21,673 matches
-
al Hélènei. În anul 1834 Madame Charles-Béchet a publicat cea de-a treia ediție a seriei "Scènes de la vie privée", în care nuvelele sunt reunite pentru prima dată sub un titlu comun, "Même Histoire", având două adaosuri importante: „Souffrances inconnues” (redactat în vara anului 1834 și care va deveni cea de-a doua parte a viitorului roman) și „La Vallée du torrent” (datat 25 mai 1834 și care completează „Le doigt de Dieu”, în timp ce textul inițial primește titlul „La Bièvre”). Titlul
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
parte sub influența englezei, pe de altă parte sub cea a idiomului devenit pe continent limba franceză propriu-zisă. Ulterior, folosirea francezei a scăzut treptat, dar în justiție s-a păstrat încă multă vreme. Primele lucrări juridice în engleză au fost redactate în secolul al XVI-lea, dar această limbă a devenit obligatorie în tribunale abia începând cu 1731. Și în prezent se mai folosesc în textele legilor unele formule în franceză. Exemple: Unii cărturari din Evul Mediu aveau ca limbă maternă
Limba anglo-normandă () [Corola-website/Science/335271_a_336600]
-
de cinema „Olam Hakolnóa”. În anii 1960 a scris în cotidianul „Davar” articole în domeniul militar și strategic, apoi la ziarul „Haaretz” în domeniul apărării, al științei și tehnicii, traducând pentru acesta și sute de reportaje din presa mondială. A redactat și prima rubrică din Haaretz consacrată calculatoarelor. După studii de istorie generală și istoria Statelor Unite la Universitatea Țel Aviv, Hashavia a devenit specialist în strategie și a început să lucreze la Institutul Internațional de Strategie din Londra. Acolo s-a
Arie Hashavia () [Corola-website/Science/335289_a_336618]
-
generală și istoria Statelor Unite la Universitatea Țel Aviv, Hashavia a devenit specialist în strategie și a început să lucreze la Institutul Internațional de Strategie din Londra. Acolo s-a împrietenit cu istoricul militar britanic Liddel Harț Hashavia a scris și redactat circa 200 cărți. A scris cărți de istorie, ca de exemplu „Ain ahat lemars” (Marte are un singur ochi) care descrie influență cursului vieții lui Moshe Dayan asupra comportamentului sau ca lider, de asemenea „Războiul de Yom Kipur”, „Lupta pentru
Arie Hashavia () [Corola-website/Science/335289_a_336618]
-
activitate la București, unde a lucrat din anul 1890 la cotidianul economic „Bukarester Lloyd”, începând din 1897 Kastriener a devenit redactor la gazeta germană „Temeswarer Zeitung” din Timișoara. A mai colaborat la gazeta „Südungarische Reform” și între anii 1902-1912 a redactat și gazeta umoristică locală în limba germană „Die Posaune” („Trombonul”). În 1902 a înființat ziarul politic popular „Temeswarer Volksblatt” care a apărut între anii 1902-1934 și care a avut o orientare democratică și de stânga. În 1912 împreună cu Mihály Pogány
Samuel Kastriener () [Corola-website/Science/335358_a_336687]
-
considerată de către majoritatea academicienilor, inclusiv creștini și unii musulmani (cum ar fi Abbas el-Akkad), ca fiind o pseudoepigrafie târzie; cu toate acestea unii academicieni sugerează ca ar putea conține fragmente dintr-o lucrare apocrifă anterioară (probabil gnostică, ebionită sau diatessaronică), redactată mai mult pentru a fi în concordanță cu doctrina islamică. Unii musulmani consideră versiunile supraviețuitoare ca fiind bazate pe texte suprimate ale primilor apostolilor. Unele organizații islamice citează această evanghelie în sprijinul punctului de vedere islamic asupra lui Iisus. Această
Evanghelia lui Barnaba () [Corola-website/Science/331601_a_332930]
-
bătuți și torturați până cedau. Medicul Viorel Bărbos și sanitarul Vasile Mocodeanu, ajutați de deținuții din echipa sanitară, erau singurii cărora li se permitea contactul cu demascații, pentru tratarea rănilor. Internările se făceau numai cu avizul Biroului Inspecții. Demascările erau redactate în fața șefilor de comitete, pe bucăți de săpun sau hârtie de sac, erau corectate de ofițerii Biroului, și doar apoi scrise pe hârtie albă și transmise la București. Demascările care nu se verificau pe teren, în urma descinderii Securității, erau retrimise
Reeducarea în România Comunistă () [Corola-website/Science/331584_a_332913]
-
înfometat și pus la muncile cele mai grele, acesta, sub pretextul de a se duce la closet, s-a îndreptat spre iesirea din cordon unde a fost împușcat de pază. În urma acestor fapte, deținuții Cicerone Ionițoiu și Constantin Ionașcu au redactat o serie de misive pe care au reușit să le trimită în afara lagărului, de unde ajungeau în străinătate, inițial la radio Ankara, via portul Constanța. Munca forțată la Canal a fost încetată la 18 iulie 1953. Deținuții de la Peninsula au fost
Reeducarea în România Comunistă () [Corola-website/Science/331584_a_332913]
-
des passions de l'âme", iar în română "Tratatul despre pasiuni") este un tratat filosofic scris de René Descartes și tipărit la Amsterdam și Paris în 1649. A fost ultima carte publicată de către autor în timpul vieții sale. Tratatul a fost redactat în franceză și dedicat prințesei palatine Elisabeta de Boemia. În această lucrare, Descartes se concentrează asupra chestiunii pasiunilor. Prin urmare, este vorba de un tratat de filosofie morală, ultimul domeniu al filosofiei abordat de gânditorul francez. Prin această contribuție, Descartes
Pasiunile sufletului () [Corola-website/Science/331678_a_333007]
-
anul 842, Ludovic Germanul, regele francilor răsăriteni, și fratele său, Carol cel Pleșuv, regele francilor occidentali, jură să fie aliați în opoziția față de fratele lor mai mare Lothar. Textul care consfințește alianța este cunoscut sub numele de "Jurămintele de la Strasbourg", redactat în principal latinește, dar cu părți destinate a fi citite armatelor celor doi, scrise în cele două limbi ale acestora, "rustica romana lingua" (protofranceza) și limba germanică a francilor răsăriteni. Deși "rustica romana lingua" păstrată în scris nu mai este
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
a idiomurilor locale, guvernul adoptând pentru prima oară în Franța o politică lingvistică clară de impunere a limbii franceze ca limbă națională, cu rolul de a realiza unitatea națiunii. Se ajunge până la instituirea pedepsei cu închisoarea pentru funcționarii publici care redactează documente în alt idiom decât franceza. În Franța exista deja de la sfârșitul secolului al XVII-lea un învățământ obligatoriu, cu care se ocupa biserica, dar o făcea în idiomurile locale acolo unde se vorbeau acestea. În timpul Revoluției, învățământul public devine
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
ce se aflau în orbita imperiului islamic. Aceste traduceri erau realizate de scribii califilor. Există atestări conform cărora unul dintre secretarii califului ar fi tradus epistolele( în arabă -rasa`il)lui Aristotel către Alexandru. Unele dintre cele mai importante epistole redactate de Abd al Hamid sunt fie descriptive fie au o notă personală. În faimoasa sa lucrare intitulată "Risala ila-l-kuttab"(Epistolă către scriitori), Abd al-Hamid le oferă sfaturi membrilor de breaslă în ceea ce privește educația și comportamentul pe care aceștia trebuie să îl
Abd al-Hamid Al-Katib () [Corola-website/Science/331864_a_333193]
-
În faimoasa sa lucrare intitulată "Risala ila-l-kuttab"(Epistolă către scriitori), Abd al-Hamid le oferă sfaturi membrilor de breaslă în ceea ce privește educația și comportamentul pe care aceștia trebuie să îl adopte față superiorii și colegii lor. Majoritatea scrierilor lui Abd al-Hamid sunt redactate pe un ton oficial, abordînd în cea mai mare parte teme ce țin de viața publică. Epistolele sale sunt adesea redactate în numele unor înalți demnitari sau califi omeiazi. Unele dintre scrisori dezbat probleme guvernamentale, altele descriu fapte semnificative ale califilor
Abd al-Hamid Al-Katib () [Corola-website/Science/331864_a_333193]
-
comportamentul pe care aceștia trebuie să îl adopte față superiorii și colegii lor. Majoritatea scrierilor lui Abd al-Hamid sunt redactate pe un ton oficial, abordînd în cea mai mare parte teme ce țin de viața publică. Epistolele sale sunt adesea redactate în numele unor înalți demnitari sau califi omeiazi. Unele dintre scrisori dezbat probleme guvernamentale, altele descriu fapte semnificative ale califilor iar altele laudă victoriile musulmanilor asupra non-musulmanilor. Multe dintre scrisorile sale abordează de asemenea tematica obedienței sau a rebeliunilor și a
Abd al-Hamid Al-Katib () [Corola-website/Science/331864_a_333193]
-
asupra non-musulmanilor. Multe dintre scrisorile sale abordează de asemenea tematica obedienței sau a rebeliunilor și a dezacordurilor civile (acestea sunt desemnate adesea de termenul arab "fitna" ce se poate traduce prin sciziune sau separare). Una dintre cele mai ample lucrări redactate de Abd al-Hamid se intitulează "Testament către prințul moștenitor" în care oferă sfaturi urmașului la tron al califului în chestiuni de ordin moral, religios și militar. Prin intermediul scrierilor sale, Abd al-Hamid accentuează în special virtuțile religioase ale califilor omeiazi. Îi
Abd al-Hamid Al-Katib () [Corola-website/Science/331864_a_333193]
-
literatura arabă. Combinînd cunoștințele deprinse în funcția de scrib al aparatului administrativ cu talentul literar, acesta reușește să creeze un stil literar nou, manipulînd instrumentele oferite de limba arabă și utilizînd adesea citate din Coran. Dintre cele peste 1000 scrisori redactate de Abd al-Hamid, numai 100 de pagini au supraviețuit. Corpusul constă în 62 scrisori și fragmente dintre care 37 sunt cele mai semnificative. În multe dintre lucrările lui Abd al-Hamid se oferă sfaturi unor conducători sau urmași la tron în
Abd al-Hamid Al-Katib () [Corola-website/Science/331864_a_333193]
-
literatură", "Amicul poporului", "Familia", "Trompeta Carpailor", "Românul", "Columna lui Traian" și "Universul literar". Orientarea sa politică antiliberală o anunța pe cea a lui Mihai Eminescu. A debutat ca poet în 1859, în „foaia politică și literară” "Dâmbovița", pe care a redactat-o. Ca poet, el a fost un romantic tumultos și plin de patos, mai mult un stihuitor, și doar câteva din scrierile sale au rezistat dincolo de epoca sa. Cărțile sale de poezie sunt "Preludele" (1862), "Poezii. Miosotis" (1865), "Poezii nouă
Grigore H. Grandea () [Corola-website/Science/335577_a_336906]
-
se determine coordonatele stelelor duble și unele constante astronomice, cum sunt precesia sau nutația Pământului, aberații și refracții. A fost utilizat și pentru conducerea studiilor geografice asupra teritoriului rus, și în dezvoltarea navigației. Catalogul de stele, pe care l-a redactat în 1845, 1865, 1885, 1905 și în 1930, conținea pozițiile precise a 374, apoi a 558 dintre ele. Pentru observarea stelelor din sud, care nu puteau fi văzute de la latitudinea observatorului, oamenii de știință lucrau în colaborare cu două stații
Observatorul Astronomic din Pulkovo () [Corola-website/Science/335592_a_336921]
-
În apropiere lângă malul Mării Galileei se mai află Capela Întâietății lui Petru și hanul de pelerini Tabgha. Cea mai timpurie descriere a locului este povestirea în limba latină a călugăriței și pelerinei Egheria (Etheria, uneori Sylvia) din Galicia, și redactată în jurul anului 380. Ea a notat că Această primă biserică datând aproximativ din anul 352 se presupune că a fost clădită cu sprijinul evreului convertit Iosif din Tiberiada (Yossef Hakomes, „Comitele Iosif”, ca 285-356) în jurul pietrei care se vedea în fața
Biserica Înmulțirii pâinilor și a peștilor () [Corola-website/Science/335609_a_336938]
-
teoria că legendele europene sunt de origine indiană. Născut în 1841 în Vitry-le-François, a urmat mai întâi studii de drept înainte de a se orienta către jurnalismul militant. Autor, printre altele, al mai multor articole publicate în Moniteur universel, el a redactat, de asemenea, „câteva studii foarte documentate cu privire la francmasonerie”. De asemenea, el a participat la crearea Cercurilor catolice de muncitori. Inspirat de opera fraților Grimm, el a dezvoltat o pasiune pentru basmele populare europene. A corespondat cu mai multe specialiști străini
Emmanuel Cosquin () [Corola-website/Science/335619_a_336948]
-
în 1902 membru corespondent al Institutului de către Académie des inscriptions et belles-lettres, la propunerea lui Gaston Paris. El a renunțat complet la jurnalism și s-a ocupat doar de folclor. A publicat mai multe studii în diverse reviste științifice, a redactat printre altele, începând din 1913, "Contes indiens et l'Occident", operă neterminată ce a apărut pentru prima dată în "Revue des traditions populaires" și "Revue d'ethnographie et des traditions populaires". Emmanuel Cosquin a murit în 1919. Recuperare parțială (fără
Emmanuel Cosquin () [Corola-website/Science/335619_a_336948]
-
de eficient”. Viziunea lui Scalia era că limitele de separare între puterile legislativă, executivă și judecătorească derivă direct din Constituție, niciuneia din ramuri nefiindu-i permis să exercite puterile atribuite altei ramuri. În primele sale zile în Curtea Supremă, a redactat o puternică—și solitară—opinie separată în cazul " din 1988, în care majoritatea judecătorilor au declarat constituțională . Opinia separată a lui Scalia, întinsă pe treizeci de pagini, l-a suprins pe judecătorul pentru conținutul său emoțional; Blackmun credea că „poate
Antonin Scalia () [Corola-website/Science/335606_a_336935]
-
judecătorești, ai cărui membri (dintre care unii erau judecători federali) erau amovibili doar cu motive întemeiate. Contestatarul susținea că acest aranjament încalcă separația puterilor în stat, și că promulgate de Comisie sunt invalide. Opt judecători au aderat la opinia majoritară redactată de Blackmun, susținând constituționalitatea Îndrumărilor. Scalia a făcut opinie separată, afirmând că publicarea Îndrumărilor este o funcțiune legislativă pe care Congresul nu o poate delega, a numit Comisia „un fel de Congres studențesc”. În 1996, Congresul a adoptat care permitea
Antonin Scalia () [Corola-website/Science/335606_a_336935]
-
a adoptat adesea poziția statelor. În 1997, Curtea Supremă a audiat cazul ', în care se contestau anumite articole din care îi obliga pe șefii formațiunilor de aplicare a legii din state să îndeplinească anumite îndatoriri. În cazul "Printz", Scalia a redactat opinia majoritară a Curții. Curtea Supremă a declarat neconstituționale articolele ce stipulau respectivele îndatoriri, ca o încălcare a , prin care statelor și cetățenilor le sunt rezervate acele puteri care nu au fost în mod explicit acordate guvernului federal. În 2005
Antonin Scalia () [Corola-website/Science/335606_a_336935]
-
voteze. Scalia a cerut în mod repetat colegilor săi să inverseze decizia din cazul '. Scalia a sperat să adune cinci voturi pentru anularea deciziei din cazul "Roe" cu ocazia cazului ', dar nu a reușit. Judecătoarea Sandra Day O'Connor a redactat opinia majoritară a Curții, prin care se aprobau reglementările pe tema avortului pertinente la cazul de față, dar nu se trecea peste decizia din cazul "Roe". Scalia a fost de acord doar parțial. El a scris că: „afirmația judecătoarei O
Antonin Scalia () [Corola-website/Science/335606_a_336935]