4,282 matches
-
cedru a camerei pe care o păzea, se îndreptă încet. Cu o lance plină de sânge în mână, privi la stânga, apoi la dreapta. Auzind pași, își pregăti lancea. Concentrându-se cu toată ființa asupra zgomotului, ascultă vreun semn din cameră. Silueta albă care năvălise adineaori înăuntru era aceea a Generalului de Drept, Oda Nobunaga. Luptase până la sfârșit, când văzuse că flăcările devorau templul și toți oamenii din jurul lui fuseseră doborâți și uciși. Se înfruntase corp la corp cu soldații de rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
brazii ce mărgineau drumul de coastă. De cu seară și până după miezul nopții, pământul se cutremură sub pașii celor peste zece mii de oameni care se despărțeau în divizii, lângă Castelul Himeji. Se crăpa de ziuă și, una câte una, siluetele brazilor de pe marginea drumului deveneau vizibile. La răsărit, un soare roșu ca sângele se înălța peste orizontul Mării Harima, printre norii dimineții, ca pentru a-i zori pe oameni înainte. — Priviți! strigă Hideyoshi. Avem vânt bun. Drapelele și stindardele noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îngustați, Akechi Shigemoto și Murakoshi Sanjuro cercetau terenul până departe în față, călărind de-a lungul satului îngust, fără vreun incident. Oprindu-se într-un loc unde drumul ocolea un pâlc de bambuși, îi așteptară pe Mitsuhide și grupul său. Siluetele celor doi oameni și lucirile lăncilor se vedeau limpede în umbra copacilor, care se înălțau la cincizeci de metri mai în față. Deodată, în întuneric, izbucniră zgomote de bambuși călcați în picioare și mormăielile unui animal sălbatic. Tatewaki, care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și mormăielile unui animal sălbatic. Tatewaki, care-și mâna calul înaintea lui Mitsuhide, privi, instinctiv, înapoi. Gardul din surcele al unei colibe cufundate în umbra desișului de bambus era mărginit de întuneric. La vreo douăzeci de metri mai în spate, silueta lui Mitsuhide se continua clar, stând pe loc. — Stăpâne, îl chemă Tatewaki. Nu primi nici un răspuns. Bambușii tineri se legănau pe cerul fără vânt. Tatewaki era gata să se înapoieze, când, Mitsuhide își îndemnă brusc calul înainte și trecu prin fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îngrijorat să nu fi fost doborât deja. — Yojiro, vino înapoi! Yojiro! Yojiro! Dar, indiferent de câte ori strigă, Yojiro nu se mai întoarse. Murakoshi fu rănit și el în câteva locuri. Când reuși cumva să se târască prin pâlcul de bambuși, văzu silueta unui om trecând chiar prin dreptul lui. — A! Stăpâne Shigemoto. — Sanjuro? — Ce face Domnia Sa? — Și-a dat ultima suflare. — Nu! exclamă surprins Sanjuro. Unde? — E chiar aici, Sanjuro, indică Shigemoto capul lui Mitsuhide, pe care-l înfășurase într-o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se uite la stânga și la dreapta, demonstrând cu un zâmbet că era sănătos și nevătămat. Soției sale, Nene, îi aruncă o singură privire și intră pe poarta templului, fără a-i vorbi. Dar, din acel moment, bărbatul fu însoțit de silueta modestei sale soții. Pajii care-i urmau buluc și membrii familiei fie se duseră să se odihnească, după cum îi instruise Nene, fie se mulțumiră să-l salute de pe verandă, fiecare dispărând, apoi, în camera sa. În templul principal, cu plafon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi doar că ne vedem când ne-întâlnim. Cu această remarcă de despărțire, Katsuie se întoarse și porni pe coridorul îngust, spre citadela interioară. Kumohachi o luă și el pe coridor. Cu o mână proptită în șold, se întoarse spre silueta lui Katsuie, care se îndepărta. Chicotind în sinea lui, porni, în sfârșit, spre poarta castelului. Celebrarea numirii lui Samboshi ca moștenitor luă sfârșit în aceeași zi și începu un ospăț mai presus decât cel din seara trecută. În castel se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
repetat, în poarta de lemn a palisadei. Micul fort de la Motoyama fusese înainte cartierul general al lui Shogen, dar Hideyoshi îl înlocuise pe acesta cu Kimura Hayato. — Cine e? întrebă santinela, privind printre lemnele palisadei. Afară, în întuneric, stătea o siluetă solitară. — Cheamă-l pe Comandantul Osaki, îi ceru necunoscutul. — Mai întâi spune-mi cine ești și de unde vii. Un moment, omul de-afară nu răspunse. Cădea o ploaie cețoasă, iar cerul avea culoarea cernelii de India. — Pe-asta nu ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
violentă care bântuise câmpiile din Mino și Owari se potolise. Cerul era senin și împânzit de stele, iar Lacurile Biwa și Yogo păreau două oglinzi aruncate pe câmpie. Când Hideyoshi, care păruse obosit de pe drum, ajunse în vârful turnului - cu silueta hotărâtă profilându-i-se pe cerul nopții - se simți mai mult fericit decât ostenit. Cu cât era situația mai periculoasă și greutățile mai mari, cu atât se bucura mai mult. Era acea fericire care se naște din obstacolele înconjurătoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ei nu era decât o potecă îngustă a tăietorilor de lemne. Unul dintre străjeri mormăi. — Ce este? întrebă altul. — Veniți aici s-aruncați o privire, strigă un alt om, de la o oarecare distanță. Se auzi foșnetul trecerii prin desișuri, apoi siluetele santinelelor apărură pe margine. Pare să se vadă un soi de văpaie pe cer, spuse unul dintre ei, arătând spre sud-est. — Unde? — Din dreapta chiparosului ăluia mare, până la miazăzi. Ce crezi că e? Râseră cu toții. — Probabil fermierii de lângă Otsu sau Kuroda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ne blochează vederea, dar ar trebui să putem vedea dacă ne cățărăm până pe marginea râpii de-acolo. — Stai! E periculos! Dacă aluneci, cazi tocmai până-n vale! Încercară să-l oprească, dar omul escaladă peretele de piatră, agățându-se de vițe. Silueta sa părea a unei maimuțe în vârful muntelui stâncos. — O, nu! E îngrozitor! strigă el pe neașteptate. Exclamația lui îi surprinse pe toți cei de jos. — Ce este? Spune, ce vezi? Omul stătea tăcut ca și cum ar fi fost amețit. Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din datoria ta față de mine ca vasal. Aveau să fie ultimele lui cuvinte către Inuchiyo. În timp ce-și îndemna calul, expresia îi era lipsită de orice fățărnicie. În fața unor asemenea sentimente, Inuchiyo se înclină cu o emoție adânc simțită. Silueta lui Katsuie ieșind pe poarta castelului se profila neagră, pe roșul soarelui în asfințit. Mica armată rămasă, de opt călăreți și vreo zece pedestrași, porni, în goană, spre Kitanosho. Doi-trei oameni călări intrară în galop, în Castelul Fuchu. Vestea adusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
el, neîntârziat. Unul dintre cercetași o luă la fugă într-acolo, pentru a confirma raportul. Nu peste mult, o unitate de patru sau cinci sute de oameni se alătură armatei de aproape șase sute de soldați, condusă de Ikeda Shonyu, iar siluetele celor o mie de militari începură să se miște laolaltă ca două bancuri de pești care se reuneau. În sfârșit, pe urmele oamenilor lui Yukisuke apăru și Sanzo. Santinelele de serviciu, care priveau înapoi, spre ariergardă, îl înconjurară cu lăncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Dintre ei, Nabemaru, în vârstă de treisprezece ani, o luă la fugă cât îl țineau picioarele, spre camera unde stăpânul său bătea iar și iar din palme. Între timp, Hideyoshi ieșise pe verandă. Vedea prin poarta din față a castelului silueta măruntă a lui Sakichi urcând, în grabă, panta dinspre oraș și, fără a întoarce capul spre pașii care răsunau în spatele lui, strigă să i se dea drumul. Sakichi intră și îngenunche în fața lui Hideyoshi. După ce ascultă raportul lui Sakichi despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de pe pâraie arăta că zorii erau aproape, dar peste tot se întindeau umbre negre, iar norii întunecați pluteau la mică înălțime deasupra pământului. — Hei! Uite-i! — Jos! Culcat! Pe orezării, în desișurile de boscheți, la umbra copacilor, în adânciturile solului, siluetele oamenilor din armata urmăritoare se culcară repede la pământ. Ciulind urechile, puteau auzi armata din apus deplasându-se într-o coloană lungă și neagră pe singurul drum care dispărea într-o pădure din depărtare. Trupele de urmărire se împărțiră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sfânta Cruce din Pătrăuți și Sfântul Procopie din Milișăuți. S-au folosit arcele diagonale care au permis reducerea la jumătate a diametrului turlei Pantocratorului. Astfel s-a realizat o etajare a planurilor interioare și o elegantă ridicare pe verticală a siluetei monumentelor. Ridicarea pe verticală a mai fost pusă în evidență și prin etajarea bazelor stelate. Cele două tendințe de orizontalitate din arhitectura bizantină și proiecția pe verticală din 40 arhitectura gotică s-au impus încă din vremea lui Ștefan cel
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
pe malul opus, cu chipurile luminoase, că au scăpat de robie. Scena următoare arată cum este dus chivotul legii pe umeri de către un grup de evrei, în fața cărora unii se închină iar alții cântă din trompete. În zare se vede silueta unei cetăți, țara făgăduinței. Registrul următor, privind de sus în jos, reprezintă în 8 scene momentele mai cunoscute din Viața Sfântului Ilie, după cum urmează: Sfântul Ilie în peșteră hrănit de corbi; Sfântul Ilie îl înviază pe fiul văduvei din Sarepta
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
Nu părea să aibă mai mult de optsprezece ani și mă fixa cu ochii săi mari, de un verde smarald. Probabil mă vedea doar ca pe o umbră din cauza luminii aproape inexistente, Însă eu Îl vedeam destul de bine. Avea o siluetă Înaltă și Întunecată, iar chipul Îi era Încadrat de un păr negru plin de ceva ce părea a fi zăpadă. N-am putut să nu mă gândesc pentru o clipă cât de drăguț arăta așa. Își lipi mâna de geam
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Într-un spital, nu avusesem probleme medicale, nu Îmi rupsesem niciodată nimic. Dacă nu m-ar fi durut toate atât de tare, probabil aș fi bănuit că visam. O ușă s-a deschis brusc și o femeie blondă, cu o siluetă scheletică și antipatică, a plutit până la mine. ― Te-ai trezit? Întrebă ea cu un zâmbet pe care l am catalogat imediat ca fiind idiot. ― Așa se pare, am răspuns ofuscată continuând să muncesc la distrugerea blancului imens din mintea mea
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
am zis eu. Doar ies cu el, nu? ― Fițe, zise Maria În timp ce mima o tuse. Am râs. Maria era atât de amuzantă uneori. ― Putem pleca acum din acest magaz... M-am oprit. Printre zecile de fete din magazin, zărisem o siluetă familiară, incredibil de slabă. ― La naiba. Larisa e aici, am șoptit. ― Larisa? Maria se Întoarse și o văzu și ea. ― Ah, sora lui Victor. Vrei să vorbești cu ea? ― Mai bine nu. Însă Larisa mă observase deja și se Îndrepta
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
eu să știu. ― E aici, a șoptit ea. M-am Încruntat la ea. ― Cine? ―Damian, murmură repede, aproape ininteligibil. Brusc, tot aerul din Încăpere păru să dispară. Am inspirat cu greu. ― E imposibil. ― Nimic nu e imposibil, mă corectă o siluetă Întunecată de la capătul culoarului. Bianca dispăru de lângă mine Înainte să apuc să mă dezmeticesc. Creierul Încă Îmi spunea că totul nu era decât un vis ciudat, dar ochii mei vedeau limpede. Era cu adevărat el. Era Îmbrăcat exclusiv În negru
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Domnul larg în daruri” - și a ridicat o biserică de piatră pe aceste „prăvălișuri de dealuri acoperite de vii” dar... răufăcătorii au făcut ca „mănăstirea dintre vii” să se risipească... În timp ce eu contemplam biserica, din umbra zidirii se desprinde o siluetă îmbrăcată în sutană. În scurtă vreme îmi revin din surprindere și îmi dau seama că nu este altul decât bătrânul călugăr... Bine ai venit, dragule! Știam că ai să te arăți și te așteptam. Bine te-am găsit, sfințite. Drept
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
floare și acum... acum mă aflu în patul meu! Mare ți-i minunea Ta, Doamne!”... Rememorez cele întâmplate și îmi dau seama că de fapt nu le-am trăit aevea,ci le-am visat... Pe când mă luptam cu aceste gânduri, silueta inconfundabilă a călugărului s-a mișcat în cadrul ușii... Uite-te la el! Stă în capul oaselor și moțăie... Ce s-a întâmplat, dragule, de ești treaz la ora asta? Luat pe nepregătite, n-am avut ce-i spune altceva decât
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
mai părea potrivită acum. Vrei să, ăăă... Am sfârșit prin a o invita să urce scările spre camera mea. —OK, a zis Brigit, după care a început să urce scările, iar eu am urmat-o cercetându-i cizmele, haina și silueta. Ne-am așezat pe pat, apoi ne-am întrebat „ce mai faci?“, după care am trecut la faza cu „arăți bine“. Nu m-am simțit prea în largul meu văzând că Brigit arăta așa de bine. Avea șuvițe și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Bea și-a cârmit discret capul spre partea stângă, iar eu am aruncat o ocheadă nonșalantă. Randall Cox. Iată-l, de partea cealaltă a încăperii. Aproape că nu-mi venea să-mi cred ochilor, dar nu aveam cum să confund silueta înaltă, cu carură de canotor, buclele roșcate și ochii albaștri pătrunzători, aerul de totală încredere în sine. Dacă leșin, să mă prinzi, am instruit-o pe Bea, glumind doar pe jumătate. Un mic portret de fond: Randall Cox era cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]