3,889 matches
-
-i că de mâine totul va fi ca înainte. Louise nu putea vorbi și își întoarse capul spre a-și ascunde lacrimile. A doua zi Jonas plecă de acasă dis-de-dimineață. Ploua. Se întoarse ud până la piele, cu brațele încărcate de scânduri. În camera cea mare doi prieteni, veniți să afle noutăți, își beau cafeaua. - Jonas își schimbă maniera. Începe să picteze pe lemn, spuseră ei. Jonas surâse. - Nu-i vorba de asta. Dar mă apuc într-adevăr de ceva nou. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se cățără încet pe povârniș, se profilă o clipă pe cer, apoi se înclină către fluviu, începând să coboare. Cu frâna pusă, înainta încet, alunecând ușor pe noroi, oprindu-se, apoi pornind din nou. Străbătu debarcaderul cu zgomot mare de scânduri săltate, ajunse la capătul lui, unde mulatrii așteptau în tăcere, de o parte și de alta, și trecu încetișor pe plută. Când roțile de dinainte o atinseră, aceasta se scufundă puțin, dar săltă aproape de îndată la suprafață, primind întreaga greutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de parbrizul mașinii. Uneori, un urlet ciudat venea până la ei din străfundurile nopții, și atunci șoferul își privea vecinul, holbându-și ochii în modul cel mai comic. Drumul cotea când la dreapta, când la stânga, traversând nenumărate pârâuri, pe podețuri de scânduri șubrede, care săltau la trecerea mașinii. După o oră, ceața începu să se îndesească. Se porni o ploaie măruntă, subțiind lumina farurilor, în ciuda zguduiturilor, d'Arrast aproape adormise. Nu mai gonea prin pădurea umedă, ci din nou pe drumurile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
închisoare. Fruntea, sprâncenele, cuta de deasupra nasului drept și puternic, ochii încă arzând, buzele arse, în ochiul zăbrelit al ferestrei. Gândindu-se la ea, la șansa unui fiu care să-l fi înțeles și continuat ? Privind pereții umezi și cenușii, scândurile patului, întâlnind ochii santinelei tinere, buimă cite, zâmbind acestui martor întâmplător. O moarte în aer liber, în mijlocul mulțimii care ar întinde condamnatului, așa credea Cosimo, dulciuri, fructe și flori și i-ar spune vorbe frumoase ? Un asemenea mod de-a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Klapka tăcea, parcă nici nu l-ar fi auzit. 5 Apostol Bologa își luă în primire bateria, mai stătu puțin de taifas cu comandanții de secție și apoi coborî în adăpostul subpământean să se odihnească. Se întinse pe patul de scânduri. Era prăpădit de osteneală și de nesomn, căci toată noaptea se zvârcolise, dar acum sufletul i se ușurase, parcă ar fi scăpat dintr-o cameră de tortură și parcă toate zbuciumările ar fi rămas acolo, în satul cu spânzurătoarea... De
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nouă! se gândea mereu cu bucurie. În sfârșit mi-am găsit calea... Au trecut șovăirile și îndoielile! De acuma, înainte"! O poftă de viață vajnică îi clocotea în piept. Când venea, dimineața, de la observator și se întindea pe patul de scânduri, adormea repede și visa numai fericire... Într-o după-amiază târzie se pomeni iar cu Klapka la baterie. Bologa, aducîndu-și aminte de îngrijorarea de deunăzi a căpitanului, se miră văzîndu-l foarte senin și zâmbitor, cu o mulțumire în ochi aproape provocatoare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zgomot, de frică să nu-ji descarce generalul mânia asupra lui. În mijlocul curții, Apostol Bologa se uită împrejur, parcă ar fi fost aici întîia oară în viață. Ograda era mare, cu gard de uluci spre uliță și cu poartă nouă de scânduri, deschisă. Câteva căruțe se înșirau în fund, lângă grajduri, iar automobilul cu care venise stătea părăsit, cu ușile căscate. Casa de piatră, acoperită cu olane vechi, vastă cât o cazarmă, era stropită cu urme de schije de pe vremea când a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vorbit vreo două săptămâni că vine pacea, că muscalii așa și pe dincolo... aș, palavre! De altfel, de pe aici s-au dus mai toate cătanele, de-abia au mai rămas de sămânță, din pricina depozitelor... poate le-ai văzut, barăci de scânduri, un oraș întreg, lângă drumul Feleacului... O întrerupse Rodovica, rumenă de sprinteneală, aducând mâncarea domnișorului. Pe când așternea masa, găsi și ea de cuviință să zică: ― Vezi, doamnă, cât de adevărate-s semnele la om? Toată ziulica mi s-a bătut
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
De-o fi să zăbovești mai mult, n-o să te lăsăm pe drumuri. Uite, colo, în fund... Arătă cu degetul un mic chioșc de bârne, cu o ușă și un geam, cu coridor în față și cu trei trepte de scânduri, lipit de casa din dreapta. ― Crezi că aș încăpea eu în coliba aceea? zise Apostol, cercetând din ochi chioșcul cu luare-aminte. ― Cum nu!... La nevoie omul încape și în gură de șarpe, urmă primarul blând. Am făcut-o, acu-s vreo
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
datoria... La vreo treizeci de pași intrară cu toții într-un adăpost larg, luminat cu o lampă mare de petrol. In fața unui multiplu telefonic moțăia un sergent cu receptorul în cap, ca un bandaj de urechi. Pe un pat de scânduri horcăiau alți trei subofițeri, toți cu burta în sus, cu gura căscată și lucitori de sudoare. In colț, pe o masă cu multe hârțoage, domina un registru deschis. Telefonistul se trezi și întoarse capul, uluit, spre intrare. ― Ia cheamă, băiete
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Făcu un pas spre el, să-i întindă mâna. Își luă seama brusc și trecu fără să-l mai privească. Și, ieșind, tuși ca și cum ar fi vrut să-și curețe din inimă urmele înduioșării... Apostol ședea pe colțul patului de scânduri ca o stană de piatră. La spatele lui, horcăiturile reîncepură ca niște ferăstraie ruginite. Un soldat se lăsă pe vine, în ungherul de lângă ușă, cu arma în brațe și adormi numaidecât, pe când cellalt cîrliga când un genunche, când pe cellalt
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în dreapta, căutând barem casa Ilo-nei. Dar Lunca era ascunsă după coastă. Apoi se apropiară de braniștea cu spânzurații. Apostol nu voia s-o mai vază, și totuși o văzu de îndată ce trecură de cotitura a doua... Plecă fruntea în fundul căruței, două scânduri printre care fugea șoseaua înapoi... Caii, obosiți, cum dădură de umbră, își înceteniră trapul, până ce căzură la pas. Când zări sublocotenentul spânzurații, nu-și mai putu stăpâni uimirea și chiar o bucurie, parc-ar fi descoperit o mare noutate. ― Uite
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aminte, își curmă brusc veselia și, cuprins de rușine, se răsti la vizitiu: ― Dă-i drumul, dobitocule! Ce vrei, să ne apuce prânzul aici?... Sau n-ai mai văzut oameni spînzurați?... Dobitocule, dobitocule!... Apostol, cu ochii în fundul căruței, zări printre scânduri, pe șoseaua care fugea înapoi, un gătej strâmb, întocmai forma crengii de pe copacul cu spânzuratul singuratic, în stânga, îl cutremură o spaimă ciudată și, ca o rugăciune, începu să murmure din buze: ― Dumnezeu... Dumnezeu... Repetând același cuvânt cu nădejde fierbinte, i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să audă și prizonierul: să nu se miște din coridor, să privească din când în când pe fereastră, să-l strige dacă s-ar întîmpla ceva... Soldatul trebui să repete de trei ori instrucțiile. Pe urmă plutonierul coborî treptele de scânduri... 4 Apostol Bologa rămase în mijlocul odăiței cu ochii la ferestruica de lângă ușă. Tresări auzind cheia în broască și ascultă instrucțiile santinelei, neclintit, parcă ar fi fost țintuit locului. Mai auzi pașii plutonierului, pe trepte, trei, apoi alții, de bocanci, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
amândouă palmele, de multe ori, parc-ar fi vrut să-și potolească o durere. Apoi merse până la ușă, patru pași, se întoarse lângă masă. Peretele era văruit cam de mult și varul plesnise. Se rezemă cu mâinile de dunga mesei. Scândurile nu se împreunau bine și crăpătura dintre ele era astupată, neagră, deși tabla trebuie să fi fost frecată de curând cu leșie și nisip. Pe marginea dinspre perete, în litere săpate cu briceag, scria: "Aici am suferit... zile". "Stegarul bosniac
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cred că am s-o spulber cumva din dezbateri... In sfârșit, trebuie să avem speranță, Bologa! Trebuie! Klapka, vorbind, își trăsese scaunul lângă masă și se așezase. Apostol, calm, în picioare, cu spatele spre fereastră, privea inscripția zgâriată la marginea scîndurii: "Aici am suferit..." Când căpitanul tăcu întrebător, Apostol zise rar, uitîndu-se drept în ochii lui: ― Când voi fi judecat? ― Peste trei ore... da... la zece... negreșit, bâlbâi Klapka, surprins. Bologa întoarse ochii iarăși la inscripție, o silabisi și urmă domol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
părere de rău: ― Unde mergem, părinte? În suflet îi încolți, lângă părerea de rău, un firicel de nădejde, care-i spunea în taină: "Poate că totuși!..." Curând însă părăsiră șoseaua, trecură pe sub un viaduct cărămiziu, apoi peste un podeț de scânduri noi. "Doamne, unde mergem?" se întrebă Apostol acuma cu durere, mai ales că pe aici nu umblase niciodată. Nu-și simțea deloc picioarele, se mira cum poate merge fără picioare și i se părea că plutește în aer, ca în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ce zice, dar ținutul necunoscut îl necăjea atât de rău, că uită ce-a vrut și iar se gândi, amărît: "Unde mergem?" O bucată de vreme urcară pe un drum tăiat într-o coastă de deal. Pârâul de sub podețul de scânduri noi acum gâlgâia gălăgios, în dreapta, la picioarele coastei... Auzind cum gâfâie oamenii împrejurul lui, Apostol șopti la urechea preotului: ― Nici nu-mi simt picioarele... parc-aș pluti... Boteanu rosti mai tare rugăciunea, înfricoșat de cuvintele lui Apostol care atârna tot
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dacă-ți spun... Și-ăsta avea neam mare, nu ca tine, acu` se pândesc unii pe alții, că e cu moșteniri, cu de-alea grele. Șișurile-n dinți, nu te știu, nu te cunosc. Da` el s-a dus, patru scânduri prinse-n cui, asta e averea lui. Sandu râde și le face cu ochiul: Nu vă mai vine mintea la cap. Lasă, Gore, nu te pleoști ca untu` la soare, nu-ți rămâne mizilicul nemâncat. La pomana ta, vreau să
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
năruite, din pietre și din bulgări Făcu cărări spre fundul al templului arab. Acolo prigonit stă de visuri și de gânduri. Ce vrea nici el nu știe, se chinuie-nzădar, Doarme pe-un pat de trențe ce-i pus pe două scânduri, Nu bea apă d-isvoare, ci valul mărei-amar. Astfel el vrea viața s-o sfarme, s-o scurteze. De ce? și pentru cine el singur n-a știut. Astfel se chinuește în rugăciuni ascese În cîte-o biată arfă din arcul sfărâmat. O
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
doarme-n spasme. Ajung la țărm - se-ndoaiă ca o liră Cu valuri înstrunită-n lunge rânduri, Un mic liman, ce raze blând respiră. Corabiei apusene grea de gânduri Sinistre - eu pe valuri îi dau drumul; Frântă de stânci se risipește-n scânduri. {EminescuOpIV 208} Ce întîlnesc întîiu pe țărm e-un tumul - Proroc prea sigur al vieței umane, Tu ești cenușa iară viața-i fumul. Nu crede însă că în doruri vane Caut norocul spre-a te-afla pe tine, Noroc lumesc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Cu brațu-i gol și alb ea o-nfoiază. Am ascultat... M-am răzimat cu coasta De dulci gătite perini-iar genunchiul Plecat... c-adoratori din vremea foastă. {EminescuOpIV 212} RIME ALEGORICE Corabia vieți-mi, grea de gânduri, De stânca morții risipită-n scânduri, A vremei valuri o lovesc și-o sfarmă Și se isbesc într-însa rînduri-rînduri. Iar eu pe-un țărm pustiu murii în pace. De-asupra frunți-mi luna-n nouri zace, Trecând încet pustiile Saharei Și luminând o lume care
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
un Pitagoras modern! ". El reintră în chilie, iar puicuța stă pe gânduri, Și mereu prin minte-i îmblă demnitatea de cucoș - "Ce-i lipsește lui Chirilă, ce au verii lui fieroși Și el n-are? ". - Astfel dânsa meditând îmblă pe scânduri. Dar îi bate inimioara. Ea la gard se duce iarăși Să privească iar la idol, cu-a lui pas de maiestate, Creasta roșă, pieptu-n care inima bărbată bate. Cum ar vrea ea ca să-l aibă de-al juniei ei tovarăș
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
țării: stele. {EminescuOpIV 253} ÎN LIRĂ-MI GEME ȘI SUSPIN-UN CÎNT În liră-mi geme și suspin-un cânt, Căci eu îmi vărs acum veninu-n vânt. Prin minte-un stol de negre gânduri trec; Spre casa cea din patru scânduri plec, Gemând, plângând eu fruntea pun pe mâni, Se rumpe suflet, nu se rupe sân, Scăpare caut în zădar de chin... Să stângi un dor ce-n sînu-mi arde - vin! Când te doresc eu cânt încet-încet; 10Plec capul la pământ
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o spun aceasta popii și cărțile lor vechi, De mii de ani nu sună legenda în urechi? Nu vezi tu, că virtutea găsește-a ei răsplată, Răsplată ce de oameni și cer e-nvidiată? Răsplată prea frumoasă: un giulgiu și patru scânduri. Ți-e îndemnă-n-nuntru, și scapi de multe gânduri, De gânduri fără noimă... Pentru așa comoară Treci însetat pe lângă a vieții dulci isvoară... Și-atunci... atuncea popii vorbit-au foarte drept: 90Deșertăciuni sunt toate, când moartea ți-i în piept. Dar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]