16,454 matches
-
-te, fă-ți bagajele și vino cu mine în clipa asta! Până nu se trezește. Hai, ce mai aștepți? Sări în picioare, vrând parcă s-o încurajeze. — Fără obligații. Doar dacă nu cumva ți le dorești, desigur. Eleanor schița un zâmbet. — Îți mulțumesc, Șam, dar nu pot. — De ce nu? — Dacă aș pleca acum, nu m-aș mai întoarce niciodată. Ar fi sfârșitul. Ei bine, poate ai ajuns la sfârșitul acestei casnicii, spuse Șam. — Vai, Șam, divorțul îmi mai lipsea! exclama Eleanor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
s-a lăsat asupra noastră. Adrian o să-mi vorbească din nou și o să facem ordine în viețile noastre. — Și dacă n-o să faceți? Atunci s-ar putea să-ți fiu recunoscătoare pentru camera ta de oaspeți, răspunse ea cu un zâmbet pierit. Șam se așeza pe canapea. — La ce oră sosesc de regulă ziarele? — Nu se știe niciodată. Depinde de domnul Barnes - dacă vine să ni le aducă cu dubita sau își trimite băiatul cu bicicleta. Cand te-am auzit sosind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
timp! Am fost amândoi atât de ocupați! N-am mai făcut sex de secole. La capitolul asta am de gând să recuperez masiv în următoarele două săptămâni, îi promise el. Am de gând să te fac harcea-parcea. Fanny schița un zâmbet de mulțumire. — Ei, si ce-a zis țipă nevastă-sa? — La început nu mare lucru. Dar când el a plecat câteva minute, mi-a povestit în culori destul de sumbre ce-nseamnă căsnicia ei cu el. Pentru ea a fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
frumos și mai apăsat. Și foarte românește. Călătorind pe drumul acesta șerpuitor, întorc capul și nici unde pornește cărarea, și nici unde au rămas răscrucile vechi, nu știu; câmpia adună toți pașii în firul subțire al drumului. Întorc capul cu zâmbetul călătorului ostenit care simte că și-n el semplinește cărarea. S-adună în mine cuvinte și ,,când privesc zilele de aur” cum marea visului mă soarbe, cu oceanul imens, cu tot cerul cuprins în apele adânci. Luminița Matei 1.11
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
din greu, gâfâind ca o uriașă gânganie pe spinarea încovoiată a pământului. Noaptea își aduna valurile ei cenușii, luându-și rămas bun și începea să coboare aceeași spinare rotundă a Terrei. Se vor întâlni, undeva în drumul lor, schimbând un zâmbet în zori sau amurg. Apa mării era neagră-vineție. Vântul dormea și el somnul dulce al dimineții, lăsând norii să troneze deasupra mării. Crestele albe ale valurilor se spărgeau ușor de mal, cu zgomot surd, ca un geamăt. Nisipul era rece
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
aramă; coama munților topită în aburi albaștri; păduri singuratice; munții cochetează cu veșnicia; munții fumegă. Despre mamă: mamă iubitoare; ființa cea mai dragă; chip duios; întrupare a duioșiei; cea mai gingașă ființă; prisos de bunătate; ochii ei sunt două lacrimi; zâmbetul ei un trandafir înflorind pe buzelei dulci; chipul ei se luminează într-un zâmbet frumos; suflet gingaș și duios, plin de puritate și dragoste; trăiește în gândul și inima mea; zâna bună ce veghează leagănul dulce al copilăriei; consolarea la
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
fumegă. Despre mamă: mamă iubitoare; ființa cea mai dragă; chip duios; întrupare a duioșiei; cea mai gingașă ființă; prisos de bunătate; ochii ei sunt două lacrimi; zâmbetul ei un trandafir înflorind pe buzelei dulci; chipul ei se luminează într-un zâmbet frumos; suflet gingaș și duios, plin de puritate și dragoste; trăiește în gândul și inima mea; zâna bună ce veghează leagănul dulce al copilăriei; consolarea la tristețe, speranță la deznădejde, forță la neputință; izvorul afecțiunii, milei, compătimirii și iertării; pieptul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
fără frunze ce stau strâmbe asemenea crucilor de lemn dintr-un cimitir. Doar unele tufănele își mai înalță capetele și apoi se strâng iarăși zgribulite de frig. Mai stai toamnă! Nu pleca! Toamnă, nu-mi fura timpul ca să-mi dăruiești zâmbetul unui copil fericit ... căci nu pot să râd ... Zâmbetul meu amar împreună cu ecoul se topesc în culorile asfințitului. Norii plutesc pe cer ca parașutele de mătase ale păpădiilor... Zadarnic te tânguiești, îmi șopti un glas al nimănui. Am rămas stingher
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
dintr-un cimitir. Doar unele tufănele își mai înalță capetele și apoi se strâng iarăși zgribulite de frig. Mai stai toamnă! Nu pleca! Toamnă, nu-mi fura timpul ca să-mi dăruiești zâmbetul unui copil fericit ... căci nu pot să râd ... Zâmbetul meu amar împreună cu ecoul se topesc în culorile asfințitului. Norii plutesc pe cer ca parașutele de mătase ale păpădiilor... Zadarnic te tânguiești, îmi șopti un glas al nimănui. Am rămas stingher... E o noapte adâncă ce mi se așterne pe
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
cu o strălucire și o căldură apare. Patria sunt eu, ești tu, sunt părinții, frații, surorile, vecinii, alături de care ți-ai petrecut anii copilăriei: omul făuritor al atâtor minuni! Patria reprezintă copilăria cu numeroasele ei zburdălnicii, întâmplări, peripeții, colorate de zâmbete gingașe, pure, de glasuri tremurând timide, la întâlnirea cu viața, sau glasuri vesele fericite reprezintă adolescența cu vise, cu idealuri, cu planuri pentru viitor, reprezintă maturitatea, severitatea; reprezintă bătrânețea cu flori albe ninse pe la tâmple. Patria este leagănul alb și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
V-a A 7. COMPOZIȚII DESPRE MAMĂ Chipul mamei Cine nu-și amintește cu drag de ființa care ne-a crescut, mama ... Și acum o văd în curtea casei, trebăluind. Înaltă, mă privea cu niște ochi căprui, cu duioșie. Un zâmbet îi apărea în colțul gurii când privea animalele din curte. Părul castaniu era scurt, pentru a nu jena în mișcări. Era dârză, iar când își punea ceva în gând, nu se lăsa până nu ajungea la țelul dorit. Curtea era
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
părinților pentru grija pe care le-o poartă. Ea este mereu voioasă și are ochii mari și albaștri ca cerul senin. Eu sunt elevă în clasa a V-a și mă străduiesc să învăț cât mai bine ca să pot menține zâmbetul pe fața părinților și bucuria în sufletul lor. Îmi place să stau alături de familia mea, căci lângă părinți mă simt iubită, mă simt în siguranță, mă simt bine. Câinele caută și el parcă să fie iubit, să facă parte din
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
un murmur subțire și așteptau cu ochii ațintiți spre mâna lui care dintr-o dată se înălța. Atunci izbucneau glasurile tinere. Tot el i-a învățat să iubească poveștile, citindule câte-odată sâmbăta poveștile lui Creangă: ne privea întâi blând cu un zâmbet liniștit, ținând cartea la piept în dreptul inimii și în bănci se făcea o tăcere adâncă. Elevii învățau fiecare după criteriile lor, iar Domnu’ Trandafir îi înțelegea pe fiecare și le da învățătură nu pentru că se temea de cei mari, ci
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
bărbați În frac... Unde? Întunericul devenise atât de dens Încât vocea care se auzi venea parcă din pereți, sau chiar din ei, media stranie a tăcerilor lor, a unei mase comune, informe, care Îngloba indiferența glacială a doamnei de lângă geam, zâmbetul vag al lui Flavius-Tiberius, somnul soldatului, consternarea domnului În vârstă și bucuria perplexă a adolescentei. Compartimentul avea ecou, multiplica Întrebarea și adolescenta aduse amănunte În sprijinul miracolului. Am văzut portocale. Erau și câțiva negri. Aha! E clar! se auzi aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
casă. Au râs cu toții și s-au Îmbrățișat pe rând. Pe peron, mai Întâi, apoi În sala de așteptare acoperită din loc În loc de insule mici și albe de rumeguș. 13. Moartea le era tot atât de străină și Îndepărtată ca Australia sau zâmbetul lui Flavius-Tiberius În fața artezienei din Piața Carolina. Peștele din mijlocul bazinului, Încremenit Într-un avânt neputincios spre Înălțimi, ținea În gura larg deschisă o crenguță de brad. Animalul acesta, crap după unii, somn după alții, era opera de tinerețe a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
vă Înfruptați! Scăpa În acest fel de viermi și de frig. Se ghemui În scaun ca Într-o scoică. Muzica Încetase. Spațiul dintre mese rezervat dansului era gol. În zumzetul sălii se amestecau frânturi de toasturi, clinchetul paharelor, priviri fugare, zâmbete amabile, cu subînțeles, sau strict protocolare. Când amestecul deveni fluid, omogen, Începu să scadă În intensitate pentru a lăsa loc În cele din urmă unei tăceri Încordate: se servise friptura de pasăre și nu toți aveau parte de piept sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Au ajuns să socotească lungimea anului În funcție de numărul pachetelor și al scrisorilor. Același, chiar și În anii bisecți. Era fericită alături de soțul ei și le așteptau. Într-o zi, firește cândva, chipul sever al Alidei Übelhart se destinse Într-un zâmbet șăgalnic: Nu-i așa Iolanda? Ea Încuviință, zâmbind la rându-i. Urma obișnuita plimbare la cimitir cu brațele Încărcate de flori. 20. Haideți, fraților, că e târziu! Cine mai are ceva de spus să dea În scris. Nu dăm nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că e doar rănit, nu și tuberculos, din care cauză a și murit după ce, mai Întâi, a pierdut ceva din greutate și chiar din Înălțime, cum s-a putut constata la așezarea În sicriu, spre ușurarea cioclilor și a groparilor. Zâmbetul: ironic Încă din leagăn. Grație lui, sufletul lui Flavius-Tiberius era tot atât de greu accesibil ca și turnul prefecturii plin de porumbei și de lilieci. Peste toate acestea plutea un aer de „ființă În trecere”, de om care nu ajunge niciodată undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
damasc, ca de fiecare dată la sărbători. Ochii pătrunzători ai bătrânului de adineaori Îl arătau Încă vioi, În stare să-și privească nevasta cu Încântarea cu care țăranul privește o iapă de tracțiune Încordată În ham la trecerea unui râu. Zâmbetul și mâna puternică pe care i-o Întinse fuseseră ca o promisiune a unei petreceri fără restricții orare. Și totuși, ceva se schimbase. 22. Își puse singur În farfurie și Începu să mănânce cu capul plecat. Vine o vreme când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cinci, două camere decomandate, dulapuri În perete. Nu ne plângem. Era să uit balconul. Avem și balcon. Grațian fuma În picioare. Scutura scrumul Într-o cutie de tablă, fostă conservă de pește. Se Îngrășase. Barba sură, părul mai rar. Doar zâmbetul era același, Înșelător ca o savană, adăpostind cu egală generozitate gheara leului și glezna antilopei. Cu slujba cum o duci? Mă descurc. Fac filmulețe publicitare și reportaje la televiziunea locală. Scenarist, regizor și operator. Regizor, carevasăzică. Visul tău... Așa mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În loc de tradiționala barbă albă, un vălătuc din vată de zahăr străpuns de o limbă lubrică. Când s-a trezit, doamna Koblicska Îi tampona fruntea năpădită de transpirație cu o bucată moale de tifon, zâmbindu-i Încurajator. Schiță și el un zâmbet obosit, apoi Își răsuci ușor capul Într-o parte, lăsând astfel drum liber mâinii aceleia grijulii spre ceafă. Așa o zări pe Marta. Stătea pe un taburet, cu spatele drept și răsfoia absentă o revista de modă. Prin geamul deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu care oamenii de ordine anihilează insurgenții de ocazie. Intenția dumitale a fost cât se poate de limpede, stimate domn, și te onorează. Primește, te rog, Întreaga mea gratitudine, zise bătrânelul și Îi Întinse mâna cu o prudența pe care zâmbetul curtenitor nu o masca În Întregime. Am fost ridicol, nu-i așa, domnule profesor? Sunteți profesor, dacă am auzit eu bine. Asistent, mai precis. Dați-mi voie să mă prezint: Petru Șendrean. Anastasie Zegrea, farmacist pensionar. Nu locuiți În oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
acest profil n-ar fi fost decât un oval incert de lumină: chipul celui fără pasiuni, al individului care face totul cu un oftat de ușurare la sfârșit, cu bucuria meschină a datoriei Împlinite. Se pregătea să-i adreseze un zâmbet posac când observă cu stupoare că din oglindă Îi zâmbea un alt chip. Foarte cunoscut dar, tocmai de aceea, tulburător. Se frecă la ochi, Își masă ceafa, făcu și trei rotiri prudente ale trunchiului, un simulacru de gimnastică matinală după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Îmi pare rău. Rămâne pentru altă dată, zise Flavius-Tiberius, Încântat În sinea lui că Iolanda Îl tutuia. Sunteți de aici? se miră Petru. Auch hier werden Menschen geboren. Nasc și aici oameni, veni pe loc răspunsul Iolandei, Însoțit de un zâmbet zeflemitor, care Îl făcu pe Flavius-Tiberius să tresară. Din partea ei te poți aștepta la orice, Își zise el. Apoi, cu glas tare: M-am născut și am crescut aici. Și acest lucru nu te Îngrijorează? Întrebă Iolanda, cu o maliție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Tot așa o văd și eu...! Izbucni În râs, tocmai când dialogul risca să devină patetic, uman, cu doza cuvenită de compasiune și Înțelegere față de cel cocoțat pe suferință ca pe niște picioroange de milog trufaș. Flavius-Tiberius schiță doar un zâmbet. Grațian avea o Întreagă teorie asupra suferinței identitare, pentru care nu nutrea decât dispreț. Iolanda se uita mirată la Petru: Carevasăzică așa arată un cinic. Își propuse să citească mai atentă Caietul cu vise. Flavius-Tiberius Îi lăsă pe cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]