3,565 matches
-
ani în urmă. Peste tot forfoteau oameni. Oameni cu barbă grăbindu-se de parcă ar fi avut de prins un tren, alții care le întindeau turiștilor acoperăminte pentru cap, în timp ce alți câțiva zâmbeau, precum cei care strângeau donații și sperau că trecătorii se vor opri să stea de vorbă cu ei. Evita contactul vizual, ascultând în schimb cum un adolescent american acceptase să i se aplice o butonieră. —Mmm, Aaron. —Bună, Aaron. Eu sunt Levi. Lay-vee. Ai unde să-ți cheltuiești lovelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în genunchiul ei drept presiunea scaunului din dreapta. Continuau să nu-și vorbească, dar în cele câteva secunde care i-au trebuit ca să intre în mașină, auzise un zvon de conversație. Era posibil să fi fost doar niște oameni de pe stradă, trecători. Sau ceilalți membri ai trupei de bărbați mascați care o vânaseră prin tunele. Oricum, știa cu siguranță ce limbă auzise. Era arabă. Merseră cam zece minute cu mașina. Dar era posibil să fi fost și jumătate sau de trei ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
crenvurști fierți și muștar, la care se adăuga cel de ciment îmbibat timp de mulți ani cu lubrifianții și uleiurile de motor care se scurseseră din toate tipurile de mașini. Miasma care ieșea din Paradisul Vânzătorilor îl făcea uneori pe trecătorul perplex și copleșit să privească prin ușa deschisă spre întunericul din garaj. Acolo, ochii lui se opreau asupra unui șir lung de crenvurști de proastă calitate, expuși călare pe anvelope de bicicletă. Nu puteai spune că e o colecție impresionantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
spanac și astfel de lucruri. Eu unul nu vreau să contribui la degradarea unui minor. — Ce trăncănești acolo? Vinde-mi un cârnat d-ăla! Mi-i foame. N-am mâncat la prânz. — Ba nu, strigă Ignatius cu atâta furie încât trecătorii priviră lung. Și acum dă-te la o parte până nu te calc cu căruciorul ăsta. George ridică capacul compartimentului unde erau chiflele și spuse: — Hei! Văd că ai tot ce trebe. Pregătește-mi un crenvurșt. — Ajutor, țipă Ignatius, amintindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ceva mai bun? E o minciună sfruntată, spuse Ignatius și, cu o mișcare a limbii, trase în gură ultima bucățică vizibilă din crenvurșt. — Ce făceai pe St. Joseph Street? Acolo nu sunt decât depozite și docuri. Nu-i țipenie de trecător. — Da? N-am știut. M-am târât și eu până acolo ca să mă odihnesc. Din când în când mai trecea câte cineva. Din nefericire pentru noi nu părea să aibă chef de crenvurști. — Deci erai acolo? Nu-i de mirare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cel puțin, cu ploaia? Pe când indiferența creștea și scădea Înlăuntrul ei Într-un ritm doar de ea știut, pendulul dispoziției ei oscila Între doi poli opuși: calm glacial și furie spumegândă. În timp ce Zeliha gonea printre ei, vânzătorii ambulanți, care Îmbiau trecătorii cu umbrele, haine de ploaie și eșarfe sintetice viu colorate, o priveau amuzați. Reuși să le ignore privirile, așa cum reușea să ignore privirile tuturor bărbaților care se holbau la trupul ei plini de dorință. Vânzătorii se uitau dezaprobator și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
furios. Această altă Zeliha era cea care ocupa acum cea mai mare parte a spațiului ei intim și care preluase controlul, luând decizii În numele amândurora. Probabil de aceea continua să blesteme În gura mare. Pentru că blestemele ei acopereau versurile Madonnei, trecătorii și vânzătorii de umbrele se strânseseră În grabă să vadă ce bucluc se mai clocea. În Învălmășeală, urmăritorul aflat la câțiva pași În spatele ei bătu În retragere, știind că nu e bine să-ți pui mintea cu o nebună. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe stradă, nu vă pierdeți cumpătul, fiindcă o femeie care-și pierde cumpătul În fața agresiunii nu face decât să-și Înrăutățească situația! Taximetristul a izbucnit În râs, claxonul Toyotei din spate a urlat din nou, ploaia s-a Întețit, câțiva trecători și-au manifestat zgomotos dezaprobarea, deși era greu de spus spre ce anume erau Îndreptate reproșurile lor. În mijlocul acelei agitații, Zeliha a zărit un autocolant fluorescent ce strălucea pe apărătoarea roților din spate ale taxiului: NU-MI SPUNE CĂ SUNT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
fel de cod tainic pe care o minte Îndepărtată Îl concepuse special pentru ca ea să-l descifreze și pe care ea nu reușise În viața ei să-l spargă. La puțin timp după aceea, taxiul și Toyota au plecat, iar trecătorii și-au văzut de drumul lor, lăsând-o pe Zeliha acolo, ținând În mâini tocul rupt al pantofului cu aceeași blândețe și disperare cu care ar fi ținut o pasăre moartă. Acum, printre lucrurile care populau universul haotic al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
un test la clinica deschisă de curând În apropierea casei lor. În ziua „deschiderii oficiale“ cei de la clinică dăduseră o recepție de un fast aproape ostentativ pentru câțiva invitați selecți și aranjaseră toate buchetele și ghirlandele chiar la intrare, astfel Încât trecătorii de pe stradă să poată afla și ei despre eveniment. În ziua imediat următoare, când Zeliha venise la clinică, o mare parte din flori se ofilise deja, Însă fluturașii de reclamă erau la fel de colorați ca și Înainte. UN TEST DE SARCINĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Încăpere nu se aflau În același spațiu ca și ea. Păși În regatul lui Morfeu. Era prea multă lumină acolo, totul era aproape strălucitor. Încet, cu mare băgare de seamă, Înainta de-a lungul unui pod Înțesat de mașini și trecători, de pescari ce stăteau nemișcați În vreme ce viermii se legănau la celălalt capăt al undițelor. În timp ce trecea printre ei, fiecare piatră de pavaj pe care călca se dovedea a fi desprinsă și, spre groaza ei, sub fiecare se căsca vidul. Curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
temându-se să nu fie Înghițită de abisul flămând. „Opriți-vă!“ strigă pe când pietrele se rostogoleau sub picioarele ei. „Opriți-vă!“ le comandă mașinilor care se Îndreptau spre ea În viteză, care treceau peste ea. „Opriți-vă!“ Îi imploră pe trecătorii care o Împingeau cu umărul dintr-o parte și din cealaltă. „Vă rog, opriți-vă“ Când s-a trezit, Zeliha și-a dat seama că e singură, Îi e greață și se află Într-o Încăpere necunoscută. Cum naiba mersese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În sfârșit! Recepționera stătea În cadrul ușii cu mâinile În șolduri. — Dumnezeule, ce spaimă am tras! Ne-ai speriat de moarte! Ai idee În ce hal țipai? A fost de-a dreptul Îngrozitor! Zeliha stătea nemișcată, ascultând-o fără să clipească. — Trecătorii de pe stradă și-or fi Închipuit probabil că te tăiem În bucăți sau ceva de genul ăsta... Mă mir că nu ne-am trezit cu poliția la ușă până acum! Asta fiindcă e vorba de poliția din Istanbul, nu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
presupunerea generală a prietenilor ei, aceștia credeau că tatăl vitreg al lui Armanoush era american, probabil din Midwest. Pe Turk Street a trecut pe lângă o demipensiune pentru homosexuali, o băcănie orientală și o mică piață Thai și a mers alături de trecători din toate clasele sociale până când s-a urcat În sfârșit În tramvaiul ce ducea spre Russian Hill. Sprijinindu-și fruntea de fereastra prăfuită, a meditat la „celălalt eu“ din cartea lui Borges, Labirinturi, În timp ce privea fâșiile de ceață ridicându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o cârciumă ca să poți vedea o seară de băut tipică, i-a explicat Asya lui Armanoush. Pe drum, pe când treceau pe o stradă prost luminată, au dat peste un imobil de locuințe de la ferestrele cărora prostituatele travestite Îi priveau pe trecători. Cele două de la parter erau atât de aproape, Încât Armanoush a reușit să zărească toate detaliile fețelor lor puternic machiate. Una din ele, o femeie voinică, cu buze groase și un păr atât de roșu Încât strălucea precum artificiile În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
fie Înghițită fără urmă de abisul flămând. „Opriți-vă!“ striga pe când pietrele continuau să se rostogolească sub picioarele ei. „Opriți-vă!“ le comanda mașinilor care veneau spre ea În viteză și care treceau peste ea. „Opriți-vă!“ Îi implora pe trecătorii care o loveau cu umărul. „Vă rog, opriți-vă!“ Luna următoare nu i-a venit ciclul. Câteva săptămâni mai târziu s-a dus la un laborator recent deschis din apropierea casei sale. TESTE DE SARCINĂ GRATUITE LA FIECARE TEST DE DEPISTARE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
locul din față a scos un băț și a Început să bată În toba pe care celălalt o ținea În aer. Imposibilitatea misiunii trebuie să le fi dat energie, fiindcă curând au suplimentat bubuiturile și bufniturile cu un imn. Câțiva trecători de pe trotoare s-au oprit uluiți, Însă mulți alții au aplaudat și s-au alăturat duetului, declamând versurile cu o Înflăcărare crescândă: Pământul, cerul, apa să ne asculte glasul Întreaga lume să se cutremure sub pașii noștri. — Ce spun? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să ne asculte glasul Întreaga lume să se cutremure sub pașii noștri. — Ce spun? a Întrebat Armanoush Împungând-o pe Asya cu cotul, Însă aceasta nu s-a grăbit să traducă, În principal fiindcă atenția Îi era fixată asupra unui trecător. Era un flăcău deșirat, În zdrențe, care trăgea pe nas aurolac dintr-o pungă de plastic În timp ce tropăia din picioarele desculțe și murdare În ritmul imnului. La fiecare câteva secunde, băiatul se oprea din inhalat și rostea cuvintele imnului, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Între timp ceilalți petrecăreți au Început și ei să fluture steaguri și eșarfe de la ferestrele mașinilor lor, pe când se alăturau veseli cântecului. Din când În când toboșarul se oprea și Își folosea bățul ca să deseneze În aer șerpi imaginari Înspre trecătorii și vânzătorii ambulanți de pe trotuar, de parcă Îi dirija pe toți, orchestrând Întreaga larmă a orașului. După ce s-a terminat prima jumătate a cântecului s-a iscat o scurtă confuzie, fiindcă puțini din corul acela pestriț păreau să știe versurile celei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nebunie pentru noi, avem morți cu duiumul, În special bătrâni... Mor ca muștele... Vara istanbuliții mor pe capete! S-a oprit gânditor, lăsându-i Asyei povara semantică a ultimei fraze pe care o construise. Apoi s-a uitat la un trecător Îmbrăcat În frac, ce țipa Într-un telefon mobil, dând ordine și a exclamat: — Toți bogătașii ăștia! Pfuui! Strâng grămezi de bani o viață-ntreagă și pentru ce? Ce prostie! Au cumva giulgiurile buzunare? Fiindcă În cele din urmă toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ce-l auzisem pe tata spunînd. La ieșire, am văzut-o pe mama improvizînd pe bulevard cîțiva pași de dans inspirați de felul de a fi al domnului Hulot. Își legăna șoldurile la fel ca el și se apropia de trecătorii uluiți, Întorcîndu-se totodată ca să verifice dacă ne țineam după ea și dacă ne făcea să rîdem. Imita de minune gesturile lui Hulot jucînd tennis, chiar dacă aducea mai degrabă cu eroina din La Strada, acea micuță Gelsomina care are În filmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
datorez, dar dacă am să continui să-l las să zburde, o să se Întoarcă peste cinci minute cu fotografia clasei lui, dar, ce spun eu, o să vină cu toate fotografiile din vacanțele de vară, aceea În care pozează În vîrful trecătorii Izoard de parcă ar recita monologul lui Hamlet sau aceea În care apare În costum de baie și se crede unul din actorii din Atîta timp cît vor exista oameni, de preferință Burt Lancaster (iar alături de el, imitînd-o pe Deborah Kerr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
oraș. Vitrinele prăvăliilor străluceau, iar luminile trăsurilor licăreau în aerul umed. Cum pe alocuri mulțimea se îmbulzea pe trotuar, Porfiri se simțea împins înainte și trebuia să își potrivească pașii cu al celor din jur, fapt care îi făcea pe trecătorii care se îndreptau spre el să apară ca ostașii unei armate dușmane. Fulgi mici și ascuțiti se învârteau în aer și acopereau totul. Clădirea de la numărul 22, copie fidelă a celei de la numărul 24, aflată dincolo de biserica luterană, avea trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
că urmărea un anumit set de urme de pași, care păreau să fie atât cele mai recente și cele mai fără formă, lipsindu-le urma clară a călcâileor sau definiția degetelor. Din loc în loc se prelungeau în linii lungi, ca și cum trecătorul își trăgea când un picior când pe celălalt. Virginski își ridică privirea, dar nu văzu pe nimeni, deși simțea că nu se află singur sub colonadă, bănuind prezența altuia, ascuns printre coloane. șapte, opt, nouă... Apoi îl văzu pe bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Paloarea feței bărbatului era de neconfundat, alături de buzele sale subțiri și strânse și de ochii săi gri și reci. ă Porfiri Petrovici! Porfiri se încruntă auzindu-și numele strigat. Locotenentul Salitov fugea spre el. Strigătul său atrase atenția mai multor trecători. ă șșș! Porfiri lovi aerul cu mâna întinsă, făcându-i semn lui Salitov să tacă. Salitov se opri în fața lui, fără suflare. ă Trebuie să afli ceva. Am venit direct aici să te informez. Speram să te găsesc aici. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]