3,550 matches
-
mi s-a părut mai promițătoare, m-am oprit de cîteva ori să culeg cîte o ciupercă pe care o aruncam apoi, dîndu-mi seama că n-am unde să o pun, pînă cînd s-a destrămat și ultimul fir de potecă. Ora mea de plimbare impusă de doctor se terminase de mult. Mais qu’est-ce que j’aurais bien aimé encore une fois... Am mers mai departe, cotind puțin spre stînga pentru a regăsi firul apei după care să mă orientez
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
se învîrtea toată ziua pe lângă ea. Din spirit de emulație, alți câțiva băieți mai frumușei își găsiseră și ei câte o prietenă din același detașament cu Livia. În timpul liber, tot acel grup se izola în pădure, mergând foarte departe pe potecile blocate de bușteni prăbușiți, pe sub bolțile copacilor, în tăcerea aurie, străbătută de triluri ascuțite și de bâzâitul miilor de musculițe, sclipitoare în câte o vână de lumină. Băieții se împodobeau cu coroane de cetină și se înarmau cu bâte viguroase
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sau îi va spune povești cu pirați, cum îi mai spusese când trecuse cu maică-sa pe la tanti Aura. Vărul meu nu mai fusese la foișor, dar știa cărarea până acolo, așa că am plecat de mână, sporovăind și râzând, pe poteca abia vizibilă, pe marginea căreia creștea cîte-o păpădie singuratică. Am ocolit spre stângă, pe după ultima casă, cu zidul din spate cenușiu, zgrunțuros și orb, și apoi am luat-o peste câmp. Seara de vară aducea un vânt slab și cald
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
preocupat de ceea ce făcuse la foișor ca să observe. Vântul rece, bătând în rafale roșii, mânjea cu purpură florile de câmp. În noaptea aceea m-am visat din nou în pădure. Era tot dimineață, o dimineață eternă, orbitoare. Dintre sutele de poteci întretăiate, alesesem una pe care mă hotărâsem să merg fără să mă mai abat din drum. Copacii uriași purtau pe trunchiuri semilune de iască. Pe jos erau bucăți de scoarță de sub care, palizi ca niște cozi de reptile, ieșeau lujeri
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Tristețea nu mă mai părăsea. Când eram singură, după-amiază, ea se intensifica, devenea acută și dulce, insuportabilă. Mă învîrteam atunci prin grădina pustie, rupeam cîte-o roșie și mușcam din ea sau îmbrățișam trunchiul cireșului amar, gîndindu-mă la Ester. Mergeam pe poteca îngustă dintre straturile de legume, ajungeam la camion și suiam în cabina încinsă. Suceam de volan, apăsam pe frâne și deodată îmi dădeau lacrimile. Coboram și mi-o puneam pe Gigi după gât și mergeam așa cu ea până în fundul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în peștera lui și n-a mai ieșit. Sau poate s-a înălțat la cer, adăugă ridicîndu-și privirile spre munte. Se adunaseră acum toți câți mai erau. Ieșisem din sat. Ilaria ar fi vrut să-l aducă pe una din poteci, dar Moșu se îndreptase hotărât spre șosea. - E de neînțeles cum de-și poate aduce aminte, șopti von Balthasar. Parcă se făcuse deodată palid. - Nu mai vede, nu mai aude, nu mai vorbește, și acum, într-o clipă sau poate
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
s-a deșteptat. La insistența doctorului, toți ceilalți se camuflaseră printre arbori la vreo zece metri în urmă. Ca și cum l-ar fi recunoscut, se adresă amenințător panditului; îi puse câteva întrebări, dar nu așteptă răspunsul. Porni repede pe una din poteci, privind drept înainte, repetând benedicțiunile ei favorite, pe care le rostise de atâtea ori în clinică. După vreo douăzeci de minute de urcuș, începu să alerge, gâfâind. Arăta cu brațul întins muchea unei stânci, rezemată leneș de peretele muntelui. - Asta
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ancorați imanentului se consacră și suferă doar pentru sine devenind în aroganța forței sale spirituale agent al transcendenței răsturnate, mistic al demonicului ce-i insuflă tentația îndumnezeirii negative. Aproape de cerul zeilor învăluiți în taină, sacerdotul luminos al compasiunii își urmează poteca astrală neatins de tentacolele mândriei atemporale. Pasul său spre transcendent străpunge selenar apăsarea nopții imanentului descoperind umanității sacralitatea izbăvitoare a spiritului. Întâlnirea cu răutatea celulalt implică o ciocnire opozitivă în care negativitatea opresivă își poate aroga o formă deschisă a
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
tentația malefică nu ar înțelege și valorifica oportunitățile răului. El ar fi un ignorant în ce privește profunzimea ființei sale și excepționala șansă care i s-ar deschide odată cu îmbrățișarea negativității. Binele este gândit aici ca un parcurs inferior răului, ca o potecă a rătăcirii lăuntrice născută din atrofierea orgoliului și cunoașterii de sine. Din această perspectivă, abia înaintând în răutate ființa umană se aprofundează în descoperirea sinelui, în relevarea durității nucleului interior și a energiilor distructive ce trebuie cultivate spre descătușare. Dar
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ce nu este și nu poate fi propriu-zis a trupului dar se manifestă prin lezarea profundă a acestuia, se manifestă ca fiind corporală. Durerea și boala trupului are ca țintă finală spiritul atașat acestuia dar străbate și își rostuiește propria potecă încrâncenată prin stânca pulsativă a corporalității ce se clatină amețitor sub impactul loviturilor perforatoare. Agonia celui astfel îndurerat se aseamănă cu pendularea zvâcnitoare a verticalității arborilor solitari ce sunt izbiți de suflul furtunii cutremurante. Întreaga sa ființă se balansează amețitor
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
a amâna mereu descătușarea din crepusculara negură. În timpul său înghețat, orbul percepe și spațialitatea ca extinsă, lărgită și amplificată la nesfârșit. Astfel, o distanță ușor de tranzitat pentru cei văzători este asumată de către orb ca lung și imprevizibil drum, ca potecă învăluită în posibile frânturi accidentale, în ciocniri cu obstacole și situații ce pot vătăma. Aici spațiul pare a se dilata, ținta, scopul, locul spre care se îndreaptă pașii timorați ai orbului fiind însușit de acesta drept un reper cu mult
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ontică determină căutarea și conexiunea întru final cu cineva de care ne atașăm întru naivitatea adâncă a iubirii. A fi singur implică, mai exact, a fi singur pe drumul pașilor tăi prin viață. Călătorul solitar oricât de bine ar cunoaște poteca ce urmează a i se deschide parcursului său, rămâne un rătăcit, un pribeag spre necunoscutul care stă mereu să apară. Întâlnirea și așezarea întru relație cu cel aflat, găsit ca fiind drag nu anulează statutul de pribeag al celui care
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
spiritul ca esență a vieții dăruind relevarea întregii existențe umane drept o călătorie sub semnul misterului, sub spectrul unui tainic început și al unui imprevizibil final. Drumul ce se deschide călătoriei, fie ea și o simplă parcurgere semnifică întru spirit poteca destinului uman și rostul definitoriu al ființei omenești de a se proiecta explorator dincolo de imedialitate. Acest aspect al mersului și purtării de sine prin secvențialitatea pașilor consecutivi, poate fi postulat aici drept un amănunt, un detaliu retras în insesizabil. Or
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
urechea enormă și vigilentă a Partidului-Stat. Poza, da. E singura pe care o mai am din acel an. O folosesc ca pretext... E clar că eu o fac să se bîțÎie, pentru că Între timp am Învățat alte șmecherii, găsindu-mi poteca. Hațeg o-u-ou, you’re in the army, now - spune melodia Bun, ai la tine o valiză de lemn, În care se găsesc cîteva lucruri personale - așa li se spune, cu toate că ele sînt atît de anonime, Încît ar putea fi ale
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
În jur prin golurile de ceață sînt Împădurite cu brad. Muntele miroase a frig din ce În ce mai tare pe măsură ce urcăm. După o curbă largă, ajungem la poarta unității. Drumul de asfalt se oprește aici, mai departe se continuă cu un fel de potecă pentru mașini, un drum forestier Îngust, care se furișează abrupt pe lîngă gardul de ciment al unității. Mă despart de taică-meu, fără prea multe sentimentalisme, Îi promit că-i scriu Într-o săptămînă. Dacă se poate, o să-l sun
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
spre punctul de observație. E seară. Fruntașul Aursulesei mă sună la sala de mese să vin la postul de comunicații. — Ai primit un telefon din exterior, o să revină peste o jumătate de oră. Alerg pe aleile dintre pavilioane, apoi pe poteca ce urcă pe sub plasele de camuflaj pînă la postul de telecomunicații, unde se află centrala prin care se poate vorbi cu exteriorul. CÎnd am vorbit ultima dată cu taică-meu, a zis că o să vină să mă scoată Într-o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
asimilează În miezul aflat Într-o formă de abandon. Cre deai că ești amuzant? Întreabă blînd o voce mută, Întunecată. CÎnd În sfîrșit coborîm, liniștea e densă, absolută, nici pașii nu ni se aud pe pămîntul reavăn și moale al potecii. Ne ia o teamă organică, ca teama de infirmitate. Parcă am surzit. — Aha... și mie mi se pare la fel. Dacă o ține așa două zile, căpiezi, ajungi să te dai cu capul de-un copac, ca să-ți sară dopurile
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Parcă am surzit. — Aha... și mie mi se pare la fel. Dacă o ține așa două zile, căpiezi, ajungi să te dai cu capul de-un copac, ca să-ți sară dopurile din urechi. — Aha. Alunecăm la vale În Întuneric, pe poteca Îngustă, rîzÎnd reținut. E duminică. Îl găsesc pe taică-meu la poartă, vorbind cu locotenentul bateriei noastre. Militarul pare intimidat de aerul lui de artist. Nu știu cum vine asta, pentru că nu e ceva evident, ține mai degrabă de atitudine. Îi iese
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ziua? E clar că nu trăim timpul normal. Nu-l trăim normal, din pricina Încordării. Încerc să ies din starea asta, dar nu reușesc. E absurd, pentru că nu am nici un motiv. Apoi se aude iar tele fonul, În timp ce Macovei urcă pe potecă, printre mesteceni - se Întoarce, e viu. Nu apuc să-l văd bine, Îl aud pe caporal că-mi strigă numele. Îl aud ca pe un vuiet, ceea ce i-a ieșit pe gură n-a fost numele meu, ci ecoul unei
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
o serie de lingușeli și Îndemnuri sau de Întrebări retorice, accentuînd cuvinte și alunecînd Într-o familiaritate tutelară. Apoi Începe să-și insinueze Întrebările, la fel de generale și de inofensive. Iar eu răspund monosilabic, cu da și nu, urmărind cu grijă poteca fragilă a adevărurilor inofensive, apoi, plictisit de această conversație al cărei rost nu-l Înțeleg, Încep să răspund la Întîmplare. La un moment dat, Începe să vorbească iar despre mine În termeni elogioși, alt set de lingușeli neplăcute pe care
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care puțin mai devreme, cînd habar nu aveam ce Înseamnă, de fapt, aceste lucruri, nu Îmi răspundea la Întrebări. Acum, am ajuns și eu o fantomă. N-a fost o fracțiune de secundă. CÎndva, am ajuns sus pe platou, urcînd poteca alături de un cîine brun, cu botul ascuțit, pe care și-l ridica din cînd În cînd spre mine. Instrucția s-a Încheiat și acum coborîm iar spre platoul unde se face adunarea, pentru apelul de seară, apoi, spre cantină, pentru
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
e Veșnic? În această schemă tristă răsare salvator vechiul vis, așa că pînă ajung la canton Îmi muncesc mintea cu acele versuri pe care trupa mea Încă le așteaptă... How do they fly? In between sau in the middle? Scîrța-scîrța pe poteca melodramelor interioare, urmează ecranizarea propriei mele biografii, filmul se termină cu un cadru În care protagonistul dansează pe o stîncă deasupra unei mări agitate, vîntul Îi flutură hainele și ploaia Îi udă chipul Îndîrjit. În fundal se aude coloana sonoră
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
bănuiesc că nu te grăbești, ne Întoarcem Împreună. Șoferul lui Cristian iese din oraș printr-o mahala plină de fum, păduchi și veselie, o cotește pe lîngă gardul fabricii de conserve și apoi o ia direct pe cîmp, pe o potecă noroioasă care străjuiește un ogor negru - acum, gol. SÎnt vreo 5 kilometri pe care urmează să-i facem Într-o oră, sub cerul Închis. Nu ne grăbim, că n-avem de ce, avem ce ne povesti. Pe un dîmb nu departe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Întîmplă să fie și caporal - și care se mai Întîmplă, să nu fie de acord cu nici unul. Scutură mai bine borcanul ăla și ai să vezi un erou cu pieptul de oțel (care-și hrănește cu ce poate umbra, pe poteca devenirii). Cam asta Înseamnă timp. Ai terminat? Gut. Das ist gut. Sehr gut. Acum pune-l la loc. Mai avem 8 luni de armată și foarte multă treabă. Pentru că plecăm la trageri. 8 luni? Octombrie, noiembrie... decemhhh... ianhîuamh... febrrr...mharthÎÎÎ
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
biletul de trimitere. Pacientul are cale deschisă... se va Îndrepta spre oraș, unde are de gînd să- și petreacă concediul medical, votînd. Capisci? Șoferul lui Cristian are ordin să ne lase În gară. Nu-l grăbim, o luăm Încet. Pe poteca ce merge Înainte, drept, pe lîngă calea ferată, pînă cînd se transformă Într-un fir care tremură ca o halucinație În soarele de mai. Undeva pe firul potecii tremură altă halucinație: cîinele cafeniu cu ochi bicolori, urmărindu-ne tăcut cum
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]