19,182 matches
-
ne amuzam la începutul căsniciei noastre? M-am temut de sclavia căsătoriei și am devenit sclava șevaletului, supusa unei bucăți nenorocite de lemn care mă târăște prin lume. Într-o relație conjugală, ca sclav, ai uneori ocazia să comunici cu stăpânul, înjurând, urlând sau consumând momente efemere, poate chiar ipocrite, de tandrețe, dar relația mea cu șevaletul este un tip aiuritor de dependență: sunt la cheremul unui obiect care tace, tace, tace, oricât de multe i-aș reproșa, tace și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
deși am auzit, din nou, cuvinte frumoase despre mine (unele din complezență festivă, desigur). Și, crede-mă, nu băusem decât două pahare de șampanie, nu fusesem atrasă în capcană de celebra votcă rusească... O furie subită m-a aruncat asupra stăpânului meu, care stătea, aparent inofensiv, abandonat într-un colț al apartamentului. Am luat șevaletul, l-am izbit de podea, de pat, de șifoniere, de pereți, până când am reușit să-l distrug. Am avut o satisfacție fără egal. Tiranul stătea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
prunc în noaptea aceea, pentru că știam că nu mă mai pândește, din apropiere, satrapul. A doua zi, bineînțeles, eu, omul absolut liber, după ce am plătit daunele provocate în apartament, am dat fuguța în oraș și mi-am cumpărat un alt stăpân... Ha, ha, ha, ha, ha! Ți-ai cumpărat un alt tiran; un tiran cu ștaif, de Moscova, școlit în fieful stalinismului! Ha, ha, ha, ha!, a izbucnit simpaticul Vasea, amabila noastră gazdă de la Târgul de Artă, care, evident, fusese informat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ha!, a izbucnit simpaticul Vasea, amabila noastră gazdă de la Târgul de Artă, care, evident, fusese informat despre accesul meu de "nebunie artistică", dacă e neapărat să dau și citate... Se pare că voi pleca spre Belgrad. Se pare... Noul meu stăpân nu a hotărât încă proxima mea destinație... Altfel, toate-s vechi și nouă toate. A. 9 Târziu, după evadarea din adolescență, atunci când am constatat că Freud îl pizmuiește primitiv pe Dostoievski, cel care, evident, este precursorul psihanalizei, aproape că-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
inimă, care va fi numai a mea. Iar pe această insulă, în afară de gărzile sale personale, nu va călca picior de ființă, fără aprobarea mea... Majed, om care-ai luat-o razna, zic eu, și cum va trebui să-ți zic: Stăpâne, Luminăția Ta, Preaînțeleptule? Și de câte ori va trebui să mă închin pe zi? Tot de cinci ori, ca și haremul tău? Și tot pelerina aceea superbă, de culoare neagră, dacă pelerină se cheamă, va trebui să îmbrac, și tot basmaua aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
vostru. Mă doare-n cur de el". Ăia belesc ochii. Toți, deodată, ca-n film. Tata întărește: "Chiar așa, ați auzit bine!" Vecinul de la cinci, Pițu, tablagiul invincibil, către tata: "Bă, dar iștea au mandate de percheziție? Nu tu ești stăpânul aici? Nu tu ai cheile apartamentului?" Devotatul surescitat, către îndrăzneț: "Cum te cheamă?" Îndrăznețul Pitu: "Ghici!"... Devotatul: "Las' că..." Pitu: "La vorbitor, la carceră, la gioale? Știu, mi-a spus Onuț cât sunteți de drăguți. Luați-ne pe toți de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
prins de pirați și dus în Creta, unde fu scos la vânzare. Când l-a întrebat crainicul licitației ce se pricepe să facă, el a răspuns: "Știu să poruncesc!" Ființă cu simțul umorului, crainicul ar fi întrebat: Cumpără cineva un stăpân?" Cam așa am pățit și eu. Voi bate la porțile mănăstirilor și voi întreba: Aveți cumva nevoie de un reformator?" Dar eu nu sunt Diogene, omul despre care Alexandru cel Mare însuși ar fi spus că "dacă nu eram Alexandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de vorbă cu nea Onuț, mă consult, pun tot felul de întrebări suplimentare și, după o vreme, fac semnul sugerat de prietenul meu drag. Așez arătătorul pe o direcție vecină, foarte, foarte aproape de Dumnezeu... Stilații fac schimb de priviri. Eu, stăpân pe situație; de spaimă... Profundul se trezește primul din buimăceală și se așază cu zâmbetul între ironie și bunăvoință: "Unchiul are un nume?"... Of, al dracului unchi. Cum l-o fi chemând? Frunzăresc în minte câteva pagini din cartea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
haosul nebun, E împietrit și șade sus Nemișcat, cu patimă nebună. Însă sub culoarea veșnic admirată De ochi neimportanți, Mai falnic decât lebăda rănită, Cu inima departe de iubire Se pare că-i cu lacăt ferecată Inima, și el e stăpânul proprii lumi" ( Izolat) Tot din acea zi țin minte figura unui copil ce se uită la mine nevinovat și îmi zâmbi. Atunci am hotărât să fug de copii, de toți și de toate, și am plecat în lume. Am scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
locul lor, tocmai de aceea, analizându-le putem cunoaște vrăji nebănuite. Și timpul nu se întoarce, orice secundă fiind irepetabilă. Cockteil (Aventura IV) Îmi place cum simte trupul meu. Cum simt eu. Simți și faci ce vrei tu. Tu ești stăpânul tău. Tu-ți controlezi simțurile, nu invers. Aș vrea să fiu o idee, să iau în mine și împrejurul meu tot ce iubesc. Să mă înalț mai sus de toate. Sau poate să fiu o cupă, una frumoasă cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
prin părerile ei privind coloristica, formele, eleganța, utilitatea încăperilor. Ca s-o stimuleze, uneori Matei îi spunea. Ai grijă, Leontina, ce decizii iei că dacă nu-i place Ceciliei ,eu pe tine dau vina. S-o crezi tu. Eu sunt stăpânul? Mie îmi place ceva, ție ceva, Ceciliei altceva. Trebuie să-ți dai părerea, că tu cu Cecilia veți locui aici. —Ai gusturi mai fine decât un bărbat. — Nu zic nu, dar ne vom consulta împreună. Până vă veți lua de
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
căci adevărul este idealul meu, idealul este moartea mea, iar moartea este găsirea absolutului, ce doresc să fie al meu. Și, pe zi ce trece, tind tot mai mult înspre acest lucru, fiindcă cine dintre noi nu vrea să fie stăpân pe ce-i al său, iar mie mi se ascute tot mai aprig dorința de a fi stăpân pe ce-i al meu! Vreau să mor și să plec cât mai repede de aici, căci legăturile cu această lume sunt
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
al meu. Și, pe zi ce trece, tind tot mai mult înspre acest lucru, fiindcă cine dintre noi nu vrea să fie stăpân pe ce-i al său, iar mie mi se ascute tot mai aprig dorința de a fi stăpân pe ce-i al meu! Vreau să mor și să plec cât mai repede de aici, căci legăturile cu această lume sunt prea primejdioase, iar plăcerile și greutățile ei deopotrivă sunt doar niște rătăciri regretabile și întru totul dăunătoare. Acum
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
trebuie să chibzuiască de zece ori și să aleagă o singură dată, 48 Rareș Tiron întocmai așa cum călătorul, când ajunge la o răscruce, nu poate alege decât un singur drum, sau întocmai așa cum sluga nu poate servi singură la doi stăpâni deodată. Așadar, din lupta dintre ceea ce dorea el și ceea ce dorea religia de la el, se trăgeau la Eugen toate rădăcinile și vinișoarele, ce urcau tot acest clocot de idei și i-l treceau prin sita fină a rațiunii, vărsându-i
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
să faci un lucru, dacă nu creezi și condițiile de trebuință înfăptuirii lui; iar, atunci când, într-un sfârșit, totul fu terminat și meticulos verificat, se înfățișă sfios înaintea ștreangului, așa cum se înfățișează acuzatul în fața Curții cu Juri, sau câinele, în fața stăpânului cuprins de mânie, adică umil și fără să cuteze a-și ridica cumva privirea. Trecură, astfel, câteva clipe lungi. Dintr-odată, însă, îl înăbuși un val mare de neliniște, simțind cum cineva parcă îi vorbește în conștiință și îi pune
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
dar detașat și liber de constrângeri totodată. Își trăia clipele de glorie în plin, adânc cufundate-n beția dulce a răzbunării lui iminente și imposibil de împiedicat. Jubila în tăcere, dar jubila! Într-un cuvânt, se simțea călare pe situație, stăpân absolut peste tot ce mișca acolo! În aceste momente, singurul lucru și cel mai evident, care urla cu putere în el, era numai nerăbdarea febrilă de a isprăvi totul odată și de a-și lua mai repede grija de pe cap
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în cultura niponă). Romancierul credea cu tărie în adevărul Bushido (etos pus la punct între secolele al XI-lea și al XIV-lea), unicul ghid al luptătorilor medievali, care, din fidelitate și onoare, preferau cel mai adesea să-și însoțească stăpânii în lumea de dincolo. Imaginea acestui cod moral și comportamental în ochii lui Mishima (care, desigur, ca om al timpurilor moderne, nu slujea ca vasal nici unui senior) era însă puternic infuzată de accente romantice: sedus de gesturi teatrale, scriitorul vroia
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
în posesie, silindu-i la ofranda cea mai de preț, iubirea). Indiferent de tactica folosită, rămâne, în Don Juan, o puritate a gestului subjugator care, prin setea sa de absolut, transcende eticul, așa cum se întâmplă și la Grenouille, halucinatul puterii, stăpânul parfumurilor. Transcende eticul, însă nu îl abolește; el rămâne în permanență acolo, ca o cămașă aruncată de pe umerii ce realizează, într-un sfârșit, satori-ul goliciunii. Există însă un alt halucinat celebru, amestec sublimat de Don Juan și de Grenouille, sub
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
la perfecțiune orice artă pe care binevoiește să o practice, Genji este Amantul, de care toate femeile se îndrăgostesc și care redă fiecare femeie esenței ei absolute. Nu, nu se îndrăgostesc, îl adoră, îl urmează fără suflu, așa cum urmezi un stăpân celest în templul său. Genji poate avea, deci, orice femeie își dorește, și le și are, pe toate care îi ies în cale, mânat de înfrigurarea celui posedat de frumos. Pentru că Genji celebrează, în fiecare femeie este și vulgar să
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
bărbatul trudește de dimineața până seara, iar acasă este absolut dependent de îngrijirile primite de la ea. Femeia se răzbună transformând subtil subjugatorul în subjugat: incapabil să supraviețuiască singur, bărbatul este tolerat, făcându-i-se toate voile nu pentru că el este stăpânul, ci din generozitatea arătată celui mai slab. Iată însă că, în Japonia anilor '80, se petrece o mutație curioasă: în loc să adopte, în continuare, rolul acesta supus de femeie-copil, cu dezavantajele și avantajele sale, tinerele fete au inventat o formă inedită
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
multe ouă ale păsărilor, a distrus plante din grădinile oamenilor, a rupt crengile copacilor încărcați cu flori și le-a aruncat în drum. -În cazul acesta o să mă duc cât pot de repede, zise Codiță. La revenirea câinelui și a stăpânului, Viorela se chinuia să-și dezlege mâinile, dar nu putea. Singurul lucru pe care putea să-l facă era să plângă pentru că de țipat nu mai reușea, fiindcă era deja răgușită și gura înfundată cu frunze. Când a văzut-o
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
pe Pripone. Pentru că era mai în vârstă, Pripone nu arăta ca și confratele lui; de aceea îi purta pică, motivând că acesta nu știe să se poarte cum trebuie cu găinile. Într-o dimineață, înainte de a pleca la munca câmpului, stăpânul a slobozit găinile din poiată și discuția s-a reluat între Pripone și Cocone: -Ce te ții așa, Cocone? a întrebat Pripone. -Fiindcă am și de ce, i-a răspuns Cocone. -Dă-mi voie să ți repet, că nu prea ai stofă
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ai dreptate, îl contrazise Cocone. -De acord, dar prin proces, zise apăsat celălalt. -Cum adică prin proces, se interesă iute, adversarul. -Stabilim o zi când mergem la judecată, zise Pripone. -De acord, dar pe cine punem judecător? întrebă Cocone. -Pe stăpânul casei, dacă se face sănătos până atunci, că am auzit că este tare bolnav, răspunse Pripone. Iar din partea noastră a păsărilor și animalelor din ogradă, porcul, cine altcineva? Nu sunt de acord cu porcul, pentru că s-ar putea ca la
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
numim judecător curcanul. -Foarte bine, judecător am găsit, dar nu am stabilit ce să se întâmple cu noi după judecată, completă Pripone . -Bine, ce propui? întrebă Cocone. -Stăpânul să-l vândă pe cel care pierde iar cel care câștigă rămâne stăpân deplin peste ogradă, a fost de părere Pripone. Au bătut aripile prietenește stabilind ca peste două săptămâni, să se întâlnească la proces. Fiecare la rândul lui, spera că va rămâne stăpân peste ogradă; Pripone că este cocoș cu vechime și
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
pe cel care pierde iar cel care câștigă rămâne stăpân deplin peste ogradă, a fost de părere Pripone. Au bătut aripile prietenește stabilind ca peste două săptămâni, să se întâlnească la proces. Fiecare la rândul lui, spera că va rămâne stăpân peste ogradă; Pripone că este cocoș cu vechime și are trecere printre găini... Cocone că este mai tânăr. Zis și făcut, au trecut cele două săptămâni și cu toții s-au prezentat la proces. Curcanul ogrăzii s-a prezentat primul la
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]