KorAP: Find »[drukola/base=zid & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...85 86 87 ...990 >

24,729 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

să Împartă din fondurile sale Într-o manieră frățească. Acum nu mi-au mai rămas decât trei luni de achitat. Cam fără chef, am aruncat plicul În cutia poștală am Împins ușa În lături - și am intrat fix Într-un zid. Părea imposibil, dar căldura se accentuase. Era mai răcoare afară, decât Înăuntru. M-am dat la o parte din calea unei femei cu fața Îmbujorată și plină de furie, care Împingea un cărucior cu gemeni. La brutărie am cumpărat jumătate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
câțiva reichspfenning În plus și m-am Întors În stradă cu obrajii care mă usturau - căliți parcă de-un vânt de iarnă. Orologiul montat pe fațada gării indica unsprezece și douăzeci de minute când am traversat scuarul, grăbindu-mă spre zidurile cărămizii dinspre est. Mi-am amintit prea târziu că Wickert mă rugase să nu folosesc intrarea principală, ci s-o iau de-a lungul șinelelor, până când ajung la o ușă laterală, care dădea chiar spre biroul său. După ce i-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

în timpul războiului, pe care profesorii noștri îl numeau „Imnul Național al Chinei“. „Sculați, voi, ce robia refuzați, cu carnea și cu sângele“ - ah, cadența asta sfidătoare! Îmi amintesc cuvânt cu cuvânt toate versurile acelea eroice! - „vom înălța un nou Mare Zid!“ Și-apoi, versul meu preferat, care începe cu cuvântul meu preferat din toată limba engleză: „In-dig-na-rea cuprinde sufletul tuturor compatrioți-lor! Sculați! Sculați! SCU-LAȚI!“ Deschid caietul la prima pagină a piesei mele și încep să-i citesc cu glas tare lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Șșșt. Stai, că mai e. Cum poate spaima să se smulgă din Înalta slavă-n pene-ntruchipată? Ce poate trupul ei, sub albul chin, Decât să-i simtă inima bărbată? Fiori i se strecoară prin spinare. E turnu-n flăcări și e zidul frânt. Mort e-Agamemnon... Poate să priceapă Ea, tremurând sub cruda zburătoare, Puterea strânsă-n penele veșmânt Când ea, din plisc, cu nepăsare-o scapă? — Asta a fost, am zis. Pauză. — De cine-i scrisă? Apoi, la mișto: — De tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
spre mine, să-mi spună „Dar, Alex, cred că domnul Țopârlan are dreptate - cred că e prea blând cu comunismul“. După ce însă preopinentul își rostea ultima idioțenie în legătură cu ideile „socialiste“ și/sau „roz-bonbon“ ale candidatului nostru, după ce îi punea la zid și simțul umorului, Dovlecel se apuca, pe un ton ceremonios și (admirabilă performanță!) fără strop de sarcasm - ai fi zis că face parte din juriul unui concurs de plăcinte, într-atât de perfect combina sobrietatea cu buna dispoziție - să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Să fie chiar atât de diferit de visele pe care ți le povestesc pacienții tăi? Să fie chiar atât de diferit de experiența din timpul somnului? Dar, în stare de veghe, cine-a mai auzit una ca asta? Scrisul de pe ziduri e evreiesc - graffiti evreiesc! Steagul e evreiesc. Fețele sunt aceleași pe care le zărești pe Chancellor Avenue! Chipurile vecinilor, unchilor, profesorilor, părinților prietenilor mei din copilărie. Chipuri asemănătoare cu al meu! Doar că evoluează pe un fundal de ziduri albe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
de pe ziduri e evreiesc - graffiti evreiesc! Steagul e evreiesc. Fețele sunt aceleași pe care le zărești pe Chancellor Avenue! Chipurile vecinilor, unchilor, profesorilor, părinților prietenilor mei din copilărie. Chipuri asemănătoare cu al meu! Doar că evoluează pe un fundal de ziduri albe, soare orbitor și vegetație tropicală țepoasă. Și nu-i nici Miami Beach! Nu, sunt chipuri din Europa de Est, dar la numai o azvârlitură de băț de Africa! Bărbații în pantaloni scurți îmi amintesc de instructorii-șefi din taberele de vacanță evreiești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

vagoanelor. Apoi, brusc, mașina Începu să funcționeze lin, mecanicul trase la loc maneta supapei și soarele se mai văzu o clipă la orizont În timp ce trenul trecea prin Bruges, cu regulatorul Închis, Înaintând lejer cu foarte puțină presiune. Razele apusului luminau ziduri Înalte pe care se scurgeau șiroaie sau canale cu apă inertă lucind o clipă cu lumină lichidă. Undeva În perimetrul sumbru zăcea orașul străvechi, ca un giuvaier faimos, atrăgând prea multe priviri, prea multe discuții, prea mult trafic. Apoi prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
salon de modă veche. Înăuntru se aflau un birou, o sofa din catifea roșie, un balansoar, câteva măsuțe ici și colo, câteva gravuri mari, de secol nouăsprezece, Înfățișând copii care se jucau cu un câine și doamne aplecându-se peste ziduri de grădină. Un perete era acoperit aproape În Întregime de o hartă mare a gării centrale, cu peroanele, magaziile de mărfuri, macazurile și semnalele marcate În culorile primare. Contururile mobilei erau acum vag vizibile În semiîntuneric, iar umbrele cădeau ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
filmat panoramase decorul unei străzi, culegând un vers din gura unui bărbat care se apleca peste-o fereastră, altul de la o femeie care vindea zarzavaturi dintr-o roabă și altul de la un tânăr care Îmbrățișa o fată În umbra unui zid. Își trecu o mână prin păr. Între gândurile și temerile ei, legate de Q.C. Savory și Janet, de Coral și Richard Czinner, se strecură pentru moment o față tânără și rozalie și niște ochi blajini luciră săritori În spatele unor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
furtunoasă. Un chelner venea În fața lui, dar nu era conștient că e condus. Cuvinte licăreau În mintea lui și deveneau fraze. Spui că sunt un trădător al țării mele, dar nu-mi recunosc țara. Pașii prin pasajul Întunecos, excrementele lângă zidul fără geamuri, fețele Înfometate. Aceștia, se gândi el, cei care au o datorie față de individul În frac de acolo sau față de cel de colo, aceștia nu sunt slavi. Ei sunt săracii Întregii lumi. El stătuse În fața tribunalului militar sub vulturii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
prea târziu. Privirile Îi erau Încă ațintite asupra crucii de argint, care se bălăngănea Încoace și-ncolo, În ritmul mișcărilor omului. S-ar fi putut legăna așa, În ritmul pașilor săi, și, pentru un moment, dr. Czinner se lipi de zid pe-o stradă povârnită ca să le facă loc să treacă bărbaților cu armuri, lănci și cai și bărbatului torturat și obosit. Acesta nu murise pentru a-i face pe săraci fericiți, să strângă lanțurile și mai tare. Cuvintele Îi fuseseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de la clasa a treia? Fața preotului Întoarsă În cealaltă parte, degetele lui ridicate, șoapta Într-o limbă moartă, toate i se părură brusc la fel de frumoase, la fel de valoroase și la fel de iremediabil pierdute ca și tinerețea și prima lui iubire, la colțul zidului viaductului. Aceasta a fost clipa În care dr. Czinner a dat cu ochii de domnul Opie, care stătea singur Într-un compartiment de clasa a doua și scria ceva Într-un carnețel. Îl urmări cu un fel de lăcomie rușinată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
intra În gropi, urca sau se balansa. Mașina gemea și gâfâia ca o ființă omenească forțată la limita rezistenței de un stăpân nemilos. Zăpada cădea și mai abundent. Stâlpii de telegraf din lungul liniei păreau scurte fisuri negre Într-un zid alb. Myatt se aplecă spre șofer și Îi strigă În nemțește, peste zgomotul motorului antediluvian: — Vezi ceva? Mașina se răsucea și aluneca de-a curmezișul drumului și omul Îi răspunse, tot strigând, că nu existau motive de teamă, nu vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
curmezișul drumului și omul Îi răspunse, tot strigând, că nu existau motive de teamă, nu vor Întâlni nimic În cale. Nu-i spuse că putea să vadă ceva. Brusc, vântul se opri. Drumul, care Înainte le fusese ascuns de un zid drept de zăpadă, se ridică acum și veni spre ei ca un val căruia zăpada Îi fusese spuma albă și Înțepătoare. Myatt Îi strigă șoferului să conducă mai Încet. Dacă explodează acum un cauciuc, se gândi el, suntem morți. Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
din Belgrad, Își spuse el În gând, cu jurnaliștii luându-și notițe În boxa lor, ar fi luptat pentru fiecare pas. Acum, că nu era nimeni căruia să i se adreseze, elocvența Îi copleșea mintea, născând cuvinte care puneau la zid și cuvinte care ar fi stors lacrimi. Nu mai era omul furios și taciturn care nu reușise s-o impresioneze pe doamna Peters. — Curtea se suspendă, spuse colonelul Hartep. În scurta liniște care se lăsă, se putea auzi vântul rătăcind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
veni pe ziuă, pentru că sunt sărac și tatăl tău mă va alunga cu câinii. Dar la noapte voi veni la fereastra ta și te voi ruga să-mi dai drumul“. Iar fata spune: „Dacă latră câinii, stai liniștit În umbra zidului și voi coborî eu la tine și vom pleca Împreună În livada de la capătul grădinii“. Cântă primul vers cu o voce puțin aspră, din lipsă de exercițiu. Josef Grünlich, așezat În colț, se uită mânios la cântăreț, În timp ce Coral stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
la Herr Kolber, al cărui trup era purtat acum prin zăpada cenușie din oraș, fiind urmat de doi funcționari Într-o mașină și un Îndoliat Într-un taxi - un holtei mai bătrâior, mare jucător de dame. — „Stai liniștit În umbra zidului și voi coborî eu la tine“. Lumea era În haos când săracii mureau de foame și bogații nu era mai fericiți din cauza asta; când hoțul poate fi pedepsit sau recompensat cu titluri; când făinii i se dădea foc În Canada

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
punct investigației sale. Însemna că făcuse tot ce-i stătuse În putință și se putea simți eliberat. Se gândi un moment la Coral ca la o alee Îngustă, invitând pe cineva să intre, dar terminându-se la capăt cu un zid fără ferestre. Mai existau și altele. Și se gândi o clipă la Janet Pardoe, care semăna cu niște străzi mărginite de magazine luminate și Încălzite, străzi care duceau undeva. Ajunsese la o vârstă când ar fi vrut să se căsătorească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
era aproape În dreptul lui Grünlich. Doctorul Czinner scoase o exclamație În urma ei și Coral se gândi c-o Îmboldea să alerge și mai repede, dar Înainte de a da colțul se uită În urmă și văzu că acesta se ținea de zid cu amândouă mâinile. Se opri și strigă „Herr Grünlich“, dar el n-o băgă În seamă și dispăru după colțul clădirii și din vedere. — Nu te opri, spuse doctorul Czinner. Lumina ce lucea la orizont, dincolo de norii subțiri, se stinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și uscată Îi era pielea. Poate că vrea apă, se gândi ea și pentru o clipă se gândi cu disperare unde ar putea găsi apă, până când Își dădu seama că aceasta cădea peste tot În jurul ei și se aduna lângă zidurile adăpostului. O reținea o vagă Îndoială: era voie să dai apă cuiva care avea febră? Dar amintindu-și de uscăciunea pielii lui, fata cedă compasiunii. Deși era apă peste tot În jurul ei, nu putea ajunge repede și ușor la ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de Închiderea ușii Îi stinse făclia. Tânăra Îl chemă pe doctorul Czinner, dar nu auzi nici un răspuns și se Înspăimântă la gândul că acesta ar putea fi mort. Cu o mână Întinsă În față, Înaintă și se lovi imediat de zid. Așteptă o clipă Înainte de-a face o nouă tentativă și se bucură când auzi o mișcare. Se deplasă spre aceasta și se lovi iarăși de zid. Se gândi, tot mai Înfricoșată: ce s-a mișcat acolo trebuie să fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
mort. Cu o mână Întinsă În față, Înaintă și se lovi imediat de zid. Așteptă o clipă Înainte de-a face o nouă tentativă și se bucură când auzi o mișcare. Se deplasă spre aceasta și se lovi iarăși de zid. Se gândi, tot mai Înfricoșată: ce s-a mișcat acolo trebuie să fi fost un șobolan. Zăpada din mână Începea să i se topească. Strigă iarăși și de data aceasta Îi răspunse o șoaptă. Tresări - era atât de aproape de ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
iar culmea, spre Galata și spre docuri. Urcând până În capătul unei scări jegoase, ajunseră la micul birou al firmei, care gemea de cartoteci și cutii pentru livrări și avea o singură fereastră, ce dădea spre partea de sus a unui zid și spre coșul unui vapor. Praful zăcea gros pe pervazuri. Era Încăperea care dăduse naștere la salonul acela mare și strălucitor, ca o mamă mai vârstnică al cărui ultim copil se putea dovedi un artist. O pendulă-dulap, care, Împreună cu biroul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

să contenească. De sub podea, cineva urlă versurile unui cântec. Sunt oameni care simt nevoia să audă tot timpul televizorul, radioul sau combina. Oameni pe care liniștea îi înspăimântă. Ăștia sunt vecinii mei. Obsedați de sunet. Alergici la liniște. Prin toate zidurile pătrund râsetele morților. Asta înseamnă în zilele noastre căldura căminului. Un asediu al zgomotului. Întorcându-mă de la serviciu, am făcut o escală. Omul din spatele casei de marcat și-a ridicat ochii când am intrat în magazin șchiopătând. A băgat mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]