21,623 matches
-
Înarmați. Fără prezența militară britanică, provincia s-ar fi cufundat și mai adânc Într-un război civil deschis. Guvernul britanic era așadar prins la mijloc. Inițial, Londra a simpatizat cu dorința de reforme a catolicilor, dar, după asasinarea unui soldat britanic În februarie 1971, guvernul a introdus detenția fără proces și situația s-a deteriorat rapid. Într-o zi din ianuarie 1972, rămasă În amintire ca Bloody Sunday („Duminica Însângerată”), trupele speciale britanice au ucis pe străzile orașului Derry 13 civili
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reforme a catolicilor, dar, după asasinarea unui soldat britanic În februarie 1971, guvernul a introdus detenția fără proces și situația s-a deteriorat rapid. Într-o zi din ianuarie 1972, rămasă În amintire ca Bloody Sunday („Duminica Însângerată”), trupele speciale britanice au ucis pe străzile orașului Derry 13 civili. În același an, 146 de membri ai forțelor de ordine și 321 de civili au fost uciși În Ulster, și aproape 5.000 de oameni au fost răniți. Stimulată de o nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
adversarilor, IRA Provizorie a orchestrat o campanie ce avea să dureze 30 de ani, În cursul căreia a Împușcat, bombardat și mutilat soldați și civili, În Irlanda de Nord și În Marea Britanie. S-a organizat cel puțin un atentat Împotriva prim-ministrului britanic. Chiar să fi vrut să părăsească Irlanda de Nord (cum doreau poate mulți alegători din restul Regatului Unit), autoritățile britanice nu puteau. După cum a arătat un referendum din martie 1973, confirmat ulterior de alte sondaje, majoritatea covârșitoare a locuitorilor din Ulster doreau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Împușcat, bombardat și mutilat soldați și civili, În Irlanda de Nord și În Marea Britanie. S-a organizat cel puțin un atentat Împotriva prim-ministrului britanic. Chiar să fi vrut să părăsească Irlanda de Nord (cum doreau poate mulți alegători din restul Regatului Unit), autoritățile britanice nu puteau. După cum a arătat un referendum din martie 1973, confirmat ulterior de alte sondaje, majoritatea covârșitoare a locuitorilor din Ulster doreau să mențină legăturile cu Marea Britanie 9. Campania IRA nu a unit Irlanda. Nu i-a scos pe britanici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din martie 1973, confirmat ulterior de alte sondaje, majoritatea covârșitoare a locuitorilor din Ulster doreau să mențină legăturile cu Marea Britanie 9. Campania IRA nu a unit Irlanda. Nu i-a scos pe britanici din Ulster. Nici nu a destabilizat politica britanică, deși asasinarea unor politicieni și figuri publice (În special a lordului Mountbatten, fost vicerege al Indiei și nașul prințului de Wales) a șocat efectiv opinia publică de pe ambele țărmuri ale Mării Irlandei. Dar „tulburările” au Întunecat și mai mult un deceniu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
figuri publice (În special a lordului Mountbatten, fost vicerege al Indiei și nașul prințului de Wales) a șocat efectiv opinia publică de pe ambele țărmuri ale Mării Irlandei. Dar „tulburările” au Întunecat și mai mult un deceniu deja sumbru În viața publică britanică și au alimentat teza „neguvernabilității” vehiculată În epocă, punând capăt optimismului senin din deceniul anterior. Când IRA Provizorie și grupurile paramilitare protestante apărute În replică s-au așezat În fine la masa negocierilor pentru a obține aranjamente constituționale pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au alimentat teza „neguvernabilității” vehiculată În epocă, punând capăt optimismului senin din deceniul anterior. Când IRA Provizorie și grupurile paramilitare protestante apărute În replică s-au așezat În fine la masa negocierilor pentru a obține aranjamente constituționale pe care guvernul britanic le-ar fi oferit cu plăcere de la Început, muriseră 1.800 de oameni și un nord-irlandez din cinci avea o rudă rănită sau ucisă În luptă. Pe acest fundal, celelalte „patologii” din Europa anilor ’70 sunt Într-adevăr minore, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui Ulrike Meinhof. Ea și Baader au emis apoi „Manifestul Gherilei Urbane”, anunțând formarea unei Rote Armee Fraktion (RAF: Facțiunea Armata Roșie), al cărei scop era să distrugă regimul federal prin forță. Acronimul RAF a fost ales intenționat: așa cum aviația britanică* atacase Germania nazistă de sus, grupul Baader-Meinhof, cum i se spunea colocvial, avea să răpună regimul succesor ciuruindu-l de jos. Între 1970 și 1978, RAF și vlăstarele ei au adoptat o strategie a terorii deliberat arbitrare, asasinând militari, polițiști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
jenantă, asupra categoriilor economice și instituțiilor politice și reciclat sub forma criticismului cultural. Reticența incomodă a proletariatului revoluționar, care se codea să triumfe asupra burgheziei capitaliste, a Încetat să mai fie o problemă. Cum spunea În 1976 Stuart Hall, exponent britanic al studiilor culturale, „ideea de «dispariție a unei clase» este Înlocuită de o analiză infinit mai subtilă a felului În care diferite sectoare și straturi ale unei clase sunt Împinse, sub presiunea circumstanțelor socioeconomice, spre traiectorii și opțiuni distincte”. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Întreg spectru de revolte: față de trecut, față de autoritate, față de personalități și evenimente de interes public. În variantele sale mai inteligente, disprețul pentru gravitatea tradiției se inspira din valul de satiră politică declanșat cu aproape două decenii În urmă de tinerii britanici dezabuzați: revista teatrală Beyond the Fringe, emisiunea nocturnă That Was the Week That Was de la BBC și săptămânalul Private Eye. Exploatând creșterea publicului de televiziune și reculul constant al cenzurii de stat, Monty Python și epigonii săi Îmbinau abil farsa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pecetea aprobării oficiale de la Bruxelles și chiar (evident, cu mai puțin entuziasm) pe cea a capitalelor naționale. Locuitorii acestei Comunități tot mai parcelate aveau acum multiple afinități elective, variabile ca importanță cotidiană și rezonanță culturală. Ei erau mai puțin „italieni”, „britanici” sau „spanioli” decât În deceniile trecute, Însă nu se simțeau neapărat mai „europeni”, În ciuda proliferării etichetelor, alegerilor și instituțiilor „europene”. Multitudinea de agenții, mijloace de comunicare de masă, canale media, instituții, reprezentanți și fonduri au adus multe avantaje, dar și-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
interesant că acest lucru s-a Întâmplat tocmai acolo, fiindcă economia Marii Britanii, deși ferm reglementată, era poate cel mai puțin „planificată” din Europa. Guvernul manipula constant „semnalele” fiscale și mecanismul prețurilor, dar singurul aspect cu tentă ideologică al vieții economice britanice au fost naționalizările introduse de guvernul laburist după 1945. Deși dezideratul „statului proprietar al mijloacelor de producție, schimb și distribuție” (Clauza IV din programul laburist formulat În 1918) a rămas În platforma partidului, puțin lideri Îl mai luau În serios
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
naționalizările introduse de guvernul laburist după 1945. Deși dezideratul „statului proprietar al mijloacelor de producție, schimb și distribuție” (Clauza IV din programul laburist formulat În 1918) a rămas În platforma partidului, puțin lideri Îl mai luau În serios. Statul asistențial britanic avea ca nucleu nu „colectivismul” economic, ci instituțiile sociale universalizate ale țării, ferm ancorate În reformismul de Început de secol al liberalilor contemporani cu Keynes. Pentru britanici, fie că votau cu dreapta sau cu stânga, importante erau nu planificarea economică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
propunerile mai degrabă moderate ale liberalilor a atras asupră-i un potop de ironii. Acuzat că Încearcă o Întoarcere la primitivismul neanderthalian al junglei economice, „omul de Selsdon” a trebuit să bată urgent În retragere. În deceniul următor, consensul politic britanic s-a destrămat nu din cauza confruntărilor ideologice, ci fiindcă nici unul dintre guverne nu a reușit să găsească și să impună o strategie economică de succes. Considerând că dificultățile economice ale Marii Britanii aveau de a face cu investițiile scăzute cronice, ineficiența
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale Marii Britanii aveau de a face cu investițiile scăzute cronice, ineficiența managerială și conflictele de muncă tot mai dese pe tema salariilor și a atribuțiilor, atât guvernele laburiste, cât și cele conservatoare au Încercat să treacă de la anarhia relațiilor industriale britanice la consens planificat În stil austro-scandinav sau german - o „politică a prețurilor și veniturilor”, cum i se spunea În țară, de un minimalism empiric caracteristic. Au eșuat. Partidul Laburist nu a izbutit să facă ordine În industrie fiindcă sponsorii săi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îi legau de mâini și de picioare pe mai mulți ani). Conservatorii, Îndeosebi guvernul lui Edward Heath din 1970-1974, au avut și mai puțin succes, În mare parte din cauza unei suspiciuni fondate, confirmată istoric, a anumitor sectoare din clasa muncitoare britanică (minerii mai ales) față de orice compromis cu miniștrii conservatori. Astfel, când Heath a sugerat În 1973 Închiderea unor mine de cărbuni neprofitabile și a Încercat să limiteze prin lege capacitatea sindicatelor de a iniția conflicte de muncă (lucru propus, apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În public, că o găseau pe doamna Thatcher destul de sexy. François Mitterrand, un cunoscător În domeniu, considera că ea are „ochii lui Caligula și buzele lui Marilyn Monroe”. Putea să intimideze și să constrângă așa cum nu mai făcuse nici un politician britanic de la Churchill Încoace, dar era În același timp seducătoare. Din 1979 până În 1990, Margaret Thatcher a intimidat, constrâns (și sedus) electoratul britanic, impunând o revoluție politică. „Thatcherismul” Însemna multe lucruri: piață liberă, impozite reduse, libertatea inițiativei, privatizarea industriei și serviciilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Caligula și buzele lui Marilyn Monroe”. Putea să intimideze și să constrângă așa cum nu mai făcuse nici un politician britanic de la Churchill Încoace, dar era În același timp seducătoare. Din 1979 până În 1990, Margaret Thatcher a intimidat, constrâns (și sedus) electoratul britanic, impunând o revoluție politică. „Thatcherismul” Însemna multe lucruri: piață liberă, impozite reduse, libertatea inițiativei, privatizarea industriei și serviciilor, „valori victoriene”, patriotism, „individ”. Unele dintre ele - măsurile economice - erau versiuni elaborate ale propunerilor care circulau atât În cercurile conservatoare, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
s-au abținut. Din acest punct de vedere, programul radical al doamnei Thatcher și hotărârea cu care l-a pus În practică pot părea disproporționate față de susținerea de care se bucura - o desprindere neașteptată și chiar riscantă de Îndelungata tradiție britanică a guvernării dintr-o poziție cât mai apropiată de centrul politic. Dar, privind retrospectiv, e limpede că aceasta a fost cheia succesului lui Margaret Thatcher. Faptul că nu s-a lăsat influențată nici măcar atunci când politicile monetariste păreau sortite eșecului (În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care nu agreau măsurile thatcheriste mărturiseau adesea o admirație reținută pentru persoana doamnei prim-ministru. Britanicii erau din nou sub domnie. În realitate, dincolo de discursurile despre piață și individ, Margaret Thatcher a dirijat un reviriment deconcertant și remarcabil al statului britanic. În administrație, ea a centralizat instinctiv. Pentru a se asigura că măsurile luate au efect În toată țara, a redus puterea și bugetele administrației locale (Legea Adminstrației Locale din 1986 desființa autoritățile din marile orașe britanice, transferând Londrei prerogativele lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și remarcabil al statului britanic. În administrație, ea a centralizat instinctiv. Pentru a se asigura că măsurile luate au efect În toată țara, a redus puterea și bugetele administrației locale (Legea Adminstrației Locale din 1986 desființa autoritățile din marile orașe britanice, transferând Londrei prerogativele lor, exact În timp ce Europa proceda la descentralizarea puterii pe scară largă). Politica educațională și planificarea economică regională s-au Întors la secretariate de stat aflate sub control politic direct, iar ministerele și-au văzut tradiționala libertate de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tradiționalul corp de elită al administrației civile. Pe aceștia, ca și pe omologii lor din sistemul educativ și judiciar, Margaret Thatcher Îi suspecta instinctiv (și nu se Înșela) că preferă vechiul paternalism subvenționat de stat. Potrivit convențiilor complexe ale politicii britanice preocupate de social, Margaret Thatcher - răsărită dintr-un mediu mic-burghez și cu o slăbiciune pentru nouveaux riches din mediul de afaceri - nu era pe placul venerabilei elite conducătoare a țării; la rândul ei, le Întorcea antipatia cu vîrf și Îndesat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
disprețul ei rece pentru tradiție sau experiență: când nebunia privatizării a atins apogeul, fostul prim-ministru Harold Macmillan a acuzat-o că vinde „argintăria familiei”. Predecesorul ei, Edward Heath, care descria cândva cu indignare mașinațiunile bine cunoscute ale unui afacerist britanic corupt drept „fața inacceptabilă a capitalismului”, o detesta pe Thatcher - care nici că se sinchisea. Revoluția thatcheristă a consolidat statul, a cultivat piața - și a Început să dizolve firele care le uneau cândva pe cele două. Ea a distrus definitiv
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se erijeze În glasul unic al amărâților frustrați și jupuiți de fisc, pe care ea venea să-i elibereze după zeci de ani de domnie a intereselor mascate și a paraziților subvenționați care profitau de generozitatea plătitorului de impozite. Economia britanică s-a ameliorat incontestabil În timpul lui Thatcher, după un declin inițial În perioada 1979-1981. Prin eliminarea firmelor ineficiente, creșterea competiției și demoralizarea sindicatelor, productivitatea și profitul afacerilor au crescut spectaculos. Vistieria a fost umplută din nou (soluție irepetabilă, din păcate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca societate, ea a suferit un dezastru cu consecințe catastrofice pe termen lung. Desconsiderând și desființând toate resursele deținute În colectiv, susținând vehement o etică individualistă preocupată exclusiv de bunuri cuantificabile, Margaret Thatcher a dat o lovitură grea vieții publice britanice. Cetățenii s-au transformat În acționari, iar relațiile dintre ei sau dintre fiecare și colectivitate se măsurau acum În averi și pretenții, nu În servicii și Îndatoriri. Cum totul, de la regia de transport la regia de electricitate, se afla În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]