21,931 matches
-
românești pe teritoriul de la confluiența Someșurilor”, este discutabilă, fiind mai degrabă produsul unui entuziasm patriotic sustras probei cu documente și logicii. Numele localității, în 1308 Scembenedek, consacrare toponimică părintelui spiritual al Ordinului călugărilor benedectini, activi în Transilvania în primele trei veacuri ale celui de al doilea mileniu creștin, planimetria specifică bisericilor romano-catolice și cadrul legislativ restrictiv care interzicea ortodocșilor ridicarea bisericilor de piatră, sugerează o ctitorie benedictină. Când a intrat biserica în folosul ortodocșilor e greu de spus, căci prima mențiune
Biserica Sfântul Nicolae din satul Mănăstirea, Cluj () [Corola-website/Science/325952_a_327281]
-
bine organizată, cu o dezvoltată cultură materială și spirituală, capabilă ca împotriva vitregiilor vremilor, să lase aici, până azi, valoroase vestigii de arhitectură romanică, precum această veche și simplă expresie a culturii medievale din zonă. De-a lungul celor șapte veacuri de existență, tradiția spune că, în unele perioade, pe lângă această bisericuță românească, a funcționat și o școală confesională, frecventată de copii și tineri din Mănăstirea și satul Mica. Cum, între 1940 și 1974, vechea bisericuță n-a fost întrebuințată și
Biserica Sfântul Nicolae din satul Mănăstirea, Cluj () [Corola-website/Science/325952_a_327281]
-
În dimineața când s-au urcat la Ierusalim, din localitatea unde erau găzduiți, au văzut un smochin pe care Ieșua (Iisus) la văzut că nu avea nici un rod, și a pronunțat aceste cuvinte: ""Să nu fie rod în tine în veac!"" Și pomul de smochin deodată s-a uscat (Matei 21:18-19). Acest lucru a fost relatat și de evanghelistul în Marcu 11:19-22:" ”" Iar când s-a făcut seară, au ieșit afară din cetate." Dimineața, trecând pe acolo, au văzut
Sabat haGadol () [Corola-website/Science/325970_a_327299]
-
datând din 5200-5100 Î.Hr. a fost descoperită de arheologi în Baia . După unii istorici, printre care și Ion Nistor, Baia exista ca așezare medievală închegată de pe la leatul 1200, sau, după Carol Auner și M. Lepădatu, din prima jumătate a veacului al XIII-lea. În epoca modernă a fost reședința județului cu același nume. Astăzi, comuna Baia, aflată la 8 km de Fălticeni, face parte din județul Suceava. Localitatea, situată pe râul Moldova, apare în documentele scrise în latină cu denumirea
Baia, Suceava () [Corola-website/Science/324975_a_326304]
-
strict la activitatea de minerit subteran, ci și la obținerea metalelor prețioase prin decantare, adică „spălarea” aurului de către „băieși”. Vestigii din epoca metalelor și din cea prefeudală arată o continuitate neîntreruptă de viețuire. Cercetările arheologice atestă o viață urbană în veacul al XIV-lea. Într-un document din 1339 Baia trecea drept „cel mai mare oraș de la est de Carpați”. Pecetea cetății reprezintă un cerb, precum și imaginea lui Cristos răstignit între coarnele cerbului (evocare a legendei sfântului Eustațiu, preluată în cea
Baia, Suceava () [Corola-website/Science/324975_a_326304]
-
drept „cel mai mare oraș de la est de Carpați”. Pecetea cetății reprezintă un cerb, precum și imaginea lui Cristos răstignit între coarnele cerbului (evocare a legendei sfântului Eustațiu, preluată în cea a ), cu inscripția: "Sigiliul orașului Moldavia, capitala Țării Moldovenești". În veacurile XIV-XVI Baia a fost unul dintre orășelele medievale cele mai dezvoltate din Principatul Moldovei. Baia nu a fost doar prima cetate de scaun a Moldovei ci și un foarte important centru religios. În veacul al XIII-lea misionari dominicani au
Baia, Suceava () [Corola-website/Science/324975_a_326304]
-
orașului Moldavia, capitala Țării Moldovenești". În veacurile XIV-XVI Baia a fost unul dintre orășelele medievale cele mai dezvoltate din Principatul Moldovei. Baia nu a fost doar prima cetate de scaun a Moldovei ci și un foarte important centru religios. În veacul al XIII-lea misionari dominicani au ridicat aici o biserică, iar în 1337 e amintită într-un document și o biserică franciscană, construită de sași. În anul 1410, din porunca voievodului Alexandru cel Bun, s-a început ridicarea catedralei catolice
Baia, Suceava () [Corola-website/Science/324975_a_326304]
-
considerat la momentul apariției sale o „certă valoare literară”, putând fi considerat un simbol național, „căci în tăcuta dar dârza rezistență a naturii și-a oamenilor legați de ea — tema romanului — contra dușmanului comun, descoperim istoria unui popor învățat de veacuri, să aștepte dreptatea unui sfârșit”. Maturizarea literară a lui Mihail Sadoveanu a determinat îndepărtarea tot mai puternică a scriitorului de planurile concrete ale vieții și apropierea de istorie și natură pentru a găsi datele esențiale ale ființei etnice românești. Autorul
Nopțile de Sânziene () [Corola-website/Science/324371_a_325700]
-
de absolvenți ai prestigioasei școli erau din Scobinti și din satele din apropiere, contribuind astfel la emanciparea satelor din acest colț uitat de țară, urmând cu entuziasm îndemnul marelui om de stat și cultură, Spiru Haret, Ministrul Școalelor începutului de veac. Pentru a suplini lipsa metodicii de predare la clasele I-IV, Ion I. Onu a elaborat metodici pentru toate obiectele de invatamint, folosite timp de patruzeci de ani, dovedind astfel valoarea acestora. Printre manualele școlare elaborate, enumeram: Geografia României, prima
Scobinți, Iași () [Corola-website/Science/324459_a_325788]
-
pagina 124, nota 3, că denumirea satului își are originea de la numele ardelenesc „Biro”, al unuia dintre primii conducători ai comunității. Costăchescu își mai bazează afirmația și pe un alt document care consemnează că printre stăpânii din prima jumătate a veacului al-XV-lea, ai unui sat cu numele Birăești din Moldova, situat pe râul Bistrița, lângă orașul Bacău "s-a găsit și Coste Birovici, fiul lui Biro. La fel ca satul" de lângă Bacău, satul Gherăești păstrează forma Birăești, până la mijlocul secolului al-XVIII-lea
Gherăești, Neamț () [Corola-website/Science/324487_a_325816]
-
reședință al comunei cu același nume din județul Botoșani, Moldova, România. „Satul Cordăreni datează cel puțin din vremea lui Alexandru cel Bun, având o existență (...) neîntreruptă până în zilele noastre”. Numele așezării ar veni de la Andreico (Andreica) Cordarul. Coarda reprezenta în veacurile XV-XVI o sabie încovoiată de proveniență săsească sau ungurească fiind foarte prețuită de boierimea moldovenească. Cu acest sens, cuvântul se întâlnește și în secolele XIX-XX. Un alt sens al cuvântului „coardă” se referă la firul împletit din cânepă, păr ș.a.
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
căreia la Cordăreni se „fabricau” coarde (săbii), din moment ce, după cum am amintit deja, acestea se procurau din afara Moldovei. În legătură cu numele așezării, mai semnalăm că nu departe de Cordăreni, lângă Unțeni, exista în secolele XVI-XVII un drum al Cordarului, iar pe la începutul veacului al XVIII-lea este pomenit în documente un Cordaru. Deși prima mențiune documentară a localității este din 17 ianuarie 1517, Cordărenii fac parte din satele care dispun de o bogată bază documentară. Din păcate, puține documente din această bază documentară
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
fost publicate, în rezumat, de inimosul arhivist botoșănean Ștefan Cervatiuc. Alte documente, la fel de importante, au fost consultate de Constantin Gologan în filialele Arhivelor Statului din Botoșani și Iași. Utilă pentru subiectul abordat s-a dovedit a fi (mai ales pentru veacul al XIX-lea) și prima monografie a Cordărenilor, apărută la Dorohoi în 1912, avându-l ca autor pe preotul paroh din sat, D. I. Grigorescu. Așezarea de pe Ibăneasa mai are o monografie, apărută în 1942 și scrisă de învățătorul Teofan C.
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
interesul afectiv pe care îl purtăm pentru locurile natale, se vrea a fi o primă contribuție, exclusiv științifică, la o proiectată monografie a Cordărenilor. Acest articol nu face decât o radiografie sumară a numeroșilor stăpâni care s-au perindat, din veacul al XV-lea până în preajma secolului al XX-lea, pe la Cordăreni, încercându-se reconstituirea cât mai exactă a filiațiilor, dar și surprinderea, pe de o parte, a relațiilor dintre stăpânii moșiei, iar, pe de altă parte, a relațiilor stăpâni și
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
iunie 1519, se reface cu mare precizie șirul primilor stăpâni ai Cordărenilor. Primul stăpân al satului a fost Iuban sau Liuban cel Bătrân. Costăchescu îl include, cu titlu de ipoteză, în neamul Stravicilor. Acest boier stăpânea satul probabil de la sfârșitul veacului al XIV-lea, după cum reiese din documentul din 30 iunie 1519. Satul făcea parte dintr-un domeniu mai întins al lui Iuban, fieful său fiind, cel mai probabil, la Ibănești, așezare situată nu departe de Cordăreni. De la Iuban satul trece
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
În 1523 era în tabăra Găneștilor și Arbureștilor, complotând împotriva lui Ștefăniță Vodă. Fugit pentru a-și salva viața, în Polonia sau Transilvania, se reîntoarce în Moldova după 1527, Petru Rareș iertându-l și restituindu-i proprietățile. Moare cândva pe la mijlocul veacului al XVI-lea. Pe lângă alte sate, a stăpânit, ca singur proprietar, și în Cordăreni. Având trei copiii, împarte moșia în trei părți aproximativ egale, numite de acum și până în secolul al XIX-lea, „partea de sus”, „partea de mijloc” și
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
sale. Așadar, descendenții lui Dragotă Secuianul și rudele lor apropiate au fost, în marea majoritate, boieri mici și mijlocii. Excepțiile s-au numit Ștefan Rugină, mare șetrar la jumătatea secolului al XVII-lea, Toader Albotă, mare armaș la finele aceluiași veac, Aristarh Hrisoscoleu și Dimitrie Hudici, mare ban, respectiv mare medelnicer pe la mijlocul secolului al XVIII-lea. Revenind la copiii Secuianului, să mai spunem că, sub raport matrimonial, numai Măgdălina reușește o căsnicie dătătoare de speranțe în plan social, partenerii de viață
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
Secuianului, să mai spunem că, sub raport matrimonial, numai Măgdălina reușește o căsnicie dătătoare de speranțe în plan social, partenerii de viață ai celorlalți doi „bătrâni” ai satului neputând fi nici măcar identificați, darămite de regăsit în marile neamuri ale Moldovei veacului al XVI-lea. Spre sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul celui următor, când procesul de integrare a urmașilor marelui ceașnic în categoria boierimii mici și mijlocii se încheiase, la Cordăreni trăiește un personaj interesant. Acesta a fost, de curând
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
numele strămoșului său (Tăutul) este „reactualizat și purtat oarecum în chip de prenume (pseudo-prenume), ca și cum ar fi fost un nume de calendar, cu care să fi fost botezat!” Se concluziona că e vorba de un obicei onomastic în legătură cu transmiterea proprietăților . Veacul al XVII-lea aduce o înmulțire a stăpânilor la Cordăreni și o complicare progresivă a relațiilor dintre ei. Apar dispute pentru hotare și mai dese apeluri la Domnie. În acest sens, făcând însă notă discordantă cu regula oarecum generală, amintim
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
această întâlnire, un bun exemplu de reglementare pe cale amiabilă a neînțelegerilor care, inevitabil, apăreau între diverșii stăpâni ai moșiei. În legătură cu Toader Gherman, unul din cei patru „frați” de la 1643, e de amintit că acesta apare des în documente la jumătatea veacului al XVII-lea în calitate de uricar; nu ne surprinde astfel să-l aflăm, la 1648, proprietar al unui exemplar din Cazania lui Varlaam, exemplar care, după 1800, va ajunge în Transilvania. Dintre urmașii celor patru stăpâni de la 1643 se remarcă Gligorașco
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
uricar în 1725! Coroborând toate aceste date, rezultă limpede că Dumitrașco diacul de la 1681 nu este altul decât Dumitrașco Gafenco, uricarul de la 1725, iar tatăl său este Pătrașco Țițul, urmaș, în generația a șasea, al lui Cozma Șarpe postelnicul din veacurile XV-XVI. Cum a ajuns fiul lui Pătrașco Țițul să poarte numele Gafenco - iată un subiect care naște discuții. Cu titlu de ipoteză, avansăm câteva posibile explicații. Prima, se referă la o mare apropiere (înfiere?) între Dumitrașco diacul și un anume
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
că Dumitrașco Gafenco a făcut o remarcabilă carieră de uricar, trăind vreme îndelungată, fiind trimis de Domnie acolo unde era nevoie de pana unui diac priceput. S-a împăcat foarte bine cu cumnatul său, Pavel Rugină, marele dregător de la cumpăna veacurilor XVII-XVIII, încercând împreună să protejeze ocinele strămoșești. Rugină, plecând în Rusia cu Dimitrie Cantemir, va muri acolo, Dumitrașco și urmașii săi, fiind nevoiți să plătească mai multe datorii ale acestuia. Înainte de a trece în revistă istoria satului din secolul al
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
Înainte de a trece în revistă istoria satului din secolul al XVIII-lea menționăm că un singur document din 1641 îl atestă ca stăpân în Cordăreni și pe Toma Cantacuzino mare stolnic. Pe această filieră va intra în Cordăreni, spre mijlocul veacului al XVIII-lea, și Aristarh Hrisoscoleu, ginerele lui Iordachi Cantacuzino. În veacul al XVIII-lea numărul stăpânilor din Cordăreni se restrânge. Trecător, vor stăpâni aici Toader Calmuțchi, Aristarh Hrisoscoleu, neamul Onciul și Anița Ghenghioaia. Cele mai mari ocini și pentru
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
menționăm că un singur document din 1641 îl atestă ca stăpân în Cordăreni și pe Toma Cantacuzino mare stolnic. Pe această filieră va intra în Cordăreni, spre mijlocul veacului al XVIII-lea, și Aristarh Hrisoscoleu, ginerele lui Iordachi Cantacuzino. În veacul al XVIII-lea numărul stăpânilor din Cordăreni se restrânge. Trecător, vor stăpâni aici Toader Calmuțchi, Aristarh Hrisoscoleu, neamul Onciul și Anița Ghenghioaia. Cele mai mari ocini și pentru durate mari de timp, le vor avea Mănăstirea Doljești (prin intermediul marelui medelnicer
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
multe înfățișări la Divan, certuri interminabile care vor dura peste 50 de ani, totul având ca epilog pierderea în 1731 a ocinii pe care o avea în Cordăreni neamul Talpă. Celălalt eveniment a făcut multă vâlvă în Moldova jumătății de veac XVIII, ajungând chiar și Domnia să se minuneze de cele ce se întâmplau la Cordăreni. Astfel, în toamna anului 1749 medelnicerul Dimitrie Hudici, sesiza caimacamilor Moldovei o stare de lucruri care dura de câțiva ani; potrivit medelnicerului, țăranii săi din
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]