6,772 matches
-
iar cînd e vorba de un dialog interior coboară spre dreapta. 8.7. Semnificații ale comunicării gestuale și posturale În mod indubitabil orientarea corpului, expresia facială, mișcarea membrelor indică un mesaj de întîmpinare, de agresiune, de protecție, de calmare, de supunere, de dominare etc. Confuzia între postură (+ static) și gestualitate (+ dinamic) nu este posibilă; în genere însă mesajul gestual însoțește și confirmă pe cel postural. Limbajul gestual este dublu articulat: 50-60 de unități fundamentale (kinemele), analoage fonemelor, a căror structurare formează
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
moderne) noile medii au condus la fragmentarea publicului și la coexistența televiziunii publice cu televiziunile comerciale, a canalelor generale cu cele tematice (Eurosport, MTV, Fashion, Discovery etc.), a naționalului cu regionalul sau localul. În perioada romantică, a "cultului" mediatic, a supunerii quasi-religioase (logica lui " Este adevărat, pentru că am văzut la televizor"), mass-media a exercitat o funcție de coagulare a societății civile statu nascendi, ca și o funcție catartică. Din punctul de vedere al vectorialității temporale putem vorbi de o focalizare asupra trecutului
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
spaniola, să redobândească credința catolică, să lupte împotriva arabilor sau turcilor, să uite istoria Europei dintre anii 1602-1618 și să fie Miguel de Cervantes"274. Iată la ce gesturi poate împinge literatura! Parodia va deveni, o dată cu semnalul de fidelitate și supunere lăsat posterității de Pierre Menard, un exercițiu intelectual specific secolului XX. 3.3. Parodia literară și asumarea modernității În 1704, apare, sub masca facil de decodat a anonimatului, una dintre cele mai percutante parabole din câte s-au scris vreodată
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de gol de lătratul cîinelui Tenn. Se observă așadar că motivația din textul originar nu se mai păstrează, după cum nu mai persistă aici nici modul de relaționare al protagoniștilor, prietenia celor doi. Episodul când aceștia se cunosc stă sub semnul supunerii primitive, simbolizate prin gestul lui Vineri și ironizate prin comentariul auctorial din finalul fragmentului: "La câțiva metri mai departe, într-un desiș de ferigi, un om negru și gol, cu mintea rătăcită de groază, își înclină fruntea-n pământ, iar
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
imperiale care, îngăduind existența mai multor culte în religiozitatea poporului și a soldaților, au încercat unirea sincretistă a acestora fără sorți de izbândă datorită unității și coerenței teologice a creștinismului. Acesta nu admitea ideea compromisului religios și nici nu promova supunerea oarbă pentru supraviețuirea cultului, în ciuda tuturor presiunilor exercitate de-a lungul acestei perioade din partea diferitelor autorități imperiale, ostile sau aparent favorabile existenței sale. Deosebindu-se de celelalte religii, creștinismul cultiva ideea de conștiință care îi va influența sistematic supraviețuirea și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
față de Biserica lui Cristos. Contemporan desacralizării statului în sensul prezentat de Apoc. 13, se află și reluarea discursului paulin din Rom 13, 1-7, potrivit căruia puterea civilă ar fi îngăduită de Dumnezeu pentru binele oamenilor. Origene (185-254) invita credincioșii la supunerea față stat nu doar din motive de frică, ci chiar din motive de conștiință și, răspunzându-i lui Celsus, reafirmă că toată puterea provine de la Dumnezeu. Dacă cel mai mare exponent al școlii din Alexandria vedea statul ca pe un
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Mesopotamia unde, spre sfârșitul secolului III, mulți soldați convertiți la creștinism, pe când mai desfășurau încă această profesie, ar fi aruncat centiroanele militare. Primii obiectori de conștiință pot fi considerați creștinii care negau orice concesie idolatriei și, deși arătau respect și supunere față de legi, refuzau pretenția statului de a anula conștiința individului. Această atitudine nu desemna semnul vreunei răzvrătiri împotriva ordinii constituite, ci exigența unei libertăți înțeleasă în sens evanghelic. Motivele care puteau determina un creștin să abandoneze armata erau nelimitate, potrivit
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cât și cea universală. Libertatea religioasă consta în participarea la serviciile de cult care, simultan, era și un act juridic ce implica raportul do ut des cu divinitatea. Dar și în acest ultim caz afirmarea conștiinței individuale era absentă. Odată cu supunerea popoarelor, romanii primeau și divinitățile acestora, adăugându-le, odată cu constituirea Imperiului, cultului împăratului divinizat ca o expresie a noii entități politice; numai în acest sens putem vorbi despre o toleranță religioasă din partea Romei imperiale. Diferit de acestea, prin noutatea și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
face altceva decât să exprime opinia populară, sens evidențiat de citirea textului în lumina categoriilor religioase parvenite; în superstiție se poate vedea opusul față de o religie considerată genuină. Termenul de superstitio desemna teama înfricoșătoare în fața divinului ori a demoniacului și supunerea în fața a tot ceea ce depășea facultatea de a dispune de divin; cu trecerea timpului, conceptul a asumat un sens peiorativ, întrucât a exprimat atitudinea greșită în fața divinităților. Pentru el, dar și pentru Suetonius, creștinismul reprezenta o atitudine reprobabilă față de cele
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
negat consimțirea achitării tributului ar fi apărut ca un rebel față de autorități, dimpotrivă, dacă ar fi declarat normalitatea acestui lucru atunci ar fi mărturisit implicit că este un idolatru. În ochii evreilor acel tributum capitis, taxa personală, era semnul specific supunerii complete față de puterea împăratului roman, din moment ce dinarul avea reprezentată pe o parte efigia împăratului, sacralizată de înscrisul Tiberius Caesar divi Augusti filius Augustus, iar pe cealaltă erau gravate cuvintele Pontifex Maximus. Isus reia problema în alți termeni. Arătând o monedă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
puternică și fermă în Biserica timpurie, unde se infiltrau primele rebeliuni și sciziuni, care aveau să devină, mai apoi, note caracteristice ale creștinătății. Asemenea sfântului Petru (cf. 1Pt 2, 13-20), sfântul Paul este clar și explicit în respectarea legilor și supunerea față de autoritățile civile. Nu înaintează nici o restricție față de legile de respectat, fiindcă toate acestea, care investesc activitatea umană, sunt vrednice de observat, cât timp nu se împotrivesc drepturilor divine, situație în care, potrivit învățăturii Apostolilor trebuie să ascultăm mai mult
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
că dânșii erau o mare mulțime. Creștinii prezenți în serviciul militar nu se revoltau și își recunoșteau dreapta îndatorire de a sluji și de a se supune cu respect împăratului, servindu-l și arătându-și în orice vreme devoțiunea și supunerea; îi negau doar cultul divin: de acord în toate cu soldații păgâni, se deosebeau de aceștia prin adorația unui singur Dumnezeu. Creștinii își exprimau supunerea și îndeplinirea îndatoririlor civile sau militare în termeni clari și preciși, fără ficțiune și lingușire
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
se supune cu respect împăratului, servindu-l și arătându-și în orice vreme devoțiunea și supunerea; îi negau doar cultul divin: de acord în toate cu soldații păgâni, se deosebeau de aceștia prin adorația unui singur Dumnezeu. Creștinii își exprimau supunerea și îndeplinirea îndatoririlor civile sau militare în termeni clari și preciși, fără ficțiune și lingușire, lăsându-se călăuziți numai de dreapta lor rațiune: își mărturiseau îndatoririle și își apărau drepturile cu promptitudine și curaj. Demnitatea și onestitatea soldaților creștini poate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
arătând necesitatea păcii în Biserică primară spunând: Să luptăm așadar, bărbați frați, cu toată stăruința sub poruncile Lui cele fără de prihană. Să ne gândim la cei ce luptă sub conducătorii noștri, cu câtă bună rânduială, cu câtă ascultare, cu câtă supunere îndeplinesc poruncile. Nu sunt toți comandanți, nici căpetenii peste o mie de soldați, nici peste o sută, nici peste cincizeci și așa mai departe, ci fiecare în grupa sa îndeplinește cele poruncite de împărat și de conducători. Considerând contextul epistolei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
133-190) atrăgea atenția păgânilor asupra lealității celor dintâi față de stat. În scrierea sa propovăduitoare, în sintonie cu mai toate apologiile perioadei sale, contrapunea viața creștină celei imorale a păgânilor în măsura în care adevărul creștin este opus erorii păgânilor. Ca o dovadă că supunerea față de stat nu comporta neapărat și aprobarea moralității timpului, respingând acuzația de canibalism, filozoful se întreabă: Cine ar putea să-i acuze de omucidere sau de canibalism pe cei despre care se știe că nici măcar nu suportă să vadă cum
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sistematic și multe altele infamante (antropofagie, incest, cinări thiestice), răspândite de multă vreme prin popor împotriva creștinilor. În acest text mai erau analizate și toate acele atitudini care puteau părea contrastante cu societatea imperială, fondată pe concordia ordinii, care urmărea supunerea categoriilor inferioare, exprimându-se în termeni constituționali prin monarhia adoptivă. Cels, intuind universalitatea creștinismului a perceput importanța politică și revoluționară a acestui mesaj străin ideologiei grupurilor filozofice și naționale, mai mult sau mai puțin delimitate. Contra Celsum ne aduce în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
grecești. Ulterior, când s-a exprimat prin categorii preluate din filozofia greacă, avea să cadă în aceiași contradicție ca și Tatianus. Folosirea acestor subiecte monoteiste prezente în filozofia și în poezia greacă, în polemica cu păgânismul, era inevitabilă și necesita supunerea acestora unor elaborări atente și prezentate în funcție de mesajul creștin, ținând cont de gradul de cultură al ascultătorului păgân. Respingerea culturii păgâne, în opinia sa, era o reflexie a refuzului concepției unui stat sacralizat, care nu putea găsi un răspuns în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
semnul, indiciul unui lucru sacru în relația sa misterioasă cu acesta, sau, jurământul militar. Pentru el sacramentum botezului procura miles Christi și implica renunțarea la toate profesiile incompatibile cu viața creștină, mai ales cele unite prin sacramen-tum uman care pretindeau supunerea absolută față de zei și împărat. Întrucât jurământul militar trebuia să confirme în individ un respect excesiv față de cel care deținea puterea, superior chiar și față de proprii părinți, l-a inspirat să descopere nelegiuirea acelui execratio din partea soldatului, gest ce reflecta
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lor ar fi determinat o precizie meticuloasă. Situația Bisericii din Roma, când le scria sfântul Apostol Paul în 56 p.Chr. era înfloritoare. Credința romanilor era cunoscută în toată lumea (Rom 1, 8), între dânșii domnea caritatea (Rom 10, 5), iar supunerea lor față de Biserică era adusă la cunoștința celorlalte comunități ca exemplu (Rom 16, 17), în timp ce instruirea lor religioasă era solidă și profundă, lucru evidențiat prin mulțumirea pe care Apostolul o aducea lui Dumnezeu în Scrisoarea către Romani, pentru adeziunea totală
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
convertiri (fiind centurion, Cornelius a istorisit probabil experiențele sale religioase și celor de la curtea imperială), constituind acea Biserică, care mai apoi se va considera fondată de cei doi Apostoli, deoarece primii creștini din Roma au acționat în numele lor și în supunere față de dânșii. Aceste convertiri erau semnul primei semințe aruncate în mijlocul neamurilor, sămânță care în curând a încolțit și dat roade. Biserica Romei era fiica primogenită a sfinților Petru și Paul, care au privit-o cu deosebită stimă și afecțiune, scriind
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru că cine o comite își atrage mânia lui Dumnezeu (Rom 1, 8). Întrucât aprecierea înaltă a disciplinei și deplina conștientizare a obligațiilor asumate prin botez, nu puteau fi simțite astfel decât de cei deprinși cu un regim de renunțări și supuneri, considerăm că primii creștini romani erau în cea mai mare parte soldați, funcționari ai statului, servitori ai curții imperiale și ai familiilor aristocratice, care duceau și în comunitățile lor simțul datoriei ce îi însuflețea și spiritul docilității care îi unea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Decius (249-251), nu exprima atât un act de credință cât un semn de lealitate, o măsură a devoțiunii supușilor față de propriul stăpân, în chip deosebit a magistraților și a soldaților care, prin oficiul pe care îl acopereau, se aflau în supunere ierarhică față de împărat, de la a cărui cinstire nu se puteau sustrage fără a cădea ipso facto în delictul de insubordonare, punibil prin lege. 4.2. Antimilitarismul montaniștilor Montanismul era o sectă creștină fondată în Frigia, către anul 172 de Montanus
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
contra împăratului, ca răspuns la măsurile sale punitive împotriva creștinilor și a evreilor. Dacă plătirea tributului la templul lui Jove Capitolinus din Roma pentru evrei căpăta aspectul unei capitulări etnice, a celor învinși față de învingători, pentru creștini era absurdul religios, supunerea cea mai umilitoare a adevărului în fața erorii, cedarea creștinismului în fața păgânismului, servitutea Dumnezeului adevărat față de zeii falși. Prin plătirea acestui impozit religios, predicarea Evangheliei era lovită din plin și batjocorită chiar în obiectivul pentru care apăruse și își propusese să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
anului 303, răsculați inițial împotriva disciplinei militare ce a dus la apariția obiectorilor de conștiință în sensul larg al cuvântului, au preferat renunțarea la serviciul militar datorită atitudinii imperiale perverse ce pretindea existența unui jurământ militar ostil conștiinței creștine și supunerii datorate Dumnezeului biblic. Acestei atitudinii i se adăugau și sacrificiile păgâne, inclusiv cele menite să atragă protecția divină asupra oștirii ori a Imperiului, care, prin ritul și semnificația lor intrinsecă, presupuneau credința păgână a participanților, respectiv pierderea celei creștine. Sublimarea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
idolatrice, indică mai curând un comportament făcut din samavolnicie și înstrăinare de Dumnezeu. Din acest motiv, pentru a rămâne fidel lui Cristos, refuză primirea signaculum, ornament exterior din piele cu plăcuță din metal, simbolul fidelității față de serviciul militar și al supunerii desăvârșite față de împărat. Semnul lumesc este opus celui mântuitor al Domnului, care este de neșters și definitiv lăsat de sacramentul lui Dumnezeu prin însemnul baptismal. Semnul reamintește însemnarea (una dintre cele trei rituri postbaptismale) menționat de Tertulian și de Ciprian
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]