KorAP: Find »[drukola/base=samurai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...85 86 87 ...96 >

2,377 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

văzuse de nenumărate ori în vis păsările acestea albe. A doua zi, samuraiul îl luă pe Yozō și împreună urcară pe o potecă până la iazul de la poalele muntelui Shiroyama. Pe dealul acesta unde odinioară se înălța o mică fortăreață de samurai de țară, se ascundea neștiut un lac năpădit de tufișuri uscate. Cum se apropiară, de pe lac se înălțară în zbor vreo patru-cinci rățuște. Întreaga priveliște era întocmai ca în visele sale. Pe suprafața apei luminată de un soare firav, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Nu știa dincotro veniseră aceste păsări și de ce aleseseră un lac așa de mic drept sălaș pentru iarna cea lungă, dar fără îndoială că în timpul călătoriei unele dintre ele muriseră sleite de foame și rămase fără puteri. Păsările acestea, murmură samuraiul clipind din ochi, vor fi străbătut și ele întinsul mărilor și vor fi văzut multe țări. Cu mâinile împreunate pe genunchi, Yozō se uita lung la suprafața apei. — Dacă stau să mă gândesc... a fost o călătorie lungă. Cu acestea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
ele întinsul mărilor și vor fi văzut multe țări. Cu mâinile împreunate pe genunchi, Yozō se uita lung la suprafața apei. — Dacă stau să mă gândesc... a fost o călătorie lungă. Cu acestea, discuția se întrerupse. După ce murmurase acele vorbe, samuraiul își zise că nu mai trebuia să-i spună nimic lui Yozō. Grea fusese nu numai călătoria. Trecutul său și trecutul lui Yozō fuseseră deopotrivă un șir de încercări dureroase. Asta ar fi vrut samuraiul să spună. Vântul începu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
întrerupse. După ce murmurase acele vorbe, samuraiul își zise că nu mai trebuia să-i spună nimic lui Yozō. Grea fusese nu numai călătoria. Trecutul său și trecutul lui Yozō fuseseră deopotrivă un șir de încercări dureroase. Asta ar fi vrut samuraiul să spună. Vântul începu să bată, iar pe apa însorită a lacului se iviră valuri mici. Și rațele, și lebedele își schimbară direcția îndepătându-se încet. Stând cu capul plecat, Yozō închise ochii. Samuraiul știa prea bine că se lupta să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
de încercări dureroase. Asta ar fi vrut samuraiul să spună. Vântul începu să bată, iar pe apa însorită a lacului se iviră valuri mici. Și rațele, și lebedele își schimbară direcția îndepătându-se încet. Stând cu capul plecat, Yozō închise ochii. Samuraiul știa prea bine că se lupta să-și stăvilească șuvoiul de amintiri. Deodată, i se păru că acest supus devotat al său semăna dintr-o parte la chip cu omul acela. La fel ca Yozō, și El răbda de toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
cu omul acela. La fel ca Yozō, și El răbda de toate cu capul lăsat pe piept. „El este mereu lângă noi. El ne ascultă tânguielile și durerile...” Yozō nu-l părăsise niciodată, nici înainte, nici acum. Îi urmase pe samurai ca propria sa umbră. Și nu-i tulburase amărăciunea cu nici o vorbă. „Am crezut mereu că m-am creștinat doar de fațadă. La fel cred și acum. Însă, acum, după ce am aflat câte ceva despre căile cârmuirii, mă gândesc din când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
sale, omul năzuiește după cineva care să-i fie alături toată viața, să nu-l trădeze și să nu-l părăsească, fie el doar un câine bolnav și jigărit. Omul acela s-a preschimbat într-un câine amărât de dragul oamenilor.” Samuraiul repetă în sinea lui parcă pentru a se convinge: „Într-adevăr, omul acela s-a preschimbat de dragul nostru în câinele care ne este mereu alături. În foile scrise de japonezul de lângă lacul Tecali scria că El le spusese apostolilor săi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
slujesc pe oameni.” În clipa aceea, Yozō își ridică pentru prima oară capul până atunci plecat. Apoi, ca pentru a se gândi la cuvintele de adineauri ale stăpânului său, își îndreptă privirile înspre lac. — Crezi în credința creștină? îl întrebă samuraiul în șoaptă. — Da, răspunse Yozō. — Să nu spui la nimeni! Yozō încuviință din cap. — La primăvară păsările călătoare or să plece de aici, dar noi n-o să ne mai depărtăm de valea noastră toată viața, râse dinadins samuraiul schimbând vorba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
îl întrebă samuraiul în șoaptă. — Da, răspunse Yozō. — Să nu spui la nimeni! Yozō încuviință din cap. — La primăvară păsările călătoare or să plece de aici, dar noi n-o să ne mai depărtăm de valea noastră toată viața, râse dinadins samuraiul schimbând vorba. Valea este casa noastră! Trecuseră prin țări nenumărate. Străbătuseră mări întinse. Totuși, în cele din urmă se întorseseră aici, unde nu se găseau decât pământuri neroditoare și sate sărace. Acest adevăr clocotea din ce în ce mai tare în inima samuraiului. Socotea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
dinadins samuraiul schimbând vorba. Valea este casa noastră! Trecuseră prin țări nenumărate. Străbătuseră mări întinse. Totuși, în cele din urmă se întorseseră aici, unde nu se găseau decât pământuri neroditoare și sate sărace. Acest adevăr clocotea din ce în ce mai tare în inima samuraiului. Socotea că era mai bine așa. Lumea largă, țările nenumărate, mările întinse. Însă, oamenii erau la fel pretutindeni. Peste tot se duceau bătălii și se foloseau șiretlicuri și viclenii. La fel stăteau lucrurile și la castelul Stăpânului, și în lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
nenumărate, mările întinse. Însă, oamenii erau la fel pretutindeni. Peste tot se duceau bătălii și se foloseau șiretlicuri și viclenii. La fel stăteau lucrurile și la castelul Stăpânului, și în lumea bisericească în care trăia Velasco. Ceea ce văzuse până la urmă samuraiul nu erau doar o mulțime de ținuturi, o mulțime de țări, o mulțime de orașe, ci soarta neajutorată a omului. Iar deasupra sorții omenești atârna cu capul căzut pe piept omul acela sfrijit și urât, cu mâinile și picioarele bătute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
piept omul acela sfrijit și urât, cu mâinile și picioarele bătute în cuie. „Noi plângem în valea durerii și ne sprijinim de Tine.” Așa scrisese călugărul din Tecali în încheierea însemnărilor sale. Cum se deosebea valea vrednică de milă a samuraiului de lumea cea largă? Valea era lumea întreagă, erau ei înșiși. Samuraiul voia să-i vorbească lui Yozō despre toate acestea, dar nu se pricepea să le pună în cuvinte. „Japonia. Japonie răvășită de vântul prigoanei și nutrind față de Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
cuie. „Noi plângem în valea durerii și ne sprijinim de Tine.” Așa scrisese călugărul din Tecali în încheierea însemnărilor sale. Cum se deosebea valea vrednică de milă a samuraiului de lumea cea largă? Valea era lumea întreagă, erau ei înșiși. Samuraiul voia să-i vorbească lui Yozō despre toate acestea, dar nu se pricepea să le pună în cuvinte. „Japonia. Japonie răvășită de vântul prigoanei și nutrind față de Dumnezeu numai dușmănie. Totuși, cum de îmi farmeci inima? Cum de caut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
să le aducă drept ofrandă lui Buddha. Găluștele de ofrandă se fierb apoi în oală și se mănâncă împreună cu familia. Se spune că la masă acela care scoate cel mai repede gălușca din oală va avea noroc. Și în casa samuraiului, Riku le îndrumă pe femei să așeze oala cea mare pe vatră. Fiul cel mic, Gonshirō, prinse gălușca și în jurul vetrei se auziră râsete, așa cum nu se mai auziseră de mult. Însă, a doua zi sosi un mesager de la seniorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
să așeze oala cea mare pe vatră. Fiul cel mic, Gonshirō, prinse gălușca și în jurul vetrei se auziră râsete, așa cum nu se mai auziseră de mult. Însă, a doua zi sosi un mesager de la seniorul Ishida care îl înștiință pe samurai că urma să vină poruncă de la Sfatul Bătrânilor, așa că trebuia să rămână pe loc și să aștepte. Toate poruncile de la castel nu veneau direct la ostași, ci erau transmise prin seniorii acestora. Unchiul, care zăcea bolnav încă de la sfârșitul toamnei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
prin seniorii acestora. Unchiul, care zăcea bolnav încă de la sfârșitul toamnei, repeta ca de obicei că s-ar putea să fie vorba despre pământurile de la Kurokawa. Sau trimitea întruna supuși să întrebe dacă nu cumva Stăpânul voia să-i mulțumească samuraiului pentru strădaniile sale din timpul călătoriei. Totuși samuraiul presimțea că nu era vorba de o veste bună. Două zile mai târziu sosiră doi slujbași. Intrară în casa măturată lună și dispărură într-o încăpere separată ca să-și schimbe hainele. Ajutat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
de la sfârșitul toamnei, repeta ca de obicei că s-ar putea să fie vorba despre pământurile de la Kurokawa. Sau trimitea întruna supuși să întrebe dacă nu cumva Stăpânul voia să-i mulțumească samuraiului pentru strădaniile sale din timpul călătoriei. Totuși samuraiul presimțea că nu era vorba de o veste bună. Două zile mai târziu sosiră doi slujbași. Intrară în casa măturată lună și dispărură într-o încăpere separată ca să-și schimbe hainele. Ajutat de Riku, samuraiul se schimbă și el în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
sale din timpul călătoriei. Totuși samuraiul presimțea că nu era vorba de o veste bună. Două zile mai târziu sosiră doi slujbași. Intrară în casa măturată lună și dispărură într-o încăpere separată ca să-și schimbe hainele. Ajutat de Riku, samuraiul se schimbă și el în hainele sale cu blazon, apoi se așeză cuviincios la capătul rogojinii și așteptă. Slujbașii se așezară pe locurile de onoare. Unul dintre ei zise încet: „Poruncă de la Sfatul Bătrânilor” și începu să citească o scrisoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
cu hotărârile Sfatului Bătrânilor. — Hasekura Rokuemon a trecut pe meleaguri străine la credința creștină împotriva legii. S-ar cuveni să fie aspru pedepsit, dar Sfatul Bătrânilor a judecat anume acest fapt. I se poruncește să rămână închis acasă la el. Samuraiul primi aceste cuvinte cu amândouă mâinile pe podea și cu capul plecat la pământ. În tot acest timp avea sentimentul că se prăbușește în gol. Era atât de istovit încât nici nu-i mai părea rău. Clipind din ochii duși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
pe podea și cu capul plecat la pământ. În tot acest timp avea sentimentul că se prăbușește în gol. Era atât de istovit încât nici nu-i mai părea rău. Clipind din ochii duși în fundul capului după cum îi era obiceiul, samuraiul ascultă explicațiile slujbașilor. Din milostenia seniorului Ayugai și a seniorului Tsumura i se poruncea doar să nu iasă afară din valea sa. Slujbașul mai spuse că trebuia, de asemenea, să înmâneze o dată pe an la Sfatul Bătrânilor un jurământ prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
de la Matsuki Chūsaku. Sfatul Bătrânilor a primit veste din Edo că Velasco a fost prins la Satsuma. Dacă n-ar fi fost această veste, n-ai fi primit o pedeapsă așa de aspră. — Senior Velasco... Chiar și în aceste momente, samuraiul nu făcea decât să clipească. — A fost trimis la Cancelaria pentru religie din Nagasaki, iar acum este întemnițat împreună cu alți preoți la Ōmura. Am auzit că încă nu s-a lepădat de credința creștină. După ce slujbașii plecară, samuraiul se așeză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
aceste momente, samuraiul nu făcea decât să clipească. — A fost trimis la Cancelaria pentru religie din Nagasaki, iar acum este întemnițat împreună cu alți preoți la Ōmura. Am auzit că încă nu s-a lepădat de credința creștină. După ce slujbașii plecară, samuraiul se așeză și rămase mult timp așa, îmbrăcat în hainele sale cu blazon. Încăperea peste care se lăsa înserarea era rece, căci nu se făcuse focul. Samuraiul își aduse aminte de cuvintele slujbașului și se gândi că străinul acela trufaș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
auzit că încă nu s-a lepădat de credința creștină. După ce slujbașii plecară, samuraiul se așeză și rămase mult timp așa, îmbrăcat în hainele sale cu blazon. Încăperea peste care se lăsa înserarea era rece, căci nu se făcuse focul. Samuraiul își aduse aminte de cuvintele slujbașului și se gândi că străinul acela trufaș și mândru din cale afară n-avea să se lepede de credința lui, un om ca el n-avea să se lepede de sufletul său, oricâte suferințe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
acela trufaș și mândru din cale afară n-avea să se lepede de credința lui, un om ca el n-avea să se lepede de sufletul său, oricâte suferințe și chinuri avea să înfrunte. „Așadar s-a întors în Japonia...” Samuraiul știa că Velasco avea să se întoarcă în Japonia încă de când se despărțiseră de el în Luzon. Străinul acela cu firea lui înverșunată nu era omul care să poată îndura o viață liniștită și împăcată. Firea sa înverșunată îi rănise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
în Japonia încă de când se despărțiseră de el în Luzon. Străinul acela cu firea lui înverșunată nu era omul care să poată îndura o viață liniștită și împăcată. Firea sa înverșunată îi rănise de mai multe ori în timpul călătoriei pe samurai, pe Tanaka și pe Nishi. Cât timp au călătorit împreună, samuraiul a simțit întotdeauna că Velasco era străin, diferit de ei, japonezii, și multă vreme nu s-a putut apropia de el. Simți un foșnet slab. Își ridică fața și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]