21,623 matches
-
public erau lipsite de fonduri, În timp ce o bogăție semnificativă se acumula În sectoarele „emancipate” ale economiei - mai ales la Londra, unde agenții de bursă și specialiștii din domeniul investițiilor bancare au beneficiat enorm de big-bang-ul din 1986, când piețele financiare britanice au fost dereglementate și deschise competiției internaționale. Spațiile publice au Început să fie neglijate. Infracțiunile minore și delincvența au crescut proporțional cu segmentul din populație sortit sărăciei permanente. Afluența privată era Însoțită, cum se Întâmplă adesea, de condiții publice mizerabile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu ar fi putut Înfăptui toate acele schimbări fără incompetența lor prodigioasă. Deși unii membri din conducerea Partidului Laburist Înțelegeau În 1979 problemele cu care se confruntau, lor le-au lipsit convingerea și sprijinul popular. În perioada guvernelor Thatcher, stânga britanică a traversat un deceniu zbuciumat. Nucleul militant și sindicalist al partidului vedea lumea la fel ca prim-ministrul, dar din cealaltă parte a oglinzii: Marea Britanie avea de ales Între un stat protecționist, colectivist, egalitarist și intervenționist sau piețe libere, competiție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui Blair era la fel de alergic la „stat” ca și thatcheriții cei mai fanatici. Tocmai aceasta este măsura realizărilor doamnei Thatcher. Ea nu numai că a distrus consensul postbelic, dar a creat unul nou. Înainte de ascensiunea ei, premisa standard În politica britanică era că sursa firească a legitimității și inițiativei este statul. Când ea a ieșit din scenă, această concepție devenise minoritară chiar și În Partidul Laburist, altminteri profund atașat de stat. Pentru Întâia oară În două generații, rolul statului fusese pus
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi putut adăuga că s-a născut conservator și așa va muri, dar Între timp a reușit să devină socialist. Această „căsătorie” din interes a funcționat chiar mai bine decât Își imaginau ambele părți. În decursul anilor ’70, când laburiștii britanici intrau În faza de declin terminal, socialiștii francezi erau În pragul celui mai mare succes al lor. O majoritate de stânga Întârziase să apară În Franța din cauza a două impedimente gemene: farmecul personal al lui Charles de Gaulle și teama
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
parlamentară conservatoare constituită În urma alegerilor din 1986. Dar cabinetele următoare, indiferent de culoarea politică, au urmărit același obiectiv, iar dintre toate, cel mai energic au privatizat guvernele socialiste din ultimii ani ai lui Mitterrand. Privatizarea (prin ofertă publică, după modelul britanic) a Început cu principalele bănci și TF1, unul dintre cele trei posturi naționale de televiziune. Au urmat marile concerne, companiile de asigurări, corporațiile chimice și farmaceutice și imensele conglomerate petroliere Total și Elf. Dar, spre deosebire de Margaret Thatcher și urmașii ei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din lume. Poate că este momentul să facem o precizare despre valul de privatizări care a Început În Europa de Vest În anii ’80 și care a acoperit tot continentul În deceniul următor. El nu s-a ivit din senin. Vânzarea regiei britanice a petrolului Începuse din 1977, așa cum am văzut; guvernul vest-german s-a debarasat de combinatul chimic Preussag prin ofertă publică Încă din 1959 și și-a vândut acțiunile la Volkswagen doi ani mai târziu; până și statul austriac Își vânduse
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
micilor acționari precum fuseseră În fața consumatorilor sau plătitorilor de impozite pe vremea când erau administrate de stat. În mod ironic, privatizarea și competiția sporită nu au afectat imediat nici dimensiunile sectorului de stat. Am văzut că În era Thatcher statul britanic chiar și-a extins atribuțiile. La fel și În alte părți. Din 1974 până În 1990, proporția angajaților la stat chiar a crescut (printre altele, din cauza șomajului crescut În sectorul privat): de la 13% la 15,1% În Germania, de la 13,4
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
săi urmași), și alta să recunoști că de vină nu era omul, ci sistemul. Iar să mergi mai departe, să afirmi că Însuși proiectul utopismului radical era responsabil pentru crimele și fărădelegile leninismului, Însemna să subminezi fundamentele politicii moderne. Istoricul britanic E.P. Thompson, figură legendară pentru generația mai tânără de „comuniști postmarxiști”, Îi scria acuzator lui Leszek Ko³akowski (care publicase după 1968 un rechizitoriu al comunismului sovietic): deziluzia voastră amenință credința noastră socialistă. Însă prin 1973 acea credință era deja zdruncinată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Varșovia - care, la Începutul anilor ’80, se fălea cu 50 de divizii de infanterie și infanterie mecanizată, 16.000 de tancuri, 26.000 de mașini de luptă și 4.000 de avioane de luptă. Acesta este motivul pentru care premierii britanici (Margaret Thatcher și, Înaintea ei, James Callaghan), cancelarii vest-germani și liderii Belgiei, Italiei și Olandei au primit cu brațele deschise noile rachete nucleare și au aprobat amplasarea acestora pe teritoriile țărilor lor. Cel mai Încântat de alianța occidentală era François
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și a inițiat reforme deliberat leniniste - ori „socialiste” - În intenție. Ba chiar e posibil ca el să fi fost mai consecvent din punct de vedere ideologic decât unii predecesori: dacă Nikita Hrușciov e faimos pentru afirmația că, dacă ar fi britanic, i-ar vota pe conservatori, Gorbaciov Îl prefera, dintre politicienii străini, pe spaniolul Felipe Gonzáles, al cărui model social-democratic avea să-i pară, cu timpul, cel mai apropiat de al său. Lumea Își punea speranțele În Gorbaciov și pentru că opoziția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
grăbeau să Îi vadă pe germani reuniți. În măsura În care occidentalii se gândeau la o Germanie unificată, ei Își imaginau acest lucru la sfârșitul unui lung proces de schimbare În Europa de Est, nu la Început. Cum observa În decembrie 1989 Douglas Hurd (ministrul britanic al Afacerilor Externe), reflectând la sfârșitul iminent al Războiului Rece: a fost „un sistem (...) În care am trăit destul de fericiți timp de 40 de ani.” Prim-ministrul britanic nu și-a ascuns temerile. În memoriile ei, Margaret Thatcher evocă o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa de Est, nu la Început. Cum observa În decembrie 1989 Douglas Hurd (ministrul britanic al Afacerilor Externe), reflectând la sfârșitul iminent al Războiului Rece: a fost „un sistem (...) În care am trăit destul de fericiți timp de 40 de ani.” Prim-ministrul britanic nu și-a ascuns temerile. În memoriile ei, Margaret Thatcher evocă o Întâlnire convocată În grabă cu președintele francez François Mitterrand: „Am scos din geantă o hartă cu diferitele configurații ale Germaniei În trecut, nu tocmai liniștitoare pentru viitor... șMitterrandț
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
continuare fără a fi pedepsiți, Tribunalul rămânea deocamdată fantomatic și irelevant: o simplă curiozitate. Situația a Început să se schimbe abia În 1995. Până atunci, toate propunerile de intervenție străină se loviseră de teoria (susținută energic de ofițerii francezi și britanici din forțele ONU și din afara lor) că sârbii bosniaci erau puternici, hotărâți și bine Înarmați. Ei nu trebuiau provocați: orice Încercare de a forța În Bosnia un acord de pace contrar intereselor și dorințelor lor, se sugera, ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prin veto oricărui atac NATO asupra sârbilor bosniaci până când soldații olandezi părăseau țara În siguranță. Alte țări s-au comportat puțin mai bine, dar nu cu mult. Deși Londra a sprijinit În cele din urmă politica americană de intervenție, autoritățile britanice au Împiedicat discret, În primii ani de conflict În Iugoslavia, orice implicare directă a Comunității Europene sau a NATO. Iar britanicii le-au aplicat refugiaților iugoslavi un tratament rușinos: În noiembrie 1992, când fluxul de bosniaci disperați și fără adăpost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În noiembrie 1992, când fluxul de bosniaci disperați și fără adăpost a ajuns la apogeu, Londra a anunțat că ei nu pot intra În Marea Britanie fără viză. Perfidul Albion se Întrecea pe sine. De vreme ce În Sarajevo nu exista o ambasadă britanică ce ar fi putut elibera astfel de vize, familiile bosniace nu le puteau obține decât ajungând la o ambasadă britanică dintr-un terț stat... moment În care guvernul britanic putea pretinde (și exact asta a făcut) că, de vreme ce au găsit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu pot intra În Marea Britanie fără viză. Perfidul Albion se Întrecea pe sine. De vreme ce În Sarajevo nu exista o ambasadă britanică ce ar fi putut elibera astfel de vize, familiile bosniace nu le puteau obține decât ajungând la o ambasadă britanică dintr-un terț stat... moment În care guvernul britanic putea pretinde (și exact asta a făcut) că, de vreme ce au găsit azil În altă țară, Regatul Unit nu era obligat să Îi primească. Astfel, În vreme ce Germania, Austria și țările scandinave au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se Întrecea pe sine. De vreme ce În Sarajevo nu exista o ambasadă britanică ce ar fi putut elibera astfel de vize, familiile bosniace nu le puteau obține decât ajungând la o ambasadă britanică dintr-un terț stat... moment În care guvernul britanic putea pretinde (și exact asta a făcut) că, de vreme ce au găsit azil În altă țară, Regatul Unit nu era obligat să Îi primească. Astfel, În vreme ce Germania, Austria și țările scandinave au devenit Între 1992 și 1995 gazde generoase pentru sute
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și politice de limbă engleză din secolul al XVIII-lea Încoace (David Hume, Adam Smith, John Stuart Mill ș.a.) sunt, de fapt, scoțieni. Edinburgh a fost capitala intelectuală a Marii Britanii la Începutul erei industriale, iar Glasgow nucleul radical al laburismului britanic În primii ani ai secolului XX; mai mult, afaceriștii scoțieni, patronii scoțieni și exilații scoțieni sunt cei care au descoperit, au populat și au administrat mare parte din imperiul Angliei. Scoția s-a mândrit dintotdeauna cu o identitate separată și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ulster se manifestă ca o hotărâre ardentă de a rămâne cu orice preț În Regatul Unit. Tragedia „problemelor” irlandeze s-a născut din obiectivele identice, dar de semn contrar ale radicalilor din ambele tabere: IRA Provizorie căuta să expulzeze trupele britanice din Ulster și să reunească provincia cu Irlanda independentă și catolică; unioniștii protestanți și voluntarii lor paramilitari urmăreau cu Îndârjire să Închidă gura „papistaștilor” și să prelungească sine die legătura de trei sute de ani cu Londra (vezi capitolul XIV). Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au clădit instituțiile noii „Europe” demonstraseră o indiferență arogantă față de părerile publicului În general, ea le-a fost Întoarsă cu vârf și Îndesat. Reflectând mohorât la obsesia regulilor și tehnicilor managementului de partid manifestată de colegii săi laburiști, prim-ministrul britanic Clement Attlee atrăgea cândva atenția asupra unei „erori fundamentale”: convingerea că „este posibil, prin elaborarea unor mecanisme, să te poți lipsi de Încrederea În semeni”10. Tocmai aceasta era premisa pe care au fost clădite instituțiile unității europene postbelice, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a interesului electorilor, mulți dintre cei care s-au ostenit să participe au votat pentru candidați cu antipatii europene fățișe, uneori chiar virulente. În Europa de Vest, același efect se datora extinderii. În Regatul Unit, Partidul Independenței Marii Britanii (eurofob) și Partidul Național Britanic (care susține supremația rasei albe) au obținut Împreună 21% din voturi pe baza promisiunii că vor ține Marea Britanie departe de „Europa”, protejând-o de năvala iminentă a imigranților și a solicitanților de azil. Vlaams Blok În Belgia, Dansk Folkeparti (Partidul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Germania, Franța sau Suedia, aveau acum libertatea de a căuta peste hotare nu numai investitori, ci și o forță de muncă mai flexibilă și necostisitoare. În loc să importe mână de lucru ieftină din țările sărace, ca În trecut, firmele germane, britanice sau franceze au descoperit acum că era mai eficient să-și exporte fabricile În Brazilia sau Nigeria, Portugalia sau România, pentru a vinde apoi produsele finite direct pe piețele din lumea Întreagă, ceea ce a accelerat și mai mult dezindustrializarea Europei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
londonezilor fără un acoperiș deasupra capului a crescut de zece ori În perioada mandatelor lui Margaret Thatcher, atingând 80.000 la mijlocul anilor ’90. La numai câțiva kilometri depărtare de cele mai scumpe proprietăți imobiliare din lume, unele zone ale capitalei britanice Începeau să semene cu „Londra proscrisă” de la sfârșitului epocii victoriene 20. Dacă În trecut perioadele de creștere economică tindeau să-i propulseze pe săraci În slujbe mai sigure și mai bine plătite, acum acest lucru nu se mai Întâmpla. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
epocă anterioară de politici sectare sau naționaliste; Dansk Folkeparti sau List Pim Fortuyn În Olanda erau recente și surprinzător de populare. Toate se dovediseră neașteptat de versate În exploatarea sentimentului „antiimigraționist”. Fie că perorau Împotriva „minorităților etnice”, precum Partidul Național Britanic, fie că, asemenea Frontului Național al lui Jean-Marie Le Pen, vizau „imigranții” (În germană, termenul preferat era străinii sau veneticii), partidele de extremă dreaptă nu duceau lipsă de simpatizanți. Pe de o parte, Încetinirea creșterii economice și vulnerabilitatea În fața forțelor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din 2001, Kjærsgaard putea spune: „Noi deținem puterea”24. și avea dreptate, În sensul că nici un politician din marile formațiuni de stânga sau de dreapta nu mai Îndrăznea să pară „blând” În astfel de probleme. Până și micul Partid Național Britanic (PNB) a reușit să influențeze politicile guvernelor noilor laburiști. Periferic prin tradiție (cel mai bun rezultat al său fiind 7% din voturi În 1997 Într-un district din East London, unde bengalezii Îi Înlocuiseră pe evrei ca minoritate etnică), PNB
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]