2,445 matches
-
i-au atras din nou în luptă pe elenii din insule, doar pentru crearea unei divesiuni. În ianuarie 1792, Imperiul Rus a semnat Pacea de la Iași și și-a abandonat aliații, grecii fiind obligați să continue lupta de unii singuri. Rebeliunea din 1770 și acțiunile militare din insule din 1789-1793 le-au spulberat grecilor orice iluzie cu privire la un posibil ajutor extern în lupta pentru libertate. Rezultatul imediat a fost modificarea orientărilor politice din timpul Războiului de Independență din 1821.
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
procesul Însămânțării Lumii Agricole Praxtor, căutând să pună mâna pe o mare rezervă de austral - combustibilul care asigură deplasarea navelor prin Imperiul și al cărei monopol fusese până atunci în mâna Împăratului. Cu ajutorul acestor resurse, Crey vrea să pornească o rebeliune în Imperiu, dar planul său este dejucat de Abație, care recurge la o A Doua Însămânțare a Praxtorului, eveniment care trezește în clone personalitățile lor originale, adică membrii Corpului celor O Mie de Voluntari care luptaseră împotriva religiei cu mii
Abația (roman de Dan Doboș) () [Corola-website/Science/326067_a_327396]
-
regimului revoluționar care a precedat fondarea Regatului Greciei independent. Acest termen asociază perioada istorică a războiului revoluționar cu formele nemonarhice de organizare ale țării de mai târziu - A Doua Republică Elenă și A Treia Republică Elenă. În faza incipientă a rebeliunii antiotomane din 1821, fiecare regiune a Greciei și-a ales propriile foruri conducătoare. Acestea au fost înlocuite de administrația centrală a Adunării Naționale din Epidaurus, a cărei organizare a marcat nașterea statului elen modern. Consiliile locale de conducere și-au
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Cozia și, pretextând că are de făcut o serie de aranjamente cu comandantul austriac, a trecut frontiera în Transilvania. Împăratul austriac Francisc era însă un semnatar al Sfintei Alianțe, iar autoritățile austriece au refuzat să îi acorde azil liderilor unei rebeliuni dintr-o țară vecină și Ipsilanti a fost ținut sub strictă observație pentru șapte ani.. Lupta eteriștilor a mai continuat în Moldova ceva vreme, dar până la sfârșitul anului otomanii au înfrânt orice rezistență. Peloponezul, care avea o îndelungată tradiție de
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Vostitsa pe 26 ianuarie, aici participând liderii politico-militari și religioși din întreg Peloponezul. Aici, preotul revoluționar Papaflessas, care a declarat despre sine că este reprezentantul Eteriei, a încercat să îi convigă pe liderii civili și clerul superior de necesitatea declanșării rebeliunii, în ciuda absenței unor garanții cu privire la intervenția Rusiei. După aflarea veștilor intrări lui Ipsilanti în Principatele Dunărene, atmosfera din Peloponez a devenit tensionată, iar la mijlocul lunii martie au izbucnit incidente sporadic între greci și musulmani. Tradiția istorică elenă consideră ziua de
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
martie, grecii controlau practic întreaga zonă rurală, în vreme ce turcii se limitau numai la controlul asupra fortărețelor - Patras, (recucerită de turci pe 3 aprilie), Rio, Acrocorinth, Monemvasia, Nauplion și capitala provincială Tripolitsa, unde se refugiaseră numeroase famii de turci la începutul rebeliunii. Toate aceste fortărețe au fost asediate de forțele neregulate elene, dar nu au fost cucerite, pentru că revoluționarii nu dispuneau de artilerie. Cu excepția Tripoliței, toate cetățile aveau acces la mare și puteau fi reaprovizionate și sprijinite cu forțe noi de către marina
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
a părăsit Attica în septembrie și s-a retras la Ioannina. Spre sfârșitul anului 1821, după victoriile de la Vassilika și Gravia, grecii au reușit să asigure controlul, cel puțin temporar, asupra Greciei centrale. Cretanii au participat pe scară largă la rebeliune, dar nu au reușit să obțină eliberarea de sub dominația otomană datorită intervenției egiptene. Creta avea o lungă istorie de rezistență antiotomană, faptele de vitejie ale locuitorilor insulei intrând în folclor, precum cele ale lui Daskalogiannis, ucis în lupta cu turcii
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
dar nu au reușit să obțină eliberarea de sub dominația otomană datorită intervenției egiptene. Creta avea o lungă istorie de rezistență antiotomană, faptele de vitejie ale locuitorilor insulei intrând în folclor, precum cele ale lui Daskalogiannis, ucis în lupta cu turcii. Rebeliunea grecilor din 1821 din Creta a primit un răspuns violent din partea autorităților otomane. Un mare număr de cretani, inclusiv preoții considerați capii răscoalei, a fost executat. În ciuda represiunilor dure, elenii nu au cedat și sultanul Mahmud al II-lea a
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
fusese restrânsă la câteva zone montane izolate.. În vara anului 1825, gurupuri de cretani care au însumat între trei și patru sute de oameni, s-au reîntors pe insulă, după ce luptaseră împotriva otomanilor în Peloponez. Aceștia au dat un nou imbold rebeliunii din Creta. Pe 9 august 1825, aceste grupuri aflate sub conducerea lui Dimitrios Kallergis și Emmanouil Antoniadis au cucerit forturile Gramvousa și Kissamos (de unde și numele acestei perioade de timp, „Perioada Gramvousa”). După aceste victorii, insurgenții au încercat să reaprindă
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
din Creta. Pe 9 august 1825, aceste grupuri aflate sub conducerea lui Dimitrios Kallergis și Emmanouil Antoniadis au cucerit forturile Gramvousa și Kissamos (de unde și numele acestei perioade de timp, „Perioada Gramvousa”). După aceste victorii, insurgenții au încercat să reaprindă rebeliunea în regiunile de câmpie ale insulei. Deși otomanii nu au reușit să recucerească forturile, ai au reușit să oprească diseminarea insurgenției în vestul insulei. Turcii au asediat Gramvousa și insurgenții au trebuit să supraviețuiască în următorii doi ani bazându-se
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
populația Macedoniei), a încărcat o corabie cu arme și muniție la Constantinopol pe 23 martie și s-a îndreptat spre Muntele Atos, considerat locul portivit pentru declanșarea insurecției. Istoricul notează în „Istorica Macedoniei” că „nu fuseseră făcute pregătiri adecvate pentru rebeliune, iar idealurile revoluționare nu fuseseră reconciliate cu lumea ideologică a călugărilor din cadrul regimului atonit”. Pe 8 mai, turcii înfuriați de debarcarea marinarilor din Psara la Tsayezi, de capturarea negustorilor turci și confiscarea bunurilor lor, au năvălit pe străzile din Serres
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
mai, grecii din Polygyros s-au răsculat, i-au ucis pe guvernatorul local și 14 dintre oamenii săi și i-au rănit pe alți trei. Încercările unor detașamente înarmate ale turcilor au fost respinse de răsculați. A doua zi, în timp ce rebeliunea se generaliza în satele din Halkidiki, Yusuf Bey a ordonat executarea a jumătate dintre ostatici. După cum avea să mărturisească mullahul Salonicului, strigătele de jale se auzeau neîncetat pe străzile orașului, iar Yusuf Bey, aga ienicerilor, ulemalele și alți lideri militari
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
fost atât de mari, încât comunitate elenă s-a refăcut de-abia la sfârșitul secolului. Revolta a devenit cu adevărat puternică în momentul în care călugării Muntelui Atos, cei din Kassandra și cei de pe insula Thasos s-au alăturat insurgenților. Rebeliunea din Halkidiki s-a dezvoltat încet și dezorganizat. În iunie 1821, insurgenții au încercat să înrerupă comunicațiile dintre Tracia și sudul Greciei, pentru a-l împiedica pe Hadji Mehmet Bayram Pașa să transfere trupele din Asia Mică în Peloponez. Rebelii
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
vasele din Psara, care i-a transportat în Skiathos, Skopelos și Skyros. Papas a murit în timp ce se îndrepta spre insula Hydra. În acest timp, rebelii din Sithonia, Muntele Athos și Thasos au capitulat condiționat. În ciuda înfrângerilor suferite în răsăritul Macedoniei, rebeliunile au izbucnit în Macedonia centrală și vestică, de la Muntele Olimp până în Pieria și Vermion. În toamna anului 1821, Nikolaos Kasomoulis a fost trimis în sudul Greciei ca reprezentant al Macedoniei de Sud-Est și s-a întâlnit cu Demetrius Ipsilanti. El
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
să ajungă la mare, de unde au fost transportați cu corăbiile insurgenților în insulele Mării Egee . Până în 1825, activitatea revoluționară a fost fragmentată, resimțind lipsa unei conduceri centrale puternice și a coordonării. Cu toate acestea, turcii nu au reușit să obțină înăbușirea rebeliunilor datorită problemelor logistice care i-au obligat să organizeze campanii militare de mică amploare. De-a lungul întregii perioade, liderii militari greci au adoptat o tactică care să le permită contracararea superiorității numerice a turcilor. Pe de altă parte, eforturile
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
programului său, el a încercat să submineze autoritatea clanurilor sau dinastiilor tradiționale, pe care el le considera moștenirea nefolositoare a unei epoci apuse și învechite.. El a subestimat însă puterea politică și militară a "capetanaioi" (καπεταναίοι - comandanți), care fuseseră conducătorii rebeliunii împotriva Imperiului Otoman și care se așteptaseră să ocupe funcții importante în conducerea Greciei independente. În momentul în care a izbucnit un conflict armat între liderii militari locali din Laconia și reprezentantul oficial al guvernului, Kapodistrias a cerut sprijinul trupelor
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
care a izbucnit un conflict armat între liderii militari locali din Laconia și reprezentantul oficial al guvernului, Kapodistrias a cerut sprijinul trupelor ruse, datorită faptului că cea mai mare parte a armatei elene era controlată de "capetanaioi" care participaseră la rebeliune. În 1831, conducerea lui Kapoistrias a devenit mai nepopulară, în special în rândurile locuitorilor peninsulei Mani și a negustorilor puternici și bogați din insulele Hydra, Spetses și Psara. Taxele vamale percepute de hydrioți erau principala sursă de venit a municipalităților
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
stăpânire pe flota elenă și să evite astfel blocada insulelor pe care le reprezenta. În aceste condiții, se părea că guvernatorul Greciei ar fi fost silit să convoace Adunarea Națională. Kapodistrias a cerut ajutorul rezidenților francezi și britanici pentru înăbușirea rebeliunii, dar a fost refuzat. Colonelul (mai târziu generalul) Kallergis a organizat o expediție a unei unități a armatei regulate elene incomplet instruite sprijinită de miliții populare și l-a atact pe Miaoulis, care nu a putut să opună o rezistență
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
frontul de răsărit și au sprijinit cu arme și muniții Armata a 3-a otomană, care urma să fie însărcinată cu efectuarea acestei operațiuni. Ministrul de război otoman, Enver Pașa, spera că un succes în campania din Caucaz, ajutată de rebeliunile popoarelor musulmane din regiune, avea să îi deschidă drumul spre Tbilisi. Obiectivul strategic german era tăierea accesului rușilor la rezervele de petrol din regiunea caspică . Rusia considera Caucazul ca un front secundar al frontului de răsărit. Frontul de răsărit se
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
cu asistență americană și cu informatori loialiști, cum ar fi Laura Secord. Războiul s-a încheiat cu Tratatul de la Ghent din 1814, și Tratatul de la Rush-Bagot din 1817. După război, britanicii au încercat să reprime republicanismul canadian, introdus de către americani. Rebeliunile din 1837 împotriva guvernului colonial britanic au început în Canada de Sus și de Jos. În Canada Superioară, o bandă de reformatori, sub conducerea lui William Lyon Mackenzie au lansat câteva raiduri fără succes în Toronto, London, și Hamilton. În
Istoria Canadei () [Corola-website/Science/326310_a_327639]
-
câteodată baze în SUA, luptînd adesea împotriva autorităților. Orașele Chambly, Sorel au fost luate de rebeli, iar Quebec-ul a fost izolat de restul coloniei. Liderul rebelilor din Montreal, Robert Nelson, a interpretat "Declarația de Independență a Canadei Inferioare", în 1838. Rebeliunea a fost înfrântă după o batălie în jurul Quebec-ului. Sute de oameni au fost reprimați, și mai multe orașe au fost puse sub ocupația trupelor britanice. După mișcare, în 1840, cele două colonii au fost unite în Provincia Unită a Canadei
Istoria Canadei () [Corola-website/Science/326310_a_327639]
-
Macdonald, cel dintâi prim-ministru al Canadei, a creat poliția. Prima grijă a poliției a fost să reprime o mișcare de independență, condusă de metișii , o populație mixtă, formată din băștinașii canadieni și europeni. Mișcarea pentru independență a izbucnit odată cu Rebeliunea de pe Râul Roșu, din 1869 și după aceea Rebeliunea Nord-Vestică, din 1885, condusă de Louis Riel. În 1905 când Saskatchewan și Alberta au intrat în componența Canadei, aceste provincii s-au confruntat cu creșterea rapidă a populației, din cauza imigrării masive
Istoria Canadei () [Corola-website/Science/326310_a_327639]
-
poliția. Prima grijă a poliției a fost să reprime o mișcare de independență, condusă de metișii , o populație mixtă, formată din băștinașii canadieni și europeni. Mișcarea pentru independență a izbucnit odată cu Rebeliunea de pe Râul Roșu, din 1869 și după aceea Rebeliunea Nord-Vestică, din 1885, condusă de Louis Riel. În 1905 când Saskatchewan și Alberta au intrat în componența Canadei, aceste provincii s-au confruntat cu creșterea rapidă a populației, din cauza imigrării masive spre câmpie a ucrainenilor și europeniilor din Europa Centrală
Istoria Canadei () [Corola-website/Science/326310_a_327639]
-
un important susținător al artelor) și vorbea și scria în limba germană, italiană și latină. Era plăcut de nobilimea poloneză, însă planurile tatălui său de a-i securiza tronul nu erau agreate iar în cele din urmă a dus la rebeliunea Zebrzydowski. Odată cu intensificarea intervenției poloneze în Moscova în 1609, familia regală s-a mutat la reședința lor din Vilnius, capitala Marelui Ducat al Lituaniei. La scurt timp după aceea, în același an, Vladislav în vârstă de 15 ani, a fost
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
Kaesong de astăzi. Shilla, care reușise o unificare incompletă a celor trei regate în 668, a început să slăbească și a pierdut controlul asupra lorzilor locali la sfârșitul secolului 9. Țara a intrat într-o perioadă de războaie civile și rebeliuni, conduse de Gung Ye și Gyeon Hwon. Gung Ye a fondat Hugoguryeo sau Taebong iar Gyeon Hwon a fondat Hubaekje. Împreună cu Shilla aflată în declin, cele trei sunt cunoscute ca Cele trei regate târzii. Wang Geon, descendentul unei familii de
Dinastia Goryeo () [Corola-website/Science/322077_a_323406]