224,754 matches
-
Este vorba de imperiul hitit, imperiul Mitanni, imperiul egiptean, imperiul asirian mediu, și mai puțin Babilonul. Inițial, egiptenii au ocupat mult din sud, pe când hitiții și mitaniții, mult din nord. Oricum Asiria a obținut dominația, distrugând Imperiul Mitanni și anexând teritorii imense deținute înainte de hitiți și Babilon. În jurul secolului 14 î. Hr., diferite popoare semitice s-au ivit pe teritoriu, precum seminomazi, care au intrat într-un conflict fără succes, cu Babilonul aflat în est, și cu arameii vorbitori de limbă semitică
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
au ocupat mult din sud, pe când hitiții și mitaniții, mult din nord. Oricum Asiria a obținut dominația, distrugând Imperiul Mitanni și anexând teritorii imense deținute înainte de hitiți și Babilon. În jurul secolului 14 î. Hr., diferite popoare semitice s-au ivit pe teritoriu, precum seminomazi, care au intrat într-un conflict fără succes, cu Babilonul aflat în est, și cu arameii vorbitori de limbă semitică vestică care i-au absorbit pe amoriții de mai înainte. Suteanii au fost de asemenea subjugați de Asiria
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
dar cel mai semnificativ fapt este fondarea marelui oraș-stat Cartagena (în Tunisia modernă) în secolul 9 î. Hr., care mult mai târziu a devenit centru al unui imperiu însemnat, ce rivaliza cu Imperiul Roman. Siria și întregul Orient Apropiat, precum și alte teritorii, au căzut în mâinile vastului Imperiu Neo-Asirian (911 î. Hr. - 605 î. Hr.). Asirienii au introdus aramaica imperial ca lingua franca a imperiului. Această limbă a rămas dominantă în Siria și în întreg Orientul Apropiat până la cucerirea arabă islamică din secolele 7-8
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
și văduva sa, a înființat Imperiul de la Palmira, care a cucerit Egiptul, Siria, Palestina, mult din Asia Mică, Iudeea și Libanul, înainte de a fi până la urmă adusă sub control roman în 273 d. Hr. Regatul mesopotamian asirian Adiabene a controlat teritorii din nord-estul Siriei între 10 d. Hr. și 117 d. Hr., înainte de a fi cucerit de Roma. Limba aramaică a fost la fel de rătăcită ca și Zidul lui Hadrian din Britania antică, cu inscripții scrise de soldații asirieni și aramei din
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
reconstruit Jaffa și a așezat în ea soldați egipteni veterani, intenționând să o transforme într-o capitală regională și a zdrobit rebeliunile țăranilor și druizilor și a deportat oamenii neloiali din triburi. Oricum, în 1840 a fost nevoit să predea teritoriul înapoi otomanilor. Din 1864, reformele Tanzimatului au fost aplicate în Siria otomană, fiind dezmembrate provinciile (vilaietele) Alep, Zor, Beirut și Damasc; a fost creat și curând după aceasta, a fost creat și a primit un statut separat. În timpul Primului Război Mondial, Imperiul
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
marșuri ale morții. La mijlocul Primului Război Mondial, doi diplomați ai aliaților (francezul François Georges-Picot și britanicul Mark Sykes) s-au înțeles în secret asupra împărțirii de după război a Imperiului Otoman în zone de influență prin Acordul Sykes-Picot din 1916. Inițial, cele două teritorii au fost separate de o graniță ce se întindea aproape ca o linie dreaptă, de la Iordan la Iran. În orice caz, descoperirea petrolului în regiunea Mosul puțin înainte de sfârșitul războiului, a dus la o altă negociere cu Franța în 1918
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
răsturnare militară nesângeroasă ce i-a dat lui Hafez al-Assad întreaga putere. Pe 6 octombrie 1973, Siria și Egiptul au inițiat Războiul de Iom Kipur împotriva Israelului. Armata Israeliană a anulat câștigurile siriene inițiale și a lovit mai adânc în teritoriul sirian. La începutul lui 1976, Siria a intrat în Liban, începând ocupația militară siriană. În următorii 15 ani de , Siria a luptat pentru controlul asupra Libanului și a încercat să oprească Israelui de la preluarea sudului Libanului. După, trupele siriene au
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
înceta să mai existe ca stat. Siria se situează între latitudinile 32° și 38° N. La fel ca majoritatea statelor din Orientul Apropiat, Siria este o țară aridă, cu relief predominant deșertic, în care pustiurile ocupă peste o treime din teritoriu. În Siria se deosebesc două regiuni geografice principale: cea vestică și cea estică. Regiunea vestică cuprinde platoul îngust și lanțul muntos de pe coastă, care izolează interiorul țării de masele de aer umed dinspre Marea Mediterană. Partea estică este ocupată de o
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
Organizația Cooperării Islamice în 2012. Siria continuă să întrețină relații bune cu aliații săi tradiționali, Iran și Rusia, care sunt printre puținele țări ce susțin guvernul sirian în conflictul cu opoziția. Siria consideră provincia Hatay din Turcia este parte a teritoriului său. Israel a anexat în mod unilateral Înălțimile Golan în 1981, iar guvernul sirian continuă să ceară întoarcerea acestui teritoriu. Ocuparea Libanului de către Siria a început în 1976 în urma războiului civil libanez și s-a terminat în aprilie 2006, ca
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
printre puținele țări ce susțin guvernul sirian în conflictul cu opoziția. Siria consideră provincia Hatay din Turcia este parte a teritoriului său. Israel a anexat în mod unilateral Înălțimile Golan în 1981, iar guvernul sirian continuă să ceară întoarcerea acestui teritoriu. Ocuparea Libanului de către Siria a început în 1976 în urma războiului civil libanez și s-a terminat în aprilie 2006, ca reacție la presiunea internă și internațională de după asasinarea fostului prim-ministru libanez, Rafik Hariri. Siria este inclusă în Politica Europeană
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
de gaz ce a fost folosită pentru a genera încălzirea și electricitatea în Damasc și Homs; potrivit unui analist, numele acest joc are scopul distrugerii resurselor cheie ale regimului. În plus, ISIS închide gazul Shaer și alte trei facilități de pe teritoriu — Hayan, Jihar și Ebla — cu pierderea acestor domenii de gaze vestice ce au potențialul de face Iranul să subvenționeze mai târziu regimul Assad. Industria petrolului din Siria a scăzut semnificativ. În septembrie 2014, ISIS producea mai mult petrol decât regimul
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
execuțiile au continuat în perioada următoare, pentru ca, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, ritmul epurărilor să se accelereze din nou. În această ultimă perioadă, Beria a supravegheat deportările „dușmanilor poporului’’ din statele baltice și Polonia răsăriteană, după anexarea acestor teritorii la URSS. În martie 1939, Beria a devenit membru supleant al Biroului politic al CC al PCUS. Deși membru plin a fost abia din 1946, Beria era deja la începutul războiului unul dintre cei mai importanți lideri sovietici. În 1941
Lavrenti Pavlovici Beria () [Corola-website/Science/298199_a_299528]
-
de avioane și motoare de avioane. Cooperarea cu Malenkov s-a transformat într-o alianță pe termen lung, care avea să aibă o importanță majoră în viața politică sovietică. În 1944, în perioada în care armatele germane se retrăgeau din teritoriul URSS, Beria a fost însărcinat cu „rezolvarea” problemei minorităților etnice acuzate de colaborare cu invadatorii - cecenii, ingușii, tătarii crimeeni și germanii de pe Volga. Aceste grupuri etnice, găsite „vinovate” de colaboraționism, au fost deportate în Asia Centrală sovietică. În decembrie 1944, NKVD
Lavrenti Pavlovici Beria () [Corola-website/Science/298199_a_299528]
-
Este vorba de un număr de aproximativ patruzeci de texte cunoscute sub numele de Saga ale islandezilor ("Íslendinga sögur"), care au fost scrise între secolul al XIII-lea și secolul al XV-lea. Aceste saga au fost cultivate pe tot teritoriul locuit al Islandei. Cele mai cunoscute și apreciate saga sunt, în pătrarul de vest al insulei, „Saga despre Egill, fiul lui Grímr cel Pleșuv” ("Egils saga Skallagrímssonar"), „Saga despre frații de cruce” ("Fóstbrœðra saga"), „Saga despre Gísli, fiul lui Súr
Saga () [Corola-website/Science/298231_a_299560]
-
care au urmat, sub conducerea lui Enver Hoxha. Unii istorici au trasat paralele între stalinism și politica țarului Petru cel Mare. Ambii conducători doreau cu disperare ca Rusia să ajungă din urmă țările vest-europene. Ambii au reușit să cucerească noi teritorii, transformând Rusia într-o putere conducătoare a Europei, chiar dacă pentru puțin timp. Alții îl compară pe Stalin cu Ivan cel Groaznic, cu politica de opresiune (opricinina) și de reducere a libertății oamenilor de rând.
Stalinism () [Corola-website/Science/298236_a_299565]
-
asemenea întemnițați și prizonierii de război ruși și "rușii trimiși la munca forțată" în Germania care, fără excepție, au fost acuzați de trădare și "cooperare cu inamicul", (în mod formal, ei lucraseră pentru naziști). Un mare număr de civili din teritoriile sovietice căzute vremelnic sub ocupația străină, ca și din teritoriile anexate de Uniunea Sovietică după război, a fost trimis în lagăre. Nu a fost neobișnuit ca supraviețuitori ai lagărelor naziste de exterminare în masă să fie transportați direct în lagărele
Gulag () [Corola-website/Science/298250_a_299579]
-
la munca forțată" în Germania care, fără excepție, au fost acuzați de trădare și "cooperare cu inamicul", (în mod formal, ei lucraseră pentru naziști). Un mare număr de civili din teritoriile sovietice căzute vremelnic sub ocupația străină, ca și din teritoriile anexate de Uniunea Sovietică după război, a fost trimis în lagăre. Nu a fost neobișnuit ca supraviețuitori ai lagărelor naziste de exterminare în masă să fie transportați direct în lagărele sovietice de muncă. Pentru ani de zile după terminarea războiului
Gulag () [Corola-website/Science/298250_a_299579]
-
un condamnat evada de sub supravegherea unui gardian, acesta din urmă risca să fie dat afară din forțele de pază și să fie condamnat la rândul său la muncă silnică în lagăr. În unele cazuri, echipe de condamnați era transportați în teritorii noi, cu resurse de supraviețuire limitate și erau părăsiți în pustietate. Câteodata, erau necesare câteva tentative până când un val de coloniști reușeau să supravietuiască în sălbăticie și să termine de construit lagărul. Zona de-a lungul râului Indigirka era cunoscută
Gulag () [Corola-website/Science/298250_a_299579]
-
o varietate de alți adversari (, Armata Verde etc). Conflictul a fost însoțit de o prăbușire a economiei ruse, care începuse în timpul războiului, și cu o : el s-a terminat cu victoria bolșevicilor, și cu comasarea, sub egida URSS, a majorității teritoriilor fostului imperiu. Revoluția din Rusia a dat naștere și comunismului în sensul contemporan al termenului. Favorizată foarte mult de Marele Război, Revoluția Rusă a fost un eveniment fondator și decisiv al „secolului al XX-lea” scurt, perioadă deschisă de izbucnirea
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
luării de cuvânt a pătruns în toate straturile societății. Mitingurile erau fapt cotidian și vorbitorii se succedau fără sfârșit. Paradele și protestele s-au răspândit. Zeci de mii de scrisori, adrese, petiții erau trimise în fiecare săptămână, tuturor punctelor din teritoriu pentru a face cunoscute sprijinul, doleanțele sau revendicările poporului. În special, acestea erau direcționate către noul guvern provizoriu și către sovietul de la Petrograd. Dincolo de nevoile imediate, atmosfera era dominată de respingerea oricărei forme de autoritate; acest lucru i-a permis
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
Samara. În același timp, au crescut în luna mai în întreaga țară, în special pe Don în jurul cazacilor lui Krasnov aliat cu generalul Denikin, și în Siberia în jurul amiralului Kolceak, care a instalat o autoritate țaristă la Omsk. În toate teritoriile controlate, teroarea albă s-a abătut la început asupra populației țărănești răsculate, asupra evreilor, liberalilor, și asupra elementelor revoluționare. Troțki a repurtat împotriva lor primele victorii importante ale tinerei Armate Roșii în luna iulie la Țarițîn, apoi la Kazan la
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
familiile lor răspundeau cu viața pentru loialitatea lor, conform „legii ostaticilor”), dar și în numele continuității statului și salvării țării amenințate cu anarhia și dezmembrarea. Aceștia erau flancați de comisari politici bolșevici care le monitorizau acțiunile. „Roșiii” nu controlau decât un teritoriu de dimensiunile Marelui Cnezat al Moscovei, înconjurat din toate părțile, dar ei aveau avantajul disciplinei și organizării superioare, poziției centrale, al faptului că formau un bloc coerent, că dețineau cele două capitale, cele mai bune drumuri și căi ferate. lui
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
înfrângerea Albilor la sfârșitul anului 1920, pacea nu a mai revenit în Rusia decât în 1921-1922, după înăbușirea marilor revolte țărănești, precum cea condusă de socialist-revoluționarul la Tambov în vara anului 1921, distrugerea armatelor verzi care o vreme au stăpânit teritorii vaste (în Siberia orientală, ele controlau până la un milion de kilometri pătrați), și compromisul NPE (martie 1921) convenit între regimul bolșevic și țărănime. Războiul civil a coincis cu dezmembrarea fostului Imperiu Rus. Încă de la sfârșitul lui 1917, încurajate de „decretul
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
Rusia), execuții sumare. Potrivit lui , „tânărul stat al Sovietelor și adversarii săi au recurs la instrumente și metode dezvoltate în timpul Marelui Război”. Nikolai Melkinov, un important membru al guvernului Denikin, a subliniat în Memoriile sale că administrația albă „a aplicat [...] în teritoriile sale, o politică fundamental sovietică”. Chiar și scurtul , care este adesea considerat ca fiind unul dintre beligeranții cei mai moderați, a utilizat și el măsuri de acest gen. În remarcile sale, istoricul britanic nota: „Dacă libertatea de exprimare și de
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
șefii albi, care îi puneau deoparte pe cei pe care îi considerau indezirabili și irecuperabili (evreii, balticii, chinezii, comuniștii) și ordonau execuția lor "in corpore".”. Poate chiar mai mult decât bolșevicii, generalii albi erau depășiți de violența susținătorilor lor în teritoriile vaste sau în care autoritatea lor era limitată. Generalul Vranghel descrie în memoriile sale anarhia care predomina pe vastul teritoriu controlat de Denikin, când a preluat conducerea în martie 1920: „țara era condusă de o serie de mici satrapi, începând
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]