KorAP: Find »[drukola/base=senior & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...85 86 87 ...198 >

4,941 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

fiindcă ne consideră oameni vrednici ce încredere. Dacă un senior e făcut de râs, vasalii lui mor. Oare numai stăpânul nostru suferă? Acestor oase bătrâne ale mele le-a mai rămas doar puțin timp, dar dacă pot fi martorul căderii Seniorului Nobunaga, văzându-mi stăpânul că devine conducătorul națiunii, voi putea muri fără nici o părere de rău. În continuare, vorbi Mitsuharu: — Fiecare dintre noi se consideră mâna dreaptă a Domniei Sale așa că, odată ce stăpânul nostru a glăsuit, nu mai putem porni decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
fi fost dușmani înverșunați. Din acest motiv, ocoleau pe Strada Scursurilor, evitând, cât mai mult posibil, Templul Honno. În ziua aceea și în ajuns, însă, fură nevoiți să facă vizite cotidiene la templul propriu-zis, întrucât acesta devenise cartierul general al Seniorului Nobunaga. Însemna că omul cel mai puternic din Japonia era acum vecinul lor. Purtând o mică pasăre tropicală într-o colivie aurită și câteva pateuri preparate de bucătarul pe care-l aduseseră din țara lor, cei trei misionari păreau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
acum vecinul lor. Purtând o mică pasăre tropicală într-o colivie aurită și câteva pateuri preparate de bucătarul pe care-l aduseseră din țara lor, cei trei misionari păreau să se afle acum în drum spre a-i oferi daruri Seniorului Nobunaga. — Misionarilor! Hei, misionarilor! — Ce fel de pasăre e aceea? Ce-aveți în cutie? — Dacă-i prăjitură, dați-ne și nouă! — Dați-ne, misionarilor! Copiii de pe Strada Scursurilor se apropiară, tăindu-le drumul. Cei trei misionari nu păreau deloc supărați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cutie? — Dacă-i prăjitură, dați-ne și nouă! — Dați-ne, misionarilor! Copiii de pe Strada Scursurilor se apropiară, tăindu-le drumul. Cei trei misionari nu păreau deloc supărați ci, zâmbind, îi dojeniră din mers, într-o japoneză stricată: — Acestea sunt pentru Seniorul Nobunaga. Nu fiți necuviincioși. Vă vom da toate prăjiturile, când veniți cu mamele voastre la biserică. Copii se țineau după ei sau le alergau înainte. În timp ce preoții erau înconjurați astfel, unul dintre copii, alergând pe marginea șanțului, căzu înăuntru, scoțând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
mic, Nobutaka, nici măcar cu o oră. Se părea că Nobunaga îl invitase și pe Murai Nagato, nu în calitatea sa oficială de guvernator al orașului Kyoto, ci ca prieten. Dar Nagato nu putea uita formalitățile rigide care se obișnuiau între senior și vasal, iar conversația rămânea încorsetată. Crisparea era unul dintre lucrurile pe care Nobunaga nu le putea suferi. După toate evenimentele zilnice, presiunile administrării guvernului, venirile și plecările oaspeților și lipsa de somn - când putea scăpa, pentru un moment, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
afară. Rezervele de soiul ăsta mă plictisesc îngrozitor, bombăni Nobunaga. Când îi ceruse guvernatorului să-și aducă și fiul, o făcuse în chip vădit cu scopul de a conversa după pofta inimii, nu de a avea o întrevedere oficială între senior și vasal. Totuși, nu-i ordonă lui Nagato să-și cheme fiul înăuntru. — Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu musafirii noștri din Hakata, spuse el. Se ridică și intră în templu, lăsându-i pe Nobutada și pe Nagato

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
mai luminoase. Îmbunătățind tehnicile metalurgice aduse din străinătate, este creditat, de asemenea, cu începuturile rafinării mijloacelor de topire a fierului. De asemenea, Soshitsu fusese implicat în comerțul extern și era înrudit cu Sotan. Pe toată insula Kyushu, nu exista nici un senior care să nu fi împrumutat bani de la el. Avea zece sau chiar mai multe corăbii oceanice și o sută de vase mai mici. N-ar fi o exagerare să spunem că Nobunaga își acumulase aproape toate cunoștințele despre lumea din afara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
religie creștine și s-o scuipăm apoi. Nobunaga își aținti privirea spre Soshitsu, ca un om căruia tocmai i s-ar fi confirmat opiniile. — Nu-ți face griji. Trebuie să percepi ansamblul mai larg al lucrurilor. Cu secole în urmă, Seniorul Michizane a susținut altoirea sufletului japonez cu priceperea chinezească. Fie că importăm obiceiuri din China sau artifacte din Apus, culorile toamnei și florile de cireș ale primăverii nu se schimbă. Mai degrabă, când cad stropi de ploaie într-un iaz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Corăbii revenind din porturi depărtate. Mă întreb dacă merită cineva să aibă un tablou atât de vestit. Dintr-o dată, Sotan râse zgomotos, ca și cum Nobunaga n-ar fi fost de față. — De ce râzi, Sotan? Tânărul îi privi pe cei din jur. — Seniorul Nobunaga ar dori să-mi ia sulul de Mu Ch’i, cu una din stratagemele lui abile: „Merită cineva să aibă un asemenea tablou?“ E ca și cum ar trimite agenți instigatori într-o provincie inamică. N-ar strica să-ți păzești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
schimb, cerul larg ce-i arăta licărirea pașnică a stelelor părea să făgăduiască o mare schimbare în lume, care urma să înceapă, odată cu zorii noii zile. Nu se dăduse nici o comandă de odihnă, dar calul lui Mitsuhide se oprise, iar seniorul stătea în șa, profilându-se pe cerul înstelat. Observând că, pentru moment, n-avea de gând să pornească, generalii din jur, îmbrăcați în armuri scânteietoare - și lungile șiruri de oameni împlătoșați, steaguri și cai din urma lui - așteptau, neliniștiți, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
reci decât gheața. Fără îndoială, fiecare ofițer și soldat, trecând râul, era adâncit în propriile lui gânduri. Fiecare cugeta la cuvintele grăite de Toshimitsu și comandanții de unități, înainte de a începe să traverseze râul. „Ei, pesemne că-l atacăm pe Seniorul Ieyasu. În afară de Tokugawa Ieyasu, nu mai e în apropiere nimeni pe care să-l atacăm. Dar ce-a vrut să sună Toshimitsu, cum că seniorul nostru va deveni conducătorul țării de azi înainte? Mai departe de-atât soldații nu vedeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
comandanții de unități, înainte de a începe să traverseze râul. „Ei, pesemne că-l atacăm pe Seniorul Ieyasu. În afară de Tokugawa Ieyasu, nu mai e în apropiere nimeni pe care să-l atacăm. Dar ce-a vrut să sună Toshimitsu, cum că seniorul nostru va deveni conducătorul țării de azi înainte? Mai departe de-atât soldații nu vedeau. În mare parte, războinicii clanului Akechi erau oameni educați în spiritul moralei și al justiției și încă nu le trecuse prin minte că inamicul putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de lemn înălțată, zumzetul țânțarilor și întunericul nopții mai dăinuiau, dar se simțea deja arșița dimineții de vară. Nobunaga detesta acel moment al zilei. Când pajii își dădură seama că plecase din apartamentul său de culcare și veniră în fugă, seniorul terminase deja cu spălatul gurii și al mâinilor. Mergând spre vasul enorm în care curgea apă dintr-o țeavă de bambus, luă o găletușă și o cufundă într-o covată lăcuită. Stropind peste tot cu apă, ca o rață, își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cu forța! Ce-așteptați? Unul dintre ofițeri se întoarse spre paznicul de dincolo de poartă: — Suntem forțele clanului Akechi, în drum spre provinciile de apus. Am venit aici în ținută de luptă, în scopul de a-l saluta cu respect pe Seniorul Oda Nobunaga. Era o încercare neinspirată de a-i păcăli pe apărători ca să deschidă poarta principală și nu reuși decât să întârzie și mai mult intrarea. Evident, gardianul era bănuitor și nu avea nici un motiv să deschidă poarta din proprie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lăncile apărătorilor, avangarda clanului Akechi se repezi cu iuțeală printre ei, călcând peste cadavrele oamenilor care se angajaseră în luptă și care erau scăldați în sângele abundent al inamicilor. Parcă pentru a spune că nu voiau decât să viziteze reședința Seniorului Nobunaga, alergară direct spre templul principal și casa de oaspeți. Acolo, însă, îi întâmpină un zumzet de săgeți ca un vânt șuierător de pe terasa largă a templului principal și dinspre balustrada vilei de oaspeți. Distanța era avantajoasă pentru trasul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pantaloni peste o cămașă de mătase albă și-și strângea șireturile, scrâșnind din dinți. — Un arc! Dați-mi un arc! strigă el. După ce răcni acest ordin de două-trei ori, cineva îngenunche, în sfârșit, și-i întinse un arc. Înhățându-l, seniorul alergă afară prin ușile pictate, în timp ce striga înapoi: Lăsați femeile să fugă. Nu e nimic rău dacă scapă. Numai să nu ne stea pe cap. Zgomotele ușilor și ale paravanelor lovite cu piciorul se auzeau de peste tot, iar urletele femeilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
privirea spre ea. — Ano? Ajunge cât ai făcut. Acum încearcă să scapi. Îi făcu semn autoritar cu bărbia, dar doamna de curte, Ano, continuă să-i pună în mâna dreaptă săgeți după săgeți, refuzând să plece, oricât de mult insista seniorul. Nobunaga trăgea mai mult cu noblețe și grație decât cu precizie, mai mult cu curaj decât cu mare putere. Bâzâitul impunător al săgeților lui părea să spună că până și săgețile însele erau prea distinse pentru nemernicii aceia, că vârfurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
grădina templului, zăceau dușmani doborâți de săgețile lui Nobunaga. Dar, înfruntându-i arcul, un număr de soldați în armuri se repeziră cu urlete disperate până sub balustradă, după care începură, în sfârșit, să se cațăre pe coridorul podit. — Te vedem, Senior Nobunaga! Nu ne mai poți scăpa! Predă-ți capul ca un bărbat! Inamicii erau îndesați ca ciorile pe salcâm dimineața și seara. Pajii și vasalii personali se postară în jurul lui Nobunaga, pe coridoarele laterale și din spate, în poziție protectoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cu entuziasm: — Acum e momentul! Acum! Retragerea, cât se poate de repede! — Idioților! se răsti Nobunaga, azvârlind arcul; se rupsese și nu mai avea săgeți. Nu e momentul să ne retragem! Tu, dă-mi lancea ta! După ce-i dojeni astfel, seniorul înșfăcă arma unui vasal și o luă la goană pe coridor, ca un leu. Găsind un războinic inamic cu mâna pe o balustradă, gata să urce, îl străpunse cu lancea dintr-o parte în alta. Chiar atunci, un luptător al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
patrulă, mica grupă a lui Nagato abia dacă le putea face față, iar guvernatorul și fiul său fură răniți. Cu efectivul redus la jumătate, fură nevoiți să se retragă. — Încercați să ajungeți la Templul Myokaku! Ne vom uni forțele cu Seniorul Nobutada! Deasupra acoperișului enorm al Templului Honno se vedea fum negru ca smoala, învălătucindu-se ca niște nori de furtună. Oare forțele atacante ale clanului Akechi, vasalii lui Nobunaga sau Nobunaga însuși dăduse foc templului? Domnea un asemenea haos, încât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
avea decât să încerce. Or fi fost ei doar niște simpli paji, dar li se încredințase o poruncă și aveau să demonstreze că nu stăteau acolo doar de decor. Yuko îi calmă mai întâi pe tinerii cei îndărătnici, apoi întrebă: — Senior Asano, ce s-a întâmplat? Asano îi arătă caseta de scrisori pe care o ținea în mână, spunându-i despre mesagerul care tocmai sosise de la Kyoto. Auzise că întrunirea era privată, dar considera că mesajul nu era lipsit de importanță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
bun augur. Părerile celor doi îl făcură pe Hideyoshi să zâmbească satisfăcut, deoarece reflectau propriile lui gânduri. Totuși, nu-și putea recunoaște aceste sentimente în public, fără a-și asuma riscul de a fi înțeles greșit. Pentru un vasal, moartea seniorului său era o tragedie, care trebuia răzbunată. — Kanbei, Kyutaro, m-ați încurajat foarte mult. Acum nu mai putem face decât un singur lucru, spuse Hideyoshi, cu convingere. Să încheiem cât mai repede și mai tainic cu putință pacea cu clanul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
prevăzuse căderea lui Nobunaga. În noaptea aceasta, însă, nu avea cum să știe câtă dreptate urma să aibă. Ekei nu era un călugăr ca oricare altul. Pe vremea când fusese încă un tânăr acolit, studiind într-un templu, Motonari, fostul senior al clanului Mori, îi ordonase să intre în serviciul său. În timpul vieții lui Motonari, acest „călugăraș“ pe care el îl numise, cu afecțiune, Ekei, îl însoțise în toate campaniile militare. După moarta lui Motonari, Ekei părăsise clanul Mori, hoinărind prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pe care el îl numise, cu afecțiune, Ekei, îl însoțise în toate campaniile militare. După moarta lui Motonari, Ekei părăsise clanul Mori, hoinărind prin imperiu. La întoarcere, fusese făcut mare preot al Templului Ankokuji și îl slujise pe Terumoto, noul senior al clanului Mori, ca sfătuitor de încredere. Pe tot parcursul războiului cu Hideyoshi, Ekei argumentase încontinuu în sprijinul păcii. Îl cunoștea bine pe Hideyoshi și nu credea că apusul avea să-i poată îndura asaltul. Un alt factor care-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
prietenie cu Hikoemon. Ekei și Hikoemon se mai întâlniseră înainte de câteva ori, însă, de fiecare dată, se despărțiseră ajungând la același impas: soarta lui Muneharu. Prin urmare, Hikoemon i se adresă lui Ekei astfel: — Mai devreme, când am vorbit cu Seniorul Kanbei, acesta mi-a spus că Seniorul Hideyoshi e mult mai generos decât pare. A sugerat că, dacă Mori ar mai face doar o singură concesie, s-ar ajunge, cu siguranță, la pace. Seniorul Kanbei a spus că, dacă am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]