3,380 matches
-
dovadă că, în cele din urmă, după ce îl răsfoise de câteva ori, ca să se convingă că a înțeles bine, întrebă : — Numele ăsta, Avădanei Pavel, vă spune ceva ? Rada se gândi câteva clipe, ca și cum ar fi răscolit, în grabă, prin niște sertare. — N-am auzit niciodată de el. — Zice că vă cunoaște... — Nu știu ce să spun, nu sunt o persoană așa de... Dumneavoastră cum vă explicați ? Ciudat, într-adevăr, nu era obișnuită să pună întrebări, mai ales într-un loc ca ăsta, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
primit cu flori și ne-au adus de mâncare ? — Armata eliberatoare, pufni Rada. Nu toți oamenii sunt la fel. Cât despre drogați, nu cred că ai înțeles bine... Hai să-ți arăt ceva... Ieși câteva clipe, se auzi zgomotul unui sertar tras și Rada se întoarse cu o cutie în care se țin de obicei fotografiile de familie. O deschise și, fără să scoată nimic, spuse : — Oamenii nu păstrează astfel de lucruri, preferă să le arunce. Dar, dacă încerci să uiți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că m-am lecuit. Pavel Avădanei apucă sticla și-și mai turnă un păhărel, își simțea limba îngroșată de praf, parcă și fața i se înnegrise de praful de cărbune. — N-ai venit pentru mine. Rada se opri, căută în sertar un căpețel de lumânare pe care îl propti pe o farfurioară și-l aprinse. Ai venit pentru tine, ai venit să te iert. Numai că degeaba te iert eu, nici măcar n-am dreptul ăsta. Cei care ar trebui să te
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
țuguiat ca pe un ciorap întors. Pârnaie se întoarse și ridică palma. Iadeș ! răcni celălalt, ca din gură de șarpe. — Așa că vezi, zise Pârnaie, lăsându-și palma jos și evaluând grohotișurile. Chisăliță întoarse pe verticală ceva ce odinioară fusese un sertar și nu era acum decât un chenar desfundat. Își șterse cu mâneca zdrențuită fruntea plină de broboane. — Și nici măcar nu e așa cald, vorbi către sine. — Lângă mormanele astea e întotdeauna mai cald, spuse Iadeș, care se întinsese pe jos
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
castronul de lemn și-l răsuci pe toate părțile. Asta e o floare care nu există, spuse. Or fi existat pe vremuri și unii care dădeau nume florilor... — Pe timpurile alea, spuse Maca, așezându-se pe scaun și căutând prin sertarele biroului care fusese al lui, se dădeau alte nume la orice. Trăiam, cu toții, alte vieți. ăștia, de pildă, eram chiar noi ? Veniră și ceilalți în spatele lui. Fotografia era mărișoară, cât putuse fotograful să cuprindă și să așeze pe carton, fără
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că nici până la barieră n-a vrut să mergem cu el ? — De ce-am așteptat atâția ani până să-l căutăm ? întrebă Jenică. — De ce-am așteptat atâția ani ca să ne jucăm din nou cu frunzele ? întrebă Maca, scoțând din sertar creioanele și scriindu-și cu litere pătrățoase numele pe pupitru. Apăsă, vârful se rupse. — Caută la tine un creion, îi spuse lui Tili, îmi trebuie ca să pun bara la A. — Ești obsedat de numele tău, râse Tili. L-ai scrie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fără să știe. Au crezut că, murind ei, respectă regula. Tu să-ți îngropi părinții și copiii tăi să te îngroape pe tine. Mă rog, așa vine vorba... Maca strică rânduiala creioanelor tocite și le mătură înapoi cu mâneca în sertar. Privi în jur, pereții aveau o nuanță cenușie și firele de păianjen atârnau zdrențuite prin colțuri. — Până și păianjenii au murit. Poate ar trebui să facem odată curățenie. Ce-ar fi să pornim fabrica ? Doar suntem de la mecano-energetic... Ceea ce înseamnă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îi întrerupse Jenică, privind îndărăt, prin deschizătura porții. Au dispărut toți câinii. N-a mai avut cine să le dea de mâncare... — Când o să se vândă fabrica și or s-o demoleze, să venim să luăm ce mai e prin sertare. Și fotografia... — Las-o aici, ce-ți veni ? Fotografia n-are sens în afara locului ăstuia. — E bună chestia asta cu sensul, spuse Maca, respirând cu efort. O s-o trec în hârtiile mele. Apoi se întoarse spre Tili, care fuma, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
l-ar fi crezut nici în ruptul capului. — O cheamă Smaranda, spuse Tili, ca pentru sine. Și, mai ales, numele ei e tot Smaranda. — Tocmai asta e, reluă bătrânul Coropciuc, păstrând între ei hotarul pe care îl întruchipa tejgheaua cu sertarul doldora de bănuți de aramă. Aude voci. Poveștile sunt ale vocilor, ea doar le repetă. Nu le citește, le aude. E tot un fel de a citi. — Și ale cui sunt vocile ? — În lume nu există un singur mag, spuse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
căpcăunului, care se aciui în colțul lui, acoperind peretele cu o umbră imensă. — Ne spui mai departe povestea ? întrebă Jenică. Fetița închise o clipă ochii, apoi încuviință. Căută din priviri cartea și nu o găsi. Bătrânul Coropciuc scotoci într-un sertar, după un muc de lumânare, îl aprinse și i-l întinse. Fetița privi mirată spre el și apoi speriată spre ceilalți. — Spune-le povestea, zise bătrânul. Ei sunt prietenii noștri. Ne leagă și alte taine. Fetița privi atentă în flăcăruia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și coborând din tavan. Simți dintr- odată că e închis într-o imensă gură, iar întunericul îl mestecă și îl înghite. Sări în picioare, căută pe pat bricheta și o aprinse iarăși. Umbrele se retraseră pe pereți, sâsâind. Trase un sertar și găsi un muc de lumânare pe care îl ridică aprins deasupra capului. Umbrele își continuară dansul, mâinile parcă li se întindeau, dar flacăra lumâ nării le pecetluia pe perete. Așeză lumânarea pe noptieră și se apropie, încurajat. Celelalte umbre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
erau lăsate și lacătul porții închis. În curte, doar tufele crescute la întâmplare, a căror singură menire era de a ascunde orice. Cum o fi înăuntru ? îi trecu lui Maca prin minte. Dacă citea, oare ce citea ? Ce ținea prin sertare, în locul fotografiilor vechi de familie ? Într-o bună zi, cineva o să se întrebe de unde atâta tihnă pentru a rugini la lacătul acesta. Grindina va sparge un geam și, nefiind înlocuit, acela va fi semnul că acolo nu mai locuiește nimeni
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un preț comercial, ca să nu se piardă piesa. - Șaizeci de mii, decise atunci Saferian, timid. Inginerul schiță un gest de satisfacție și scoase îndată bancnotele din portofoliu, întinzîndu-le lui Saferian, care le vîrî, fără a le da importanță, într-un sertar de sus al biroului său. Tabloul fu învelit într-un sac subțire, scrisoarea pusă într-un plic de pânză și amândouă obiectele predate cumpărătorului, care, nerăbdător, le duse la micul său automobil de două locuri. Expertul plecă și el. Prin
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
plinului de blândețe Saferian, se evita penibila ofertă pe piața comercială. Într-un mic schimb de vorbe glumețe se rezolva o problemă dificilă. - Mi-i dai acum? mai întrebă madam Farfara, evitîndtrivialul cuvânt "bani". - Îndată. Și Saferian vîrî mâna în sertar, scoase după ochi o parte din banii de la inginerul Nacu, îi numără, aruncă la loc G. Călinescu două hârtii și puse într-un plic alb, elegant, suma de douăzeci de mii de lei. Madam Valsamaky luă plicul, se sculă și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vreme. Ioanide nu era avar și uneori putea să pară chiar risipitor, profesa însă prudența. Era pățit și poate, mai mult decât asta, proceda astfel din atavism. O sumă de bani o diviza în două-trei porțiuni, aruncând o parte prin sertare, făcînd-o uitată. Îi era cu deosebire penibil să apeleze la alții și nu voia să se angajeze în lucrări antipatice. Ioanide era un arhitect cu reputație, pe care mulți l-ar fi solicitat. Clienții burghezi înțelegeau, din păcate, arhitectura ca
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
solicite avansuri. - Ei, și acum ce-i de făcut? se-ntreba tare arhitectul defață cu soția sa. - Să-mi dai bani, Ioanide! răspunse aceasta cu cea maimare amabilitate și persuasiune. - N-am, zise Ioanide, și în același timp trăgând un sertar, scotoci pe sub hârtii și scoțând un pachet de bancnote dădu o parte soției sale, care începu să-i numere. - Nu cred că are să-mi ajungă, Ioanide! - Elviro, te rog, lasă-mă deocamdată. Vom vorbi deseară, când mă-ntorc, voi vedea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lucrurile, dereticând prin casă. Ce vrea să zică austeritatea asta? Unde-și ține obiectele? În pod, la altcineva? Masa era acoperită cu un postav verde, ce cădea în jos acoperind partea superioară a picioarelor. Ioanide ridică învelitoarea în sus descoperind sertarul și trase de el. Sertarul era închis, fără cheie. Arhitectul scutură din umăr și dădu să iasă afară din odaie. Dar se întoarse apoi din nou și se așeză pe pat. "Absența de interior e nefirească, reflectă el; băiatul ăsta
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vrea să zică austeritatea asta? Unde-și ține obiectele? În pod, la altcineva? Masa era acoperită cu un postav verde, ce cădea în jos acoperind partea superioară a picioarelor. Ioanide ridică învelitoarea în sus descoperind sertarul și trase de el. Sertarul era închis, fără cheie. Arhitectul scutură din umăr și dădu să iasă afară din odaie. Dar se întoarse apoi din nou și se așeză pe pat. "Absența de interior e nefirească, reflectă el; băiatul ăsta are preocupări străine de ale
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
se întoarse apoi din nou și se așeză pe pat. "Absența de interior e nefirească, reflectă el; băiatul ăsta are preocupări străine de ale noastre, pune tăcere chiar și în expresia fizică indirectă a persoanei sale. De ce a închis tocmai sertarul? Poate a vârât în el cine știe ce drăcii lubrice, pe care se rușinează să i le vadă servitoarea când deretică." Năvălit de gânduri obscure, Ioanide se-ntinse pe pat cu mâinile sub cap, dormită îndelung astfel, în fine, se sculă, ieși
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mâinile sub cap, dormită îndelung astfel, în fine, se sculă, ieși, apoi veni cu o lădiță de chei și cu o pilă. Potrivi câteva chei, pili puțin una din ele, care mergea mai ușor, și după o scurtă meșterire deschise sertarul (era îndemînatic în asemenea operații). În cutie erau două hârtii îndoite în patru, una în forma unei coale obișnuite de scris, alta - o foaie mică cu en-tête. Nimic altceva. Ioanide le luă și se întinse pe pat, aruncând hârtiile lângă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era adresată nu la locuința lui, ci în strada Cotești, o stradelă pe lângă biserica uniților din strada Polonă. Ce e acolo? Deocamdată, arhitectul își notă această adresă, apoi, după oarecare codire, depuse la loc hârtiile așa cum le găsise și încuie sertarul la loc, luând cheia falsă. În chiar acea zi, arhitectul intră în Sucursala nr. 4 Manigomian & Comp. Și întrebă dacă este acolo un impiegat cu numele Tudor Ioanide. Sucursala era un local restrâns, avea doar un vânzător și o casieriță
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mă ascunde, de a fi un personaj ocult și temut de la distanță, un intrigant, așa cum a fost în Spania..." (Manuscrisul e neterminat.) Ioanide, sfârșind lectura, șezu multă vreme cu capul în mâini, aproape imobil (în fond era speriat). Apoi, trăgând sertarul biroului, scoase două etichete la fel cu cele rupte și, G. Călinescu fără a-și da seama de inutilitatea lucrului, întrucît însemnările făcute pe margini în focul indignării l-ar fi denunțat oricum că citise jurnalul, lipi din nou scoarțele
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la Pica. După scotocirea prin odaia Pichii de acasă și ancheta la Hergoți, Tudorel constată dispariția caietului. Să întrebe de-a dreptul pe Ioanide nu îndrăznea. Bănui că Pica ar fi predat caietul tatălui său și încercă să caute în sertarele mesei de scris. Din nefericire, Ioanide nu mai ieșea aproape deloc din casă, absorbit în triste meditații și în planuri pentru campania viitoare. Totuși, când într-o după-amiază Tudorel crezu că tată-său dormea în odaia sa, trase sertarele și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în sertarele mesei de scris. Din nefericire, Ioanide nu mai ieșea aproape deloc din casă, absorbit în triste meditații și în planuri pentru campania viitoare. Totuși, când într-o după-amiază Tudorel crezu că tată-său dormea în odaia sa, trase sertarele și izbuti să găsească memoriul aruncat chiar la suprafața unei cutii. Faptul de a afla etichetele intacte îl liniști. Tată-său, socotea el, nu citise memoriul. Tocmai împingea la loc sertarul când Ioanide apăru amenințător înaintea lui. . - Ce manevrezi aici
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
crezu că tată-său dormea în odaia sa, trase sertarele și izbuti să găsească memoriul aruncat chiar la suprafața unei cutii. Faptul de a afla etichetele intacte îl liniști. Tată-său, socotea el, nu citise memoriul. Tocmai împingea la loc sertarul când Ioanide apăru amenințător înaintea lui. . - Ce manevrezi aici? spuse el neobișnuit de aspru. Îțicontinui exercițiile de răufăcător? Ce-i cu acest caiet? Dă-l încoace! . - Este caietul meu! Îndrăzni a riposta Tudorel cu oarecare accent de demnitate jignită. . - Nimic
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]