale etc. Statutul teoriei literare în secolul XX este supus tendințelor epocii, modelelor culturale. Poetica va fi cea care dislocă, absoarbe și le înlocuiește pe toate celelalte. Pe de o parte, noua definiție a literaturii neagă în esență accepția literaturii stabilită prin consens cultural, social, tradițional etc., iar pe de alta, inițiativa este trecută total
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
Dorst. A tradus scrieri de Gotthold Ephraim Lessing (Educarea speciei umane) și Friedrich Nietzsche (Amurgul idolilor), Franz Kafka, Elias Canetti (Provincia omului) și alți contemporani, transpunerile sale remarcându-se atât prin claritate și elegantă, cât și prin plasticitate și reconfigurare poetica a textului în românește. Traduceri: Eine Welt wird geboren, București, 1974 (în colaborare cu Mihai Isbășescu); Arnold Hauser, Eleșteul, București, 1976; Franz Kafka, Pagini de jurnal și corespondență, pref. trad., București, 1984 (în colaborare cu Mircea Ivănescu); Elias Canetti, Provincia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289432_a_290761]
-
empirică de niște ființe personale. Și așa cum am văzut (* 27), tocmai modul în care eroul tragic își dezvăluie și-și afirmă, în momentul dispariției, sublima sa mentalitate, condiționează efectul propriu zis al tragediei asupra sufletului nostru. În legătură cu vestitul pasaj din Poetica lui Aristotel, de nenumărate ori comentat, în care el socotește că efectul tragediei constă în a provoca teama și compasiunea așa fel încît acestea sînt "purificate", comentatorii nu au ajuns la un acord, mai ales cu privire la ce ar trebui să
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
România literară”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Apostrof”, „Tomis”, „Astra”, „Argeș”, „Calende”, „Poesis”, „Contrapunct” ș.a. În 1990 a scos, împreună cu un grup de tineri scriitori din Cluj-Napoca, publicația „Graffiti”. Deși cronologic face parte din generația optzecistă, în momentul debutului P. nu îi împărtășea poetica. Cu excepția ciclului final, unde se întrezărea o viitoare schimbare de atitudine, primul său volum, Ceea ce fulgerul amână, tipărit în 1981, este expresia unui lirism singular în epocă. Spre deosebire de majoritatea tinerilor poeți care practicau stăruitor personalizarea discursului, implicarea în cotidian, ironia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288882_a_290211]
-
publicație condusă de Ion Vinea. Inițial revista își propunea, urmând o sugestie a lui Marcel Iancu, să dea corp unui „dadaism constructiv”, dar, în fapt, constructivismul, care promova rigoarea împinsă până la schematizare, cerebralitatea și austeritatea expresiei, a influențat mai mult poetica și scriitura celor de aici. De altfel, pendularea continuă între modernism și a. s-a metamorfozat, în cele din urmă, într-un eclectism pe care l-au sancționat chiar avangardiștii. Alte două reviste, „75HP” (1924, număr unic) și „Punct” (1924-1925
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
din Londra cu Ernest Milton în rolul titular și cu Jean Forbes-Robertson în rolul Cordeliei. 1931 John Gielgud joacă pentru prima oara în rolul titular la Old Vic. În același an, la Stratford, Randle Ayrton va interpreta în maniera extrem de poetica rolul lui Lear. În 1931 Marcu Beza publică la Londra, la editură J.M. Dent and Sons Ltd., cartea Shakespeare în Roumania din care citam: Apoi autorul cărții Histoire Regum Britanniae vorbește despre fiul regelui Bladud, Lear, și cele trei fiice
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
să-i plîngă de milă? Pot oamenii să le ceară zeilor indurare? "Natură, esti zeița mea, doar ție Și legii tale îmi închin viață" (Regele Lear, I, 2) Russell A. Fraser în Shakespeare's Poetics în Relation to King Lear ("Poetica lui Shakespeare în raport cu "Regele Lear") discuta iconologia piesei și conceptele de providența, ordine, soarta, anarhie, voința. Paul Scofield interpretează rolul regelui Lear într-o producție brechtiană în regia marelui Peter Brook, la Stratford și Aldwych. Zoe Dumitrescu-Bușulenga în Influențe shakespeariene
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
cea mai completă lucrare de acest gen consacrată scriitorului, după cele datorate lui N. Zaharia, Emil Manu și C. D. Papastate. Partea ei cea mai originală ca interpretare îl plasează pe Tradem între Al. Macedonski și Mihai Eminescu, adică între poetica simbolismului incipient și poetica romantică, identificând atitudini, teme și cuvinte-cheie care fac din poet un precursor al simboliștilor, dar și un eminescian cu o sensibilitate distinctă, „efeminată și maladivă, lipsită de nota titaniană” a modelului. Monografia îi deschide astfel lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288083_a_289412]
-
de acest gen consacrată scriitorului, după cele datorate lui N. Zaharia, Emil Manu și C. D. Papastate. Partea ei cea mai originală ca interpretare îl plasează pe Tradem între Al. Macedonski și Mihai Eminescu, adică între poetica simbolismului incipient și poetica romantică, identificând atitudini, teme și cuvinte-cheie care fac din poet un precursor al simboliștilor, dar și un eminescian cu o sensibilitate distinctă, „efeminată și maladivă, lipsită de nota titaniană” a modelului. Monografia îi deschide astfel lui M. drumul către opera
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288083_a_289412]
-
se făcea simțit pregnant suflul poeziei noi. În prefața la Soliloquii, Emil Giurgiuca, în stilul său specific, le caracterizează astfel: „Din faza solarelor crâmpeie de vară, pur și simplu metaforică, o metaforă exterioară, plasticizantă, poezia lui, poposind un moment prin poetica conceptuală, a urcat la treapta de marmoră a stilului nou, zveltă și tristă ca o apă sublunară.” Sigur, în lirica de început se regăsesc toate stereotipiile verbale și imagistice specifice vârstei (aproape infantile), dar și climatului literar, matricelor formative ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285803_a_287132]
-
ochiul tău e-n stare să mă vadă?”, Lui Dumnezeu), în altele, tensiunea interogativă antinomică cedează locul unei seninătăți nelumești, aproape mistice (Denii) sau sentimentului compensator al reintegrării cosmice (Moarte). Ciclul Plâns înecat - cu poeme îndeosebi erotice - este marcat de poetica simbolistă (evocarea melancolizată a trecutului instituie un univers al indeterminării și vagului, al „langorii”), ca și de maniera poeților Pleiadei, din care C. a și tradus. Izbitor e, prin modernitate, ciclul Semne pe nisip, care preludează notația cotidiană și ironică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286268_a_287597]
-
poetului nu e cu nimic mai spectaculoasă decât o muncă de rând”, răspunderea morală a celui care scrie fiind însă „extraordinară”. Nonconformist, pus pe șotii, „caraghiozlâcuri” și „pezevenglâcuri”, el este totodată împotriva lucrului poetic „sofisticat”, fatalmente „perisabil”, supus „dezavuării” publice. Poetica lui e fantezistă și parodică, dinamitând, nu întotdeauna facil, clișee, automatisme în jocuri de cuvinte ca acestea: „și totuși mă voi sinucide /frumoasă-i viața la castel/ noi suntem căruța lumii/ nici la vale nici la deal/ folosiți cu-nverșunare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288446_a_289775]
-
Zaciu, Clasici, 164-184; Corina Ciocârlie, Fals tratat de disperare, Timișoara, 1995, 198-232; Micu, Scurtă ist., II, 162-168; Carmen-Ligia Rădulescu, Hortensia Papadat-Bengescu, marea europeană a anilor ’30, București, 1996; Dicț. analitic, I, 46-48, 83-85, 219-220, 329-331, II, 56-58, IV, 17-20; Glodeanu, Poetica, 169-184; Hortensia Papadat-Bengescu, DCS, 21-25; Dicț. esențial, 605-610; Ghițulescu, Istoria, 147-150; Sorescu, Lumea, 119-127; Ion Bogdan Lefter, Doi nuveliști: Liviu Rebreanu și Hortensia Papadat-Bengescu, Pitești, 2001; Eugenia Tudor-Anton, Hortensia Papadat-Bengescu, marea europeană, București, 2001; Liana Cozea, Exerciții de admirație și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
dascălul lui Alexandru Macedon, filosof și savant ce a cuprins variate domenii: filosofie, logică, etică, politologie, poetică, biologie, chimie, psihologie, fizică. Este creatorul școlii filosofice Liceum și autorul multor lucrări de valoare: Metafisica, Fisica, De anima, Organon, Etica nicomahică, Retorica, Poetica ș.a. Thais (sec. IV î.H.) Nu se știe dacă Thais a fost dikteriadă (provenită dintr-un bordel), auletridă (dansatoare), hetairă (curtezană) ori servitoare-concubină. Legenda spune despre frumoasa și seducătoarea Thais că a fost hetaira dramaturgului Menandru (342-292 î.H.
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
nu și-au pus întrebări asupra artei cărora, muți de uimire, îi dădeau naștere (ceea ce pare cel mai veridic), fie pentru că scrierile lor nu ne-au parvenit, așa cum s-a întâmplat cu majoritatea pieselor lor. Platon, în Republica, Aristotel, în Poetica, sunt primii teoreticieni. Unul abordează teatrul ca metafizician și moralist, celălalt se întreabă, ca poetician, asupra modurilor de funcționare a piesei de teatru. Intervențiile lor, una hermeneutică, cealaltă formalistă, deschid calea a două tipuri de abordări care sunt astăzi și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și stilizare. Activitatea mimetică, naturală, dacă-l credem pe Aristotel, este sursă de plăcere. "Încă din copilărie, oamenii au, înscrise în natura lor, în același timp o tendință de a reprezenta (...) și o tendință de a găsi plăcere în reprezentări" (Poetica, cap. 4). O componentă intelectuală intră în natura acestei plăceri, ce are un suport sensibil. Activitatea mimetică necesită o muncă de abstractizare care constă în a discerne trăsăturile pertinente ale unui obiect real, pentru a trece la cazul general, reproducându
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
plăcerea de a afla ca și pe aceea de a recunoaște. Într-adevăr, dacă ne place să vedem imagini, asta se întâmplă pentru că privindu-le învățăm să cunoaștem și înțelegem ce înseamnă fiecare lucru ca atunci când spunem: ăsta este el" (Poetica, cap. 4). Jocul dramatic, apropiat de jocurile copiilor, este forma cea mai naturală a activității mimetice, după cum sugerează Dostoievski în Frații Karamazov. Unuia dintre tovarășii săi, care n-ar fi vrut să se creadă despre el că s-a "jucat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
apărut în domenii specifice, acest tip de reflecție nu se mai exprimă decât în tratate științifice, matematice, fizice, filosofice, istorice etc., care au un mod de exprimare specific, diferit de cel al literaturii, cel narativ pur. Tipologia aristotelică, formulată în Poetica, este mult mai pertinentă. Aristotel conservă modul de enunțare drept criteriu esențial al diferențierii între forma narativă și teatru. Dar în tipologia platoniciană, se elimină povestirea pură, formă teoretică nerealizată vreodată, cu excepția ditirambului, dacă trebuie să ne luăm după Platon
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Aristotel dă exemplul următor: Sofocle este autorul aceluiași tip de reprezentare ca Homer, pentru că amândoi reprezintă personaje nobile. Dar el poate fi pus și alături de Aristofan, în măsura în care amândoi reprezintă personaje care acționează și formează drama. Să notăm că Aristotel, în Poetica, face distincție între tragedie și comedie nu numai prin noblețea sau inferioritatea personajelor, dar și prin efectul produs asupra spectatorului, lacrimile sau râsul, care se manifestă în funcție de prezența sau absența durerii manifestate de autor. În partea Poeticii care ne-a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se stabilește un consens, chiar și numai momentan, în sânul unui grup. Născut odată cu cetatea, el este un ciment susceptibil de a uni o colectivitate. De aceea, întotdeauna va fi, mai mult decât celelalte arte, supus cenzurii. 3. Dramaturgia aristotelică Poetica a fost redactată în timpul celei de-a doua șederi a lui Aristotel la Atena, din 355 până la 323 î.H. cu aproximație. Drumul parcurs de această operă, care nu ne-a parvenit decât mutilată, merită să fie povestit. Puțin cunoscut
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Cele șase elemente constitutive ale piesei de teatru Aristotel definește piesa de teatru prin suma trăsăturilor sale distinctive. Pentru a le determina, el utilizează cele trei criterii de diferențiere a artelor mimetice pe care le-a enunțat. Dacă tratează, în Poetica, mai ales despre tragedie, care este, în Antichitate, genul dramatic major, definiția pe care o cităm aici este pertinentă pentru orice piesă de teatru, oricare ar fi genul și epoca cărora le aparține. Corneille, în Primul Discurs, subliniază răsunetul general
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
moderni îi fac să vorbească în calitate de oratori" (cap. 6). Gândirea este deci actul de limbaj, în sensul cel mai puternic al termenului, pentru că în teatru limbajul este act. Ea caracterizează personajul în aceeași măsură ca și "caracterul". Dacă Aristotel, în Poetica, se mulțumește să o definească pe scurt, motivul este că începuse deja să o studieze în Retorica , lucrare la care îl trimite pe cititor. 3.2. Primatul acțiunii Printre cele șase elemente care constituie piesa de teatru, "sistemul faptelor (...) este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
încât s-a ajuns la stabilirea unei maxime foarte false, și anume că trebuie ca subiectul unei tragedii să fie verosimil, aplicând astfel condițiilor destinate subiectului jumătate din ceea ce a spus despre maniera de a-l trata."17 Verosimilul, în Poetica, se referă, după cum explicitează cu claritate Corneille, la condițiile privind subiectul care trebuie să fie credibil, în timp ce necesarul se referă la maniera de a-l trata. Aristotel preferă, în teatru, ceea ce este verosimil în loc de ceea ce este adevărat. El merge până la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]