2,768 matches
-
în preocuparea constantă a unor grupuri contemporane, care încearcă să dea o dimensiune concretă "invenției" lui Hesse, organi zînd, periodic, campionate ale "mărgelelor de sticlă"!) supune cititorul unor eforturi semnificative. În fond, "jocul cu mărgelele de sticlă" sugerează abstracțiunea absolută, voluptatea ființării în rațiunea pură, nealterată de nici o "impuritate" emoțională ori instinctuală. Jucătorii lui Hesse aspiră la o stare intelectuală supremă, lipsită de orice constrîngere existențială. Dacă Ordinul este o elită a umanității, atunci "jucătorii cu mărgelele de sticlă" în străduința
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cea mai vagă slăbiciune spre evocarea detaliilor meseriei, aspect pentru care unul din celebrii scriitori-chirurgi, Rabelais, și el autor ce practică parodia și satira (există, deci, și alte rațiuni pentru comparație), a manifestat, lingvistic, în Gargantua și Pantagruel, o recunoscută voluptate. Pentru susținerea afirmației respective, apelăm, mai întâi, la o caracterizare excepțională, a lui Tudor Vianu, privind arta acestui scriitor, din perspectiva "seriilor neistovite de cuvinte" folosite pentru înfățișarea unui fapt sau a unei acțiuni. Următoarea laudă adusă unui fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
virtuțile mitropolitului Theodosie. Dăm un fragment mai amplu din acest panegiric, pentru a evidenția nu doar un portret ideal de credință, dăruire și erudiție, ci și felul ingenios prin care predosolvul "tace" și "nu spune nimic", spunând, în fapt, cu voluptate și deplin: "tac ne-adormirea cea de toate nopțile, posturile ceale ne-curmate, milosteniile ceale ne-încetate [...] las[ă] nevoința ta cea mare, și ne-lenevirea cea cu nevoință spre podoaba Besearecilor, spre îndireptarea celor păcătoși, spre învățătura celor Besearecești
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
un pachet de țigări. Suspendarea imaginii e semn de ezitare, de deliberare interioară. Timpul, clipa înghețată, pusă între paranteze, pornește din nou. Ea zice: "La naiba!", ia o țigară, o aprinde, începe să tragă din ea, s-ar zice cu voluptate și ușurare. Un cuplu se agită într-un decor ca de mucava, eclerajul scenei accentuînd această impresie. Intrăm în lumea lor pentru a descoperi că bărbatul, soțul fumătoarei, e director de școală, dezabuzat și alcoolic. Viața ei, a fumătoarei, care
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
scriitoarea belgiană, care se vede ea înșăși ca o "grafomană", mereu "însărcinată" cu vreun roman, e total atipică și prin programul de viață: se scoală în fiecare dimineață la ora 4 și începe să scrie, doar de mînă, ignorînd cu voluptate orice mijloc de tehnologie modernă, prin urmare nu are nici cont pe Facebook sau pe Twitter și își face un titlu de glorie din a răspunde personal miilor de scrisori pe care le primește din toată lumea, petrecîndu-și în acest scop
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sau cu o omenire în declin, căci cei ce se încăpățînează să vadă în Cioran doar nihilistul tenebros, ce stinge candela în urma unei lumi pierdute, uită că acest teoretician al descompunerii a fost o ființă vioaie, care se lăsa cu voluptate pradă unor conversații frivole, care înjura cu aplomb (în românește!) și rîdea ca un copil. Vom adăsta, deci, fugitiv asupra uneia din cele mai savuroase și temeinice "ocupații" ale sale, pe care am numit-o iscusința-de-a-nu-face-nimic (le savoir-ne-rien-faire), în care
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
luat din salon, care se află sub odaia mea, cele două lămpi, am vărsat tot gazul pe covor, pe mobilă, pretutindeni. Am dat foc după ce am închis marea ușă de la intrare, încuind de două ori". Eroul contemplă orgia piromană cu voluptatea unui Nero, iar tonul nu este vidat de tușe apocaliptice, ce fac apologia ironică a noului avatar, până atunci considerat indestructibil, al speciei dominante compuse din entități invizibile și aproape lipsite de materialitate: "casa nu mai era acum decât o
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
un proiect recuperat, ulterior, sub titulatura "fantasticului interior", nuvela se detașează net de celelalte componente ale ciclului elaborat între 1925 și 1931. În legătură cu această fertilă etapă de creație din viața lui Cezar Petrescu, Ion Bălu notează că "prozatorul imaginează cu voluptate o lume halucinantă, uneori plină de teroare (subl. mea), în care visul absurd se împletește cu fantasticul psihologic" (1972: 105) și plasează nuvela sub semnul neoromantismului. Există aici, fără îndoială, elemente de factură romantică, însă rădăcinile propriu-zise ale Arankăi pot
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
castel, apropiați, ca ton, mai degrabă teratologicului decât antropicului (Gușatul, incapabil, aparent, de vorbire articulată), istoria unei familii ilustre, dar decăzute, incluzând figuri cu pasiune pentru ocultism (contele Armin), în fine, spectrul care nu-și găsește liniștea, bântuindu-i cu voluptate tristă pe cei rămași în viață (Aranka). Dacă vorbesc, totuși, de neogotic în cazul prozatorului român este pentru că toți acești topoi de construcție epică sunt transferați, in corpore, într-o epocă pozitivistă, în care personajul central este, în proprii termeni
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
pe hirsutul Gușat, figură împrumutată din imaginarul gotic apusean: acesta "se apropie ocolit cu râsul oribil, care-i dezvelea dinții galbeni și tociți, cu pieptul dezgolit care-i arăta smocurile de păr, roșcate și grețoase". Microscopat, peisajul își dezvăluie cu voluptate vintrele descompuse și contaminate de fungus: "aceeași apă băloasă, aceleași plante grase și apoase, aceleași liane fleșcăite de putrezeală, aceeași hidoasă palpitație de animale moi, de păianjeni fugind spasmodic pe luciul imobil, de râme, de viermi, de larve, aceleași ciuperci
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
apogeul procesului de seducție sexuală. Terifiantul se metamorfozează, subit, în poftă carnală: "Egor tremura, dar nu mai era un spasm de teroare, ci nerăbdarea trupului lui întreg, mistuirea lui delirantă în așteptarea marii dezmierdări. Carnea lui se risipea înnebunită, căci voluptatea îl sugruma, îl umilea. Gura Christinei avea gustul fructelor din vis, gustul tuturor bețiilor neîngăduite, blestemate. Nici în cele mai drăcești închipuiri de dragoste nu picurase atâta otravă, atâta rouă". La un moment dat, mâna amantului descoperă cu teroare rana
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
fără alte podoabe decât "bastonul" cu mâner de argint în loc de sabie. De la același burghez, în secolul al XVIII-lea s-a trecut și la filosoful care nu mai face metafizică, se slujește de rațiune și nu de memorie, are o voluptate chibzuită, este liber-cugetător și reformator al religiilor revelate. Filosoful critică absolutismul monarhic, superstițiile, războiul. El manifestă tot mai multă încredere în știință și în filosofie, dar are și anumite depedențe față de autoritățile timpului pe care le curtează (cam așa cum făcea
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
eșec. Eros și Thanatos sunt cele două jaloane generice ale traseului destinal. Ca și în Filozofia, corpurile bărbaților și femeilor plutesc într-un spațiu indefinit, similar imensității cosmice din primul tablou. Chipurile lor vădesc un straniu amestec de suferință și voluptate. Niciunul dintre aceste chipuri nu are ochii deschiși, ca și cum ar fi sub presiunea unui transport oniric-voluptuos pe care-l reflectă o parte din nudurile feminine, precum cel care se detașează în partea stângă a tabloului și care a stârnit nenumărate
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
piele de leopard, cu capul rezemat de genunchii unui faun brun și hirsut. Privirea, trăsăturile, întreaga făptură se resimt încă de cutremurul momentelor precedente. Fără voie îți vin în minte cuvintele lui Tacit caracterizând pe Messalina: "Lassata sed non satiata". Voluptatea frenetică potolită temporal, permite trupului splendid al femeii o atitudine de intimitate nesupravegheată. Faunul aplecat peste bustul de o carnație impecabilă, așa cum numai nimfele o au, caută parcă să liniștească prin sunetul dublului său flaut vibrația sensuală a nervilor, adulmecând
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
apetisante corpuri feminine, asemeni zânelor-iele. "Un pictor român, d-l Mircea, ne prezintă o frumoasă legendă a țărei sale. (...) D-l Mircea a exprimat bine poezia legendei. Copilul pe jumătate culcat, în extaz, cu fața suptă și ochii întunecați de voluptate, femeile ce apar din norii cei albi și trandafirii ca și ele, vârful muntelui ale cărui profiluri se pierd în nori, colorația ușoară și luminoasă, totul este menținut, după cum se și cuvenea, între vis și realitate"235. G.D. Mirea s-
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
bogat se detașează nuditatea ei, ca și la Gustave Moreau. În 1909, Klimt reia tema și pictează încă un tablou, Judith II, în care reiterează viziunea violent-atroce asupra sexualității feminine transformată în armă. Dacă Judith I afișa o expresie de voluptate asociată orgasmului, Judith II apare ca o ipostază a "corpului isteric" sau a isteriei înseși. Corpul se află într-o tensiune nervoasă care exercită o presiune teribilă, fracturându-l spasmotic. Gestul ambiguu de mângâiere pe care-l afișa în prima
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
vom reveni. Imaginea erotic-macabră, constituie o încarnare a dialecticii care stă la baza conlucrării celor două principii, transferat în sfera artei prin aluzia din titlu și cea iconografică, din pictură. Pe genunchii unei adolescente al cărei chip poartă amprenta unei voluptăți dureroase, se află un craniu înpodobit cu o cunună de lauri. Imaginea acestui corp de nimfetă este asociat morții și artei în același timp, moartea a preluat, în mod malițios, înfățișarea unei adolescente al cărei chip este descompus de o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
stări, a unui sentiment care, chiar dacă nu are intensitatea maladivului, se colorează de o sensibilitate puternică. Există aici și o subtilă tensiune între reflexivitate și afect, nuditatea reflectă starea emoțională prin reverie. Frumusețea acestui nud nu mai este asociată cu voluptatea, nu este menită să reflecte o armonie a proporțiilor, ci este trecută prin filtrul sentimentului de tristețe, de abandon, corporalitatea fiind astfel sensibilizată prin gest. Altfel, inefabilul reveriei melancolice poate fi cuprins într-o temă îndelung utilizată în formatul idilic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de artă și literatură Zycie (Viața), revista mișcării "Nova Polska" (Noua Polonie). Opera lui Przybyszewski reflectă principiile esteticii decadente, și din acest punct de vedere, atât romanul său Sinagoga diavolului, cât și deviza sa blasfemiatoare, "de-a-ndoaselea", " La început a fost voluptatea", sunt concludente. Przybyszewski oferă propria sa interpretare mitului platonic al androginului primordial, numai că Satan este acum cel care separă cele două sexe, inaugurând astfel o căutare fără sfârșit a restabilirii unității primordiale. Ca și pentru artiștii care semnează articolul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pentru că acest craniu este nu doar rezultatul final al oricărei ficțiuni glorios-eroice, ci și obiectul pe care tânăra fată îl ține în poala sa, precum capul unui iubit. Expresia fetei este tulburătoare, păstrând în ambiguitatea ei o frontieră fragilă între voluptate și suferință. Corporalizează ea întrucâtva enigma morții, reprezintă ea o altă figură, decadentă, a deșertăciunii, cu a cărei filozofie ne familiarizează toate acele amare memento mori din Ecleziastul? Regăsim acest topos al melancoliei în "nocturnele" lui Georges de La Tour, ca
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
localurilor de noapte și ale felinarelor care dezvăluie efervescența străzii, poartă propriul stigmat ca pe o strălucire, strălucirea vieții moderne pe care o elogia și-o execra totodată Baudelaire. "Dănțuitoarele cu gesturi nebune și riscate, cu beția de mișcări, cu voluptatea echivocă ce se desprinde din valurile de dantele și din spuma mătăsoasă a "dessous-urilor" sunt iarăși o temă favorită a acestui pictor [...]. Alte ori pictorul surprinde colțuri pitorești din Paris, în înserări în care aprinsul felinarelor sfredelesc vagul întuneric cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
intitulat În cabaret propune o inserție a artistului în lumea sulfuros-pestriță a cabaretului, ca o formă laică de damnare asociată detritusului decadent al poeților blestemați. Spleenul face parte din condiția provincială a intelectualului, resimțită aproape metafizic și trăită cu o voluptate amară, cum o ilustrează în Portretul Prof. Vintilă Dem. Mugur (ulei pe carton 0,590 x 0,490 cm, semnat și datat stânga, jos cu negru: Theodorescu Sion 1911). Cu capul rezemat în palmă, în timp ce brațul are ca suport speteaza
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
râsul și întreține mereu vie atenția cititorului anunțând intențiile ironice ale autorului. De fapt, efectul de ansamblu pe care îl vizează Creangă prin „înțelepciunea” construită de zicerile tipice este umorul. Inepuizabila dorință de a vorbi vine, la Creangă, dintr-o „voluptate strict intelectuală”, după cum remarca G. Călinescu. „Obiecte, animale, oameni vorbesc într-una, aruncând cele mai joviale vorbe prin forma lor neașteptată [...] și citând neostenit și cu o viteză nemaipomenită.”: „ Ce mânca văd eu bine că ai; despre asta nu e
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
ciudat de cruzime și blândețe. Trecerea bruscă de la candoare la luciditate dezvăluie un spirit contradictoriu, măcinat de paradoxuri care contrastează cu pasivitatea personajului masculin, Angelo: „[...] eu voi usca viața ta de m-alegi pe mine...eu te voi omorî...” apoi „Voluptatea cea crudă a dorinței și a durerei...iată ce-ți ofer...De-un lucru fii sigur: te iubesc. Nu te lăsa înșelat de împrejurarea că amorul samănă așa mult cu ura... Aș fi în stare să mă las ucisă pentru
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
căror esperiență este călăuza amorului, ci tocmai de agresiunea inocenței femeiești.” Este semnificativ însă faptul că Euthanasius o înfățișează pe femeie sub semnul unei agresivități inocente care sugerează o Veneră candidă. Cezara oferă o ipostază a iubirii pasionale asociată cu voluptatea panteistă. Contesa Bianchi este o ființă care ascunde sub înfățișarea angelică, năvalnice pasiuni telurice. Dragostea sa este cu atât mai agresivă cu cât în calea ei stă marchizul Castelmare, logodnicul acceptat din rațiuni materiale. Cezara e o ființă dominată de
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]