9,759 matches
-
erau ofițeri în retragere, numai Stoicescu umbla în uniformă, maiorul Stavri arătîndu-se mult mai blajin și mai consolat cu ideea că armata putea merge mai departe și fără el. S-au instalat cu destulă zarvă în aripa dinspre grădină a Vilei, Stoicescu alegîndu-și etajul "pentru a avea perspectivă, domnule, perspectiva e totul pentru un zburător" după cum se exprimase în fața lui nea Schintee, un bețiv cu nasul borcănat și roșu ca un gogoșar de Comana, gata oricînd să dea o mînă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
domnișoara K.F. ajunsese la un compromis, Bîlbîie plecase, el nu era chiar dintre aceia care să agite apa Vladiei, din contra, restul fuseseră fleacuri. Și, dintr-o dată, intrarea în viața tîrgului a celor doi militari, instalați într-o aripă a vilei Katerina, îl dăduse peste cap. Apariția lor îl determinase să ia două hotărîri, prima fusese aceea de a relua vizitele la vilă, cinci ani, de la plecarea prințului, nu pusese piciorul acolo, de a relua vizitele și de a întreține conversație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fuseseră fleacuri. Și, dintr-o dată, intrarea în viața tîrgului a celor doi militari, instalați într-o aripă a vilei Katerina, îl dăduse peste cap. Apariția lor îl determinase să ia două hotărîri, prima fusese aceea de a relua vizitele la vilă, cinci ani, de la plecarea prințului, nu pusese piciorul acolo, de a relua vizitele și de a întreține conversație cu K.F., ceea ce nu era chiar o glumă, iar cea de-a doua hotărîre fusese aceea de a-l căuta pe Leonard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ceea ce nu era chiar o glumă, iar cea de-a doua hotărîre fusese aceea de a-l căuta pe Leonard Bîlbîie la București, pentru a obține măcar o brumă de informații despre cei doi care ocupaseră aripa dinspre grădină a vilei. Vizita la K.F. nu l-a mulțumit, dar nici n-a fost degeaba. Guvernanta prințului era neschimbată, de parcă ultima dată s-ar fi văzut ieri. Nu se mai văzuseră de cînd cu plecarea lui Pangratty, dar fiecare știa totul, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
spiritul era cu totul lăsat în seama lui K.F., dacă există cu adevărat și dacă poate fi luat în seamă. Cînd a bătut la ușă, poarta era întredeschisă, desigur, o întâmplare, nu spusese nimănui că are de gînd să viziteze Vila Katerina, era în fond o chestiune de serviciu și el nu-și putea permite să pălăvrăgească despre așa ceva cu Bercu, ori cu Iacobovici cînd își făcea rondul, cînd a bătut la ușă a fost o clipă emoționat oare cum mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
poată observa albeața pieptului cam dezgolit. În acea clipă i-a părut foarte rău că n-a venit eu niște flori, ar fi trebuit măcar să rupă cîteva în drum, măcar niște liliac, era destul aplecat peste gard chiar din curtea Vilei, s-a fîstîcit și era să se împiedice cînd a trecut pragul. K.F. rămăsese cumva în ușă, aproape închizînd intrarea în hol, obligîndu-l așa să o atingă, mai bine spus să se frece de catifeaua rochiei și să simtă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
alt chip și pe altă cale. "Domnul colonel avea o scrisoare de la prinț în care acesta mă ruga să pun la dispoziție prietenilor săi mai vârstnici, "al camarazilor mei zburători", așa s-a exprimat excelența-sa, aripa dinspre grădină a Vilei. "Tratează-i de parcă eu însumi aș fi venit în Vladia." Sînt cuvintele sale, domnule Popianu. "De parcă eu însumi aș fi venit", ce vreți mai mult? Mai mult nu se poate, Pangratty s-a strecurat printre degetele dumitale, nu ale mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
doar dumneata te ocupi cu cele ce se petrec acolo jos, pe pămînt. Au venit cu trăsura, pe drumul de pămînt, nu?" Da, așa era, veniseră cu trăsura, pe neobservate, cînd a aflat de ei erau bine mulțumesc aranjați în Vilă. Dar nu ca să i se spună că n-a fost pe poziții cînd trebuia venise acolo. Așa că făcu un gest, de parcă ar fi alungat o muscă de pe obraz, voia să rupă mreaja în care îl prinsese K.F. tot privindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
obosiți și suferinzi." "Obosiți și suferinzi? De o săptămînă? Păi dacă erau suferinzi de ce le-a trebuit să bată drumul de la Comana prin hîrtoapele astea? Domnișoară, ceva nu e în regulă și din păcate această neregulă se întîmplă chiar în Vilă. Va trebui să..." K.F. s-a crispat, culoarea ochilor s-a schimbat într-un cenușiu-întunecat, nici urmă de strălucire. "Uite ce e, domnule Popianu, aici e Vila prințului Pangratty și nu cred că e cazul să-ți explic în continuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu e în regulă și din păcate această neregulă se întîmplă chiar în Vilă. Va trebui să..." K.F. s-a crispat, culoarea ochilor s-a schimbat într-un cenușiu-întunecat, nici urmă de strălucire. "Uite ce e, domnule Popianu, aici e Vila prințului Pangratty și nu cred că e cazul să-ți explic în continuare care sînt privilegiile lui Șerban Pangratty. Iar altfel, cred că musafirii lui Șerban Pangratty sînt chiar prințul însuși, asta este una din regulile politeței princiare. Te înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
luminate de o lună plină, roșcată, asemenea obrazului mulțumit al adjutantului Radul Popianu. Restul a fost un joc de copii. August Stoicescu însuși a trimis după el pe maiorul Stavri să-l aducă în odăile de sus, dinspre gradină ale Vilei Katerina. Acolo i-a arătat, el a spus "spre luare la cunoștință", cîteva proiecte redactate de mînă, cu o trăsătură fermă, de caligraf, "maiorul le-a scris pentru tipografie". "Ia și citește, domnule adjutant, o să vezi că nu-i vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
duce de nas și niște inși chiar mai puțin purtați la biserică! Și cine, mă rog, va stabili dacă unul sau altul e chemat sau nechemat în viața publică? Maiorul Stavri? Colonelul Stoicescu? Stînd așa, în odăile dinspre grădină ale Vilei Katerina, vor citi listele funcționarilor publici și vor tăia cu creionul pe nechemați și pe trădători. Mai departe era și mai și, "curățirea presei de toți apașii periculoși, vînduți dușmanilor țării cari prin campanii criminale alimentează curentul de destrămare contra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și ceea ce avea să urmeze în Vladia. Colonelul Stoicescu și prietenul său nu erau chiar foarte lămuriți dacă adjutantul avea să-i sprijine, dar erau siguri că nu li se va împotrivi. Ceea ce era cam același lucru. A plecat din vilă fără să o caute pe domnișoara K.F., era pentru prima dată cînd se preta la o astfel de impolitețe, o grosolănie chiar, în vreme ce închidea poarta i-a simțit privirea venind de sus, prin dantelăria perdelelor, nu s-a întors, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
n-a găsit nimic pentru Vladia, nici o corespondență, nici măcar obișnuitele circulare și afișe de propagandă. Nimic. În schimb, Radul Popianu a văzut cu ochii săi primele măsuri puse în practică planului ce i se prezentase în odăile dinspre grădină ale Vilei Katerina. Întîi au fost închise cîteva dughene de mărunțișuri, mare lucru nu însemna, cifra de afaceri era neglijabilă, dar pentru proprietarii lor reprezenta suma necesară subzistenței liotei de copii care trăiau în camerele mucezite din curtea interioară, ascunsă privirilor de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Vladia decît cu încuviințare și încuviințarea se dădea după criterii ascunse, judecîndu-se îndelung asupra fiecărui caz, de cîtăva vreme se introdusese apelul de seară, toată lumea ieșea în fața casei și se număra, ca la armată, "șefii de sector" se strîngeau în fața vilei și raportau efectivul, din fericire nimeni nu se gîndea să plece ori, cel puțin, n-o făcuse pînă atunci. Radul Popianu simțea că nu mai are nici un rost în Vladia. Chiar Vladia se schimbase, avea ceva de vis, totul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
renunța la ele ca să fii iarăși liber, de unul singur, pe cînd cu celelalte nu ai ce să faci, te însoțesc toată viața, se hrănesc din ea. A luat-o prin grădini ca să se poată apropia cît mai mult de Vilă, străzile erau bătute de patrulele băieților de prăvălie. Probabil data sosirii lui Caraiman se apropia, sus pe deal activitatea era frenetică, se muncea ziua întreagă, noaptea mărăcinii, scaieții erau arși în ruguri, nu era urît cum clipeau focurile pe culme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
talpa. De la ultima defilare patrularea se întețise și în fiecare seară cei mai mulți dintre locuitori erau adunați în lungul Străzii Mari și înaintea apelului strigau la comandă: "Ura" și "Să trăiți!" După ce a reușit să se apropie cît de cît de Vilă s-a zgîriat din păcate pe obrazul stîng într-un ghimpe, se întunecase de-a binelea și din cauza emoției s-a împiedicat într-un vrej, a ieșit în uliță. De unde se afla putea zări lumina aprinsă la ferestrele de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prăvălie de lux, în care cu siguranță veghea domnișoara K. F. și imaginația se aprindea ca o iască bine uscată. Nici nu trecuseră prea mulți ani de la ultima vizită a prințului, dar în amintirea tîrgoveților ceea ce se petrecuse cîndva în Vila Katerina, poveștile, soarélele, pasiunea adevărată, toate se amestecau și din ele nu mai rămăsese decît o imagine de o surprinzătoare putere de convingere viața omului, acolo, sus, la înălțimea care domina așezarea era cu totul altceva decît viața celui care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Păreau necruțători, de piatră și, cine știe, poate între timp, tot jucîndu-se cu imaginea lor, chiar deveniseră reci, aspri, neîndurători. Păși cu greutate, să se audă cum bocăne pe trotuarul ce ducea de la poarta cu închizătoare electrică pînă la treptele vilei, apoi trecu în vîrful picioarelor pentru ca paznicii să nu-și dea seama că nu ocolește clădirea ca să urce la colonelul Stoicescu. Avea emoții, dacă ușa era închisă trebuia să tragă de mînerul cu clopoțel și să aștepte pînă i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era ușa deschisă. A urcat în fug scările, cînd a ajuns sus gîfîia. Putea fi numai din cauza emoției. A deschis ușurel ușa de un alb orbitor, salonul era luminat ca în zilele de altădată cînd prințul Pangratty se afla în vilă. Domnișoara K. F. stătea ca întotdeauna într-un balansoar, cu spatele către intrare, privind în întuneric. Ca militar știa că nu poate vedea nimic afară, dar nu credea, nu putea să creadă, domnișoara veghea zi și noapte deasupra așezării, intrînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fi amînat. "Perfect, excelență, la ora șase voi fi ia dumneavoastră." Basarab Cantacuzino mormăi ceva și apoi închise telefonul. Nu excela în politețuri după cum nici nu-i plăcea prea mult mondenitatea. Era un boier de modă veche, tîndălea prin saloanele vilei, dormita pe terasă, juca bacara și canastă, dădea mese și primea din cînd în cînd în audiență tot felul de dascăli de țară, popi ori agitatori politici cu priviri tulburi, îmbrăcați ostentativ în sumane și ițari. Se putea foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
neprihanei A Primei Comuniuni, liliac violaceu, atât de sensibil la descompunere, hortensii destrăbălate și gladiole crâmpoțite (majoritatea) absolut divine În nuanțe pastelate, pecetluite parcă de simbolul mistic spada‑și‑trandafirul, toate aceste gladiole cu aură macabră aflate sub pecetea umbroaselor vile somptuoase, stropite cu sudoarea grădinarilor trudiți, apoi trandafirii Împroșcați de ploaia artificială a fântânilor arteziene, ca astfel să fie protejați de intemperii, de fapt o jalnică vegetație luxuriantă de flori searbăde făr‑de miresme sau măcar de miasme, În pofida fantasticelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de onoare la palat, Își va sfârși zilele șapte ani mai târziu Într‑un lagăr de pe coasta Arcticii.) 5. În timp ce părintele, departe de zarva lumii, aduna semnele satanei, un exemplar al cărții sale va ajunge În mâinile ex-Împărătesei exilate În vila familiei Ipatiev, din Ekaterinburg. Un escadron bine echipat va reuși să ajungă În oraș cu scopul de a salva familia țaristă. Totul Însă fusese prea târziu, căci din familia țarului mai rămăsese o grămăjoară de oase. Iată cum un contemporan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de a salva familia țaristă. Totul Însă fusese prea târziu, căci din familia țarului mai rămăsese o grămăjoară de oase. Iată cum un contemporan, un oarecare Bâkov, va descrie evenimentul: „În jurul orei două dimineața se vor stârni Împușcături În subsolul vilei familiei Ipatiev. Se vor auzi strigăte sfâșietoare are cereau Îndurare, apoi câteva Împușcături răzlețe, erau lichidați copiii. După care se va lăsa o liniște grea, ca și noaptea siberiană. Cadavrele, calde Încă, vor fi duse În taină Într‑o pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pământești, de cioturi de oase arse și bijuterii, de epidermă purulentă În care străluceau diamantele, va fi la repezeală aruncată Într‑o mină părăsită...“ O comisie ad‑hoc va Întocmi un proces‑verbal cu bunurile rămase de la familia țaristă În vila Ipatievilor - samovare de Tula cu mânere de fildeș, tapiserii, o oală de noapte din porțelan franțuzesc, icoane, câțiva maeștri din secolul al optsprezecelea și o pânză nesemnată În care membrii familiei țarului, cu ochii perforați, pluteau pe crestele norilor spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]