4,151 matches
-
astfel că va avea aura stabilă o anumită perioadă de timp, săptămâni sau poate chiar luni. Dacă o persoană are violet la baza aurei, aceasta Însemnă că este foarte sensibilă și legată de sentimentele ei interioare. Dacă nu Își găsește sinele interior, aura acesteia se poate schimba dramatic În doar câteva ore. De asemenea, pot fi mari diferențe Între aura de dinainte și cea de după meditație sau tratament. Cum se poate schimba sau echilibra aura? Schimbarea aurei nu este așa simplă
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
stare corticală particulară, caracterizată printr-o sensibilitate specială, individuală, la stimuli interni sau externi, marcând o conștientizare a persoanei proprii și a mediului ambiant. Conștiența are semnificația de experimentare conștientă a vieții, capacitatea de a reflecta asupra lumii și asupra sinelui și de a acționa În conformitate cu propria voință, ceea ce ne deosebește de mașini. Conștiința este un sentiment pe care omul Îl are asupra moralității acțiunilor sale. Conștiința expresie a activității ansamblului de funcții, stări și procese psihice senzoriale, intelective și reglatorii
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
în expresia sexualității. Ca atare din punct de vedere psihoterapeutic nu mai este vorba doar de reconstituirea stării dinaintea decompensării, ci în primul rând de evitarea cercului vicios "în care realitatea întărește în permanență aspectele negative ale realității și ale sinelui" (Benedetti, 1987). 2.2. Fragilitatea. Este alimentatăde o individualizare și o structurare incompletăa EU-lui ce se va regăsi într-o suită de elemente negative: fragilitatea EU-lui; tulburări de identitate și o lacună narcisiacă. Fragilitatea EU-lui, înțeles în sensul de capacitate
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
o formulă aproape generalizată. Teatralizată, Împinsă Într-un cerc al confruntărilor, intimitatea de acest gen reașază individul la locul său firesc - parte a unei relații sociale bine stabilite. Ar mai trebui, poate, precizată condiția ontologică a intimității. Ca parte a sinelui, adică formă a „capitalului individual”, ea nu se opune În mod programatic și direct exteriorității, cum ar fi fost normal. Printr-un artificiu destul de străveziu, de altfel, ea deviază confruntarea cu forțele care scapă de sub controlul scriitorului, exilându-le Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
acestea se reîntorc pe geam. Tensiunea extraordinară provocată de dubla articulare a autoportretului - la o extremă, de imaginarul cu pretenții de obiectivitate al scriitorului, la cealaltă, de expresivitatea involuntară a decupajului zilnic - conferă jurnalului, ca Întreg, rolul de conștientizare a sinelui. Adică prerogativele fantasmării În marginea a ceea ce pare cunoscut, acceptat și inamovibil. Înainte de a fi scrierea multiformă (Însă ușor previzibilă) a ceea ce se vede, jurnalul e investigarea turbulentă a ceea ce nu poate fi nici măcar presimțit. El ego-grafiază un spațiu al
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se pot stabili și criteriile urmate de autor când Își proiectează chipul (cel interior și cel exterior) În pagina de jurnal. O constatare la Îndemână este că aproape toți autorii admit că nu pot coborî până În infinitul mic al scrutării sinelui. E vorba aici și de percepția instinctivă a unei „identități complementare” (În terminologia lui R. D. Laing 17), adică de un proces În care subiectul admite că În afara capacității sale de exprimare și autoexprimare rămâne Întotdeauna un rest, un fragment
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
diferite. Portretul literar (indiferent dacă e Înglobat sau nu unei structuri romanești, istorice, gazetărești ori biografice) e doar partea vizibilă a unei strategii infinit mai ample. Autoportretul e Însăși ținta finală a unei scrieri (jurnalul intim) dedicată aproape exclusiv cunoașterii sinelui. Autoportret și enciclopedie Michel Beaujour constată că autoportretul epuizează de la bun Început „limitele euristice ale metaforei picturale”18 și proclamă unicitatea formulei autobiografice. El vorbește chiar de „izolarea autoportretului În economia discursivă a culturii noastre”19, ceea ce constituie, totuși, o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
strict factuală (ca la Pepys, la Tolstoi, la Gide, În oarecare măsură, la Rebreanu ori Mateiu Caragiale), ci se interferează cu elemente de psihologism (la Stendhal, la Virginia Woolf, la Camil Petrescu etc.), e doar În avantajul acestui „roman”. Mărturia sinelui, perceperea propriei alterități, deconstruirea și refacerea unui model mental sunt tot atâtea escale În drumul „ficționalizării” unei realități adeseori lipsită de spectaculozitate. În final, ca o Însumare a tuturor acestor eșecuri, viața scriitorului va deveni biografia unui personaj fictiv, greu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
al voinței fanatice de mărturisire, de consumare a vieții prin scris, de regândire, de refacere și reelaborare. O altă variantă a celor o mie și una de nopți, reluate de câte ori Îngăduie judecata finală. Jurnalul intim apare, de fapt, atunci când conștiința sinelui și experiența sinelui ajung În echilibru, când reflecția se Întâlnește cu practica, iar scriitorul se transformă În propriul instrument de cunoaștere, de investigare a lumii. A lumii interioare, dar și a celei exterioare. Expansiunea ființei „Conversiunea sentimentului persoanei”13 produce
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de mărturisire, de consumare a vieții prin scris, de regândire, de refacere și reelaborare. O altă variantă a celor o mie și una de nopți, reluate de câte ori Îngăduie judecata finală. Jurnalul intim apare, de fapt, atunci când conștiința sinelui și experiența sinelui ajung În echilibru, când reflecția se Întâlnește cu practica, iar scriitorul se transformă În propriul instrument de cunoaștere, de investigare a lumii. A lumii interioare, dar și a celei exterioare. Expansiunea ființei „Conversiunea sentimentului persoanei”13 produce, În primul rând
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
acoperă, Însă, decât un aspect al jurnalului. Părțile nevăzute, albul nescris al paginii se revendică unei alte tradiții: a interiorității și a tainicului, a secretului de primă instanță devenit, mai apoi, bun public. Interioritatea nu e decât forma disimulată a sinelui, a privirii care egalizează contrariile. Eul autorului asigură unitatea confesiunii, argumentează continuitatea și logica textului. Și, oricât de perimată ar fi conotația termenului de intimitate, modernitatea sa rămâne intactă cel puțin Într-unul din aspecte. El sugerează dacă nu o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
guvernează și pe nevrotic. El trebuie să se confeseze și trebuie să-și asume experiența confesiunii. Subiectul confesiunii este, de fapt, un eu redus la condiția interiorității. Doar că, spre deosebire de experiența religioasă, experiența interiorității nu-și acordă altă autoritate decât sinele 22. Sustrăgându-se tentațiilor exteriorității, eul suspendă orice transfer Între sine și inconștientul social, a cărui dorință manevrează mișcările obișnuite ale subiectului. De altfel, unitatea dintre subiect și ființă nu e decât o iluzie 23. Fiecare dintre aceste entități este
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
eul idealizat. Nu arareori, individul ajunge să se identifice cu propria-i imagine visată În secret. Nu e vorba de o simplă figură de stil, ci de o imagine reală, construită pas cu pas, de dorință, de acțiune, de experiența sinelui. Treptat, apropierea de această ficțiune devine cea mai palpabilă dintre realități, singura perspectivă din care eul se poate privi pe sine. Copleșit de amorful zilei fără semnificație, scriitorul se opune uniformizării, refugiindu-se În ceea ce va deveni eul său adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
existenței. Din perspectivă a existentului, el devine perspectivă a potențialității. Nu mai vorbește cel care este, ci disponibilitatea, posibilitatea, dezirabilitatea din el34. Asumându-și noua imagine, el pătrunde, metaforic vorbind, În stadiul oglinzii 35, identificându-se cu un ideal al sinelui. Stadiul oglinzii - nu numai pentru autorul de jurnale - este o dramă, alimentată de insuficiența puterii de anticipare. Incapabil să se proiecteze În viitor, el se plasează În prezent sau În trecutul foarte apropiat. Imaginea spațializată dobândită despre sine se topește
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a conflictelor particulare și parțiale, dar și a acelora de adâncime, relevate doar În ultimă instanță. Jurnalul intim face parte, ca orice proces de exacerbare a eului, dintr-o soluție nevrotică lărgită 45 din panaceul pe care și-l oferă sinele confruntat cu diversele conflicte, de la cele de apărare, la cele iscate de dorință. Confruntarea cu eul idealizat 46 plasează subiectul Într-o linie a ficțiunii 47 ireductibilă la un singur individ. Aspirând la Înălțarea pe un piedestal abstract, autorul de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Alain Touraine, 1994: 125). 1.2. Rolul structurilor de limbaj Marcă fundamentală a ființei umane, "casă a ființei" în strălucita formulă a lui Heidegger din "Scrisoarea despre umanism", limba naturală reprezintă o condiție sine qua non a oricărei relații cu sinele, cu semenii, cu lumea. Discursivizarea rezultatelor observării lumii fenomenale, schimbul de idei, aspectul contractual-polemic al textelor sînt dimensiuni semiotico-filosofice care marchează indelebil profilul și progresul științei actuale în marea trecere de la atomism la holism, de la contemplativism la constructivism, de la universul
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
vieți este mai ușor inteligibilă atunci cînd îi sînt aplicate modele narative împrumutate istoriei propriu-zise sau ficțiunii (dramă sau roman)... interpretarea eului găsește în povestire, alături de alte semne și simboluri medierea privilegiată" (P. Ricoeur, 1990: 138). În dubla constituire (a sinelui și acțiunii) narativitatea intervine ca entitate mediatoare a triadei descriere / povestire / prescriere (altfel spus, definire a persoanei/personajului, povestire a "conexiunii `unei vieți" Zusammenhang des Lebens la Dilthey, prescriere, legitimare a unor norme). Literatura se constituie ca "vast laborator în
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
viața comunitară și relațiile interpersonale (cf. Alain Touraine, 1992: 240). Asistăm de asemenea la înlocuirea Ego-ului de Sine (self, imaginea despre sine pe care individul o dobîndește prin intermediul schimburilor comunicaționale cu ceilalți ("Nu te constitui ca sine decît în mijlocul semenilor. Sinele nu poate fi descris fără referire la cei care îl înconjoară" Charles Taylor in Malaise de la modernite). "În societatea contemporană postindustrială, miza luptelor nu mai este utilizarea socială a tehnicii, ci producerea și difuzarea masivă a reprezentărilor, informațiilor și limbajelor
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
povestirile experienței concentraționare. Philippe Lejeune precizează că putem vorbi cu adevărat despre autobiografie atâta timp cât persoana reală care povestește despre propria existență pune accentul pe viața sa și pe istoria personalității sale. Or, ceea ce motivează scriitura textelor despre lagăre nu este sinele, ci necesitatea de a transmite fapte istorice incredibile sau o experiență colectivă. Fostul deținut nu folosește persoana întâi decât pentru grija de autenticitate. Departe de a fi individual, eul narativ se vrea colectiv, autorii supraviețuitori revendicând faptul de a vorbi
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
60 și '70 că erau strânși într-un jug al datoriilor, regulilor și renunțărilor și că nu trăiseră pentru ei. Acest curent individualist este, la început, prezent în mediile mai instruite, mai înstărite, mai bine echipate pentru a reflecta asupra sinelui. Dar, răspândindu-se, dorința de a fi tu însuți, de a-ți conduce liber viața devine o pornire esențială a timpurilor noastre. Trece dincolo de clivajele politice. Se potrivește de minune cu neoliberalismul și cu socialismul însuși, care abandonează colectivismul, se
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
nu am nevoie de altcineva care să mă facă fericit" (Lipovetsky). Această tensiune narcisistă, descrisă de Christopher Lasch, se manifestă în diverse domenii. Ea devine tragică prin frica de a îmbătrâni și de a muri. -7. Tehnicile care favorizează expresia sinelui sunt în vogă, analiza stărilor de spirit, a sănătății mentale: yoga, zen, mișcările bioenergetice, dinamica de grup, diferitele feluri de terapie. -8. În situația autonomiei, nu toată lumea e capabilă să își alcătuiască un ghid de călătorie coerent. Consultanți și consilieri
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
pensiei, la sfârșitul vieții, o casă, o grădină, un cămin călduț, televizorul, vizita ne-poților și a prietenilor, cocooning-ul, dar pentru tineri poate implica și starea psihedelică, aceștia dorind să evadeze din vidul existenței prin intermediul senzațiilor exacerbate. A. 3. Libertatea Căutarea sinelui și a împlinirii acestuia este strâns asociată cu o nouă concepție a libertății. Altădată, libertatea era pentru tineri o valoare instrumentală, capitală, indispensabilă, așa cum este sarea pentru alimente. Ea își primea semnificația de la alte valori, spre care se deschidea. Era
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
se reflectă în spiritul acesteia. De aceea, într-o perspectivă mai largă, dincolo de granițele "grupului primar", "noi" capătă semnificația apartenenței la o comunitate mai mare. "Rezultatul asocierii intime, psihologice, este o anumită fuziune a individualităților într-un întreg comun, astfel încât sinele fiecăruia, în multe situații cel puțin, este dat de viața și scopurile comune grupului. Probabil cel mai simplu mod de a descrie acest întreg este prin a spune că este un "noi"; implică acel tip de simpatie și identificare mutuală
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
zi" (Isaac, 1975:31). Ea există de asemenea în corpul nostru, amprentându-ne: "Toate caracteristicile fizice împărtășite ale grupului, achiziționate în lungul proces al selecției [...] plus orice altceva ce se transmite prin membranele parentale, dau fiecărei noi persoane forma originală a sinelui său unic" (Isaac, 1975:31). Pentru a rezuma, să vedem ce răspunsuri la întrebările noastre vizavi de ce este, care sunt elementele componente și care e geneza identității oferă teoriile enumerate mai sus. În primul rând, avem ideea unei identități colective
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
interpersonală și înțelegere implicită bazată pe istorie și experiență comună) prin tipificări ale modurilor de acțiune și prin obiectivarea acestor tipificări. Între om și realitatea socială există o relație dialectică, continuă, bazată pe secvența externalizare (a produce ceva observabil, exterior sinelui; a proiecta propriile înțelesuri și semni ficații asupra realității); obiectivare (transformarea acestor proiecții în realități sociale obiective; fapte sociale); internalizare (reproiecția în conștiință a acestei lumi obiectivate în cursul socializării). "Societatea este produsul omului. Societatea este o realitate obiectivă. Omul
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]