2,756 matches
-
din această trăire o constituie activitatea de ,,citire” sau de examinare minuțioasă a caracterului povestitorului: marinarul întors pe țărm, Lockwood, prietenul. Cele două exemple literare citate presupun deja o punere-înintrigă. În ambele texte menționate găsim mai mult decît un singur povestitor: de exemplu, pe lîngă marinar mai există și un „supra”- povestitor care scrie că, ,,Aflat la drum, un marinar bătrîn/ Oprește un drumeț din ceata lui de trei”. Rămîne să ne referim la astfel de puneri- în-intrigă mai tîrziu, iar
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
minuțioasă a caracterului povestitorului: marinarul întors pe țărm, Lockwood, prietenul. Cele două exemple literare citate presupun deja o punere-înintrigă. În ambele texte menționate găsim mai mult decît un singur povestitor: de exemplu, pe lîngă marinar mai există și un „supra”- povestitor care scrie că, ,,Aflat la drum, un marinar bătrîn/ Oprește un drumeț din ceata lui de trei”. Rămîne să ne referim la astfel de puneri- în-intrigă mai tîrziu, iar acum să ne concentrăm asupra ,,miezurilor” narațiunii: povestitorul și povestea. Posibilitatea
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
și un „supra”- povestitor care scrie că, ,,Aflat la drum, un marinar bătrîn/ Oprește un drumeț din ceata lui de trei”. Rămîne să ne referim la astfel de puneri- în-intrigă mai tîrziu, iar acum să ne concentrăm asupra ,,miezurilor” narațiunii: povestitorul și povestea. Posibilitatea de a atinge acest efect al atenției distributive explorează o caracteristică esențială a narațiunii. Narațiunea este, în mod tipic, o repovestire de lucruri depărtate din punct de vedere spațiotemporal: iată povestitorul de față, aparent apropiat de destinatar
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
să ne concentrăm asupra ,,miezurilor” narațiunii: povestitorul și povestea. Posibilitatea de a atinge acest efect al atenției distributive explorează o caracteristică esențială a narațiunii. Narațiunea este, în mod tipic, o repovestire de lucruri depărtate din punct de vedere spațiotemporal: iată povestitorul de față, aparent apropiat de destinatar (fie el cititor sau ascultător), iar dincolo, mai la distanță, se află povestea și subiectul ei. Această selecție a efectelor de apropiere și distanțare poate fi reprezentată grafic astfel. Dar, din moment ce povestitorul de aproape
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
spațiotemporal: iată povestitorul de față, aparent apropiat de destinatar (fie el cititor sau ascultător), iar dincolo, mai la distanță, se află povestea și subiectul ei. Această selecție a efectelor de apropiere și distanțare poate fi reprezentată grafic astfel. Dar, din moment ce povestitorul de aproape constituie singura modalitate de acces la subiectul de departe, există și un sens în care narațiunea determină transformarea a ceea ce este depărtat și absent în ceva anormal de prezent: o îmbinare de trei direcții, mai degrabă decît o
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
sens în care narațiunea determină transformarea a ceea ce este depărtat și absent în ceva anormal de prezent: o îmbinare de trei direcții, mai degrabă decît o diviziune. Sub formă de diagramă, această îmbinare-și- imediatitate poate fi reprezentată astfel: Totuși, din moment ce povestitorii pot fi tot mai absorbiți în sensul lor auto-indus de subiect îndepărtat, destinatarii au uneori impresia că povestitorul s-a retras și i-a abandonat, pentru a se angaja cu totul în scena ce s-a depărtat. Acest al treilea
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
îmbinare de trei direcții, mai degrabă decît o diviziune. Sub formă de diagramă, această îmbinare-și- imediatitate poate fi reprezentată astfel: Totuși, din moment ce povestitorii pot fi tot mai absorbiți în sensul lor auto-indus de subiect îndepărtat, destinatarii au uneori impresia că povestitorul s-a retras și i-a abandonat, pentru a se angaja cu totul în scena ce s-a depărtat. Acest al treilea tip de relație între poveste, povestitor și destinatar (retragere și îmbinare) ar putea fi reprezentat în felul următor
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
în sensul lor auto-indus de subiect îndepărtat, destinatarii au uneori impresia că povestitorul s-a retras și i-a abandonat, pentru a se angaja cu totul în scena ce s-a depărtat. Acest al treilea tip de relație între poveste, povestitor și destinatar (retragere și îmbinare) ar putea fi reprezentat în felul următor. Orientări preliminare Pe scurt, narațiunile implică întotdeauna o Poveste, un Povestitor și un Destinatar, iar toate acestea pot fi ,,plasate”, conceptual, la diferite grade de proximitate sau distanță
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
angaja cu totul în scena ce s-a depărtat. Acest al treilea tip de relație între poveste, povestitor și destinatar (retragere și îmbinare) ar putea fi reprezentat în felul următor. Orientări preliminare Pe scurt, narațiunile implică întotdeauna o Poveste, un Povestitor și un Destinatar, iar toate acestea pot fi ,,plasate”, conceptual, la diferite grade de proximitate sau distanță. Hawthorn (1985) pune în discuție problemele, luînd ca exemplu pictura lui Millais, Adolescența lui Raleigh, ca punct de plecare al Narațiunii. În acea
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
degrabă decît să interacționăm cu el, așa cum am face-o dacă am fi în mijlocul unei conversații; în același timp, în narațiunile literare naratorul este, de cele mai multe ori, ,,depersonalizat” și privit ca o voce desprinsă de corporalitate. Astfel, există cîte un povestitor în fiecare poveste, într-o proporție mult mai mare decît dacă am întîlni un vorbitor în mod obișnuit. Deoarece narațiunile sînt, relativ la obișnuitele replici, texte lungi și personalizate sau valorizate, există o modalitate prin care, în timp ce remarcile conversaționale îți reflectă
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
sînt de regulă "rupte” în multe privințe de co-text și context (mediul lor înconjurător, verbal și respectiv non-verbal: primul cuprinde orice limbaj ce precede sau urmează narațiunea, iar cel de-al doilea include orice relevanță non-verbală, incluzînd situația și identitățile povestitorului și ale destinatarului). Narațiunile apar, de cele mai multe ori, singure și nu relaționate într-un cadru mai larg, fără nici o altă informație despre autor sau cititori: ele sînt pur și simplu ,,acolo”, ca niște tablouri pe care le poți
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
aceste exemple direcționează atenția asupra deznodămîntului sau finalului, el însuși doar un aspect al unei mai mari așteptări, cea a traiectoriei narative. În aceeași ordine de idei, destinatarului i se dă îndeobște a înțelege, ceea ce el și face, că povestitorul cunoaște finalul din chiar clipa intrării în povestire (nu chiar într-o formulare precisă, ci într-un context evenimențial sau situațional). Ca excepții s-ar putea cita romanele în serie ale lui Dickens, și povestea pe care un părinte i-
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
mod improvizat. Chiar și acestea, împreună cu narațiunile mai atent structurate, se deosebesc de memorii și comentariile în direct - acestea din urmă, noutăți de ultimă oră, mai presus de controlul observatorului- reporterului, pot dicta forma și conținutul raportului. În adevăratele narațiuni, povestitorul pare a deține întotdeauna controlul deși, ca la Dickens și ca în poveștile de dinainte de culcare, ele nu pot întrutotul prevedea de la început ce anume vor controla pînă la final. 4. Narațiunile trebuie să aibă un povestitor, iar acela, oricît
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
În adevăratele narațiuni, povestitorul pare a deține întotdeauna controlul deși, ca la Dickens și ca în poveștile de dinainte de culcare, ele nu pot întrutotul prevedea de la început ce anume vor controla pînă la final. 4. Narațiunile trebuie să aibă un povestitor, iar acela, oricît ar fi de retras sau "invizibil”, este totdeauna important. În acest sens, în ciuda caracteristicilor sale, narațiunea constituie comunicare prin limbaj la fel ca oricare alta, implicînd un vorbitor și un gen de destinatar. 5. Narațiunile exploatează plenar
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
a fi narațiuni. Mai spre margine sînt situate programele de sport de la televiziune. De menționat că nu prea există rezumate radiofonice ale unor meciuri sau ale unor evenimente oarecare. 6. Narațiunile presupun rememorarea unor întîmplări care pot fi îndepărtate de povestitor și cititor nu doar spațial ci, chiar mai semnificativ aceasta, din punct de vedere temporal. A se compara practicile noastre cu acelea ale unei albine, ale cărei zbateri din aripi și coadă suplinesc dislocarea spațială, în sensul că trimit la
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
față o narațiune - deși desenatorul o neagă cu vehemență. Acest exemplu, deși straniu, încearcă să atingă un punct fundamental, dar problematic, al naratologiei. Perceperea conexiunilor neîntîmplătoare într-o secvență evenimențială este prerogativa destinatarului: este inutil pentru oricine (de exemplu, pentru povestitor) să insiste că are în față o narațiune dacă destinatarul nu o percepe ca atare (vezi 7.3). În acest caz, cel puțin, autoritatea ultimă, care declară un text ca fiind narativ, ține nu de povestitor, ci de observator sau
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
oricine (de exemplu, pentru povestitor) să insiste că are în față o narațiune dacă destinatarul nu o percepe ca atare (vezi 7.3). În acest caz, cel puțin, autoritatea ultimă, care declară un text ca fiind narativ, ține nu de povestitor, ci de observator sau destinatar. Dar, în practică, ne așteptăm la conexiuni mult mai complexe, la ne-întîmplare și la secvențialitate în evenimentele narațiunii. În termenii definiți prima dată de Aristotel, ne așteptăm la un sfîrșit, ca și la un început
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
starea inițială de echilibru este tulburată de diverse forțe destabilizatoare. Această destabilizare produce un dezechilibru încă înaintea oricărei acțiuni, ducînd la reinstaurarea unei versiuni schimbate a echilibrului inițial. Definiția mea schematică subliniază rolul observatorului, nu și pe acela al unui povestitor independent - aceasta, pentru că cele două roluri nu sînt în întregime separate. Tocmai am sugerat că activitatea de a percepe relaționarea consecutivă a stărilor este condiția esențială a narațiunii: am putea, în plus, să facem speculația că ea este o activitate
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
în întregime separate. Tocmai am sugerat că activitatea de a percepe relaționarea consecutivă a stărilor este condiția esențială a narațiunii: am putea, în plus, să facem speculația că ea este o activitate în mod necesar pusă în act de toți povestitorii și destinatarii, cel puțin dacă ei intenționează să fie povestitori sau destinatari. 1.3. Narațiuni și non-narațiuni Dacă s-ar propune o definiție mai puțin minimală, ea ar suna în felul următor: Narațiunea este o secvență percepută de evenimente conectate
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
percepe relaționarea consecutivă a stărilor este condiția esențială a narațiunii: am putea, în plus, să facem speculația că ea este o activitate în mod necesar pusă în act de toți povestitorii și destinatarii, cel puțin dacă ei intenționează să fie povestitori sau destinatari. 1.3. Narațiuni și non-narațiuni Dacă s-ar propune o definiție mai puțin minimală, ea ar suna în felul următor: Narațiunea este o secvență percepută de evenimente conectate neîntîmplător, care de regulă angajează, ca pioni, ființe umane sau
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
duce către o criză. Dar, de fapt, acest "glosar” reprezintă mai mult un jurnal? Dacă ar fi cu adevărat un jurnal, niște însemnări zilnice, autentice, nu ar putea semnala un înainte sau un după, unul deja cunoscut și consumat de povestitor, acesta aflîndu-se acum într-o poziție omniscientă, ce îi permite să le repovestească. Însă chiar prima secțiune din Une Glossaire, intitulată Absence, se termină prin a afirma că în procesul scrierii scriitorul își propune să-și „reclame trecutul”, ceea ce îndeamnă
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
1983), prezentarea și manipularea tehnică a istoriei originale implică două niveluri. Adică, dacă ne gîndim la istorie ca nivelul 1 al analizei, atunci în interiorul discursului avem alte două niveluri de organizare, acela al textului și al narației. La nivelul textului, povestitorul decide și creează o secvență anume de evenimente, timpul/spațiul petrecut pentru prezentarea lor, sensul (schimbării) ritmului și vitezei discursului. În plus, el optează (prin amănunte și structurări) pentru modul în care va reliefa individualitatea personajelor; îi rămîne să aleagă
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
informațiilor primare și esențiale privind personajele, evenimentele și decorurile, fără de care narațiunea nu ar putea fi creată corespunzător. Să nu uităm că această reprezentare sau „versiune neprelucrată” este abstractă și în același timp structurată. Ne putem astfel gîndi la un povestitor al narațiunii (artistul creator, martorul ocular sau oricine altcineva) ca generînd un produs concret, „finisat” și anume discursul prezentat. Aici analogia lui Chomsky nu se susține deoarece transformările narative nu sînt atît transformări, cît elaborări și adăugiri de detalii, o
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
intrigilor un talent atît de apreciat într-o comunitate orală închegată, unde ar fi rezervat timp și spațiu pentru așa ceva? A reproduce cu exactitate ar fi privit ca ceva de neînțeles acolo sau, mai rău, ar fi taxat cu eticheta „povestitor lamentabil”. Astfel, simțim nevoia de a dezvolta ideea de „competență intuitivă’’ în ceea ce privește narațiunile. Este clar că oamenii, cu diversele lor înclinații culturale non-universale, pot și chiar devin experți în a crea și a înțelege rezumate narative. Adică, ei își dezvoltă
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
a spune de n ori ce s-a întîmplat de n ori), frecvența „repetitivă” este exemplificată în Absalom, Absalom! de Faulkner, în care omorîrea lui Charles Bon de către Henry Sutpen este povestită de treizeci și nouă de ori, de către povestitori diferiți. Uneori, prezentarea unică near frapa ca fiind redundantă și arborescentă: acolo unde există mai multe apariții ale unei întîmplări de un singur tip. O opțiune în astfel de cazuri este frecvența „interativă” - a povesti o singură dată ceea ce s-
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]