5,033 matches
-
jalnică poveste, Si fusul se opreste-n mâna Înduioșatelor neveste, Moșnegii toți fărâma lacrimi Cu genele tremurătoare, Aprinși, feciorii strâng prăseaua Cuțitului din gingatoare. Atâtea pătimi plâng în glasul Cu vânătorului părinte, Si-atâta dor aprind în inimi De clipă răzbunării sfinte, Bătrânul mag înaltă fruntea, Ce sfânt e graiul gurii sale; Din el va lumină norocul Acestui neam sfârșit de jale! Același dor tresare-n piepturi Când glasul strigător răsună, Si gemând înfioară firea Prelung și greu, ca o furtună
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
înecat în minciună, candoare și întuneric. Selina închiriase o cameră unde m-a luat ca o mamă care avea în grija ei un copilaș. Probabil că am încercat s-o atrag într-o acțiune care să-mi aducă alinare sau răzbunare - sex, lovire, biciuire, viol: nu-mi amintesc exact ce-a fost și, oricum, n-are nici o importanță. După care am intrat în muierea aia și am ieșit din ea de la a doua contră. Și așa am ajuns acasă: m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
au avut un rol în desfășurarea evenimentelor. De ce nu te-a lăsat să ieși pe ușa de la Carraway? Pentru că era prins în plasă. În plasa ficțiunii, a artei. Voia să meargă până la capăt. Toți vrem asta. Actor ratat, își dorea răzbunarea unui actor. Și s-a răzbunat pe viața adevărată. Lucrurile au început să se încingă pe flanc, când pionii și-au început marșul lor triumfal. Asta trebuie să ne fi stârnit apetitul pentru carnagiu, căci bătălia decisivă, când s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
scânduri. Am vrut ca râsul să înece Necinstea, furtul, lăcomia, Trădarea și nemernicia, Și toate relele să plece. Fiindcă-n viață ne stresează Incompetența și prostia, O atacăm cu ironia, Și râsul ce o-nveninează. Căci nu-i mai mare răzbunare, Decât să râzi de nătăfleții Ce murdăresc culoarea vieții. Deci râdeți toți, în gura mare!
Cititorilor mei. In: Pilule contra devierilor de caracter by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/362_a_636]
-
lumină frîntă de nevăzutul ochiului închis; ca un talaz strivit pe plaja udă și resorbit de nesfîrșitul mării; ca limba unei flăcări pe scoarță de stejar nedrept îngurgitată de verdele pădurii; ca Hamlet încheindu-și monologul după metodica furie-a răzbunării; ca umbra unui gînd ascuns ce înfioară în unda lacului o aripă de lună; ca gîndul unei comparații șchioape sub pasullipicios de melc; ca relectura unui text banal în zi de iarnă nepripit de albă.
Treisprezece feluri de-a o privi. In: La aniversară - Ștefan Avădanei by Doina Cmeciu, Ioan Dănilă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/348_a_617]
-
dărâma. În noaptea asta, iată, sună O serenadă din topor, Amanților, pierduți sub lună, Poeți cu putredul amor. O dormi în noaptea infinită, Burghez cu aer triumfal, Dar preistoric animal În rațiunea aurită. Sub luna blondă nu se plânge, Ci răzbunările se curmă, Martirilor scăldați în sânge, Cânt serenada cea din urmă. O dormi... dar voi urca spre soare În zbor sublim de-aeroplan... Cu vise dulci, burghez tiran: E aurora-ngrozitoare... Pastel - Adio, pică frunza, Și-i galbenă ca tine
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
de ceva ce se învecina cu ura față de Sispy, cel care, cu mult timp în urmă, îi stricase întreaga viață cu un singur gest. S-a trezit că dorește nu numai eliberarea din lanțurile nemuririi, ci și un fel de răzbunare. A doua zi dimineața a ieșit la o plimbare, singur, pe dealurile de lângă X. își lua la revedere de la lume, pentru că dacă fie și numai jumătate din ce-i spusese Deggle era adevărat, atunci avea toate șansele să n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
poate chiar asta e tot, tot ce se poate face, tot ce-i rămâne lui de făcut. Eu credeam totuși... Tăcu. — Credeai că el era cel care urma să facă ceea ce tu nu poți, spuse Iocasta. Virgil nu-i răspunse. — Răzbunarea nu-i un sentiment prea nobil, rosti blând Iocasta. Știi la fel de bine ca și mine că acum nimeni nu se poate atinge de Grimus. Virgil dădu din umeri. — Probabil, spuse el. Foarte probabil. — Cum face Liv de lasă în oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pentru asta și tot e o seară bună. Doriți un pahar cu vin? întrebă contele. — Mulțumesc, spuse Moonshy pe un ton normal și apoi izbucni: Prea mulți martiri au vărsat sânge, prea mult sânge! Cotropitorii vor avea de înfruntat o răzbunare groaznică! Este ajunul, vă zic eu. Ajunul distrugerii! Irina îi șopti lui Vultur-în-Zbor: — Durează de câteva secole. Apoi continuă, un pic cam prea tare: — Mai alaltăieri am citit o poveste fascinantă. Vreți s-o ascultați? Elfrida spuse: — O, te rugăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
s-a smuls din el, dur și fără vreun avertisment, apoi s-a ridicat în picioare pe pat l-a privit de sus, calmă, netulburată, iar ultramarinii ei au lucit triumfători. — Liv e cea care rupe legământul, a spus ea. Răzbunarea lui Liv asupra lui Grimus, urzită timp de secole întregi de chibzuială pe un scaun, în întuneric. Acum, apucată, vrăjită, o pusese în aplicare împotriva Spectrului. Era o umilință totală, care-l lovea în miezul mândriei lui carnale, singura mândrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ură atent întreținută de mine, dacă-mi dai voie să adaug), iar ura ei a fost reîntărită recent de aventura cu tine. Evident că acum, când nu mai este în transă, știe că planul ei a dat cumva greș. Adică răzbunarea sexuală. Așa că va fi foarte înverșunată și va accepta ideea. Liniile de flux spun că așa va fi. Le-am analizat. Liberul arbitru este într-adevăr o iluzie, cum știi prea bine. Oamenii se poartă în conformitate cu liniile de flux ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ajungem la ucigașii mei. Un trio fascinant. Flann O’Toole este unul. Gândul de a juca rolul lui Napoleon, de a conduce o armată invadatoare, va fi pentru el unul irezistibil. Al doilea este Peckenpaw. Pentru el va fi o răzbunare a morții prietenului său și o șansă de a reveni la vânătoare, la emoția urmăririi. Al treilea este, poate, mai atipic. Domnul Moonshy se va alătura grupului vesel. Va spune în sinea lui că o face pentru a elibera insula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
îndesată pe cap, haina din blană de urs acoperindu-i statura corpolentă, un colac de funie atârnat pe un umăr și pușca într-o mână. Iar în spatele lor venea P.S. Moonshy, un funcționar nebărbierit, cu ochii furioși. O zeiță a răzbunării ciudată, triplă care se apropia de țintă. Grimus stătea la umbra marelui frasin, lângă casa lui, cu podoaba pestriță de pe cap fluturând în bătaia brizei și cu păsările așezate pe umerii săi, adunate în jurul lui pe pământ, veghind asupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
tati, erai furios când ai aflat că nu este tatăl tău adevărat! De aceea mi-ai făcut-o mie, pentru că eram sânge din sângele lui! Și de aceea i-ai dat droguri și lui Bells, nu? Totul a fost din răzbunare, ca să ne tragi la fund... Atinsese un punct slab. Strânsoarea lui Dominic a slăbit ușor în timp ce a urlat la ea. Destul cu imaginația ta... Mi-am îndoit genunchii repede, aplecându-mă, degetele lui desprinzându-se de mânecile tricoului meu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
clipele următoare, totuși, îmi cade vreo grindă în cap sau, de ce nu, că Blajinul, faima pușcăriei prin anii ’30, cu șaisprezece omoruri la activ, toate din gelozie, iese de undeva, din beciul în dreptul căruia ne opriserăm, și-mi înfige șișul răzbunării în inima care, cum bine intuia inginerul, în acele clipe bătea numai și numai pentru Ester. Dezamăgit, nedumerit, gânditor, întristat, bântuit de metafizica insului care a luat plasă tocmai când desfăcea prohabul, prăbușit, subit învins de marile taine ale sufletului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mințile. Își însoțea dusul din sine cu nenumărate păhărele de rom, cu ceasuri petrecute la „Tosca“, cafeneaua de peste drum de căminul studentelor de la Drept, de la deschidere și până la închidere, și cu depănatul aceleiași unice povești de pregătire a unei crâncene răzbunări pe Mocofanu, căruia avea să-i scoată iluziile din testicule și-avea să le îngroape în părculețul bisericii Sf. Elefterie, „să damblagească popa“. Aceasta era tema pe care Teodora își povestea, cu o nemaipomenită risipă de fantezie, viața. Credea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se trăiește tot mai departe de noi. Nu știu dacă-i mai plină, mai generoasă, mai pură sau mai autentică în frumusețile ei urzite. Este din ce în ce mai mult o altă viață. Noi rămânem în afara ei. Rămânem uitați în părăsirea timpului. Fără răzbunări, fără condamnări, fără incriminări. Rămânem pur și simplu ignorați, tot mai depărtați de liman. Am, ca în astfel de clipe goale, moi, sentimentul timpului care mă înghite. Mă retrag - aproape material simt aceasta - într-un fel de pulbere de vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vindicativ. Sunt relatări făcute pe un ton blajin, înțelegător parcă, aproape neutru, ca și cum ar povesti un film sau o piesă de teatru. Și iar mă conving de faptul că sufletul românesc nu este purtător de ură, nu este setos de răzbunare. În cuvintele omului de rând nu există acele sintagme ale ferocității, ale vindictei perpetue. Cuvintele sunt mai degrabă ale iertării, ale împăcării, ale resemnării. Un mare dar al sufletului românesc, dar, în egală măsură, o mare slăbiciune a vieții românilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ne mlădiem după toate nedreptățile. Revoltele sunt trecătoare, de scurtă durată și vizează răbufniri imediate. Își ucide vecinul pentru o brazdă de pământ, dar suportă - chiar cu secretă admirație - hoțiile celor ce-i iau ogoarele, pădurile, apele. Se încrâncenează în „răzbunare“ pentru un pumn de cuie, dar privește nepăsător cum uzine, mine, șantiere sunt prădate, făcute de nimic. Există, din această cauză, o mare diferență între scrierile despre anii prigoanei. Multe dintre ele par „blânde“ în relatările celor ce au trăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
înciudat în ușa „Gambrinus“-ului, de parcă mă răzbunam pe omenire pentru că îmi furase sau rătăcise servieta, pentru că pitise în cine știe ce afurisit de gang biroul acela al obiectelor pierdute prin mașinile I.T.B.-ului, lăsându-mă așa, buimac, doar cu sete de răzbunare și, mai ales, de a bea una sau două halbe gulerate. Scrisesem o povestire despre un cal care se-ntoarce de pe front în satul și în ograda povestitorului, copil crescut odată cu calul. Peste ani, când copilul devenise bărbat, pornește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Era o datorie morală către literatura română, în primul rând, căreia îi pierdusem o capodoperă. Nu l-am mai găsit. Așa cum nu mi-am mai găsit nici servieta. Ca un fel de blestem al manuscrisului aceluia pierdut sau ca o răzbunare a vieții care țâșnea prin toate crăpăturile literaturii, oricâte petice i-aș fi pus, cu povestea aceea m-am întâlnit însă de atunci de mai multe ori. Nu mi-am dat seama, la început. În felurite momente, în spații și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
prins p-ăla. Ce i-a mai făcut“. Am astfel de cititori. Îndobitociți de gândul că o carte este un proces-verbal, o fotografie mai mult sau mai puțin voalată a realității cunoscute de ei, o continuă războire a autorului și răzbunare a lui pe lumea în care trăiește. Acest cititor urăște scriitorul. Îi pândește viața. Ar vrea să-l distrugă fizic în fiecare clipă. El arde cărțile. El, acest cititor tâmp, a inventat cenzura. El râde strâmb, întorcând pagina: „Lasă, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe voi și vrea să vă facă oameni. Mai întâi din frică am turnat, că și aveam de unde, era marfă destulă, reacțiunea era peste tot, doar să te uiți prin fișe și aveai cazurile gata. Din frică și oleacă de răzbunare, de ce să nu recunosc. Dar nu de mine depindea urmarea, eu doar semnalam. Nu am depus niciodată mărturie, jur pe sfânta cruce, doar suntem în zi de Paște Sfinte. Apoi, când am văzut cum merg lucrurile, că mergeau bine, erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
străbătut gîtlejul, dacă Miquel Moliner nu s-ar fi repezit la fiul portarului și nu i-ar fi smuls pușca, luîndu-l la pumni. Julián Carax contemplase scena uluit, paralizat. Cu toții crezură că Împușcăturile Îi erau adresate lui Jorge Aldaya, ca răzbunare pentru umilința suferită În seara dinainte. Abia mai tîrziu, cînd Garda Civilă Îl luase pe băiat, iar perechea de portari fusese alungată din locuință aproape În șuturi, Miquel Moliner se apropie de Julián și Îi zise, fără mîndrie, că Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
crude și vanitoase, lipsite de conștiință. De mult umblă Fumero după mine. El știe că voi cădea, mai devreme sau mai tîrziu. Nu se grăbește, de aceea pare de neînțeles. Trăiește ca să se răzbune. Pe toți și pe sine. Fără răzbunare, fără mînie, s-ar evapora. Fumero știe că tu și prietenii tăi o să-l duceți pînă la Julián. Știe că, după aproape cincisprezece ani, eu nu mai am nici putere, nici mijloace. M-a văzut murind de-a lungul anilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]