22,190 matches
-
și numai 12-13% o vorbeau corect. În părțile de nord și de sud ale Franței, ar fi fost aproape imposibil să găsești pe cineva care vorbea franceza. În momentul unificării Italiei În 1861, numai 2,5% din populație folosea limba italiană pentru comunicarea zilnică. În Germania secolului al XVIII-lea, mai puțin de 500.000 de oameni puteau vorbi și citi În dialectul, care mai târziu a devenit limba germană oficială, iar mulți dintre aceștia erau actori care jucau În piese
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
de obicei cel dominant Într-o anumită regiune și folosit ca limbă pentru copiere - mai Întâi În cazul bibliilor și apoi al cărților de literatură și de știință. Chiar și așa, limbile, care au devenit mai apoi franceza, germana, spaniola, italiana și engleza standard, sunt parțial inventate. De obicei, acestea sunt rezultatul combinării elementelor din toate graiurile vorbite Într-o anumită regiune, asupra cărora a intervenit procesul de standardizare al gramaticii 15. Totuși, odată ce o limbă comună a fost acceptată, aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
și, în fine, trimestrial, după această dată, sub conducerea unui comitet format din compozitorul Roman Vlad și muziciana Ioana Ungureanu, profesorii Ioan Guția, Dinu Adameșteanu și Elena Scopel, actorul Cristea Avram și soprana Virginia Zeani. Publică, de regulă, în limba italiană, dar și în românește, microantologii literare: M. Eminescu, O. Goga, I. Pillat, L. Rebreanu, Ana Blandiana. De asemenea, apar aici selecții semnificative din folclorul românesc și comentarii privind tradițiile noastre spirituale. Își găsesc locul și articole cu caracter istoric. În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286337_a_287666]
-
sau patologică, anterioare formării limbii române științifice, constituie o sursă documentară prețioasă. În sinteza lor, aceste date demonstrează existența unui vocabular bogat, cu oarecare capacitate de diferențiere nosologică și cu pronunțată specificitate regională. Influențe lingvistice străine (neogreacă, rusă, germană, latină, italiană, franceză etc.), asimilate, au particularizat acest vocabular care ne transmite o imagine vie despre boala și bolnavul mintal din trecutul Moldovei până spre sfârșitul secolului al XIX-lea. În cuprinzătoarea sa operă, Pompei Gh. Samarian a adunat texte și documente
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
engl.), teoria generativă "Guvernare și legare" Gen./gen. = Genitiv gr. = greacă GU = Gramatica Universală I = Inflection (engl.), categoria funcțională flexiune (a verbului) intranz. = intranzitiv IP = Inflectional Phrase (engl.), grupul flexiunii (verbale) ISA = Ierarhia Selecției Auxiliarului, propusă de Sorace (2000) it. = italiană K = categoria funcțională Caz din domeniul nominal lat. = latină lit. = literal (traducere literală) LF = Logical Form (engl.), Forma Logică [+m] = trăsătură semantică primitivă care denotă starea mentală (engl. mental state), în accepția lui Reinhart MD = Morfologia Distribuită N = categoria lexicală
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
celei cauzative au formulat rezerve cu privire la rolurile semantice ale argumentelor. 3.3.1.2. Verbele de măsură (de tipul a măsura, a cântări, a valora, care, conform GALR, se construiesc cu un "circumstanțial" cantitativ obligatoriu) au fost studiate pentru limba italiană de Garcia ì Solè (1986)27, care arată că analiza lui Belletti și Rizzi (1986) pentru verbele psihologice și de mișcare poate fi extinsă și la clasa verbelor de măsură (misurare, pesare, valere). În utilizările nonagentive, subiectul de suprafață este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inacuzativ este generat în aceeași poziție ca obiectul tranzitivelor −, cât și la nivel semantic − inacuzativele sunt nonagentive, telice, iar inergativele, agentive, atelice. Acest model explică problema verbelor care au comportament variabil fără a presupune intrări lexicale multiple; de exemplu, corespondentul italian al englezescului run 'a alerga' specifică existența unui singur argument, care poate suporta fie derivarea specifică inacuzativelor, fie pe cea specifică inergativelor; structura sintactică, și nu intrarea lexicală determină sensul acestor verbe. Verbele tranzitive simple (kill 'a ucide') descriu un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
singurul sistem semantic coerent de analiză a verbelor inacuzative este cel propus de Chierchia (2004), care reia și completează o primă formă din 1989. Autorul și-a propus să formuleze o semantică explicită a acestei clase de verbe din limba italiană și să analizeze consecințele sintactice ale aplicării analizei sale. Punctul de pornire îl constituie observația că noțiunea de "argument opțional", folosită în multe studii pentru a explica variațiile de tranzitivitate (de tipul: verbul tranzitiv affondare 'a scufunda' are un rol
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
6.2.2. Dacă analiza prezentată mai sus urmărea unificarea interpretărilor pentru se, în analiza propusă de Cinque (1988) se susține că morfemul si (considerat ca fiind un morfem independent, identic ca realizare cu persoana 3 a reflexivului) din limba italiană are două utilizări, una argumentală și cealaltă nonargumentală. Cinque (1988: 530) precizează că statutul de argument sau de nonargument al elementului si este rezultatul unei alegeri parametrice; spre deosebire de si nonargumental, si argumental este asociat cu un rol tematic la toate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
copilul) Dacă injecția este făcută cu pricepere, se amorțește ușor (bolnavul) În timpul concertelor rock, se asurzește (publicul) Se înaintează cu greu (o cerere) în firma asta. 7. NOTĂ DESPRE ADJECTIVELE ERGATIVE Conceptul de "adjectiv ergativ" a fost introdus de lingvistul italian Guglielmo Cinque, în contextul Ipotezei lexicaliste. Ideea lui Cinque (1990) este că dacă se acceptă că verbul și adjectivul reprezintă o singură intrare în Lexicon, cu proprietăți tematice și selecționale identice, atunci un adjectiv ca it. morto 'mort', aflat în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verrò] è certo/sicuro ' Că voi veni e sigur'. Aceste adjective au posibilitatea alegerii între atribuirea rolului extern (ca în primul exemplu de sub (b)) și suspendarea acestuia (al doilea exemplu de sub (b)). Cinque aplică teste sintactice care diferențiază, în limba italiană, verbele și adjectivele ergative de cele inergative (cliticizarea cu ne, extracția interogativă într-un subiect inversat și extracția clitică succesivă, legarea anaforică la (scurtă) distanță a subiectului, asimetria de comportament în propozițiile introduse prin come, selecția complementizatorilor care introduc un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ȘI RELEVANȚA ACESTORA PENTRU LIMBA ROMÂNĂ 1. PRELIMINARII: TESTE, DIAGNOSTICE, NEPOTRIVIRI Ideea folosirii testelor pentru delimitarea clasei verbelor inacuzative provine din abordările de tip sintactic ale inacuzativității (vezi Capitolul 3, 4.1.); testele au fost aplicate mai întâi pentru limbile italiană și neerlandeză. În acest capitol, voi prezenta tipurile de teste sintactice propuse pentru diverse limbi și voi analiza comportamentul verbelor inacuzative/ergative din limba română față de aceste teste. Levin și Rappaport Hovav (1995: 3) numesc testele sintactice diagnostice pentru inacuzativitate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
124) au demonstrat că pasivele adjectivale sunt formate de la pasivele verbale printr-un proces de formare adjectivală care implică recategorizarea verbului în adjectiv, iar inacuzativele au participii perfecte, mai degrabă decât adjectivale. Testul este relevant pentru limbi diferite: engleză, daneză, italiană. Burzio (1986: 151−152, 191) arată că morfologia participiului trecut împiedică legitimarea rolului tematic al subiectului (ca în construcțiile pasive). Perlmutter (1989)7 susține că, în italiană, inergativele nu pot apărea în construcții participiale absolute, însă Dini (1994)8 și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
grow 'a crește', die 'a muri', fall 'a cădea'; în engleza de azi, mai apare numai în construcția Poirot is gone ' Poirot a plecat/a dispărut' (Haegeman 1994: 332). Relația dintre selecția auxiliarului și inacuzativitate a fost subliniată, pentru limba italiană, de Burzio (1986: 50), care a arătat că auxiliarul va fi realizat ca essere 'a fi' dacă există o relație de legare (engl. binding relation) între subiect și un nominal aflat în relație cu verbul. Chierchia (2004: 46) comentează regula
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu are legătură cu Ipoteza Inacuzativă. Folosind exemple dialectale, Kayne (2000: 116) demonstrează că selecția auxiliarului în italiană este sensibilă la persoana subiectului. Ideea lui Kayne este susținută de Manzini și Savoia (2007: 198), care arată că, în multe dialecte italiene din centru și sud, essere 'a fi' și avere 'a avea' alternează ca auxiliare aspectuale, în funcție de persoană: essere la persoanele 1 și 2 singular și plural, avere la persoana 3. Kayne (2000: 116) explică astfel acest fenomen: în italiană, AgrS
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
LIMBI ROMANICE Pentru unele dintre limbile romanice (în special pentru italiană − vezi Capitolul 3, 7., pentru testele inventariate de Cinque) au fost propuse mai multe teste de delimitare a clasei inacuzativelor, dintre care voi prezenta numai două: cliticizarea partitivă, pentru italiană și franceză, și posibilitatea apariției subiectului postverbal "nud", pentru spaniolă. Aceste teste sunt aplicate și în alte limbi. 6.1. Cliticele pronominale partitive În italiană și în franceză pentru delimitarea inacuzativelor funcționează testul cliticelor pronominale partitive: it. ne, fr. en
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Ne arrivano molti (inacuzativ) * Ne telefonano molti (inergativ) fr. Il en est arrivé trois (inacuzativ) *Il en a téléphoné trois (inergativ). Existența unei relații între cliticizarea partitivă și inacuzativitate a fost stabilită de Belletti și Rizzi (1981)24, pentru limba italiană. Fenomenul a fost studiat de Burzio (1986), tot pentru italiană, și de Hoekstra (1984) pentru neerlandeză. Burzio (1986: 33−34, apud Mackenzie 2006: 51) a analizat fenomenul cliticizării în legătură cu Principiul Proiecției și a ajuns la concluzia că ne este generat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că, în spaniolă, unde nu există testul selecției auxiliarului, nici testul cliticizării partitive, compatibilitatea cu subiectele "nude" este considerată ca fiind un diagnostic primar al inacuzativității − Aranovich (2003)27, Mendikoetxea (1999)28. Testul e valabil și pentru catalană, portugheză și italiană. Alboiu, Barrie, Frigeni (2004: 6) preiau de la Belletti (1988)29 și Alsina (1996)30 ideea că numai obiectele verbelor tranzitive pot fi realizate ca nume nude indefinite, pe când subiectele, nu, de unde rezultă că inacuzativele acceptă ca unicul lor argument să
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
studii s-a pus nu numai problema unificării analizei pentru aparițiile verbului a fi existențial și locativ, ci și a unificării interpretării pentru toate aparițiile sale, inclusiv ca auxiliar, soluțiile fiind diferite. Abeillé și Godard (2000) arată că, în franceză, italiană și română, verbul copulativ și auxiliarul de timp/aspect trebuie considerate lexeme diferite. Verbul copulativ, identic cu auxiliarul pasiv, are aceeași structură argumentală în cele trei limbi, însă auxiliarele de timp/aspect sunt diferite: în română, auxiliarul de perfect fi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
atribuirea unei localizări, prin construcție prepozițională (Juan está en Jaca 'Juan este la Jaca'). În limbile spaniolă și portugheză se folosește estar pentru localizarea indivizilor, iar pentru localizarea obiectelor, estar dacă sunt mobile și ser dacă sunt statice. În catalană, italiană și română, în contextele de localizare, atât pentru indivizi, cât și pentru obiecte, se folosește verbul moștenit din esse (Cartea e pe masă). Deși în bibliografia consacrată problemei este prezentă ideea că existența unei delimitări temporale impune uzul verbului urmaș
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
predicația de posesie este o subclasă a predicației existențiale, ajunge la concluzia că, istoric, habere a înlocuit structura esse + dativ, nu numai în structurile posesive, ci și în utilizările ca auxiliar. Situația verbelor a fi și a avea din limba italiană este analizată de Moro (1998), care pune diferența dintre aceste două verbe (atunci când funcționează ca verbe pline) pe seama numărului diferit de proiecții Agr (Acord). Conform acestei teorii, cele două verbe funcționează similar în italiană, selectând o propoziție redusă, în care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
printr-o relație de predicație și conțin o singură proiecție Agr, în timp ce structurile cu a avea conțin două argumente - subiectul propoziției reduse și subiectul extern, aflat în poziția SpecVP - și două proiecții Agr. Concret, această situație se manifestă în limba italiană (a) prin acordul constant al participiului trecut cu subiectul în structurile conținându-l pe a fi, pentru că toate proiecțiile Agr au fost activate, formând un lanț, și (b) prin cliticizare, în structurile cu a avea, pentru că există o proiecție Agr
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Linguistics, 4, p. 1−32. 46 S. J. Keyser, T. Roeper, "On the Middle and Ergative Constructions in English", Linguistic Inquiry, 15, p. 81−416. 47 L. Burzio, Intransitive verbs and Italian auxiliaries, teză de doctorat, MIT. 48 L. Burzio, Italian Syntax: A Government-Binding Approach, Dordrecht, D. Reidel. 49 D. Pesetsky, Paths and Categories, teză de doctorat, MIT. 50 Dixon (1987: 2) atrage atenția asupra faptului că, la începutul anilor '70, termenul nominativ era folosit și pentru a denumi marcarea argumentelor
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și în limba română: om dormit, muncit; vezi Iordan (1973: 402). 7 D. M. Perlmutter, "Multiattachement and the Unaccusative Hypothesis: The Perfect Auxiliary in Italian", Probus, 1, p. 63−119, apud Mackenzie (2006: 172). 8 L. Dini, "Aspectual Constraints on Italian Absolute Phrases", Quaderni del Laboratorio di Linguistica della Scuola Normale Superiore di Pisa, 8, p. 52−87, apud Mackenzie (2006: 172). 9 M. Loporcaro, "The Unaccusative Hypothesis and Participial Absolutes in Italian: Perlmutter's Generalization revised", Rivista di Linguistica, 15
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
mănăstirile siriene și grecești s-au răspândit în toată Italia meridională până la Roma. Acest lucru a avut loc, îndeosebi, în momentul culminant al controversei asupra cultului icoanelor, când mulți călugări au fugit din Orient pentru a se stabili în peninsula italiană. Evident, au venit cu tot cu repertoriu. Prezența limbii grecești în multe cântece din repertoriul gregorian, îndeosebi în cele care aparțin straturilor arhaice, este încă un indiciu care arată că, în primele secole, creștinii celebrau și, deci, cântau în limba greacă. Se
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]