3,815 matches
-
nu vede în politică un mijloc de armonică dezvoltare al aptitudinilor și calităților unui popor, ci un mijloc de parvenire și de îmbogățire, nici o 352 {EminescuOpXVI 353} instituție nu mai e sfântă, nici o tradiție neatinsă, nici un simțimânt național și istoric vrednic de respectat. Pentru această corupție biserica noastră, școala noastră, împărțirea istorică a țării, legăturile vechi și de bună-credință între proprietatea mare și cea mică, justiția, Coroana Regelui chiar nu sunt decât afaceri de combinație, ca și când toate acestea n-ar fi
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
mahalaua evreiască sau în ceva ce se numea astfel până când frații noștri hitleriști au golit locul. Ce mai prăpăd! Șaptezeci și cinci de mii de evrei deportați sau asasinați, altfel spus, curățenie mare prin metoda vidului! Atâta conștiinciozitate, atâta răbdare metodică, sunt vrednice de admirație. Când n-ai caracter, trebuie cel puțin să ai metodă. Aici s-au făcut, indiscutabil, minuni și pot spune că trăiesc pe locul uneia din cele mai mari crime din câte a cunoscut istoria. Poate că tocmai asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
căror performanțe mă umpleau de scârbă. Să te căznești să ajungi la cota minus opt sute, cu riscul de a te pomeni cu capul înțepenit în crăpătura unei stânci (într-un sifon, cum spun acești inconștienți), mi se pare o ispravă vrednică de niște caractere pervertite sau grav bolnave, ba chiar o adevărată crimă. Un balcon natural, aflat la cinci-șase sute de metri deasupra mării ce se zărește în depărtare scăldată în lumină, era dimpotrivă, locul unde respiram în voie, mai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
înlocuit. Victoria lui trecătoare e plătită prea scump. Dimpotrivă, apărându-i pe acești nefericiți care aspirau la celebritate, câștigai, în același timp și în aceeași măsură, dar cu mijloace mai economice, adevărata faimă. Asta mă și încuraja să depun eforturi vrednice de toată lauda ca să-i fac să plătească cât mai puțin: atât cât plăteau, plăteau întrucâtva în locul meu. Indignarea, talentul, emoția pe care le cheltuiam mă scuteau, în schimb, de orice datorie față de ei. Judecătorii pedepseau, acuzații ispășeau, iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
deoparte, în afară, bineînțeles, de situațiile când îmi era amenințată propria-mi libertate. Cum să vă spun? Era ca și cum totul ar fi alunecat. Da, totul aluneca de pe mine. Să fim însă drepți: se întâmpla uneori ca uitarea mea să fie vrednică de toată lauda. Sunt sigur că ați observat că există oameni credincioși care se străduie să ierte toate jignirile ce li s-au adus și care le iartă, într-adevăr, dar nu le uită niciodată. Eu, în schimb, nu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
e de neînlocuit, îmi pusesem la punct mai cu seamă o mică tiradă, întotdeauna bine primită, pentru care sunt sigur că mă veți felicita. În esență, această tiradă afirma cu durere și resemnare că sunt un nimic, că nu sunt vrednic de iubire, că viața mea e în afara acestor lucruri, că nu-i e dată fericirea obișnuită, fericire pe care, poate, mi-aș fi dorit-o mai mult ca orice, dar că, iată, este prea târziu. Cu privire la pricinile acestei întârzieri hotărâtoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
pentru că mă iubesc. După cele povestite, ce credeți c-am simțit? Silă de mine însumi? Vă înșelați; mi-era silă mai curând de ceilalți. Îmi cunoșteam slăbiciunile, și le regretam. Le uitam, totuși, ca și până atunci, cu o încăpățânare vrednică de toată lauda. În schimb, îi judecam în inima mea, clipă de clipă, pe ceilalți. Asta vă scandalizează? Credeți poate că nu-i logic să fie așa? Dar aici nu-i vorba de a fi sau nu logic. Important este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
Dacă are ghinionul să se taie cu briciul înainte de a intra în cușcă, ce mai praznic pe fiare! Am înțeles asta în ziua în care mi-a trecut pentru prima oară prin minte că nu eram poate chiar atât de vrednic de admirație. Din clipa aceea, am devenit bănuitor. Fiindcă sângeram puțin, m-am gândit că mă vor înhăța și mă vor înghiți cu totul. În aparență, eram în aceleași raporturi cu contemporanii mei și, totuși pe nesimțite, ceva între noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
eu? Un cetățean-soare, dacă e să judecăm după orgoliul care mă însuflețește, un țap desfrânat, mânios ca un faraon, trândav ca un rege. N-am omorât pe nimeni? încă nu, e adevărat. Dar n-am lăsat oare să moară făpturi vrednice de toată iubirea? Poate că da. Și poate că sunt gata s-o iau iar de la început. În timp ce omul acesta ― priviți-l, și vă veți convinge ― nu va mai săvârși niciodată nimic din ce a săvârșit. Și acum încă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
în voia plăcerii, adormind o clipă mai târziu. Apoi venea ziua, luminând blând tot acel dezastru, iar eu mă ridicam, drept și nemișcat în dimineața strălucitoare. Alcoolul și femeile mi-au adus, la drept vorbind, singura ușurare de care eram vrednic. Vă încredințez acest secret, dragă prietene; folosiți-l fără teamă! Veți vedea că adevăratul desfrâu este izbăvitor, pentru că nu creează, nici un fel de îndatorire. În desfrâu nu te posezi decât pe tine însuți; iată de ce rămâne îndeletnicirea preferată a celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
răspund așa cum aș face-o în fața judecătorului de instrucție, dacă cineva ar băga de seamă că tabloul a ajuns în camera mea. În primul rând, pentru că nu-i al meu, ci al patronului de la "Mexico-City", care e cel puțin tot atât de vrednic să-l aibă ca și episcopul de Gand. În al doilea rând, pentru că nimeni din cei ce se perindă prin fața Mielului mistic nu ar putea distinge copia de original și, prin urmare, nimeni nu are de suferit din vina mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
noi înșine? Pentru început trebuie deci să extindem condamnarea asupra tuturor, fără discriminare, pentru ca s-o mai atenuăm puțin. Ca punct de plecare, am următorul principiu: nu admit nici un fel de scuze, niciodată și pentru nimeni. Neg bunele intenții, greșeala vrednică de stimă, greșeala necugetată, circumstanțele atenuante. Nu binecuvântez, nu iert pe nimeni. Fac, pur și simplu, adunarea și apoi zic: "Face atât. Ești un pervers, un satir, un mitoman, 'un pederast, un artist" etc. Nici un cuvânt mai mult. În filosofie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
găsit-o să-i semene, dar a găsit-o lată și proastă cum se cuvenea pentru așa ispravă. - Cum? ... Nu e fata lui Lică? Mini era aiurită. Nory rîse: - O fi! N-o fi! Totuna e! Lică e băiat destul de vrednic ca să fi făcut una, cât și s-o fi găsit gata pe piață . .. Dacă Lina noastră zice că e a lui, a lui e! O știi pe Lina. . . cu familia, are slăbiciune! Zgomotul instrumentelor tăcuse și acum era stânjenită de
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
supărătoare. Pentru cine cunoștea tragicomedia, cu sfârșit așa de tragic, moartea Siei avea unele elemente de emoție. Evenimentul mai era și neprevăzut deoarece credeau că boala s-a sfârșit cu bine. Apoi înmormîntarea în ajun de concert era o stângăcie vrednică de Sia. Elena, turburată de acea veste, pălise cu mâini moi și reci care tremurau. Cum Drăgănescu tocmai intra, înt-un elan neobicinuit și nemotivat, Elena se repezise spre el cu gest de brațe întinse. Neînțelegînd, descumpănit, Drăgănescu își închipuise o
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
așa cum de mic a fost crescut în casa părintească. În luminișurile cu iarbă și trifoi din suișul colinei se vede copilul, prins cu mânuța de roata istoriei, păscând oițele casei cu șapte copii, spre bucuria binecredincioasei sale mame și a vrednicului său tată. O casă și o familie în care domneau credința și chibzuința, veselia și veșnicia. O casă plină de respect și armonie. Un sat scos din anonimat de sfânta Biserică păstrătoare de datini și tradiții totdeauna deschise spre ce
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
Ahab. În ele zicea: 2. "Acum, cînd veți primi scrisoarea aceasta, fiindcă aveți cu voi pe fiii stăpînului vostru, carăle și caii, o cetate întărită și arme, 3. vedeți care din fiii stăpînului vostru este cel mai bun și mai vrednic, puneți-l pe scaunul de domnie al tatălui său, și luptați pentru casa stăpînului vostru!" 4. Ei s-au temut foarte mult, și au zis: "Iată că doi împărați n-au putut să-i stea împotrivă; cum îi vom sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85047_a_85834]
-
e filosofia vieții! Cu bune și mai puțin bune mergem încă atât cât ne va fi îngăduit! E greu, e chiar foarte greu, dar trebuie să ne împăcăm cu această situație și să mulțumim Creatorului că avem în jurul nostru urmași vrednici și iubitori care ne poartă de grijă și ne ușurează trecerea mai ușoară spre lumea de dincolo. Vă iubesc pe toți, mari și mici, și doresc mult să ne reauzim la telefon din noua voastră locuință de iarnă... Succes în
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
dar mai ales al celor morți, pe care-i ținea prezenți, sporindu-și câștigul și mai substanțial. Așa s-a ales cu via nobilă fostul plutonier Alexandru Agapie, în suprafață de circa 10-15 ha. Prin 1939 am cunoscut pe urmașul vrednicului luptător din război. Foarte amabil, prietenos atât el cât și soția lui. Le-am fost și musafir de câteva ori în vară. La începutul lui septembrie 1939, când au început concentrările, am fost printre primii chemați la apărarea granițelor țării
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
unor procese de mari prefaceri sociale, în care, cu capul plecat (sabia nu-1 taie), Ion Costache Enache a știut să supraviețuiască și să realizeze spre sfârșitul vieții lui, o proprietate în celebrul Bucium, cu plopii lui Eminescu, o familie sănătoasă, vrednică și copii titrați. Lecturarea cărții deconspiră tocmai drumul spinos spre aceste împliniri pe care și le dorește tot omul. Postață în Ioan Costache Enache, Eroi au fost... Memoriile mele, Editura PIM Iași, 2010, pag.376-380. Dintr-un sat uitat de
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93056]
-
ochii i se holbau sălbatici în barba de aramă care-i acoperea până la bonetă obrazul cu crețuri dese ; o scurteică încopciată cu capete de șfară, pantalonii pătați de motorină și bocancii din care se ițeau obielele completau pitoresc costumația acestui vrednic personaj. Lângă el, pe-o ieșitură de zid, adăsta un borcan cu spirt. Cu toată căciula sa cu clape și cu toată barba bălaie care-i astupa fața, roșu de ger și cu privirile iscoditoare, celălalt bătrân, mai pirpiriu, nu
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
voi crede în Tine". M-a dojenit: "Dumnezeu n-are nevoie de credința ta. Tu ai nevoie să crezi în El. Îți închipui, cumva, că Dumnezeu depinde de tine? Dumnezeu nu există ca să-i ceri tu ceva. Abia dîndu-i, ești vrednic de El. Înțelegi?" Am plecat capul și n-am zis nimic. Mai târziu, relațiile dintre noi s-au înrăutățit. Căci aveam obiceiul să spun unele lucruri care sunau prea liber într-o mănăstire. Odată, le explicam unor călugări cum se
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pi-picteze. Și În cîteva minute Îi desenă pe amîndoi, o să-i coloreze mai tîrziu; fiindcă Julius era obosit tot ținînd coșul plin cu pește și fiindcă tot ce spusese În timp ce el Îi pictase i se părea cu adevărat Încîntător și vrednic de atenție. Vilma era cît pe-aci să moară de frică atunci cînd Îi invită să bea un pahar de sirop și să stea puțin de vorbă. Julius spuse: bine, dar ea refuză, altădată, acum erau grăbiți. Totuși, chiar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de calitatea Întîi, unde copiii să Învețe bine englezește și să se poată Întîlni cu alți copii ca ei, unde să poți ști Întotdeauna cine sînt părinții copiilor și că aparțineau cu toți unei clase privilegiate, avem nevoie de colegii vrednice de copiii noștri... Îngrozitor de nesuferită și nespus de fericită era mătușa Susana cu șalul ei de dantelă; și mai avea un motiv să fie fericită: În sfîrșit, Susan Își adusese aminte de ei, s-ar fi cuvenit ca ei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de polițist și el nu știa ce atitudine să ia, fiindcă acum Păsărica Își vîra capul Între stomacul lui și scaunul de care se sprijinea și se ridica pe vîrful picioarelor, zîmbindu-i dulce prietenului ei, cel mai frumos, cel mai vrednic de toate mîngîierile ei. PÎnă și șoferul, uitîndu-se prin oglinda retrovizoare, se prăpădea de rîs; aproape că uită să mai oprească ascultînd cîntecele de leagăn cîntate de Păsărică, dar Arminda apăru deodată lîngă el, Îl țintui cu o privire Îndurerată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
tot așa avea toate șansele să se transforme Într-o bătrînă urîcioasă și nimic mai mult. Dar povestea cu filiația geniilor... „Înțeleg că dumneata, tinere, n-ai făcut cu domnișoara profesoară pe care-ai avut-o pînă acum nici un studiu vrednic să fie calificat drept serios, prin urmare trebuie să Începem totul de la zero“. Termină fraza tocmai cînd era să-i sară mandibula. Julius nu mai avea nici cea mai mică Îndoială că era nepoata lui Beethoven. Acum mai rămînca ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]