3,006 matches
-
comunele Cetățeni (satul de reședință) și Văleni-Dâmbovița (satul Mesteacăn). În 1968, comuna Cetățeni a trecut la județul Argeș. Satele Cetățenii din Deal și Cetățenii din Vale au fost și ele comasate atunci, formând satul "Cetățeni". În comuna Cetățeni se află schitul Negru-Vodă (secolele al XIV-lea-al XIX-lea), monument istoric de arhitectură de interes național, ansamblu alcătuit din biserica rupestră, ruinele chiliilor rupestre și incinta. Pe lângă aceasta, ansamblul fortificațiilor și așezărilor dacice și medievale, aflate pe platoul de pe malul stâng
Comuna Cetățeni, Argeș () [Corola-website/Science/300614_a_301943]
-
majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (89,79%), cu o minoritate de romano-catolici (5%). Pentru 4,33% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Cea mai veche consemnare a vreunei localități din aceasta zonă s-a făcut în 25 martie 1757, despre schitul Cotumba, când starețul mănăstirii Pahomie a scris zapisul de mână pentru vânzarea a 55 de prăjini, curătură de arat. Prin cartea de danie din 20 iulie 1770 prin care Andrei și Toader Neculai dau schitului Cotumba partea lor din moșia
Comuna Agăș, Bacău () [Corola-website/Science/300652_a_301981]
-
în 25 martie 1757, despre schitul Cotumba, când starețul mănăstirii Pahomie a scris zapisul de mână pentru vânzarea a 55 de prăjini, curătură de arat. Prin cartea de danie din 20 iulie 1770 prin care Andrei și Toader Neculai dau schitului Cotumba partea lor din moșia Surdu (actualmente satul Hangănești, comuna Brusturoasa). În 1783, s-a întocmit un zapis prin care Lazăr Sabău, cu soția sa, Măriuța, dăruiesc schitului Cotumba 30 de prăjini de arat la Gura Leorzii și o falcie
Comuna Agăș, Bacău () [Corola-website/Science/300652_a_301981]
-
danie din 20 iulie 1770 prin care Andrei și Toader Neculai dau schitului Cotumba partea lor din moșia Surdu (actualmente satul Hangănești, comuna Brusturoasa). În 1783, s-a întocmit un zapis prin care Lazăr Sabău, cu soția sa, Măriuța, dăruiesc schitului Cotumba 30 de prăjini de arat la Gura Leorzii și o falcie de loc de fân la Gura Sugurei. În 1777, mai 24, prin porunca boierilor Divanului Moldovei către Sandu, spătar de Comănești, se cere să se facă hotarele moșiei
Comuna Agăș, Bacău () [Corola-website/Science/300652_a_301981]
-
o serie întreagă de alte lucrări. La granița cu satul Bârzulești, în vârful unui deal ce străjuiește șoseaua Bacău-Onești, s-a zidit locaș de rugăciune, o mănăstire de maici. Schitul Doamna este ridicat pe terenul donat de locuitorii Enăcheștilor. Acest schit a luat ființă în cursul lunii septembrie al anului 1999, cu binecuvântarea P.S. EFTIMIE LUCA al Romanului, din dorința de a împodobi meleagurile românești cu noi așezăminte monahale, adevărate oaze de formare duhovnicească și de cultivare a evlaviei și a
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
aici, în această privelistște minunată, un mic paraclis, care, în timpul celui de-al război mondial a fost distrus. Existența acestui fost paraclis, ideal pentru dezvoltarea virtuților, reprezintă argumentul forte pe temeiul căruia Sfânta Episcopie a Romanului, a aprobat înființarea acestui schit. Sub îndrumarea Precuviosului Părinte Protosinghel Emilian Ciobanu, stareț al Mănăstirii "Înălțarea Domnului"- Zemeș, județul Bacău și cu încuviințarea și aprobarea Sfintei Episcopii și a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au început lucrările de construcții ale acestui Schit, pe
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
acestui schit. Sub îndrumarea Precuviosului Părinte Protosinghel Emilian Ciobanu, stareț al Mănăstirii "Înălțarea Domnului"- Zemeș, județul Bacău și cu încuviințarea și aprobarea Sfintei Episcopii și a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au început lucrările de construcții ale acestui Schit, pe locul vechiului Paraclis și pe terenul donat de credincioșii din satul Enăchești, comuna Berești-Tazlău, județul Bacău. Schitul si-a păstrat denumirea DOAMNA de la numele moșieriței pe care am menționat-o mai sus, mai ales că însuși dealul pe care
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
credincioșii din satul Enăchești, comuna Berești-Tazlău, județul Bacău. Schitul si-a păstrat denumirea DOAMNA de la numele moșieriței pe care am menționat-o mai sus, mai ales că însuși dealul pe care este așezat a păstrat prin tradiție această denumire. Prezența Schitului Doamnei în aceste locuri are însă și o semnificație mai înaltă, care depășește sensul istoric al reînnodării șirului rugăciunilor pe locul vechiului paraclis; este mai întâi o desăvârșire a vieții creștine - plecând de la prezența simplă a unui loc de rugăciune
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
localități mai îndepărtate. Lucrările de construcție ale celorlalte clădiri (chilii, gospodării și alte anexe) s-au încheiat la începutul anului 2003. În acest an la data de 24 februarie s-a emis din partea Sfintei Episcopii și actul de înființare al Schitului prin decizia înregistrată cu numărul 495. Actualmente schitul se află sub jurisdicția canonică a Mănăstirii ‘’Înălțarea Domnului’’ - Zemeș, județul Bacău. Biserica și satul Enăchești sunt situate în zona centrală a depresiunii Tazlăului, pe cursul inferior al pârâului Nadișa, într-o
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
clădiri (chilii, gospodării și alte anexe) s-au încheiat la începutul anului 2003. În acest an la data de 24 februarie s-a emis din partea Sfintei Episcopii și actul de înființare al Schitului prin decizia înregistrată cu numărul 495. Actualmente schitul se află sub jurisdicția canonică a Mănăstirii ‘’Înălțarea Domnului’’ - Zemeș, județul Bacău. Biserica și satul Enăchești sunt situate în zona centrală a depresiunii Tazlăului, pe cursul inferior al pârâului Nadișa, într-o frumoasă zonă subcarpatică. Subcarpații Moldovei sunt cuprinși între
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
cioburi de ceramică arsă; zona are nevoie de studiu pentru a cataloga și data perioada și cultura acestor fragmente care prin prezența lor dovedesc importanța acestui sat. Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului (1813) a fost mai întâi mănăstire sau schit (1700) după care la începutul sec. IX a fost ctitorită din piatră de la cariera din satul Straja cu ziduri groase de aproximativ 1 m. și cu clopotniță centrală. Pisania din pridvorul lăcașului, scrisă în limba română dar cu litere slavone
Lunca Asău, Bacău () [Corola-website/Science/300681_a_302010]
-
rearondată județului Buzău; cu această ocazie, chiar satul Râu a fost desființat, fiind inclus în satul Bozioru. Pe teritoriul comunei Bozioru există două obiective clasificate drept monumente istorice de interes național, ambele din categoria monumentelor de arhitectură. Unul îl constituie schiturile rupestre din Munții Bozioru, din zona satului Nucu, cu 12 puncte: Fundătura, Agatonul Vechi, Agatonul Nou, Fundul Peșterii, Văgăuna I, Văgăuna II, Piatra Îngăurită, Piatra lui Iosif, Peștera lui Dionisie, Piatra Șoimului I și Piatra Șoimului II. Celălalt monument este
Comuna Bozioru, Buzău () [Corola-website/Science/300799_a_302128]
-
de 2050 de locuitori, care trăiau în 521 de case. În comună funcționau 6 mori de măcinat porumb pe râul Sărățelul Bălăneștilor (din care 2 ale statului), o stână (tot a statului), 4 biserici (una la Cozienii de Jos, fost schit și metoh al Episcopiei Buzăului; și celelalte trei la Cozienii de Sus, Bălănești și Cocârceni), precum și o școală cu 58 de elevi (din care 3 fete). Pe actualul teritoriu al comunei funcționa, în cadrul aceleiași plăși, și comuna Trestia, formată din
Comuna Cozieni, Buzău () [Corola-website/Science/300810_a_302139]
-
din nou inclusă în comuna Măgura. În 2004, satul Unguriu s-a separat împreună cu noul sat Ojasca și a format comuna Unguriu. În comuna Măgura se află o tabără școlară, tabăra Poiana Pinului, care se află langă mănăstirea Ciolanu și schitul Cetățuia. La Măgura s-a organizat, în perioada 1970-1986 "tabăra de sculptură de la Măgura", un eveniment anual ce reunea studenți și absolvenți ai Academiei de Arte din București, precum și elevi la liceele de arte; sculpturile realizate în acea perioadă pot
Comuna Măgura, Buzău () [Corola-website/Science/300828_a_302157]
-
în comuna Măgura se mai află patru obiective incluse pe lista monumentelor istorice din județul Buzău ca monumente de interes local. Trei dintre ele sunt clasificate drept monumente de arhitectură și unul ca monument memorial. Monumentele de arhitectură sunt fostul schit Nifon de lângă satul Ciuta, datând din secolul al XIX-lea și cuprinzând biserica „Izvorul Tămăduirii”, chiliile, turnul clopotniță și fosta școală Dionisie Romano; casa Olimpia Cristocea (1923) din satul Măgura și casa Melania Niculescu (1924) din același sat. Monumentul memorial
Comuna Măgura, Buzău () [Corola-website/Science/300828_a_302157]
-
pentru ridicarea tributului către Poartă, pentru a obține mazilirea domnitorului. Constantin Duca l-a numit pe Antiohie Jora ca hatmanul; acesta a strâns o oaste și i-a atacat pe joimiri, alungând garnizoanele poloneze din mănăstirile Agapia, Secu și din Schitul Hangu. În ajutorul polonezilor a venit o oaste de mercenari moldoveni condusă de căpitanul Turculeț. Acesta din urmă a fost prins viu, dar a scăpat. Prin Tratatul de la Karlovitz (1699) s-a stabilit ca polonezii să părăsească cetățile și mănăstirile
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
Tohani a județului Buzău și era formată din cătunele Năeni, Proșca și Tudorăchești, având în total 1340 de locuitori ce trăiau în 314 case. În comună funcționau 2 biserici ortodoxe (una în Năeni și a doua la Proșca, un fost schit devenit biserică de mir) și două școli una de băieți, cu 37 de elevi și alta de fete, cu 30 de eleve. În aceeași perioadă, pe teritoriul actual al comunei Năeni funcționau și comunele Fințești și Vispești. Comuna Vispești, desprinsă
Comuna Năeni, Buzău () [Corola-website/Science/300833_a_302162]
-
000 ha), creșterea animalelor, prelucrarea lemnului, albinăritul, olăritul, dulgheria, dogăria, rotăria și fierăria. Denumirea satului Copălău vine de la cuvântul copălaie - care denumește capacul de lut de la stupii primitivi pentru albine, confecționați din buduroaie de tei. Primul lăcaș religios a fost Schitul Jorovlea, arondat Mănăstirii Coșula (construită în anul 1535). După anul 1840 locuitorii satului Jorovlea au fost strămutați pe malul râului Miletin, dezvoitându-se satele Copălău și Cotu. Prima biserică din satul Copălău a fost una din lemn construită în anul 1785
Comuna Copălău, Botoșani () [Corola-website/Science/300903_a_302232]
-
în noaptea de Paște, când biserica de lemn a fost închisă și incendiată de năvălitori. Populația care a scăpat cu viață s-a refugiat după dealul denumit astăzi „Dealul Crucii“, într-o poiană din pădurea de corni, unde exista un schit care mai târziu s-a transformat într-o mănăstire de călugări. Pe ruinele acestei mănăstiri în anul 1791 începe construcția actualei biserici a satului Corni. Studiile și cercetările efectuate în ultima perioadă ne conduc la ideea că nu este vorba
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
fost construită în anul 1802 pe cheltuiala boierului, stăpânul de atunci a moșiei, V. Curt. Deasupra ușii de intrare, sub o serie de sculpturi florale, se află săpat în ușorul ușii „1902, mai 21”. Biserica își trage ființa de la un schit vechi de călugărițe ce era pe vremuri aici, în mijloc de codru. Cine și când s-a ridicat acest schit, nu se știe. Biserica se află situat în câmp între Hilișeu-Horia și Hilișeu-Crișan, la 2 km distanță de fiecare sat
Hilișeu-Crișan, Botoșani () [Corola-website/Science/300911_a_302240]
-
o serie de sculpturi florale, se află săpat în ușorul ușii „1902, mai 21”. Biserica își trage ființa de la un schit vechi de călugărițe ce era pe vremuri aici, în mijloc de codru. Cine și când s-a ridicat acest schit, nu se știe. Biserica se află situat în câmp între Hilișeu-Horia și Hilișeu-Crișan, la 2 km distanță de fiecare sat, în apropiere de pădurea „Călugărița”. Intrarea în curtea bisericii se face pe un drum mic prin partea de miazănoapte. Curtea
Hilișeu-Crișan, Botoșani () [Corola-website/Science/300911_a_302240]
-
și vlădicii ei, a fost deosebit de important. Acțiunile prozelitiste calvine printre românii ortodocși, patronate de către cârmuitorii maghiari ai Ardealului în a doua jumătate a sec. al XVII-lea, dăduseră greș, românii rămânând ce-au fost. O salbă de peste 30 de schituri și de mănăstiri ortodoxe încingea pe interior poalele Munților Făgăraș, păzind cu străjnicie, în comuniune cu credincioșii din sate, străvechea lege românească. Zorii lui 1700 veniră însă cu un alt val de prigoane religioase, de astă dată opera noilor stăpâni
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
să fie primii care au participat în masă la aceasta. În 53 de sate din 61, ortodocșii și-au luat înapoi bisericile și moșiile bisericești de la uniți. Lucrurile însă au continuat să se agraveze, astfel că în 1761 aproape toate schiturile și mânăstirile pomenite mai sus au căzut victime artileriei militar-confesionale austriece, ca urmare a campaniei armate de alipire forțată a românilor ortodocși la Roma catolică. Învățătorul făgărășan "Andrei Șovăiloviciu" scrie în 1791: Acesta a fost fondul tragic al sec. al
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
rânduielilor strămoșești, o nouă biserică ruptă din cea dintâi, numită Biserica unită cu Roma sau greco-catolică, stând sub stăpânirea Papei. În ceea ce ne privește,cunoaștem că odinioară pădurea Dejaniului ascundea la loc ferit, prielnic retragerii și lucrării rugăciunii, un mic schit ortodox purtând hramul "Sfântul Nicolae", despre care știm că a existat la 1719, fiind pomenit într-o însemnare făcută de către popa Ion din Iași, viitorul ieromonah Isaia Eșanul, viețuitor al acestui schit, pe foaia 38 a Evangheliei tipărite la București
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
ferit, prielnic retragerii și lucrării rugăciunii, un mic schit ortodox purtând hramul "Sfântul Nicolae", despre care știm că a existat la 1719, fiind pomenit într-o însemnare făcută de către popa Ion din Iași, viitorul ieromonah Isaia Eșanul, viețuitor al acestui schit, pe foaia 38 a Evangheliei tipărite la București în 1682 și reprodusă de Valeriu Literat. În "Poiana Mânăstirii", cum este numit până astăzi locul cuprins de curmătura dintre ,Piscul’’ împădurit cu brazi-stavilă vântului dinspre miazănoapte și coasta "Netoțelul", urcau până în
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]