KorAP: Find »[drukola/base=rosti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...85 86 87 ...709 >

17,708 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

se rostogolesc pe podea. Totul se balansează înainte și-napoi, cu mine cu tot. Și Helen zice: — Stai pe loc! O să-l faci praf! Apoi ajunge lângă mine, levitând dincolo de o perdea scânteietoare de mărgele de cristal. Își mișcă buzele, rostind cuvinte tăcute. Helen dă la o parte mărgelele cu unghiile ei roz și-mi zâmbește, zicându-mi: Hai să te așezăm în capul oaselor. Cartea a dispărut; ține cristalurile într-o parte și înoată mai aproape. Mă agăț cu amândouă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
gât și șterge praful de pe imensa ușă cu oglindă a șifonierului. Șifonierul neoclasic cu incrustații sculptate în lemn de măslin și mânere aurite în stil Napoleon III, după cum scrie pe eticheta lipită pe el. — Vrăjitoarele întind ulei pe o oglindă, rostesc o vrajă și pot citi viitorul în oglindă. Viitorul, zic, foarte frumos. Anizanta. Iedera japoneză. Bibanul de Nil. În momentul ăsta nu sunt sigur nici măcar că pot citi prezentul. Helen citește din hârtie. Citește câteva versuri scurte, cu aceeași voce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pot citi viitorul în oglindă. Viitorul, zic, foarte frumos. Anizanta. Iedera japoneză. Bibanul de Nil. În momentul ăsta nu sunt sigur nici măcar că pot citi prezentul. Helen citește din hârtie. Citește câteva versuri scurte, cu aceeași voce monotonă cu care rostise și vraja pentru zbor. Lasă hârtia jos și zice: — Oglindă, oglinjoară, spune-ne cum ar arăta viitorul nostru dacă ne-am iubi și ne-am folosi puterea cea nouă. Puterea ei cea nouă. — Partea cu „oglindă, oglinjoară“ am pus-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Karl Marx, a-l ucide pe Nash ar însemna pentru el mântuirea. Întoarcerea la Dumnezeu. Readucerea în sânul omenirii prin spălarea păcatelor. Privirea mea o întâlnește pe a lui, și buzele lui Nash încep să se miște. Trăsnește a chili. Rostește descântecul. Apăsat, ca și cum ar lătra, rostește fiecare cuvânt atât de apăsat, încât la gură îi apar clăbuci de chili. Împroașcă cu stropi roșii. Se oprește și se uită în buzunarul de la piept. Vâră mâna ca să caute cartonașul. Îl ține cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Nash ar însemna pentru el mântuirea. Întoarcerea la Dumnezeu. Readucerea în sânul omenirii prin spălarea păcatelor. Privirea mea o întâlnește pe a lui, și buzele lui Nash încep să se miște. Trăsnește a chili. Rostește descântecul. Apăsat, ca și cum ar lătra, rostește fiecare cuvânt atât de apăsat, încât la gură îi apar clăbuci de chili. Împroașcă cu stropi roșii. Se oprește și se uită în buzunarul de la piept. Vâră mâna ca să caute cartonașul. Îl ține cu două degete și începe să citească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

mai subțire, începînd să semene a domnișoară -, iar între ele, un bărbat la vreo 45 de ani, a cărui figură i se părea cunoscută. Din ce sat ești? l-a întrebat direct bărbatul, iar cînd Mihai a deschis gura să rostească numele satului, a venit prompt următoarea întrebare: Mă cunoști? Dacă pe femeie o cheamă Săteanu..." a făcut Mihai o socoată rapidă. Cred că sînteți nenea... domnul Toader Săteanu s-a precipitat Mihai, stînjenit de acel "nenea" spus cu vorba-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să-i semeni ori s-o lași în pace. Ochii, frumoși mai ales cînd te priveau fix, aprinzînd în adîncuri lumini de plăcere, vorbeau infinit mai mult decît buzele întredeschise tot timpul, întristate de umbra durerii, dar puternic conturate cînd rosteau vreun cuvînt, înnobilate de surîs, precum galonul de firetul din aur. Aflînd că el abia a terminat facultatea, ea a surîs, șoptindu-i: "Ești un copilaș", iar din clipa aceea nu i-a mai zis pe nume decît foarte rar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că el abia a terminat facultatea, ea a surîs, șoptindu-i: "Ești un copilaș", iar din clipa aceea nu i-a mai zis pe nume decît foarte rar, strigîndu-l cu un inegalabil "copilaș", căruia Mihai îi răspundea printr-un Simoon, rostit cu o plăcută inflexiune a vocii abia șoptită, vibrînd în tăcerea nopții pe străzile pustii, aurite de luna plină. O noapte întreagă a avut impresia că a regăsit-o pe Doamna Ana, femeia din anul întîi de facultate, matamorfozată, cenușăreasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
stau toată noaptea să înnebunesc gîndindu-mă la ninsoarea altor ierni. Où sont les neiges d'antan ? oftează Lazăr, desfăcînd larg brațele, privind tavanul. Și-avea niște coapse lungi și-o gură senzuală, dar nu vulgară, ci așa, de mare doamnă; rostea vorbele cu oarecare voal, parcă le-ar fi acoperit într-un parfum exotic... "Ești novice, am impresia, tinere" imită el vorbele femeii. Tot noroiul șantierului de hidroameliorații Canalul meu l-am frămîntat chinuit de infernul gîndului că a doua zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
un azil... Cînd m-am trezit între copiii ăia, ca niște pui de vrabie căzuți din cuib, într-o sală unde mirosul de urină te îneca, am vrut să fug, să ies mai repede. Fetița, care și-a auzit numele rostit de îngrijitoare, s-a întors spre mine: era toată numai ochi și cîrpe rupte, îmbrobodită ca o babă. Din nas îi curgeau două lumînărele pe care ea, mereu, și le ștergea cu dosul mînecii. De la brîu în jos, pînă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ridice brațul drept, să-și șteargă fruntea. Servit bine? insistă Lazăr. Onorabil răspunde profesorul, dînd afirmativ din cap de cinci-șase ori pînă își aduce aminte că trebuie să se oprească. Și servit vrea Lazăr să pună punct. Ful de popi rostește încet, cu timiditate, profesorul înșiruind cărțile. Ful de dame saltă modest din umeri Lazăr. Un val de fericire, născut dintr-o ușurare profundă, trece peste chipul profesorului. Ți-o fi fost ție în gînd să mă vezi gol... rîde profesorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
este soră bună... Păcate, domnule Teofănescu, păcate strigă bătrîna, înverșunîndu-se să acopere cu vocea sa urletul vîntului. Nu vrei să iei fotografia? Poate scapi dumneata cu viață, dă-i-o lui giner'-miu și spune-i... că-i a lui rostește mai încet femeia, parcă înghițind cu greu nodul din gît. A lui?! Doina e-a lui!? țipă profesorul. A lui Theodor Săteanu?! Bătrîna clătină lung din cap, lăsîndu-se în voia vîntului pornit mai cu ură: Cînd dumneata ai plecat cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
sînteți! La celălalt capăt al firului, femeia rîde încet, amuzată: De ce ții neapărat? Dacă aveți dreptate, va trebui să vă aduc flori. Ce flori preferați? Aș dori să spun că-mi plac sînzienele, feblețea ta: Iubire cu miros de sînziene rostește femeia titlul piesei de la televizor, scrisă de Mihai. Adevărul e continuă, prinsă în jocul discuției -, prefer brîndușele de toamnă. Plăpînde, discrete, a căror frumusețe adevărată ți se relevă cînd le devii intim... într-adevăr, minunate! Dar și otrăvitoare. Știu. Otrava

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mută gîndul de la Doamna Ana "mă doare prea tare" la vizita Cristinei; revede cu ochii minții totul, de la prezența ei în fața ușii, îmbrățișarea născută din dorința amîndurora, ca o explozie, pînă la acel "chiar că regret venirea mea aici", trist, rostit de fată înainte de a pleca. "De ce să-i fi părut rău? Ce-a sperat ea de la această întîlnire de i-a părut rău în final?" Intră în autoservire și, fără să ia un coș, trece printre rînduri, indiferent la privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de soarta partenerei. Pe Maria, asta a hotărît-o brusc: "măgarule, te vreau în totalitate!" ar fi dorit să-i strige, dar s-a temut că Mihai nu ar înțelege ce-i cu cuvîntul măgar pe care ea l-a mai rostit odată, așa că i-a interzis pur și simplu, amenințîndu-l cu moartea, simțind cum vorbele ei sporesc nebănuit dorința bărbatului. "Ai putea să cauți o mătură și să mă aduni cu fărașul" ar fi vrut să-i spună la final, cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
care s-a pierdut Maria, să-i mai poată savura mersul, dar femeia a trecut deja de pavilionaele anexă, de lîngă poarta spitalului. Maria pășește încet, atentă la gheața formată în cîteva locuri. Jovial ca întotdaeuna, portarul își scoate șapca, rostind același "sărut mîinile, domnă doctor!" Serviciu ușor, nea Petrică! îi răspunde Maria privindu-l cu bucurie și-și înclină capul în semn de mulțumire pentru salut, spre mirarea acestuia, care primește pentru prima oară un răspuns din partea "soției tovarșului Săteanu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fericit tată? Drept răspuns, Lazăr stă încă nedumerit, cu privirea fixă, apoi, revenindu-și, începe să răsufle apăsat, înghite în sec de cîteva ori, caută insistent cu privirea în sus, spre nouri, lasă impresia că a văzut ceva, oftează și rostește: Doamne, cu ce anume ți-am greșit mai vîrtos ?... Discret, întoarce capul, își șterge ochii umezi și pornește năuc, înainte, spre gardul de beton. Două fete murmură el. Olițe, fundițe, codițe, fustițe... Și-așa, jucăriile teleghidate sînt scumpe ale naibii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

cu o rețetă pentru câteva calmante și unguente; nu e nici o problemă. Asta ai vrea să facă și Carol, nu-i așa? Numai că experiențele medicale ale lui Carol nu decurseseră chiar așa. Mama ei era prea inhibată pentru a rosti cuvinte precum „ciclu“ sau „tampon“. Asta o determinase pe Carol să își descopere singură anatomia. Apogeul fusese atins la dușurile de la școală, unde avusese ghinionul să înceapă în plin, fără tatonări prealabile, cu o descărcare vâscoasă, însângerată, revărsată peste gambele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
sau De ce te temi să îmi spui cine ești?. Sau chiar mai fada, dar cuprinzătoarea De ce ne temem?. În lumina puternică a candelabrului din vestibul, i se prezentase lui Carol: — Dave, Dave Hobbes. Am venit să-l iau pe... Dan? Rostise numele cu o oarecare nesiguranță, iar ochii gălbui îi sclipiseră ciudat la vederea lui Carol. Era doar o impresie, o iluzie optică. Dave 2 era cu cel puțin un cap mai înalt decât Carol, dar umilirile repetate în public și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
că Dave 2 îl încurajează într-un mod subtil să dobândească o poziție independentă în cadrul asociației, să devină un membru cu drepturi depline al acesteia. Era sigur de asta, pentru că Dave 2 i-o spusese pe șleau. — Dragul meu Dan, rostise el, mă simt de parcă ți-aș fi tată și poate că relația aceasta e un pic prea apropiată pentru doi alcoolici în curs de recuperare. Trebuie să ne desprindem. Trebuie să ai propria poziție și propriul sponsor, așa cum e cazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
sforile, nu există un narator omniscient, care să pândească din umbră personajele. Ce îți spun eu e adevărul. Allah Akbar, știi ce înseamnă asta? Sunt trimisul Domnului. Grăiesc Adevărul - adevărul Domnului. „Nu există nici un alt Dumnezeu în afara lui Dumnezeu.“ Profesorul rostise aceste versete din Coran pe tonul cântat al unui Sahel emancipat. Apoi reintră în pielea personajului pe care i-l stabilisem și își întrebă elevul: — De ce această afirmație pare tautologică? Dar continuă, dându-și singur răspunsul: Dacă analizăm accepția islamică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
încredere în mine. Da, așa e, dar și eu am încredere în tine, Dan, și cred că o bere din când în când n-o să conteze. De altfel, se zice că la alcool renunți treptat; asta e aniversarea noastră specială - rostind specială, Carol făcuse o mutrișoară cochetă - așa că poate exista și o zi când bei. Vezi cât de ușor dărâmase temelia ideologică ridicată de Dave 2 în mintea îngustă a lui Dan? Asta demonstrează mutabilitatea spiritului omenesc. Evident că sarea din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
oaselor de la șold, apoi treceau la explorarea epicentrului, simțind supunerea și reținerea în tot trupul lui Dan. Mâinile ei s-au îndreptat spre gulerul cu capse de metal al lui Dan, iar vocea ei, nazală și lipsită de expresie, a rostit în cele din urmă: — Hai să mergem sus. Trecând pe lângă măsuța joasă de cafea, împins de la spate de Carol pe scara îngustă, Dan a întins mâna după rețeaua de plastic ce conținea cei patru cilindri colorați în roșu și galben

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
birou. Bull rămase nemișcat, clătinându-și doar capul pe învelitoarea aspră. — Ei, doctore? — Ei bine, John, nu e chiar atât de grav cum ai putea să-ți imaginezi. (Suprafața internă a rotulei trebuie să corespundă deschiderii cervixului; chiar și în timp ce rostea asigurările de rigoare, abilitățile profesionale ale lui Margoulies se concentrau să traseze harta internă a noilor organe sexuale ale lui Bull.) Așa cum ziceai și tu, e în același timp o rană și o arsură. Și, sincer îți spun, habar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
pe care o faci numărului său. — Săptămâna asta e imposibil. Am mult prea multe de făcut. Am un termen limită de respectat. — Ce zici de weekend? Și, pentru a doua oară, Bull regretă cuvintele chiar în momentul în care le rostea la telefon. În weekend avea loc turneul celor de la The Wanderers. Aveau patru meciuri de jucat, de vineri până luni. Toate meciurile se desfășurau pe South Coast. Preliminariile erau la Bexhill-on-Sea, Rotingdean, Brighton și Shoreham. Bull nu ar fi pierdut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]