4,209 matches
-
el la de-astea. - Nu, mormăi ea, și mă trimise pe malul apei după niște mâl galben. Când m-am Întors, i-am găsit pe amândoi cioplind niște crengi scurte și groase pe care le legară cu lujere subțiri de salcie În jurul pășitorului lui Enkim. M-am holbat la Runa, căci nici pe Moru al meu nu-l văzusem vreodată să facă așa ceva. Apoi, a pus mâl din acela galben În jurul crengilor, acoperindu-le cu totul și, odată cu ele, partea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
a pășitorului lui Enkim. În sfârșit, mă trimise după o piatră potrivit de mare și-l puse pe Enkim să stea Întins, cu pășitorul sprijinit de piatră. Apoi Îi dădu să bea apă În care amestecase praf din scoarță de salcie și o mână de grăunțe pisate de mac. Îl privi fără să spună nimic și la fel am făcut și eu. - Mă lasă durerea, zise el. - Bine. Bine. Dormi, se apropie ea de el și-i puse buzele pe frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cântat ca să-l ia somnul, dar el se tot zvârcolea. Pe la miezul zilei, a Început să verse și s-a făcut alb precum prima zăpadă. Noaptea, când să plecăm din nou, avea deja fierbințeală. Runa Îi dădu coji pisate de salcie, dar Unu vărsă din nou. - Mergem să mai căutăm apa aia, sau o luăm pe drumul cel vechi? i-am Întrebat dar, nici Enkim, nici Runa nu-mi răspunseră. Se tot uitau la micuțul Unu care se Înmuiase de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
studiat cu el În semestrul acela. Bietul Johnson, În ciuda gâlcilor, a mizeriei, a hidropiziei, Își avea prieteniile lui, și și‑a scris cărțile, la fel cum Morford Își ținea cursurile, și ne asculta recitând pe de rost: „Ce slute, seci, sălcii și fără noimă/ Îmi par ce rosturi are, această lume!” Capul lui sinistru, cu părul tăiat scurt, fața Încruntată, mâinile Încleștate la spate! Absolut sălcii și fără noimă. Ravelstein n‑a părut prea interesat când i l‑am descris. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
cum Morford Își ținea cursurile, și ne asculta recitând pe de rost: „Ce slute, seci, sălcii și fără noimă/ Îmi par ce rosturi are, această lume!” Capul lui sinistru, cu părul tăiat scurt, fața Încruntată, mâinile Încleștate la spate! Absolut sălcii și fără noimă. Ravelstein n‑a părut prea interesat când i l‑am descris. De ce oare am ținut să‑l vadă pe Morford așa cum mi‑l aminteam eu? Dar Abe s‑a orientat bine când m‑a Împins să scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
unui foc, dar mult, mult mai tare. Se perindă astfel un veac, un mileniu, o eră geologică, în trecut, în viitor, în orice direcție, iată-ne din nou pe vremea Ghiculeștilor ctitorindu-și ba mănăstire ba palat la țară, printre sălcii și dumbrăvi cu stârci și coțofene, vremea lui Anton Pann, a oboarelor de vite, a căruțelor, a bisericilor, a livezilor, acum iată-ne altundeva pe vremea codrilor nepătrunși, pe vremea goților, a sciților, într-un nor de praf, se aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
să n-ai! Hu hu! Hu hu! Și cu acestea, huhurezul fâlfâi din aripi și se lăsă la vale înspre apă, dispărând în întunericul plin de arbori. Căci totuși sunt mulți arbori în orașul nostru încâlcit, oțetari, salcâmi, plopi, castani, sălcii, tei. Kerch are de vizitat două bănci, facilitatea ultramodernă de îmbuteliere a produselor Coca Cola, Ateneul Român, Muzeul Țăranului și fosta IMGB prefăcută în bază atomică. Dimineața, la prânz și seara mănâncă și bea la supeuri oficiale împreună cu ceilalți membri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
neagră a vechilor samurai. Fereastra dublă nu are perdele și dă spre lacul Plumbuita. Pe peretele opus, spânzură un crucifix de ghips vopsit în auriu. Și din locul său de suferință veșnică, Iisus Hristos privește veșnic peste apele înconjurate de sălcii și bordeie. 7 februarie Mama lui Ilie rupe hârtia care se dezintegrează imediat, ca și cum moleculele s-ar mai fi ținut laolaltă doar din simpatia născută din conviețuirea comună în condiții vitrege. Din pachet răsare un teanc de bancnote purtând chipuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
blamează acum arta revoluționară, devotată. Și cu Goncea, știe ea ce-a fost? Comenzi erau, da’ știe ea câți bani lua el și câți Goncea? Că sprijinea, cică, artiștii. Și dacă nu te lăsai sprijinit, pictai până la urmă afișe la Salcia, în Baltă. Sau la Chilia, cu tăietorii de stuf pentru export. Vedea tabloul. Îl pictase în 1957, pentru Expoziția Județeană organizată când, la 7 iulie, s-a încheiat colectivizare în Dobrogea. Goncea era atunci și el tânăr, locotenent, căpitan, ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o citea în fiecare dimineață, înainte de a pleca la operațiune, dom’ Cangurașuu Brandaburlea, managerul prosperei firme de privăți răspândite în tot Județul, „Euro-Tăulet Brandaburlea & Brandaburlea“. Din când în când vidanjarorul întorcea, tot automat, capul spre cei doi de pe banca de sub salcie. De obicei acolo îl aștepta Smărăndița. Era ora la care închidea ghișeul de bilete pentru autobuze din stație și își lua „pauza de masă“. Mânca pe banca aceea, din borcănelele ei. Se ducea și el atunci și-și lua prânzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
moroi?!“ Izbucni într-un râs nervos. Erau în lunga verandă a palatului, cu deschidere spre Dunăre. Goncea își petrecea mai toată ziua acolo. Stătea într-un fotoliu pe rotile și privea, ca într-o fascinație, apele fluviului ducându-se printre sălcii. Se vedea și șoseaua ducând spre fostul port. Îi zărise Goncea și pe cei doi, Magda și Ilarion, când trecuseră spre Dunăre. El o ținea pe după umeri, de parcă ar fi apărat-o de ceva care tot pândea în preajmă. „Mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu Chiru. Oamenilor le place continuitatea, tradiția, că suportă mai ușor totul. Adică se cheamă că istoria e vie, chiar dacă se amestecă nălucirea cu adevărul. Adevărul....“ Învârti de roțile scaunului și se apropie mai mult de ferestrele mari. Se întuneca. Sălciile de pe marginea șoselei spre fostul port se desenau negre, scăldate în aburi roșiatici. „Ce-mi place cum se face noapte de-aici“, oftă Goncea. „E ca un mister cosmic care vine de departe din Baltă și ne înfășoară. Cum totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
roșiatici. „Ce-mi place cum se face noapte de-aici“, oftă Goncea. „E ca un mister cosmic care vine de departe din Baltă și ne înfășoară. Cum totul se înghite în umbra asta care nici nu știi de unde vine. Vezi, sălciile alea... Le vezi, știi că sunt acolo, dar cum le ia umbra acuși n-or să mai fie. Adică nu le mai vezi. Poți să zici că nu mai sunt? Sau biserica aia de pe malul ălalalt... O vezi? Și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Negru ăla de la Lintițaru, mută și sleită, pândind mută și adâncă pașii sorbului de vine s-o răzînvolbe. Pe mal Pe țărmul ucrainean al Dunării, turla nouă a bisericii sclipea sângeriu în înserare. Din susul fluviului, de dincolo de ostrovul cu sălcii lascive, cu ramurile împreunate, cu trunchiurile prăbușite unul peste altul, parcă spre a se susține într-o ultimă deznădejde de a rămâne încă în picioare în asfințit, razele soarelui răzbăteau printre strama norilor molcome, rățlețe, biruite. O mână nevăzută le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ducă să-l întâlnească pe Goncea. Cam își închipuia despre ce vrea să-i vorbească generalul. Oricum, mai multe decât știa Aulius, nu putea să-i deslușească. Îl căutase Aulius de două-trei ori în București și se lămuriseră. Treceau printre sălciile bătrâne, multe arse de trăsnete, înșirate de-a lungul drumeagului. Un fel de schelete de copaci, cimitir de timp ars, jefuit. Privind sălciile arse, înșirate fără umbră de-a lungul drumului, își aminti de întâmplarea aceea cu stejarul făcut dispărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
putea să-i deslușească. Îl căutase Aulius de două-trei ori în București și se lămuriseră. Treceau printre sălciile bătrâne, multe arse de trăsnete, înșirate de-a lungul drumeagului. Un fel de schelete de copaci, cimitir de timp ars, jefuit. Privind sălciile arse, înșirate fără umbră de-a lungul drumului, își aminti de întâmplarea aceea cu stejarul făcut dispărut de țiganii dintr-un cătun de lângă satul lor. Era un cătun de lingurari. Trăiau din furtișaguri de lemne din ocolul de care răspundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Zumzetul poveștilor din sala de așteptare. Înfrigurata așteptare a pasagerului. Nici un alt semn că la cheiul ajuns acum un mal de lut surpat fuseseră ancorate pontoane, acostau cândva de două-trei ori pe zi cursele pasagerului, că undeva spre pâlcul de sălcii trăgeau șlepurile și încărcau, zi și noapte, piatră din cariera închisă și ea acum. - Și-a doua oară, continuă ea, s-a întâmplat când am văzut în Vestitorul sărăcean interviul acela cu tine. Că te-ai întors și ai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pleca, zorea spre vaporul care avea să-l ducă în drumul lui. Când se întorcea, grăbind spre casele care se desenau în zarea șoselei. Silueta masivă a silozului de tutun. Acum, năruită, clădirea părea că țipă speriată în înserare. Aceleași sălcii, aceeași boltă, același pietriș al șoselei, același miros stătut de pește și de mâl, același șfichiuit al vântului care gonea stârnind gunoaiele de pe drum. Doar bucuria aceea a freamătuli că se întoarce acasă nu mai îl toropea... - Poate, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mă uitam toată ziua la crengile lui. Credeam că ai să apari, așa, ca un moroi, dintre crengile lui. Tot am așteptat... Până am uitat de tine. Nu părea că urmărește spusele ei. Privea doar întrebător în jur, când spre sălciile din dreapta lor, când spre mormanele de gunoaie, moloz și iarbă arsă din partea cealaltă. Ridică din umeri, nemulțumit. - A întârziat însă vaporul, continuă mai apoi, și m-am răzgândit. Stăteam și mă vedeam cum așteptam și mă gândeam ce să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Polileu apăru de astă dată în fața lor. Făcu o reverență și mai adâncă. Deschise larg brațele, ca și cum ar fi vrut să-i cuprindă. Duse apoi doar vioara la piept. Cu arcușul din cealaltă mână le arătă spre pâlcul de trei sălcii din dreapta lor. Înverziseră toate, cu ramurile atingând luciul apei. Lângă salcia din mijloc se legăna un barcaz mare, bătrân, cu trei perechi de vâsle sângerii la strapazane. Polileu făcu iarăși o plecăciune și, fără să-i mai privească pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mai adâncă. Deschise larg brațele, ca și cum ar fi vrut să-i cuprindă. Duse apoi doar vioara la piept. Cu arcușul din cealaltă mână le arătă spre pâlcul de trei sălcii din dreapta lor. Înverziseră toate, cu ramurile atingând luciul apei. Lângă salcia din mijloc se legăna un barcaz mare, bătrân, cu trei perechi de vâsle sângerii la strapazane. Polileu făcu iarăși o plecăciune și, fără să-i mai privească pe cei doi, porni spre sălcii. Se răsuci cu spatele la ei, își sprijini vioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
toate, cu ramurile atingând luciul apei. Lângă salcia din mijloc se legăna un barcaz mare, bătrân, cu trei perechi de vâsle sângerii la strapazane. Polileu făcu iarăși o plecăciune și, fără să-i mai privească pe cei doi, porni spre sălcii. Se răsuci cu spatele la ei, își sprijini vioara pe umăr și începu să cânte. O melodie stinsă, întăcută, abia deslușită în clipocitul vălurelelor izbind barcazul. Priviră și ei nedumeriți spre barcaz. Parcă pe ei îi aștepta, pregătit de plecare. Din zidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vioara pe umăr și începu să cânte. O melodie stinsă, întăcută, abia deslușită în clipocitul vălurelelor izbind barcazul. Priviră și ei nedumeriți spre barcaz. Parcă pe ei îi aștepta, pregătit de plecare. Din zidul foșnitor al stufărișului, nu departe de sălcii, începură să iasă, rând pe rând, vâslașii. Salutând și ei, cu reverențe adânci, ca într-un dans bine învățat, treceau rând pe rând la locurile lor. Un ins subțirel, cu o pelerină galbenă, cam ca acelea purtate de țiganii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
șerpișori. Încolăciți, șerpuleții, se tot răsuceau în jurul coloanelor acelea, opintindu-se să atingă măciuliile aurii din vârfurile lor. Ajunși sus, se aruncau în gol, se zvârcoleau puțin în lumina ruginie a înserării și se prăbușeau apoi în strălucia vălureală dintre sălcii. Tomnea, șovăitor, întinse mâna și o trase pe Magda lângă el. Porni spre barcazul dintre sălcii. Ea se prinse iarăși de brațul lui. Îl urma înfiorată, încercând doar să-și potrivească mersul după pașii lui. Coborî privirea, urmărind amuzată cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vârfurile lor. Ajunși sus, se aruncau în gol, se zvârcoleau puțin în lumina ruginie a înserării și se prăbușeau apoi în strălucia vălureală dintre sălcii. Tomnea, șovăitor, întinse mâna și o trase pe Magda lângă el. Porni spre barcazul dintre sălcii. Ea se prinse iarăși de brațul lui. Îl urma înfiorată, încercând doar să-și potrivească mersul după pașii lui. Coborî privirea, urmărind amuzată cum pantoful lui dinspre ea se descheiase, iar șiretul desfăcut, lung, gălbui, agățase o crenguță de salcie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]