2,314 matches
-
Ă) Dragă mi-i Însă pădurea Când Întinerește-n Mai, Și din când În când săcurea Când izbește-n putregai». (Mihai Beniuc, N-am putut să cânt În cântec, În Viața românească III, (1950), nr. 11, p.20). O puternică satiră antiimperialistă realizează Ioanichie Olteanu, operând cu elemente ale poeziei populare, În poemul său Roata morii: Se-nvârtește roata morii pe sub viscole și ploi, prin Înfrângeri și victorii - Dar nu merge cum vreți voi, vânzătorii, trădătorii, către foame și război: se
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
e un cititor specializat ce străbate cu pasiune paginile unei cărți, subliniind și propagând ceea ce este valoros, explicând și combătând neajunsurile, ci un judecător sever care aruncă asupra recentului volum al lui Baconsky, de pildă, imputarea că poetul nu scrie satire antiimperialiste, iar Luciei Demetrius Îi reproșează că, În Vadul nou, nu scrie despre Întreceri. El judecă operele nu În legătură cu felul și gradul În care slujesc lupta poporului muncitor, ci cu Îndeplinirea anumitor „condiții” mai mult sau mai puțin „eterne” ale
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Scriitorilor, urmând exemplul sovietic, a luat inițiativa activizării secțiilor de creație. La 21 septembrie 1951 a avut loc la Uniunea Scriitorilor o ședință cu membrii comisiilor care vor conduce și Îndruma activitatea secțiilor de proză, poezie, dramă, literatură pentru copii, satiră, humor și critică literară. Din partea Biroului a vorbit tov. M. Novicov, secretar al Uniunii (Ă). Tov.Novicov a amintit cele mai cunoscute din aceste succese, cele două poeme mari scrise de M. Beniuc și Dan Deșliu, ciclul de poeme al
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
mediilor și al caracterelor (lumea teatrului, a filmului și a televiziunii), ca în Vărul șarpelui cu clopoței (1978), umorul cu conotații religioase și politice, ca în proza din Audiență în cer (1983) sau din Cercul virtuos (1986), umorul negru, autoironia, satira, grotescul dau naștere unei proze cu implicații uneori profunde. Schițele din Pastile contra prostiei înregistrează situații comice, aceeași idee fiind reluată în romanul Întrerupătorul (1991), unde un director de întreprindere recurge la pastilele doctorului Pap Esculap pentru a-i „vindeca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289448_a_290777]
-
începută în anumite cercuri încă din anii 1680-1715, marii scriitori, numiți "filosofi" vor să substituie "tenebrelor" fanatismului și intoleranței "luminile" rațiunii întru fericirea cea mai mare a umanității. Din 1721, Montesquieu (1689-1755), președinte al parlamentului de la Bordeaux, publică Lettres persanes, satiră îndrăzneață a credințelor și moravurilor francezilor de la sfîrșitul domniei lui Ludovic al XIV-lea; din 1734 pînă în 1748, el scrie Esprit des lois în care preconizează o monarhie temperată de existența unor organe intermediare și fondată pe separarea puterilor
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
personaj ridicol de fricos, care tremură și de umbra lui. Pentru a face cât mai puternic contrastul dintre frica personajului și "ideile" profesate de el, Caragiale le exagerează pe acestea din urmă. De aceea - uzând împărătește de toată permisia acordată satirei de a exagera -, Conu Leonida apare în opera lui Caragiale, ca tipul extrem al "revoluționarului": Conu Leonida e pur și simplu "republican" și, dacă ar avea și el un "Galibardi", cu "o mie de volintiri", ar schimba România în republică
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
e pur și simplu "republican" și, dacă ar avea și el un "Galibardi", cu "o mie de volintiri", ar schimba România în republică. În această comedie, Caragiale ridiculizează și "mentalitatea" republicană ploieșteană 1 . Comedia cea mai bună, pentru că este o satiră mai 1 Despre semnificația ei mai profundă, vezi "Viața romînească", 1922, nr. 5. ă Articolul Conu Leonida față cu reacțiunea, p. 249-257.î adâncă a unui fenomen social mai important, este O scrisoare pierdută. Aici nu se zugrăvește liberalismul român
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
lui Alecsandri. Și să se mai observe un lucru: Caragiale a criticat liberalismul în aceeași vreme ca și Eminescu, ca și socialiștii. Caragiale marchează și el cu putere data de 1800, despre care am vorbit de atâtea ori. * După aceasta, satira lui Caragiale își va schimba obiectivul. Începând cu D-ale carnavalului (1885), urmând cu câteva schițe în Convorbiri literare și isprăvind, mult mai târziu, cu admirabilele Momente, Caragiale va satiriza, dacă voiți, mahalaua. Dar trebuie să ne înțelegem asupra acestui
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
de modă veche, din Ploiești, în care și-a petrecut copilăria sa, casa lui Hagi Ilie (observați numele!), cu ogradă, cu grădină, cu cerdac mare, cu lilieci. Această pătură socială e apoi și proastă. Prostia aceasta, mai ales, formează obiectivul satirei lui Caragiale. Atâți "amici" din opera sa, Lache, Mache, Tache, stăpâni pe câteva cunoștințe banale și nerumegate, exprimate într-un stil ridicol de incoerent și într-o limbă ridicol de împestrițată, umplu paginile cele mai frumoase ale lui Caragiale. Citiți
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
doua zi. Dar s-ar putea zice: "Caragiale e un satiric, și ca satiric n-a avut, n-a trebuit să aibă în vedere decât ceea ce merită satirizat, deci numai defectele, și nici o calitate". Am putea răspunde că, într-o satiră, biciuindu-se defectele într-un om rău, sau în mai mulți, pot încăpea și alte personaje, care să nu fie rele. Și am putea dovedi cu atâtea opere satirice din literatura universală. Dar să zicem că e așa, că un
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
am putea dovedi cu atâtea opere satirice din literatura universală. Dar să zicem că e așa, că un satiric nu aude în scenă decât defectele, decât ceea ce merită disprețuit. Caragiale însă a scris și bucăți de altă natură, nu nu-mai satire. A scris nuvele, o dramă etc. Există în el un singur personaj simpatic luat din clasele noi, ori, în general, din clasele de sus? Afară de femeia din Păcat, care se îndrăgostește de seminarist și care trebuia numaidecât să fie simpatică
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
poate reacționar, cred că am arătat în cele ce preced. Mai important este să întrebăm (cum am făcut și când a fost vorba de Eminescu etc.) de unde izvorăște atitudinea lui Caragiale, ce interese nesocotite ori jignite, ce dureri vorbesc în satira lui? Interesele claselor de jos ori interesele boierimii vechi? Căci aceste clase extreme de la baza și din vârful piramidei sociale au fost jignite de noua stare de lucruri, care a favorizat clasele de la mijlocul piramidei, ca să isprăvim vorba tot cu
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
El a fost cândva, în vremea ce ne interesează, junimist, dar aceasta, dacă ne arată atitudinea sa politică antiliberală - lucru ce-l cunoaștem din opera analizată mai sus -, nu ne poate spune nimic în privința intereselor sociale ce au vorbit în satira sa, căci între junimiști, cum am văzut aiurea, pe lângă reprezentanții claselor boierești, au fost mulți care reprezentau clasele de jos, lovite de noua stare de lucruri și care au fost atrași de junimism nu din pricina soluțiilor junimismului, ci din pricina criticii
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
categorii: în perioada întîi și a treia, Caragiale e un scriitor satiric; în perioada a doua, e un scriitor tragic. Mai departe: ca satiric, Caragiale e un pictor de moravuri; ca tragic, un pictor de stări sufletești, cu alte cuvinte, satira lui e socială, tragedia lui e psihologică. În Năpasta și în Păcat, personajele sunt luate din clasa țărănească. Niciodată în opera sa tragică el n-a luat personaje din clasele noi, din "mahala". În operele lui satirice, dimpotrivă, niciodată n-
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
oarecum cu Musset și-și găsește desăvârșirea - în măsura în care poate fi vorba de desăvârșire - în Baudelaire." Numai o singură capitală, zice Thibaudet, "a mai realizat plenitudinea vieții urbane", și anume Roma, care a creat și ea "o poezie urbană originală, autohtonă, satira, - satira tota nostra". Poezia lui Baudelaire, după Thibaudet, nu putea naște decât în Paris. Acest critic arată că totul - peisajul, amorul, femeia din Baudelaire - este condiționat de Paris, și nu se poate înțelege fără Paris. "Din toate capitalele, numai Parisul
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
cu Musset și-și găsește desăvârșirea - în măsura în care poate fi vorba de desăvârșire - în Baudelaire." Numai o singură capitală, zice Thibaudet, "a mai realizat plenitudinea vieții urbane", și anume Roma, care a creat și ea "o poezie urbană originală, autohtonă, satira, - satira tota nostra". Poezia lui Baudelaire, după Thibaudet, nu putea naște decât în Paris. Acest critic arată că totul - peisajul, amorul, femeia din Baudelaire - este condiționat de Paris, și nu se poate înțelege fără Paris. "Din toate capitalele, numai Parisul le
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
o legătură, un paralelism perfect, că orice stare sufletească își are și forma sa corespunzătoare. Aceasta e așa de adevărat încît, dacă analizezi o poezie, vezi imediat că măsura, ritmul se schimbă necontenit, după cum se schimbă și starea sufletească. Luați Satira a IV-a a lui Eminescu și veți vedea că la început, unde ni se descrie o seară admirabilă, liniștită, ritmul e și el lin; mai apoi, când ni se descriu convorbirile amoroase și pătimașe, ritmul e și el repede
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
sumar intră versuri și versificări patriotice, populare, religioase, soldățești. Sunt antologate poezii de Artur Stavri, N. Thomescu-Baciu, Iuliu Cezar Săvescu și mulți alții, ascunși sub pseudonime, printre poeme numărându-se, bunăoară, unele înscrise sub genericele „Mărășești” și „Mahalale”. Alte rubrici: „Satira zilei”, „Capitala”. M.Pp.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289248_a_290577]
-
mai resping? toare manier?: nu puteai avea �ncredere �n ace? ți ziari? ți iresponsabili; ?antajul ? i �mpro? carea cu noroi a personalit?? ilor publice era ceva obi? nuit; era vorba de punctul culminant al jurnalisticii de bulevard. Caragiale a descris adesea �n satirele sale jurnalistică bucure? tean? 68. Ziarul lui Iorga nu se preta la un jurnalism de spe? a această. El scria aproape toate editorialele ? i uneori verifica ? i corectă ziarul zilnic. �n perioadele critice, Iorga scria dou? sau mai multe editoriale �n fiecare
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
săbii, cu Iordache și... Răzvan Vasilescu, interpretul regizorului din Ana. "Autocitate", de fapt! Ca și celelalte reveniri din aceeași distribuție de altădată: Mircea Albulescu și Dorina Lazăr. Refuzul de a face filmul după Legendă... îl revoltă pe regizorul-personaj. Prilej de satiră a regimului: visătorul bravează, atacă și plătește prețul arestului, al anchetei, al pierderii lucidității. Retras în anii postcomuniști departe de zarva orașelor, pe mal de fluviu, devenit un soi de "nebun al satului", va imagina totuși filmul alături de o tînără
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în finalul spectacolului îi abandonează... lasându-i năuci să citească într-o semiobscuritate sloganele scrise de el în "Vocea patriotului naționale". Râde sarcastic și dispare tot atât de brusc precum a apărut. Acest final deschis, tulburător, propus de regizor, accentuează sensul contemporan al satirei caragialiene. Regizorul repetând cu Liubov Strejenova Veta și Boris Șcerbakov Rică Spectacolul a primit premiul criticii, cel mai prestigios trofeu în URSS, iar actorul Boris Șcerbakov premiul pentru cel mai bun rol masculin. Cu anii, făcând mai îndeaproape cunoștință cu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
circarului, Mircea Albulescu a cizelat una dintre cele mai fascinante creații din lunga lui carieră. Și din nou caligrafia austeră a lui Alexa Visarion, cerebrală, născută din evidenta dorință a epurării formelor a pus în valoare profunzimea discursului filozofic, sarcasmul satirei sociale. Zugrăvită în culori grotești, până la anularea unei precise determinări temporale, fresca micului oraș de provincie năclăit în rutină, este memorabilă în cruzimea ei. Aripa realismului magic vibrează din nou pe deasupra imaginilor. Sugestia morții iminente se naște dintr-un fâlfâit
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
între Rică Venturiano și Zița nu mai are loc, înfocatul amorez dispărând ușor, râzând cu ironie de interesul subit manifestat de toți ceilalți pentru citirea ziarului "Vocea patriotului naționale". Final gogolian, care continuă, ce-i drept, scena precedentă, de admirabilă satiră politică... (Margareta Bărbuță) Alexa Visarion propune alături de echipa Teatrului Giulești o cu totul altă lectură a Nopții furtunoase, decât cea tradițională... Este sau nu argumentată de replică viziunea lui Alexa Visarion? Este în cea mai mare parte perfect argumentată! Primul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Își alege un aliat remarcabil în persoana dramaturgului (și scenaristului) Radu F. Alexandru, semnatarul unui scenariu încărcat de virtuți potențial dramatice și transparent constructului filmic, notabil prin firescul și inteligența replicilor, punctând situația banală sau înțelepciunea aforistică, relația psihologică sau satira vezicantă. Operând etajarea realității filmice, Visarion construiește sub parterul banalului cotidian, un subsol al subconștientului individual cu enigmele și dramele lui și etajele superioare ale unei filozofii de existență, tonic-optimiste, clar și precis conturate. Personalizarea discursului filmic face un pas
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
versificând cu dexteritate în latină câteva duzini de Carmina. Sunt reunite, astfel, epitafuri - celebre rămân „elegiile” compuse în 1536 la moartea prietenului Erasm și a fratelui Matei, influențate, ca ton, de Tristele lui Ovidiu -, compoziții ocazionale, distihuri către amici, câteva satire și epigrame. O vastă corespondență (de peste șase sute de epistole), purtată cu personalități politice, diplomatice, ecleziastice și culturale din epocă, este spațiul de comunicare, într-o latină concisă și elegantă, a noutăților științifice și a problemelor din viața publică. Prețioase sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]