3,007 matches
-
între o secțiune croată și una bosniacă este teatrul unor confruntări violente. În acest conflict se înregistrează alianțe locale între sârbi și croați în luptele contra musulmanilor (la asediul orașului Sarajevo participă și forțele croate din localitatea Kiseliak, iar artileria sârbă bombardează partea bosniacă din Mostar). În conflictul din Bosnia centrală își fac apariția unitățile de combatanți musulmani străini (mujahedinii) care acționează în unități independente și comit crime de război contra populației civile. Această atitudine influențează și unitățile armatei bosniace. Corpul
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
secolului și a încercat să își revigoreze politica de expansiune în dauna Imperiului Otoman. Principatele autonome "de jure" și independente "de facto" ale Serbiei și Muntenegrului au căutat o ocazie de a se extinde în regiunile locuite de compatrioții lor sârbi. Situația din Serbia era deosebit de complicată. Principatul avea ca prioritate expansiunea în zonele învecinate locuite de sârbi, Serbia de Sud, Kosovo, și Bosnia. Familia domnitoare Obrenović se bucura de legături strânse cu Viena, și la început s-a ferit să
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
a acceptat retrocedarea sudului Basarabiei pierdut de Rusia în timpul Războiului Crimeei, și anexarea de către Rusia a portului Batumi de pe coasta estică a Mării Negre. Bulgaria urma să devină autonomă (independentă, după înregistrările rusești). În iulie-august, slab pregătita și slab echipata armată sârbă susținută de voluntari ruși nu a reușit să-și îndeplinească obiectivele strategice ofensive dar a reușit să respingă ofensiva otomană în Serbia, și la 26 august, Serbia a cerut puterilor europene să medieze încheierea războiului. Un ultimatum comun al puterilor
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
Cei mai grav răniți au rămas în urmă în spitalele de campanie, dar mulți au fost uciși de bulgari. În acest moment, Serbia, primind ajutor financiar din partea Rusiei, a declarat din nou război Imperiului Otoman. De această dată, în armata sârbă erau mult mai puțini ofițeri ruși, dar în războiul din 1876-1877 căpătase mai multă experiență. Sub comanda nominală a principelui Milan Obrenović (la comanda efectivă era Kosta Protić), armata sârbă a intrat într-o ofensivă în ceea ce este astăzi Serbia
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
din nou război Imperiului Otoman. De această dată, în armata sârbă erau mult mai puțini ofițeri ruși, dar în războiul din 1876-1877 căpătase mai multă experiență. Sub comanda nominală a principelui Milan Obrenović (la comanda efectivă era Kosta Protić), armata sârbă a intrat într-o ofensivă în ceea ce este astăzi Serbia de sud-est. Sârbii intenționau să ocupe sangeacul Novi Pazar, dar ofensiva a fost anulată din cauza presiunilor diplomatice ale Austro-Ungariei care dorea să evite ca Serbia și Muntenegru să aibă graniță comună, pentru
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
, născut Nicolae Sarai, (n. 1714 - d. după 1745) a fost un ieromonah ortodox sârb, principalul promotor al tulburărilor religioase anticatolice din Transilvania în anii 1744-1746, care au dus la exilul episcopului unit român Inocențiu Micu-Klein. El a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la 28 februarie 1950, imediat după interzicerea Bisericii Române Unite cu
Visarion Sarai () [Corola-website/Science/302601_a_303930]
-
cel puțin, de depunerea omagiului față de rege, care își asuma rolul de protector și care le oferea feude importante în teritoriul Ungariei. Așa cum domnii români fideli regelui stăpâneau Țara Făgărașului și Țara Amlașului, iar mai apoi și alte regiuni, despoții sârbi aveau feude importante în diverse părți ale Ungariei. Aceste posesiuni erau stăpânite pro honore, adică temporar și condiționat de credința față de rege. Regele Sigismund de Luxemburg s-a implicat în probelemele politice europene și după 1400 s-a abătut de la
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
Federației Ruse și ai Statelor Unite ale Americii. Anul 1995 a reprezentat un an dramatic în războaiele din fosta Iugoslavie. La începutul anului, pozițiile pe fronturile din Bosnia-Herțegovina și Croația erau, în mare, staționare. Sârbii din Croația ocupau un mare teritoriu, proclamat "Republica Sârbă Kraina", format din Slavonia Orientală (la frontiera cu Serbia) și restul Republicii Kraina, o regiune formată de-a lungul frontierei dintre Bosnia și Croația. În Bosnia-Herțegovina, forțele Republicii Srpska ocupau aproximativ 70% din teritoriul statului, în principiu estul și nordul
Acordul de la Dayton () [Corola-website/Science/302658_a_303987]
-
desființarea Republicii sârbe Kraina, iar forțele militare ale Guvernului majoritar musulman al Bosniei-Herțegovina și ale croaților bosnieci au declanșat ofensiva contra forțelor armate ale Republicii Srpska din Bosnia-Herțegovina. În patru zile, Republica sârba Kraina s-a prăbușit, iar populația civilă sârbă a părăsit în masă teritoriul, refugiindu-se în teritoriile deținute de sârbi în Bosnia și în Serbia. Ca urmare a intensificării conflictului și a pericolului izbucnirii unui război pe scară largă, prin implicarea directă a Republicii Federale Iugoslavia, Grupul de
Acordul de la Dayton () [Corola-website/Science/302658_a_303987]
-
cu 15 preoți, Petru din Sibiu cu 33 preoți, Vasile din Brașov cu 35 preoți etc., consfințind astfel Unirea cu Roma după tratative purtate sub doi ierarhi, ce au durat aproape opt ani. Ca urmare a agitațiilor provocate de mitropolitul sârb de Karlovitz, la sfârșitul anului 1759 au izbucnit primele răscoale împotriva uniației. Arestarea ieromonahului Sofronie Kirlovici în satul Cioara a determinat ridicarea a peste 600 de țărani pentru eliberarea lui. Ieromonahul Sofronie a organizat în 10 august 1760 sinodul de la
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
Maria Terezia a fost generalul Nicolae Adolf de Buccow, care a fost numit comandant al tuturor forțelor armate din Transilvania, sporite cu acest prilej cu noi unități de cavalerie și infanterie. Odată cu el a fost adus și un episcop ortodox sârb, spre a se da nădejdi asupra așezării unui episcop ortodox în Transilvania. Pe 1 mai 1761 generalul a convins pe Sofronie că se va face pace, cerându-i însă a părăsi Transilvania, ca să nu fie prilej de tulburare. Sofronie a
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
a încercat să-i readucă sub autoritatea scaunului său și pe românii ortodocși. Până la 1729, la moartea sa, nu a obținut rezultate semnificative. Între timp, pentru că nu li se permitea să aibă propriul episcop, românii au apelat la ocrotirea episcopilor sârbi din Arad. Trebuie precizat că Viena arăta în acea vreme o mare toleranță față de sârbi, deoarece îi vedea, pe de-o parte, ca pe un important element de colonizare în Banat iar, pe de altă parte, ca pe un sprijin
Istoria Bisericii Române Unite în Crișana () [Corola-website/Science/302728_a_304057]
-
ca unit cu Biserica Romei. Tot în comuniune cu scaunul apostolic al Romei a fost și succesorul său, mitropolitul Ioachim, care însă în anul 1455 a fost nevoit să se refugieze în Polonia ca urmare a faptului că patriarhul antiunionist sârb Nicodim de Pec l-a hirotonit ca mitropolit al Moldovei pe Teoctist, de origine bulgară, care s-a bucurat de sprijinul autorităților politice. O nouă încercare de unire a Mitropoliei Moldovei cu Biserica Romei a fost întreprinsă către sfârșitul secolului
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
cele din preajma Porții Otomane".") Adversarii unirii cu Roma erau pe de o parte stările protestante din Transilvania, iar pe de altă parte mitropolia ortodoxă din Karlowitz (aflată în teritoriul controlat de austrieci). După numeroase influențe venite mai ales din partea mitropolitului sârb din Karlowitz, o parte a românilor transilvăneni au decis să abandoneze ascultarea canonică față de episcopul român de la Blaj, primind pe preoții sârbi trimiși de la Karlowitz. Călugărul ortodox Visarion Sarai (agent plătit de imperiul țarist pentru a spiona în treburile Curții
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
mitropolia ortodoxă din Karlowitz (aflată în teritoriul controlat de austrieci). După numeroase influențe venite mai ales din partea mitropolitului sârb din Karlowitz, o parte a românilor transilvăneni au decis să abandoneze ascultarea canonică față de episcopul român de la Blaj, primind pe preoții sârbi trimiși de la Karlowitz. Călugărul ortodox Visarion Sarai (agent plătit de imperiul țarist pentru a spiona în treburile Curții de la Viena) a fost trimis de mitropolitul ortodox de la Karlowitz să vină în Transilvania. Întâi la Lipova, apoi la Dobra, Deva, Orăștie
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
toleranță, prin care se recunoște dreptul credincioșilor ortodocși de a avea un episcop al lor. În anul 1750 au fost consemnați în Transilvania 543.657 uniți și 25.165 neuniți. În anii 1760, în contextul tuburărilor provocate de trimișii mitropolitului sârb de la Karlowitz, numărul uniților a cunoscut o scădere drastică, și s-a stabilizat până la sfârșitul secolului, în contextul înființării unei episcopii ortodoxe dependente de Karlowitz, cu sediul la Sibiu, în anul 1761, sub păstorirea lui Dionisie Novacovici. Continuarea persecuțiilor a
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
păstorirea lui Dionisie Novacovici. Continuarea persecuțiilor a dus, la sfârșitul lui 1759 la izbucnirea primei răscoale împotriva unirii cu Biserica Romei. Arestarea ieromonahului Sofronie de la Cioara a determinat ridicarea a peste 600 de țărani pentru eliberarea lui. Ieromonahul de origine sârbă, Sofronie, a organizat în 10 august 1760 un așa-zis sinod, la Zlatna. Hotărârile acestui sinod cereau episcop ortodox, restituirea bisericilor și averilor confiscate, eliberarea credincioșilor și clericilor închiși pentru credință, libertate religioasă. Memoriile trimise Curții de la Viena și Guvernului
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
Maria Terezia a fost generalul Adolf Nikolaus von Bukow, care a fost numit comandant al tuturor forțelor armate din Transilvania, sporite cu acest prilej cu noi unități de cavalerie și infanterie. Odată cu el a fost adus și un episcop ortodox sârb, pe nume Dionisie, care va rămâne episcopul ortodox al Bisericii Ortodoxe din Ardeal până la 1767. Pe 1 mai 1761, Bukow l-a convins pe Sofronie că se va face pace, cerându-i însă să părăsească Transilvania, ca să nu fie prilej
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
să urmeze un curs de șase săptămâni de catehizare catolică, trebuind să plătească un zlot pe zi referentului. Ca urmare a prevederilor edictelor românii din unele sate din Făgăraș și Hunedoara au trecut la ortodoxism, punându-se sub ascultarea episcopilor sârbi rezidenți în sudul Transilvaniei. În 1784 fusese instalat la Blaj Ioan Bob, fost protopop greco-catolic de Târgu Mureș. Acesta a dus o politică de catolicizare și de înstrăinare de interesele românilor, fie ele și privite prin prisma uniației. În același
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
de la începutul secolului al XII-lea. După moartea regelui Bodin (în 1101 sau 1108), au urmat mai multe războaie. În timp ce nobilimea lupta pentru tron, regatul a slăbit și la 1186 a fost cucerit de Ștefan Nemanja și încorporat în Regatul Sârb ca o provincie pe nume Zeta. După ce Imperiul Sârb s-a prăbușit în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cel mai puternic familie din Zeta, Balšić, a devenit suverană în Zeta. În 1421, Zeta a fost anexată de
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
Bodin (în 1101 sau 1108), au urmat mai multe războaie. În timp ce nobilimea lupta pentru tron, regatul a slăbit și la 1186 a fost cucerit de Ștefan Nemanja și încorporat în Regatul Sârb ca o provincie pe nume Zeta. După ce Imperiul Sârb s-a prăbușit în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cel mai puternic familie din Zeta, Balšić, a devenit suverană în Zeta. În 1421, Zeta a fost anexată de despotatul sârb dar, după 1455, o altă familie nobiliară
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
o provincie pe nume Zeta. După ce Imperiul Sârb s-a prăbușit în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cel mai puternic familie din Zeta, Balšić, a devenit suverană în Zeta. În 1421, Zeta a fost anexată de despotatul sârb dar, după 1455, o altă familie nobiliară din Zeta, , a devenit conducătoarea țării, aceasta ajungând ultima monarhie din Balcani care nu căzuse în mâinile otomanilor, în anul 1496, și a fost anexată la "sangeacul" Shkodër. În timpul domniei Crnojevićilor, Zeta a
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, adăugându-i-se zonele de coastă din apropiere de Budva și . În urma unei restructurări în 1929, a devenit o parte a unei mai mari al , care ajungea până la râul Neretva. Nepotul lui Nicolae, regele sârb Alexandru I, domina guvernul iugoslav. Banovina Zeta a fost una dintre cele nouă banovine care formau Regatul; acesta consta Muntenegrul de astăzi, și din părți din Serbia, Croația și Bosnia. În aprilie 1941, Germania Nazistă, Regatul Italiei și alte țări
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
sârbofoni. În 2013, a anunțat rezultatele unui sondaj de opinie publică cu privire la atitudinile identitare ale cetățenilor din Muntenegru, indicând faptul că majoritatea populației susține muntenegreana ca limbă maternă. Constituțiile anterioare aprobaseră sârbo-croata ca limbă oficială în RS Muntenegru și limba sârbă în standard ijekavian în perioada 1992-2006. Muntenegrul s-a aflat, istoric, la răscrucea multiculturalismului și de-a lungul secolelor și-a format o formă unică de coexistență între populațiile musulmană și creștină. Muntenegrenii au fost, din punct de vedere istoric
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
și de-a lungul secolelor și-a format o formă unică de coexistență între populațiile musulmană și creștină. Muntenegrenii au fost, din punct de vedere istoric, membri ai Bisericii Ortodoxe Sârbe (reglementate în cadrul Mitropoliei Muntenegrului și Litoralului), și creștinismul ortodox sârb este cea mai populară religie astăzi în Muntenegru. Biserica Ortodoxă Muntenegreană a fost recent înființată, și este urmată de o mică minoritate de muntenegreni, deși nu este în comuniune cu nicio altă Biserică Creștin-Ortodoxă, deoarece nu a fost recunoscută oficial
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]