23,058 matches
-
latură a crizei de azi; și mă tem că nu e cea mai importantă. Pe de altă parte, fiindcă regresul spiritual al lumii de azi e ascuns de progres ( cel tehnic, științific). Ceea ce ar trebui regăsit este „ceva” care să umple golul din omul actual, epuizat de grija confortului și a banilor; un „ceva” care să dea din nou valoare ideii de om. Brusc, mă Întreb, Însă, dacă nu e periculos să contăm numai pe speranță. Deseori, speranța e un drog
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Cine să trăiască? Cea mai minunată mămică și prințul zămislit, cel mai drăgălaș și mai minunat din câți au existat! Încercau să creeze o atmosferă de sărbătoare, dar vocile lor nu aveau acea forță a fericirii care vibrează și te umple de fiori, ori de câte ori o invoci. Au desfăcut șampania care a Început să curgă În cupe de cristal, păstrate cu grijă și folosite de ai mei doar la ocazii speciale. M-au Îmbrățișat pe rând, cu căldură și dăruire, fiecare spunându
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
toate acestea... suntem atât de prinși În social, Încât uităm să ne acordăm acele clipe mirifice pentru sufletul surghiunit Într-un con de umbră. Uneori, primăvara, când totul este Înflorit și razele molatice Îmbrățișează zarea - simt cum inima mi se umple de iubire. Serile de vară, cu parfum de tei, miros de iarbă și dor, te cheamă, te ademenesc! Doamne! Totul cântă, inima visează iubire. Ce păcat că iubita nu este lângă mine! Bucuria ar fi fost mult mai mare În
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
să trăiesc În umbra celui pe care Îl admir. Nu m-am gândit nicio clipă ca prezența mea să-ți influiențeze drumul pe care ți l-ai ales demult și căruia te-ai dăruit cu pasiune. Îmi imaginam că pot umple acele clipe de evadare, stând Împreună la umbra unui copac, mâncând cireșe coapte sau știu eu, ce ne-ar fi putut trece prin gând. Visez la o primăvară În care ceasurile să aibă un sens, chipurile oamenilor să mi se
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Nufărul”. Din greșeală am nimerit pe o șosea paralelă, unde se afla C.A.P.-ul Nufărul. Diferența dintre București și ce mi se Înfățișa ochilor era fatală. Toate visele mele s-au năruit dintr-o dată și sufletul mi s-a umplut de lacrimi. Am depus eforturi mari să nu hohotesc, să nu mă prăbușesc. Într-un târziu, cineva m-a lămurit că I.A.S. -ul se află pe strada paralelă și m-a condus acolo ( fiind cu mașina). Directorul era un
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
țarani Înstăriți, gospodari, dar și știutori de carte. Am devenit o familie numeroasă, cu multe griji și nevoi. Pe lângă alte Îndeletniciri, cea mai mare grijă a părinților a rămas munca pământului. „Rămân tulburat de Încrederea cu care rostesc apăsat cuvintele, umplându-le lacom cu viață adevărată și cu speranța cu care, În fiecare primăvară, Înfig hârlețul În pământul pietros, răsturnând brazda cu fața la soare și mângâind-o cu ochii lor păgâni de iubire” (Dinu Săraru - Clipa). Am urmat școala generală În localitatea
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
și tristețile ei. Sărăcia materială nu e și sărăcie sufletească. Emoționează până la lacrimi felul în care mama și fiica ei mai mare, știu să dăruiască fetiței celei mici, în care întrevedem pe autoarea noastră, o păpușă confecționată din cârpe și umplută cu tărâțe, atât de dorită, care readuce pe chipul și în sufletul fetiței bucuria copilăriei: „Mama, căutase o bucată de pânză și din ea a cusut părțile corpului unei păpuși, pe care le umpluse cu tărâțe. După ce le încheiase bine
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
o păpușă confecționată din cârpe și umplută cu tărâțe, atât de dorită, care readuce pe chipul și în sufletul fetiței bucuria copilăriei: „Mama, căutase o bucată de pânză și din ea a cusut părțile corpului unei păpuși, pe care le umpluse cu tărâțe. După ce le încheiase bine pe fiecare în parte, le uni foarte bine, dând chip unei păpuși destul de reușite, cu ochii, sprâncenele, nasul și gura cusute din ață colorată. De aceea, cam puțin îngrijorate, mă priveau, așteptând cu nerăbdare
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
trezit, i-a mulțumit soției pentru grija pe care i-o purta și a început a plânge: ]- Când a zis părintele că mă împărtășesc, Alexandra? - Mâine, după Sfânta Liturghie, va veni la noi. - Să vină, că atunci când intră el, se umple casa de lumină, a zis bărbatul. A doua zi, s-a împărtășit. După aceea, la scurt timp, s-a mutat la Domnul, așa cum ceruse soția lui, mărturisit, împărtășit și împăcat cu Dumnezeu. Toate celelalte le-a făcut după cerințele creștine
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Când pierdem pe cineva iubit, atunci lovitura o primim direct în această profunzime. Totuși, dacă omul nu l-a iubit doar pe cel ce a plecat, ci și pe Dumnezeu din el, Acesta nu rămâne dator. El vine și îți umple golul sufletesc. Poți fi destrămat cu adevărat după așa o despărțire, doar dacă nu-l ai pe Dumnezeu. Numai El poate vindeca astfel de răni. Numai El îți dă puteri să mergi înainte și nu te lasă să te oprești
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
dată, Tu pe toate le faci după voia Ta, nu ceri sfat nimănui. M-ai găsit în aceeași stare în care m-ai lăsat, doar că nu mai dormeam, ci eram trează. Când Te-a văzut, sufletul meu s-a umplut de o bucurie nepământească, dar pe cât mă bucuram, tot pe atât mă și rușinam. Am încercat să caut scuze: - Doamne, iartă-mă, Te rog, m-ai găsit la fel pentru că nu am nimic cu ce lucra. - Nu ai, dar nici
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Nu putea să știe ce pusese la cale invidia vecinei. Alături de ele curgea un pârâu, apa căruia era puțină și foarte murdară, doar gâștele cu bobocii mai încercau să aleagă ceva bun din ea. Vecina se aplecă iute și își umplu mâinile cu mâl și cu viteza săgeții reuși în doar câteva secunde să-l înșire pe rochița ei de sus până jos. Fugi repede și împreună cu cealaltă soră râdeau de fericire că reușise să facă așa faptă. Biata Ioană! Nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
prea puține cuvinte, pentru a putea exprima sentimentele, trăirile lăuntrice, fiorii care-mi cuprind ființa și-mi fac sufletul să vibreze, atunci când vorbesc despre părinții mei. E ceva sublim și frumos, care mă înalță cu sufletul până la ceruri, care mă umple de dumnezeire, de dragoste și fericire. Părinții mei, cine au fost ei? Cum și-au trăit viața lor? Ce ne-au lăsat nouă, copiilor? „Au fost niște oameni ca toți oamenii, îmi vor spune mulți. Au făcut ceea ce fac toți
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
sărmana, într-o mare nedumerire. Nu știa nici ce să creadă. Gândul că, în sfârșit, va veni clipa cea atât de mult visată și dorită ca să meargă din nou pe picioare, să fie cea care a fost mai înainte, îi umplea întreg sufletul de bucurie și speranță, dar simțea, în același timp, și o frică, zicea ea. Tata nu era acasă, nu avea cu cine să se sfătuie. Îi era frică să nu moară bătrâna, până urma să se întoarcă tata
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
visam. Mama și sora mai mare, se sfătuiseră să se trezească mai devreme și să-mi facă o păpușă. Cum o făcuse? Mama, căutase o bucată de pânză și din ea a cusut părțile corpului unei păpuși, pe care le umpluse cu tărâțe. După ce le încheiase bine pe fiecare în parte, le uni foarte bine, dând chip unei păpuși destul de reușite, cu ochii, sprâncenele, nasul și gura cusute din ață colorată. De aceea, cam puțin îngrijorate, mă priveau, așteptând cu nerăbdare
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
strânsem tare la piept. Se renăscu bucuria pe chipul și în sufletul meu. Eram cea mai fericită! Mama răsuflă ușurată și mă întrebă: - Îți place păpușa? - Da! Îmi place! am răspuns eu plină de bucurie. Era făcută din pânză și umplută cu tărâțe, dar era importantă pentru mine, totuși era păpușa mea, pe care mi-o doream foarte mult, făcută de mâna mamei. Acea păpușă a fost unul dintre cele mai dragi lucruri ale copilăriei mele. Mama mă învăța și mă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
plecare, apoi se îngriji bine și el și, spre seară, porni la drum, în căutarea aceleia care urma să-i fie iubita sa soție, pentru tot restul vieții. Părinții fetei îl primiră foarte bucuroși, îl invitară în casă, unde gospodina umpluse masa cu bucate și vin din cel mai gustos. Stând toți la masă, moș Ion o ceru pe Ileana de la părinți și repede făcură înțelegerea. Mai târziu, mama și cu fetele se retraseră în altă odaie, pentru a-și lua
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nici credință în Domnul, care nu te lasă atunci când îL chemi în ajutor, dacă crezi cu adevărat în El. Vecinul lor, moș Ion Dascăl, își așezase toți copiii la locul lor și, de sărbători, veneau toți împreună, copii și nepoți, umplând de bucurie sufletele lor. Cu vecina lor, nu puteau discuta, deoarece ea îi ocolea pe toți. Era stranie, lucrul acesta se observa, dar nimeni nu îndrăznea să se băge în viața și în sufletul ei. Nu mai fusesem pe acele
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ascultă, tăcând până la urmă, privind-o drept în față. După ce termină Tatiana jelania, doamna zise către ea: - Este îndreptare pentru această situație! - Cum? - Îndreptarea e în tine însăți. De acum înainte, ia seama tu însăți cum le măsori clienților tăi. Umple măsura întotdeauna cu prisosință! Tatiana nu răspunse nimic, nu știa ce să zică. Doamna își luă punga cu cumpărături și plecă. Se petrecu totul atât de repede, încât Tatiana nu reuși nici măcar s-o întrebe cine și de unde era. Ieși
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
apa cea mai bună din tot satul. Era numită „fântâna bulgarului”. Prin voia lui Dumnezeu, fântâna rămase neatinsă de alunecările de teren. Oamenii, când se duceau la muncă pe câmp și treceau pe lânga ea, își potoleau setea și își umpleau cu apă vasele pe care le luau cu ei. Seara, când se întorceau de la câmp, făceau același lucru, ducând și pe la casele lor apă din acel izvor. Casa noastră se afla cam la hotarul dintre ponoară și satul ca atare
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mă duc. Dacă mai puteam convinge vreo vecină să mergem împreună, eram chiar fericită. Așa mă simțeam de fiecare dată când puteam să fac ceva ce l-ar fi bucurat pe tata. Tata mă aștepta până veneam, lua cana, o umplea și bea cu atâta gust apa din ea! Apoi îmi mulțumea, zicându-mi: „Să crești mare, fata tatei!” Mie nu-mi trebuia nimic mai mult. Mă umpleam de bucurie și mă uitam mândră la frații mei. Era la noi în
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ar fi bucurat pe tata. Tata mă aștepta până veneam, lua cana, o umplea și bea cu atâta gust apa din ea! Apoi îmi mulțumea, zicându-mi: „Să crești mare, fata tatei!” Mie nu-mi trebuia nimic mai mult. Mă umpleam de bucurie și mă uitam mândră la frații mei. Era la noi în sat o mamă care-și creștea singură cinci copii, trei băieți și două fete. Îi era foarte greu, sărmana, dar mergea înainte cum putea. Când ajungea seara
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
visam. Mama și sora mai mare, se sfătuiseră să se trezească mai devreme și să-mi facă o păpușă. Cum o făcuse? Mama, căutase o bucată de pânză și din ea a cusut părțile corpului unei păpuși, pe care le umpluse cu tărâțe. După ce le încheiase bine pe fiecare în parte, le uni foarte bine, dând chip unei păpuși destul de reușite, cu ochii, sprâncenele, nasul și gura cusute din ață colorată. De aceea, cam puțin îngrijorate, mă priveau, așteptând cu nerăbdare
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
meditații profunde asupra rostului nostru pe pământ, declarându-se ea însăși neputincioasă în fața unui astfel de subiect încărcat de atâtea semnificații, căci a vorbi despre părinți, „E ceva sublim și frumos, care mă înalță cu sufletul până la ceruri, care mă umple de dumnezeire, de dragoste și fericire.” Și, apoi, urmează torentul evocării, în care Lidia Vrabie pare de neîntrecut: „...Pentru mine, părinții mei au fost două candele mereu aprinse, două candele care au vegheat să nu li se termine undelemnul niciodată
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Acesta este, în esență, discursul liberal, codificat în bună măsură în științele sociale de Putnam (2000). În perspectiva liberalistăa societății civile, asociațiile sunt bune prin definiție, echivalente funcțional. Simpla lor prezență este considerată, în viziune liberală standard, suficientă pentru a umple spațiul social dintre stat, familie și întreprindere. Un stat minimal care să asigure manifestarea libertății individului și corectitudinea în funcționarea regulilor pieței se adaugă ca opțiuni majore în aceeași viziune liberală. Tabelul 21. Profiluri ale unor ideologii implicate în DEVCOMtc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]