224,754 matches
-
unde au murit pentru că ar fi produs un șoc pentru civil să vadă cum primesc trupurile acasă, fiind utilizate osuarele. Imperiul Otoman s-a alipit Puterilor Centrale în octombrie-noiembrie 1914, datorită alianței secrete turco-germană semnată pe 2 august, 1914, amenințând teritoriile ruse din Caucaz și mijloacele de comunicare britanice cu India și cu estul Oceanului Indian, prin Canalul Suez. Acțiunile Imperiului Britanic au deschis un alt front la sud, la Gallipoli (1915) și Mesopotamia, cu toate că, inițial, Turcia a reușit să respingă eforturile
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
revoluției ruse, nici o ofensivă nu a fost inițiată și forțele ruse s-au destrămat. Italia a fost aliatul Imperiului German și Austro-Ungar, incepand cu 1882, dar avea și planurile sale proprii privind recuperarea regiunilor Trentino, Istria și Dalmatia, aflate în teritoriul austriac . În 1902, Italia a încheiat un pact secret cu Franța care a anulat datoriile țării față de alianță anterioară. Italia a refuzat să se alipească forțelor germane și austriece la începutul războiului, deoarece alianță lor originară avea un scop doar
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
si declarând război Austro-Ungariei, în mai 1915; peste cincisprezece luni, Italia a declarat război și Germaniei. În general, forțele italiene au avut o superioritate numerică, insă erau prost aprovizionate. Forțele Austro-Ungariei au beneficiat de pozițiile lor la altitudini înalte în teritoriul muntos, care, nicidecum, nu favoriza ofensive militare. Pe parcursul războiului, situația pe acest front s-a schimbat puțin, în ciuda luptelor crâncene dintre forțele austriece Kaiserschützen și Standschützen și forțele italiene Alpini. Începând cu 1915, Italia a inițiat 17 ofensive importante pe
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
însă când Germania a reînceput războiul și a înaintat rapid prin Ucraina, noul guvern a fost nevoit să accepte Tratatul de la Brest-Litovsk (3 martie 1918), care a însemnat terminarea participării Rusiei la război și cedarea către Puterile Centrale a unor teritorii întinse, care au inclus Finlanda, Statele baltice, Polonia și Ucraina. După ieșirea Rusiei din război, puterile Antantei au organizat o invazie limitată a Rusiei. Scopul mișcării nu a fost să pedepsească Rusia pentru ieșirea ei din război, ci să susțină
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
și Ursați. Municipiul Târgu Jiu și-a luat numele de la vijeliosul râu Jiu de care este străbătut de la nord la sud și care, în decursul timpului, și-a mutat albia de la Dealul Prejbei înspre apus, formând trei terase care constituie teritoriul de azi al localității. Înainte de cucerirea Daciei de către romani, localitatea era un sat aflat pe un teritoriu cu insule și păduri, situate între cursurile Jiului, Hodinăului, Voivodiciului, Putnei și Paschiei. El oferea astfel un bun adăpost locuitorilor, pe care îi
Târgu Jiu () [Corola-website/Science/296945_a_298274]
-
de la nord la sud și care, în decursul timpului, și-a mutat albia de la Dealul Prejbei înspre apus, formând trei terase care constituie teritoriul de azi al localității. Înainte de cucerirea Daciei de către romani, localitatea era un sat aflat pe un teritoriu cu insule și păduri, situate între cursurile Jiului, Hodinăului, Voivodiciului, Putnei și Paschiei. El oferea astfel un bun adăpost locuitorilor, pe care îi apăra împotriva năvălirilor din afară. Aici se intersectau importante drumuri comerciale care făceau legătura între Dunăre, Drobeta
Târgu Jiu () [Corola-website/Science/296945_a_298274]
-
69%), cu o minoritate de romi (3,21%). Pentru 5,95% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (92,13%). Pentru 5,98% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Pe teritoriul municipiului Târgu Jiu (reședință de județ a județului Gorj) sunt amplasate și alte opt localități: Slobozia, Bârsești, Polata, Ursați, Drăgoieni, Iezureni, Preajba Mare, Romanești și jumătate din comuna Turcinești. Este temperat continentală de deal, cu 190 de zile fără îngheț
Târgu Jiu () [Corola-website/Science/296945_a_298274]
-
la sud. Grecia are cea mai lungă coastă din bazinul Mediteranei și a 11-a ca lungime din lume, cu lungime, deținând și un mare număr de insule (aproximativ 1.400, dintre care 227 sunt locuite). Optzeci la sută din teritoriul grec este format din munți, dintre care cel mai înalt este cu . Grecia modernă își trage rădăcinile din civilizația Greciei Antice, începând cu din Epoca Bronzului, și este considerată a fi leagănul culturii occidentale. Ea este locul de naștere al
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
înalte de prosperitate, care au avut ca efect o explozie culturală fără precedent, cea a Greciei clasice, exprimată prin , , , matematică și . În 508 î.Hr., Clistene a instituit primul sistem democratic de guvernare în Atena. Până în 500 î.Hr., Imperiul Persan controla teritorii ce se întindeau din zona lor de origine din Iran până în Grecia și Turcia actuale, și a devenit o amenințare pentru orașele-stat grecești. Tentativele orașelor-stat din Asia Mică de a răsturna dominația persană au eșuat, iar Persia a în 492
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
către Alexandria, Antiohia, și în numeroase alte orașe elenistice din Asia și din Africa. Deși unitatea politică a imperiului lui Alexandru nu a putut fi conservată, ea a dus la o dominație a civilizației elenistice și a limbii grece în teritoriile cucerite de Alexandru, ce a durat cel puțin două secole, și, în cazul unor părți din țărmul estic al Mediteranei, considerabil mai mult. După o perioadă de derută ce a urmat morții lui Alexandru, , inițiată de unul dintre generalii lui
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
convenție "Imperiul Bizantin" (deși la acea vreme, era denumit simplu „Imperiul Roman”) și a continuat să existe până în 1453. Cu capitala la Constantinopol, limba și literatura sa erau grecești, iar religia predominant creștină ortodoxă. Începând cu secolul al IV-lea, teritoriile balcanice ale imperiului, inclusiv Grecia, au suferit de pe urma dislocărilor de populație cauzate de Invaziile Barbare. Raidurile și expedițiile de jaf ale goților și hunilor din secolele al IV-lea-al V-lea, împreună cu invazia slavă a Greciei din secolul al
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
numeroși slavi cădeau prizonieri sau se reașezau în Asia Mică, iar cei care rămâneau erau asimilați. În secolele al XI-lea și al XII-lea, revenirea stabilității a avut ca rezultat o puternică creștere economică - mult mai puternică decât în teritoriile anatoliene ale imperiului. După cruciada a patra și căderea Constantinopolului în fața „latinilor” în 1204, mare parte din Grecia a căzut rapid sub dominație francă (perioada a fost denumită "") sau venețiană în cazul unora dintre insule. Reînființarea Imperiului Bizantin la Constantinopol
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
latinilor” în 1204, mare parte din Grecia a căzut rapid sub dominație francă (perioada a fost denumită "") sau venețiană în cazul unora dintre insule. Reînființarea Imperiului Bizantin la Constantinopol în 1261 a fost însoțită de recuperarea a mare parte din teritoriul peninsulei grecești, deși din Peloponez a rămas o importantă putere regională până în secolul al XIV-lea, în timp ce insulele au rămas în mare parte sub control genovez sau venețian. În secolul al XIV-lea, mare parte din peninsula greacă a fost
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
secolul al XIV-lea, în timp ce insulele au rămas în mare parte sub control genovez sau venețian. În secolul al XIV-lea, mare parte din peninsula greacă a fost pierdută de Imperiu după ce mai întâi sârbii și apoi otomanii au ocupat teritoriu imperial. Până la începutul secolului al XV-lea, înaintarea otomană a dus la limitarea teritoriului bizantin din Grecia în principal la din Peloponez. După căderea Constantinopolului în mâinile otomanilor în 1453, Morea a fost ultima rămășiță a Imperiului Bizantin care a
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
sau venețian. În secolul al XIV-lea, mare parte din peninsula greacă a fost pierdută de Imperiu după ce mai întâi sârbii și apoi otomanii au ocupat teritoriu imperial. Până la începutul secolului al XV-lea, înaintarea otomană a dus la limitarea teritoriului bizantin din Grecia în principal la din Peloponez. După căderea Constantinopolului în mâinile otomanilor în 1453, Morea a fost ultima rămășiță a Imperiului Bizantin care a rezistat în fața turcilor. Aceasta a căzut și ea în mâinile lor în 1460, desăvârșind
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
în Occident, luând cu ei numeroase volume de literatură și contribuind astfel semnificativ la Renaștere. În timp ce mare parte a Greciei continentale și a insulelor din Marea Egee erau sub control otoman până la sfârșitul secolului al XV-lea, Ciprul și Creta rămăseseră teritoriu venețian și nu au căzut în mâinile otomanilor decât în 1571, respectiv în 1670. Singura parte a lumii vorbitoare de limba greacă ce a scăpat de o îndelungată stăpânire otomană au fost Insulele Ionice, care au rămas venețiene până la cucerirea
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
tensiuni între diferite facțiuni grecești, care au dus la două războaie civile consecutive. Între timp, sultanul otoman a negociat cu , care a acceptat să-l trimită pe fiul său și Grecia cu o armată pentru a suprima revolta în schimbul unor teritorii. Ibrahim a debarcat în Pelopones în februarie 1825 și a obținut rapid victorii: până la sfârșitul lui 1825, mare parte din Pelopones era sub control egiptean, iar orașul —asediat de turci din aprilie 1825—a căzut în aprilie 1826. Deși Ibrahim
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
1897, guvernul grec al lui Theodoros Deligiannis, cedând presiunii populare, a declarat război otomanilor. În ce a urmat, slab pregătita și slab dotata armată greacă a fost învinsă de otomani. Prin intervenția Marilor Puteri însă, Grecia a pierdut doar puțin teritoriu de-a lungul graniței, iar Creta a devenit condus de prințul George al Greciei. La sfârșitul Războaielor Balcanice, întinderea teritorială și demografică a Greciei crescuse. În anii ce au urmat, lupta dintre Constantin I și charismaticul prim ministru pe tema
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
guvern pro-german regalist la Atena și un guvern pro-britanic, venizelist la Salonic. Cele două guverne au fost unificate în 1917, când Grecia a intrat oficial în război de partea Antantei. După Primul Război Mondial, Grecia a încercat să anexeze noi teritorii din Asia Mică, o regiune care la acea vreme avea o numeroasă populație greacă, dar a fost învinsă în , care a avut ca rezultat un conform . Conform diferitelor surse, câteva sute de mii de au murit în această perioadă în
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
Turciei, Dodecanezele, o altă mulțime vagă de insule din sud-est, aflate între Creta și Turcia, , un grup mic și compact în largul coastei Euboeei de nord-est, Insulele Ionice, aflate la vest de continent în Marea Ionică. Optzeci la sută din teritoriul Greciei este format din munți și dealuri, ceea ce face țara să fie una dintre cele mai muntoase din Europa. Muntele Olimp, sălașul mitic al , culminează cu vârful Mytikas , cel mai înalt din țară. Grecia vestică are mai multe lacuri și
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
cade anual în munți și în nordul țării, apărând însă uneori și în zonele mai joase, cum ar fi Atena. , Grecia aparține și este împărțită între provincia est-mediteraneană a și provincia ilirică a . Conform World Wide Fund for Nature și , teritoriul Greciei poate fi împărțit în șase ecoregiuni: , , , pădurile de amestec din RodopiRhodope montane mixed forests, pădurile de amestec și de sclerofile ale Egeei și Turciei de Vest, și pădurile mediteraneene din Creta. Grecia este o . Șeful de stat este președintele
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
în sud-vest. Capitala țării este Damasc, unul din cele mai vechi orașe din lume populate continuu. Siria este situată în regiunea supranumită ""Cornul Abundenței"", care formează un arc adânc începând din Irak, trecând pe la confluența fluviilor Tigru și Eufrat, cuprinzând teritoriul Siriei centrale și al Israelului și continuând până în Valea Nilului în Egipt. La nord și la sud de această regiune, se întind deșerturi vaste și stepe care au fost transformate parțial în ogoare roditoare, datorită irigațiilor artificiale, practicate aici de
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
nord și la sud de această regiune, se întind deșerturi vaste și stepe care au fost transformate parțial în ogoare roditoare, datorită irigațiilor artificiale, practicate aici de mii de ani. Controlul guvernului sirian se întinde azi la doar 30-40% din teritoriul "de jure" al statului și asupra a mai puțin de 60% din populație. O țară cu câmpii fertile, munți înalți și deșerturi, Siria este casa diversor grupuri etnice și religioase, inclusiv arabi sirieni, greci, armeni, asirieni, kurzi, cerchezi, mandeeni și
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
grupările religioase se numără suniții, creștinii, alaviții, druzii, mandeenii, șiiții, salafiții și yazidii. Arabii suniți constituie cel mai mare grup comunitar din Siria. Denumirea românească „Siria” era altădată sinonimă cu Levant (cunoscut în arabă ca "al-Sham"), deși statul modern cuprinde teritorii ale mai multor regate regate și imperii vechi, inclusiv civilizația eblană a mileniului 3 î. Hr. Capitala sa, Damasc, este printre cele mai vechi orașe locuite continuu. În epoca islamică, Damascul a fost sediul Califatului Omeiad și capitala provincială a Sultanatului
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
este derivat din Syrion, numele pe care sidonienii l-au dat muntelui Hermon. Oricum, descoperirea inscripției Çineköy în 2000, pare să susțină teoria că termenul "Syria" derivă de la Asiria, a cărei patrie antică a fost localizată în nordul Irakului modern. Teritoriul desemnat de cuvânt s-a schimbat cu timpul. Clasic, Siria se află la sfârștiul estului Mediteranei, între Arabia și sudul Asiei Mici din nord, incluzând părți din Irak și având o frontieră, despre care nu știm nimic sigur, în nord-est
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]