3,662 matches
-
altă existență. Versurile Îi veneau În minte de obicei la beție și nu putea scăpa de ele decât atunci când se oprea din marș. Când dădeau nas În nas la Corso, Satanovski Îl lua peste picior. „Nu cumva”, zicea el, „ați recitat aseară din Khayam? Aveți cearcăne cam vinete la ochi...” Sau: „Nu-i așa că pe la două noaptea Omul Negru v-a vizitat din nou? Ați spart oglinda sau v-ați mulțumit să vă ciupiți de obraz?”. Și adăuga: „La drept vorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la fel stranii. Se făcea că nimerise, nu se știe cum, la o clinică de obstetrică și ginecologie, unde se perindau o groază de halate albe, circulând dintr-un salon În altul. Halatele vorbeau Între ele În germană și unele recitau chiar pasaje din Faust-ul lui Goethe. Noimann Încerca să le dea o replică pe măsură, dar cuvintele nu i se legau În gură, din care pricină colegii lui de breaslă Îi aruncau priviri nu tocmai măgulitoare. Fiecare ginecolog purta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
că eu nu accept lipsa de importanță a coincidențelor. Ei bine, maghiarul bard din care provine la noi bardă coincide ca formă cu românescul bard venit prin franceză din latinește și care desemnează „poetul care (la vechii celți) compunea și recita cântece războinice și religioase“. În acest context sunt sigur că veți considera de prost gust orice legătură pe care aș face-o eu Între expresia „armă albă“ și ideea de puritate exprimată de obicei simbolic de culoarea alb. Vă voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
care el o căuta deja de vreo alți doi ani, de când o văzuse adică Întâia dată la o serbare ce se dăduse la ei la Casa de copii din Sinaia și la care participaseră elevi din mai toată țara. Ea recitase atunci o poezie și pronunțase atât de ciudat unele cuvinte românești Încât, În mod aproape inexplicabil, Zare găsise de cuviință să se Îndrăgostească de ea. O chema, de fapt, Ana Szasz și abia În timp ce Zare, În a doua parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
vreo douăsprezece persoane, scriitori, activiști culturali, directorul Stamatescu, profesorul de istorie Valedulcean, profesoara de română Maria Stănescu, trei sau patru elevi printre care și o fată cu tenul foarte alb și cu părul negru tuns scurt. Lângă tribună vin să recite mai Întâi elevii care au compus ei Înșiși versuri. Prelins În palma mea fluid Ca o cerneală veche-n călimară De teama irosirii te Închid Și pumnu-l voi desface mai pe seară Când va fi umbră rece peste toate Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Popescu și aplaudă tare, vrea să se facă remarcat. Poeta se așază, roșie ca un apus de soare printre palmieri, chiar pe scaunul de lângă cea cu părul negru și alura băiețoasă pe care Gelu nu o mai scapă din ochi. Recită apoi un băiat din Maramureș, o tipă durdulie și negricioasă de la Constanța, apoi ea, aleasa privirilor lui Gelu, dar despre ea nu spune nimeni din ce zonă a țării provine. Recită cu un accent nu tocmai românesc o traducere proprie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pe care Gelu nu o mai scapă din ochi. Recită apoi un băiat din Maramureș, o tipă durdulie și negricioasă de la Constanța, apoi ea, aleasa privirilor lui Gelu, dar despre ea nu spune nimeni din ce zonă a țării provine. Recită cu un accent nu tocmai românesc o traducere proprie după o poezie de Ady Endre. Popescu aplaudă din răsputeri. Murmurul sălii se potolește greu, dar nu entuziasmul ci indisciplina e la origine. Un tip cu chelie se ridică și Începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Ca nisipurile dese din pustiul african. Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă. Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.” A recitat ochitorul „Doi la legătură”, cum l-au alintat camarazii. ― Atunci, tu trebuie să te legi cu centura de ceva, că altfel zbori precum corbii din „Viscolul” lui Alecsandri. Și adio baterie! - l-a luat la vale „țârcovnicul”, cum l-au
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
PAGINĂ NOUĂ CAPITOLUL ȘAPTE Căpitanul Al Dietrich spuse: — Noaptea trecută am primit patru telefoane legate de micile tale escapade pe teritoriul municipalității. Acasă. În ziua mea liberă! Danny Upshaw rămase în poziție de drepți în fața biroului comandantului, gata să-i recite raportul privitor la cazul Goines - o versiune memorată, care se încheia cu cererea de a mai primi oameni de la Departamentul Șerifului și un ofițer de legătură la LAPD. Cum Dietrich scotea flăcări pe nări, renunță la final, concentrându-se asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
are cum să fie uman. PAGINĂ NOUĂ CAPITOLUL PAISPREZECE Ellis Loew desfășura ceremonia în biroul său, iar Mal și Dudley Smith îi erau martori oficiali. Buzz Meeks stătea în picioare în fața mesei de conferință și ținea mâna dreaptă ridicată. Loew recită jurământul: — Turner Meeks, juri pe Biblie să-ți duci la îndeplinire cu loialitate și conștiinciozitate datoria de anchetator special al Diviziei Marelui Juriu de pe lângă Biroul Procuraturii Districtuale a orașului Los Angeles, respectând legile municipalității și apărând drepturile și proprietatea cetățenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
văzuseră în postura de polițist. A fost și prima întrebare a lui Considine, iar o rămășiță din calmul cucerit cu ajutorul bourbonului îl ajută să-i înfrunte. Smith l-a crezut fără rezerve, Considine abia după niște ezitări, când le-a recitat discursul ăla pregătit dinainte despre felul cum își va schimba el radical frizura și hainele, pentru a semăna cât mai mult cu un comunist idealist. Smith i-a dat un vraf de documente legate de AUFT, pe care urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mai zicea și Barbarossa, avîndu-se în vedere culoarea roșie ca focul a podoabei lui faciale! Ba, odată, la o lecție, examinând o poezie, în care era vorba despre vestitul împărat german cu același nume, unul mai îndrăzneț, când i-a recitat-o, s-a uitat fix la el și a rostit răspicat: ― "Der alte Barbarossa, der Kaiser Frederich!", iar Barbă, ca să nu fie văzut zâmbind, a-ntors capul, prefăcîndu-se că vede nu știu ce lucru interesant pe fereastră. Mitică Ionescu de Gimnastică era cunoscut
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
epopee cu care ați făcut cunoștință este "Iliada" lui Homer, nu? ― Da, don' profesor! ― Ei, bine, Constantinescule, cum începe "Iliada"? Și fără să mai aștepte răspunsul lui Chiorul care, dealtfel, n-ar fi venit niciodată, Marin Dumitrescu începu să ne recite cu glas cald: "Cîntă-mi, Zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul, Patimă crudă, ce-Aheilor, mii de amaruri aduse!" și așa mai departe... nu? ― Da, don' profesor! afirmă cu multă convingere Chiorul. ― Ei, acum ți-ai amintit cine era Ahile? ― Da
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
bună decât aceea pe care o avea eventual până acum! Pe masa mea străjuia pe-atunci bustul în gips al lui Vlahuță de Dimitriu-Bîrlad, operă câștigată la tombola unui bal al artiștilor plastici. Gică știa multe poezii pe dinafară și recita frumos. Întâmplător știa și: "La icoană", "Dormi, iubito!" și "Din prag". ― Mă, ne rugase el, aduceți vorba despre bustul lui Vlahuță, spuneți că declam frumos și rugați-mă să spun ceva! Știți, face impresie! Am convenit și am continuat să
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Vlahuță a fost ciracul lui Eminescu, e potrivit oarecum! am intervenit eu. Dealtfel, Gică nu mai are de ce să citească poeziile lui Vlahuță, pentru că le știe aproape pe toate pe dinafară, E poetul lui preferat! ― Da?! Foarte interesant! ― Și le recită cu mult talent! ― Atunci, fără să se lase rugat prea mult, credem că ne va face plăcerea... ― Mai târziu, vă rog! acceptă Gică, după fasoanele de rigoare. În sfârșit, după gustările obișnuite în asemenea împrejurări, Gică a declamat cu mult
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
dar privirea lui, obișnuită să detecteze cea mai mică mișcare, noaptea sau ziua, nu reuși să distingă nimic. Maestrul nu era vizibil, dar era prezent. O dâră abia perceptibilă de lumină se strecura pe sub poarta capelei unde Shan Bao Își recita sutrele. Nu chipul lui, ci rugăciunea pe care o Înălța către Budha ajunsese până la Ștefănel. O rugăciune pentru drumul lui. Și, poate, pentru Întoarcerea lui. Ușa clădirii din stânga curții se deschise fără zgomot și În prag se ivi Liu Huang
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dacă-mi amintesc bine. Mi-e foame! strigă Pran. — Poate ar trebui să încerci în altă parte, îi sugerează cerșetorul, luând un aer teatral, mimând o îngrijorare aproape părintească. Pran îl privește fix. Cerșetorul îi spune foarte rar, de parcă ar recita, o adresă din bazaarul bijutierilor: — Du-te acolo, fă ce ți se va cere, și vei căpăta hrană, îl sfătuiește el, în cele din urmă. — De ce aș avea încrede în tine? — Nu ai de ales, zise cerșetorul ridicând din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
trecut, cu un asemenea simț al colectivității, încât participanții au căpătat aspectul unei miniaturi persane, cu figurile lor senine înghețate într-o postură la fel de oficială ca și marginea florală a carneolului sau a marmurii negre cu care sunt placați pereții. Recitându-și ultimul gazel, poetul Mirza Hussein se integrează în atmosfera sumbră (nebănuite sunt căile Domnului) pe care o găsește reflectată în rândurile scrise pentru această ocazie: „Cum toate colțurile curții se află-nvăluite în umbră Doar inima-mi stă încă trează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Ai înțeles? Pran încuviințează. Trec de o boltă, intră în holul auditoriului și rămân în umbră, lângă un servitor care stă foarte drept, balansând o tavă cu arome plăcut mirositoare într-o mână. Un bărbat tras la față începe să recite un poem într-un dialect urdu, elevat și precis. „De ce a trebuit să-mi dai uitării lăcașul sfânt al inimii De ce a trebuit să zbori din ea, din raiul tău neîndoielnic?“ — Acela este nababul, căruia îi aparții de acum, șoptește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sfânt al inimii De ce a trebuit să zbori din ea, din raiul tău neîndoielnic?“ — Acela este nababul, căruia îi aparții de acum, șoptește Khwaja-sara. Pran îi observă privirea melancolică, gesturile aproape păsărești ale mâinii pe care o agită în timp ce vorbește. Recită versuri pline de tristețe unul după altul, iar Khwaja-sara murmură a aprobare: — E un poet excepțional, îi spune în șoaptă. Pran studiază grupul de nobili. Cu rafinamentul lor, cu trăsăturile lor aspre și statura mândră, alcătuiesc o priveliște impresionantă. Involuntar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
o anonimă? întreabă fotograful nervos. N-ar merge la fel de bine? — Ne trebuie o fotografie, zise diwan-ul. Este singura dovadă credibilă pentru europenii ăștia. Așa se face că Pran începe să-l viziteze săptămânal pe maior, să poarte uniformă școlară, să recite poezie și să-l urmărească cum se foiește sub birou. Pran rostește vorbele cu emfază, i se repetă s-o țină tot așa și, treptat, accentul său englezesc se îmbunătățește și ajunge să învețe pasaje emoționante din poeții victorieni, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
a resurselor agriculturii. Este evident pentru toți raportorii englezi că nababul mai degrabă mănâncă din vasele de metal thali direct pe podea, decât din serviciile fine de masă Meissen, când cinează la palat. I se observă pasiunea din priviri când recită un poem persan sau ține în mâini un vas smălțuit și se știe că, in inima sa, îi consideră pe englezi un factor de discontinuitate, iar ascendența lor de optzeci de ani asupra ținuturilor sale nu e decât un incident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cât cuprinde! Bolșevism veritabil) ale indivizilor de la SPI. Maiorul preferă, bunăoară, Plimbările și distracțiile lui Jorrock. O rimă bună poate oricând să-l impresioneze, ca orice altceva cu un ritm clar și sentimente emoționante. Deseori îl pune pe Clive să recite Gunga Din, de pildă, sau Atacul cavaleriei ușoare, în timp ce el își umblă pedagogic în pantaloni. Uneori, cum este și firesc, nobilele fantezii ale lui Privett-Clampe coincid cu realitatea, punând capăt chiar și frivolității din pantaloni. Accentul lui Clive se îmbunătățește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care luminează estrada pe care membrii clubului își dansează soțiile și prietenele, un vârtej de spinări albe și brațe urmărite atent de douăzeci de perechi de ochi de indieni. Uneori, în timpul zilei, Bobby învață. Sub ochiul atent al preotului Macfarlane, recită Zilele Mari. Bătălia de la Hastings. Magna Carta. Glorioasa Revoluție și Războiul lui Jenkins. Cunoștințele sale de gramatică latină, sunt excelente. În schimbul acestor învățături el îi aduce pastorului subiecți fotografici. Procedura este aceeași. Spune-le că nu-i plătesc, zice el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
părul pieptănat într-o parte și uns cu briantină, care-l face să lucească în lumina lunii, ca o placă de gramofon. Fumează cu aerul unui tip scorțos de la club, cu o mână la spate, de parcă s-ar pregăti să recite ceva. Pare lustruit cu șelac. Bobby nu este prea convins, însă ceva, nu știe prea bine ce, poate legat de suprafețele lucitoare, de apă, de drumul care abia se mai vede, părul lui Philips care strălucește absurd, îl face să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]