3,608 matches
-
lângă pernă, îmbrațișînd-o, și închidea ochii, ca și cum mi-ar fi cerut să n-o turbur. Descoperisem o lampă mică, de noptieră, pe care o puneam înapoia jețului, acoperind-o cu șalul ei, și care ne dădea în odaie o lumină umilă, în care formele ei se rotunjeau și se bronzau. Maitreyi nu putuse suporta multă vreme întunerecul... Vroia să mă aibă cu toți ochii, cu toată setea ei de mine, și îmbrățișarea din întunerecul celor dintâi nopți o înspăimîntase. Adesea mă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fi aflat deodată în fața lui Sen sau a Maitreyiei, sau a d-nei Sen. Îmi scria că familia petrecuse o lună la Mid-napur, de unde chiar Maitreyi îmi trimitea câteva rânduri scrise pe petece de jurnale, pe afișe din gară, alături de flori umile de câmp, culese probabil în plimbările ei sub pază pe la marginea satului. Am înțeles că Maitreyi suferise prea mult ca să mai păstreze imaginea mea omenească, reală, carnală. Ea își crease acum im alt Allan, o întreagă mitologie, superbă și inaccesibilă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
trebuie să spună la Iași, când vor ajunge, cu cine trebuie să vorbească întîi... Zadarnic. Și atunci mi-e teamă că mi-am pierdut cumpătul și am început să-i ameninț. Luase a doua țigară, și Iliescu i-o aprinse umil, cu ochi umezi. - Vă mănâncă Curtea Marțială, reîncepu cu un glas neaașteptat de ferm. Dacă ajungem batalionul, cer imediat să fiți trimiși în fața Curții Marțiale pentru nerespectarea ordinului și insultarea superiorului. - Cum o vrea Dumnezeu, făcu Zamfira, neîndrăznind să-și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
indecent decât se cuvine a fi contemplat de ochiul nevinovat al unor doamne ; cât despre acti vitatea lor, îmi pare mai degrabă inutilă, pentru că asemenea distinse doamne și domnișoare nu ajung (et Dieu nous en préserve !) a face acele trebi umile și respingătoare pe care le-ar reclama mizeria umană a unor bieți oameni, cei mai mulți de joasă extracție și ajunși într-o jalnică stare... Nu mai rămâne atunci decât o mondenitate, ce permite contacte în lumea cea mai înaltă. Să fi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
bărbat de modest în pretențiile lui, dacă tu nu-i satisfaci niciuna, nu te poți plânge în ziua când rămâi fără el ! Clemența singură povestește că pe Nanu nu-l scotea din „omul pădurii“ pentru că era dintr-o familie mai umilă. E de-nțeles să te deranjeze anumite maniere, dar de ce a acceptat să-l ia ? Până la urmă, într-o zi, și Nanu, și Vrăbiescu și-au făcut valiza și au plecat, cum spui și tu, Ivona dragă... Am spus eu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Camil Petrescu) a fost depășit, nu numai prin talentul propriu-zis, prozastic, al autoarei, ci și prin asumarea integrală a acestei autenticități psiho-morale multiplu specificate și variate. Patru capitole ale romanului rulează și explorează exact lumea lăuntrică a unei modeste, banale, umile pensionare. Să fie vorba despre o replică polemică dată de autoare tipului caragialian de mahalagioaică, așa cum susținea Valeriu Cristea ? Nu cred. Prin miza pusă de roman cieră pe Vica Delcă s-a dorit (și s-a reușit) răsturnarea unei prejudecăți
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Atât de pregnantă e vocea interioară și „de jos“ a Vicăi Delcă, atât de densă se arată lumea ei lăuntrică, încât o bună parte din critica noastră a ajuns la concluzia că acesta este tot romanul ! Vica Delcă e pensionara umilă, dar răzbătătoare. Ivona Scarlat, născută Mironescu, e fata de familie bună care supraviețuiește, nici ea nu știe cum, într-o lume proletară, amestecată. Iar Papa, tatăl ei drag, de mult dispărut, e intelectualul cu idealuri, dar și cu suspiciuni ; cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
că Îi pare rău. Iar eu mă simt de parcă aș primi un premiu nemeritat, aproape că mă simt vinovat. Mă simt vinovat de parcă asta mi-am dorit toată viața, să fiu aici, să servesc patria În papuci, Încercînd să par umil și recunoscător. În Întunericul din fundul magaziei, fața gravă pe care mi-o Întoarce are ceva din iconografia creștină. — Ai grijă, zice el, soldatul ar trebui să dea dovadă de responsabilitate față de efectele lui. Da. Poate cu bocancii ăștia noi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe unul. Îmi dau seama că e răcanul din Craiova care m-a abordat la Hațeg, cînd plecam - deși l-am mai văzut prin dormitor și la instrucție, niciodată nu am făcut legătura, asta poate și pentru că are un aer umil, anonim. Afară, ceața nu s-a risipit de tot și prin ferestre pătrunde lumina unui soare molîu, ineficient În fața Întunericului cenușiu din interior. Pe tavan pîlpîie o lumină albastră. E flacăra mistuitoare a televizorului și În mai puțin de o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vine greu să cred că vreunul dintre ei Își amintește ce gust are cafeaua naturală. SÎnt foarte puțini călători care par mînați de acasă de altceva decît un interes de serviciu. Se recunosc În mulțime prin aerul timid, pierdut, aproape umil, privindu-și biletele și Încercînd să Înțeleagă ce naiba e scris pe ele. Navetiștii sînt mai nonșalanți, gara e teritoriul lor; stau adunați În grupuri și nu prea le pasă de ceilalți, care trec cu aere dezorientate. Deși uneori Îi vezi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Politic Executiv e memorabil, le cere oamenilor săi să- și asume responsabilitatea, nu Înțelege de ce nu s-a folosit deja armamentul În fața dușmanilor socialismului, Într-un moment de paroxism Își amenință slugile politice cu plutonul de execuție. Vinovații sînt spășiți, umili, promit că-i va fi respectată voința. Ceea ce Înseamnă că România se află În stare de război. În timp ce membrii politici din primul cerc al puterii sosesc pe rînd În Timișoara, asupra grupurilor de demonstranți se trage În plin. Bilanțul acestei
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un palton negru, cu pălărie, flancat de doi ciocli, de o eleganță la fel de sinistră. Erau ca o trupă de exterminare, ca niște călăi. Stăteau și Își admirau capodopera, mijindu-și privirea ca un șablon prin care se scurgea o inundație umilă de uniforme regulamentare. Și hop și eu printre ei, stricînd armonia! Aveam 12 ani, eram un pic mai mare decît o capră. M-a pescuit din mulțime și m-a pocnit fără să aștepte o explicație, Înainte să casc ciocul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
aici se termină cu recuzita, cu lucrurile care ar putea fi supuse imperfecțiunii. Altfel, cei un metru și aproape optzeci de centimetri pe care se pare că-i are se Împart În proporții și mărimi În fața cărora cuvintele se ofilesc umile și devin sunete guturale. Și mai sînt aceste aspecte care Îi Încununează maiestatea: coama de păr negru e tapată viguros, iar ochii sînt machiați cu un contur negru puternic, care se prelungește Într-o coadă nu foarte lungă, pornind spre
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
considerate ca zone rezidențiale, aproape egale cu cele din Victoria Park. Cel mai bun „drum“, bulevardul Travancore, numit astfel în memoria unui ennistonian care îl servise pe Raj în acest oraș, începea splendid din Crescent și se sfârșea ceva mai umil, dar încă agreabil, într-o zonă rurală, cu vedere spre țesătorie. Ivor Sefton, de pildă, locuia în Crescent într-o vilă datând de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Tânăra familie Gregory Osmore ocupa o casă frumoasă, separată, îndărătul platanilor dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe drumurile prăfoase din California. S-ar fi părut că cel mai mic semn, un gest al mâinii, prin care i-ar fi recunoscut existența, ar fi putut să-l tămăduiască, atât de intensă îi era nevoia și atât de umile așteptările. Rozanov se arătase indiferent dar, într-un anume fel, îngrozitor. Îi dăduse limpede a înțelege că nu dorea să-l mai revadă. Ceea ce îl făcuse pe George să devină și mai stăruitor, apoi nebun, turbat. Nu-și ruina el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
după pana de electricitate, și se îndreptă, laolaltă cu alte trei-patru siluete spre altarul iluminat. Pășind prudent cu tocurile ei înalte pe dalele de piatră, trecu pragul tocit spre crucifixul împodobit cu roșu și cu aur, rămânând în urmă, cu umil respect, pentru a-i lăsa pe ceilalți să intre înaintea ei. (Dar și ceilalți făcură același lucru.) Când se apropie de frumosul altar, cu marmurile-i magnifice îmbrăcate în superbe broderii, și îngenunche în fața lui, își simți inima bătând mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
George McCaffrey, dar desigur că îl cunoașteți. — McCaffrey, nu. Mai cunoști altul? — Mi-e teamă că nu. — Atunci va trebui să fii dumneata. Cuvintele sunau a final autoritar. Voi face tot ce-mi va sta în putință, spuse părintele Bernard umil și ușor amețit, dar încă nu mi-e foarte clar ceea ce doriți. — Pur și simplu pe cineva căruia să-i vorbesc. Cineva absolut serios. M-am obișnuit să-mi clarific gândurile pe calea conversației. — Să presupunem că nu vă voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
energie demonică. Îl invidiez pe Pavel. Dar nu crezi în mântuirea fără Dumnezeu? Ce le oferi oițelor dumitale? Sau le îndrugi minciuni? — Într-adevăr, ce le ofer? — Iluminarea și așa mai departe? Când mă gândesc la asemenea lucruri, mă simt umil și speriat. — Nu te cred. Și ce faci atunci? — Mă rog. — Cum poți? — Mă adresez lui Hristos, omul. — Lui Hristos? A murit de mult. — Al meu, nu. Pentru mine e o figură mitică. — Inventată de dumneata. — Nu... nu inventată... nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
negre. O canapea joasă, verde deschis, cu brațe foarte turtite, îmbrățișa o puzderie de perne mici, negre. În fotoliu capitonat cu creton, o masă de birou funcționărească, acoperită cu plastic, și un scaun pătrunseseră ca intruși, reprezentând, în felul lor umil, utilitatea și confortul. Pe sub ușile de lemn sculptat ale băii se strecura o șuviță de abur. Camera era caldă și duduia de zgomotul apei care, curând, deveni inaudibil. — Frumoasă cameră aveți aici, spuse George, așezându-se pe fotoliul capitonat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Avem nevoie de întoarcerea pe alt drum la Dumnezeu și la noi înșine. Așa văd eu pelerinajul: o reîntoarcere interioară a minții și voinței la Dumnezeu, care ni se revelează în efort, în renunțare și sacrificiu, în rugăciune sinceră și umilă, în deschiderea inimii către celălalt, ca și în reîntoarcerea la tine însuți, dincolo de omul tehnicizat, dincolo de orice titlu sau funcție. Trecerea anilor a lăsat multe în ființa mea, și bune și mai puțin bune. Toate le port cu mine, dar
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
în inimă. Simplitate, sobrietate, pietate, armonie, reculegere profundă, solemnitate. Toate acestea îți sunt transmise de glasurile lor spiritualizate, iar zidurile solemne și austere ale bisericii te îmbrățișează și te ajută să revii la ceea ce ești de fapt, o simplă și umilă creatură a lui Dumnezeu. Si totuși, liturghia aceasta te poartă spre ceruri. Simt în ființa mea Duhul lui Dumnezeu și pe Cristos care se jertfește pentru mine, aici, acum. Câtă reculegere în cei prezenți! Iar abatele prezidează Euharestia cu o
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
nici 199 oboseala, foamea, setea, căldura dogorâtoare, momentele de solitudine dureroasă, ispitele, tentațiile. Experiența mea ca om, ca simplu om, confruntarea cu umanitatea mea, nudă, despuiată de orice mască sau artificiu, m-a apropiat mai mult de mine, creatură simplă, umilă, fragilă, și totuși puternică datorită inteligenței și voinței cu care Dumnezeu m-a înzestrat, dar mai mult încă datorită harului de sus. Sunt convins că acest pelerinaj este un mare dar și har al cerului, de care nu sunt vrednic
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
că se află înaintea lui Dumnezeu, cu care realizează un dialog profund, intim și personal. El nu „execută” un act psihologic de detensionare, sau o acțiune psihanalitică de „eliberare”, chiar dacă se întâmplă și acest lucru, ci celebrează un act liturgic, umil și sobru, dar solemn, pe care îl trăiește într-un raport unic și personal cu Dumnezeu. Procesul dialogic din timpul mărturisirii se realizează printr-un anume ritual. Este un moment plin de semnificație, pentru că viața sa suferă o transformare profundă
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
este manifestată de aceeași dorință de rugăciune, pe care simte să o facă în semn de recunoștință pentru tot ceea ce Dumnezeu a făcut prin el, ca instrument și martor al harului sacramental. Confesorul trebuie să aibă mereu conștiința unui servitor umil al lui Dumnezeu și a unui administrator căruia i se cere fidelitate față de misterele divine. El este un om care la rândul său se spovedește, fapt care îl ajută să conștientizeze că, la rândul său, este și el limitat. De
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
subiectivă. Prima indică toate păcatele reale săvârșite de penitent, în timp ce cea de-a doua se referă doar la păcatele pe care penitentul și le amintește în acel moment al mărturisirii. După indicațiile unor moraliști, mărturisirea penitentului trebuie să fie simplă, umilă, curată în intenții, secretă, sinceră, orală, cu durere și disponibilă la ascultare. El trebuie să fie gata să accepte judecata lui Dumnezeu, care nu este o judecată de condamnare a persoanei, ci a păcatului; este o judecată care vrea să
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]