22,519 matches
-
Această tutelă este auto-indusă atunci când cauza sa nu rezidă în absența rațiunii, ci în absența hotărârii și a curajului de a lua hotărâri fără instrucțiuni de la o altă persoană". "Sapere aude!" Aveți curajul de a vă folosi propriul simț al rațiunii!" - acesta este motto-ul Iluminismului (Immanuel Kant). Acesta este termenul aplicat curentului de gândire din Europa și America secolului al XVIII-lea. Evenimentele științifice și intelectuale din secolul al XVII-lea - descoperirile lui Isaac Newton, raționalismul lui René Descartes, scepticismul
Iluminism () [Corola-website/Science/298728_a_300057]
-
XVII-lea - descoperirile lui Isaac Newton, raționalismul lui René Descartes, scepticismul lui Pierre Bayle, panteismul lui Benedict de Spinoza și empirismul lui Francis Bacon și John Locke - au promovat credința în legile naturale și în ordinea universală, precum și încrederea în rațiunea ființei umane și în abilitățile inovatoare ale acesteia care au reușit să influențeze întreaga societate a secolului al XVIII-lea. Au existat multe și diverse curente de gândire, însă numai o serie de idei pot fi caracterizate drept pătrunzătoare și
Iluminism () [Corola-website/Science/298728_a_300057]
-
orientare generală către progres și perfecționare. Principalii promotori ai acestor concepte au fost filosofii, care au popularizat și promulgat ideile noi pentru publicul larg. Acești "profeți" ai Iluminismului aveau o serie de atitudini de bază comune. Având o credință în rațiune care era de nezdruncinat, au căutat să descopere principii valabil universale care să guverneze umanitatea, natura și societatea, și să acționeze în baza acestora. Au atacat în diverse feluri autoritatea de ordin religios și științific, dogmatismul, intoleranța, cenzura, precum și constrângerile
Iluminism () [Corola-website/Science/298728_a_300057]
-
pus în mișcare de către Creator, deiștii au promovat ideea conform căreia totul - mișcarea fizică, fiziologia ființei umane, politica, societatea, economia - își are propriul set de principii raționale stabilite de Dumnezeu, care ar putea fi înțelese de către ființele umane exclusiv prin intermediul rațiunii. Acest lucru însemna că lucrurile din lumea umană și din lumea fizică pot fi înțelese fără a aduce religia, misticismul sau divinitatea în ecuație. Deiștii nu erau atei; pur și simplu, afirmau că tot ceea ce se referea la universul fizic
Iluminism () [Corola-website/Science/298728_a_300057]
-
nici un interes să joace rolul gardianului cu privire la arte și științe și, întrucât incompetența de ordin religios nu este numai cea mai dăunătoare, ci și cea mai degradantă din toate". "Enciclopedia" lui Denis Diderot reprezintă chintesența spiritului Iluminismului, sau al Epocii Rațiunii, după cum i s-a mai spus. Având centrul la Paris, mișcarea a dobândit un caracter internațional prin faptul că s-a răspândit în saloane cosmopolite. Cei mai reprezentativi promotori ai Iluminismului s-au aflat în Franța: baronul de Montesquieu, Voltaire
Iluminism () [Corola-website/Science/298728_a_300057]
-
organizarea ierarhică și administrativă a Bisericilor Orientale. Bisericile Ortodoxe au un cod canonic mai puțin oficios, tradiția ortodoxă privind canoanele mai degrabă ca îndrumări, și nu legi absolute, îndrumări pe care le practică diferit, în funcție de circumstanțele istoric-culturale ale fiecărei zone. Rațiunea acestor interpretări este aceea că, dacă Conciliile Ecumenice (în care deliberările se desfășurau în limba greacă) ar fi dorit ca acele canoane să fie privite ca legi absolute, le-ar fi numit "νομοι/nomoi" (legi), și nu "κανονες/kanones" (indicații
Cod canonic () [Corola-website/Science/299580_a_300909]
-
O arhidieceză este o dieceză superioară celorlalte dieceze din provincia eclesiastică, datorită dimensiunilor sale sau din rațiuni istorice. Arhidieceza este condusă de un arhiepiscop. În Biserica latină, arhidiecezele sunt de obicei și mitropolii, având dieceze sufragane. În acest caz, arhidieceza este condusă de un arhiepiscop mitropolit. De exemplu, Arhidieceza de București este și sediul provinciei metropolitane, având
Arhidieceză () [Corola-website/Science/299584_a_300913]
-
Dumnezeu om", o referire la celebrul argument aristotelic al „bătăliei navale”, pe care Anselm, necunoscător de greacă, putea să-l știe tot din textele lui Boethius. Preocupat, ca și predecesorii săi (de exemplu Ioan Scotus Eriugena), de problema raportului dintre rațiune și credință, Anselm încearcă să demonstreze anumite adevăruri ale credinței, căutând așa-numite "rationes necessariae" (rațiuni necesare) pentru acestea. În "Proslogion" încearcă să găsească astfel de rațiuni necesare pentru existența și natura lui Dumnezeu, după ce în "Monologion" adusese rațiuni pentru
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
greacă, putea să-l știe tot din textele lui Boethius. Preocupat, ca și predecesorii săi (de exemplu Ioan Scotus Eriugena), de problema raportului dintre rațiune și credință, Anselm încearcă să demonstreze anumite adevăruri ale credinței, căutând așa-numite "rationes necessariae" (rațiuni necesare) pentru acestea. În "Proslogion" încearcă să găsească astfel de rațiuni necesare pentru existența și natura lui Dumnezeu, după ce în "Monologion" adusese rațiuni pentru ideea de Trinitate. "De ce s-a făcut Dumnezeu om" este o încercare similară privind întruparea. Miza
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
ca și predecesorii săi (de exemplu Ioan Scotus Eriugena), de problema raportului dintre rațiune și credință, Anselm încearcă să demonstreze anumite adevăruri ale credinței, căutând așa-numite "rationes necessariae" (rațiuni necesare) pentru acestea. În "Proslogion" încearcă să găsească astfel de rațiuni necesare pentru existența și natura lui Dumnezeu, după ce în "Monologion" adusese rațiuni pentru ideea de Trinitate. "De ce s-a făcut Dumnezeu om" este o încercare similară privind întruparea. Miza acestor încercări este o punere a rațiunii în situații similare ascezei
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
dintre rațiune și credință, Anselm încearcă să demonstreze anumite adevăruri ale credinței, căutând așa-numite "rationes necessariae" (rațiuni necesare) pentru acestea. În "Proslogion" încearcă să găsească astfel de rațiuni necesare pentru existența și natura lui Dumnezeu, după ce în "Monologion" adusese rațiuni pentru ideea de Trinitate. "De ce s-a făcut Dumnezeu om" este o încercare similară privind întruparea. Miza acestor încercări este o punere a rațiunii în situații similare ascezei, motiv pentru care textele lui Anselm nu abundă în citate sau referiri
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
să găsească astfel de rațiuni necesare pentru existența și natura lui Dumnezeu, după ce în "Monologion" adusese rațiuni pentru ideea de Trinitate. "De ce s-a făcut Dumnezeu om" este o încercare similară privind întruparea. Miza acestor încercări este o punere a rațiunii în situații similare ascezei, motiv pentru care textele lui Anselm nu abundă în citate sau referiri biblice cât mai ales în argumentații dense, menite a confirma compatibilitatea totală dintre rațiune și credință. Pentru Anselm, "argumentum" nu înseamnă „argument logic” ci
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
similară privind întruparea. Miza acestor încercări este o punere a rațiunii în situații similare ascezei, motiv pentru care textele lui Anselm nu abundă în citate sau referiri biblice cât mai ales în argumentații dense, menite a confirma compatibilitatea totală dintre rațiune și credință. Pentru Anselm, "argumentum" nu înseamnă „argument logic” ci mai degrabă dovedirea cu ajutorul unei experiențe. În acest fel Anselm încearcă să experimenteze totul, inclusiv existența Trinității. Toate acestea, fără a considera că nu mai trebuie să rămână nici un mister
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
nu mai trebuie să rămână nici un mister sau taină în credință. El demonstrează că Dumnezeu este treimic dar nu explică modul în care se raportează Persoanele divine una la alta. Pe de altă parte, Anselm nu confundă demonstrarea (oferirea de „rațiuni necesare”) cu ideea de cauzalitate. Este foarte important, pentru Anselm, doar faptul că adevărurile credinței pot fi demonstrate, ceea ce nu înseamnă și stabilirea vreunei cauzalități în raportul omului cu Dumnezeu, sau anularea ideii de voință liberă. Rațiunile necesare nu aduc
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
demonstrarea (oferirea de „rațiuni necesare”) cu ideea de cauzalitate. Este foarte important, pentru Anselm, doar faptul că adevărurile credinței pot fi demonstrate, ceea ce nu înseamnă și stabilirea vreunei cauzalități în raportul omului cu Dumnezeu, sau anularea ideii de voință liberă. Rațiunile necesare nu aduc în discuție necesitatea absolută ci, în termenii lui Boethius, "necesitatea condiționată": dat fiind faptul că omul există, că el a fost creat pentru fericirea eternă, că a căzut prin alegere proprie, era necesară Întruparea; altfel, ea nu
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
necesitatea condiționată": dat fiind faptul că omul există, că el a fost creat pentru fericirea eternă, că a căzut prin alegere proprie, era necesară Întruparea; altfel, ea nu ar fi avut loc. Apoi, trebuie să înțelegem faptul că, pentru Anselm, rațiunile necesare nu aveau rolul de a demonstra lucruri care altfel ar fi putut fi contrazise. El nu pornește de la îndoială sau nesiguranță pentru a ajunge să se convingă de adevărul - altfel incert - al unor propoziții. Demonstrând - în "Proslogion" - existența lui
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
în final să afirme contrariul. Anselm crede cu tărie, de la bun început, în adevărurile pe care le demonstrează. Altfel spus, el nu urmărește să construiască proptele pentru credință, ci să exploreze rațional adevăruri în care crede deja, cu scopul întăririi rațiunii însăși. Demonstrațiile lui Anselm au rolul unor explorări; el își dorește să vadă ceea ce știe deja că există. "Credo ut intelligam", cred pentru a putea înțelege, este celebra axiomă pe care ne-a lăsat-o Anselm. Sau, pentru a completa
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
axiomă pe care ne-a lăsat-o Anselm. Sau, pentru a completa: „"fides quaerens intellectum"” (credința căutând înțelegerea), acesta fiind titlul inițial al "Proslogion"-ului. Credința este condiția înțelegerii adevărurilor, lipsa credinței putând însemna un handicap pentru exercitarea corectă a rațiunii. Anselm a scris lucrări filosofice și teologice. Pe lângă acestea îi sunt atribuite și o serie de rugăciuni lungi, formulate în vechiul stil patristic latin, precum și patru sute șaptezeci și cinci de scrisori. În cartea aceasta, Anselm pune înainte argumentul cauzal, preluat de la Platon
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
corpul. Spiritul uman provine din focul divin (în unele scrieri denumit "logos" ("„Cuvântul”"). Astfel, fizica stoică are o trăsătură net monistă și panteistă în același timp. Focul divin are un caracter rațional, din care rezultă că lumea este guvernată de rațiune, ceea ce are două semnificații. În primul rând în lume se poate recunoaște un scop, și anume tendința spre armonie, frumusețe și echilibru. În al doilea rând, deoarece rațiune înseamnă lege, rezultă că universul este guvernat conform necesității absolute de cauză
Stoicism () [Corola-website/Science/299711_a_301040]
-
are un caracter rațional, din care rezultă că lumea este guvernată de rațiune, ceea ce are două semnificații. În primul rând în lume se poate recunoaște un scop, și anume tendința spre armonie, frumusețe și echilibru. În al doilea rând, deoarece rațiune înseamnă lege, rezultă că universul este guvernat conform necesității absolute de cauză și efect. În consecință, individul nu poate fi liber, el este silit să urmeze necesitatea legilor naturale. Etica dezvoltată de "Stoa" derivă din principiile proprii ale fizicei: universul
Stoicism () [Corola-website/Science/299711_a_301040]
-
În consecință, individul nu poate fi liber, el este silit să urmeze necesitatea legilor naturale. Etica dezvoltată de "Stoa" derivă din principiile proprii ale fizicei: universul este guvernat de legi absolute care nu admit excepții, iar esențialul naturii umane este rațiunea. Aceste principii se sumează în celebra maximă: "„Trăiește în acord cu natura!”". Din această formulă derivă noțiunea de "virtute", cu cele patru aspecte cardinale: "înțelepciunea", "curajul", "dreptatea" și "temperanța", corespondând învățăturilor lui Socrate. În timp ce în etica aristoteliană se recunoștea locul
Stoicism () [Corola-website/Science/299711_a_301040]
-
natura!”". Din această formulă derivă noțiunea de "virtute", cu cele patru aspecte cardinale: "înțelepciunea", "curajul", "dreptatea" și "temperanța", corespondând învățăturilor lui Socrate. În timp ce în etica aristoteliană se recunoștea locul pasiunilor în natura umană, urmând ca acestea să fie reprimate prin rațiune, stoicii cer anihilarea pasiunilor, mergând până la ascetism ("„askesis”"), pentru că virtutea reprezintă unica fericire. A fi virtuos, înseamnă a fi indiferent la durere și suferință ("„apatheia”") și, în același timp, doritor de cunoaștere. De aici importanța acordată științei, fizicei, logicei, pentru că
Stoicism () [Corola-website/Science/299711_a_301040]
-
bazele moralității, rădăcinile oricărei virtuți. Omul înțelept este sinonim cu om bun. Nefericirea și răutățile lumii sunt rezultatele ignoranței. De aici recomandarea practicii filosofiei, examinării permanente a propriilor judecăți și a comportamentului, pentru a putea constata dacă ele diferă de rațiunea universală a naturii. Filosofia stoică a influențat și pe unii din „părinții bisericei” creștine ca Toma de Aquino și Sfântul Augustin. În timpul Renașterii târzii, s-a dezvoltat un adevărat „Neostoicism”, al cărui reprezentant renumit a fost Justus Lipsius. Influența acestui
Stoicism () [Corola-website/Science/299711_a_301040]
-
principiilor fondatoare”. Sofist și, totodată, antisofist, Socrate s-a străduit să „predice” îndoiala creatoare, să condamne superstițiile, incultura, viciile concetățenilor, să fundamenteze o metodă de gândire (rațională) și o etică în spiritul ideii că fericirea oamenilor stă în virtutea luminată de rațiune. În secolul IV î.Hr., Platon, filosof de la care ne-au rămas importante lucrări (dialogurile "Phaidon", "Republica", "Legile" etc.), pornind de la metoda lui Socrate - al cărui elev a fost - a creat dialectica și a făcut sinteza între raționalism și spiritualismul lui
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
cercetări. Alt modele sunt luate în considerare și anume cel al actorului cu comportament oportunist ("opportunism", Williamson) care acționează într-un mod egoist, cu viclenie și subterfugii și cel al actorului cu capacități cognitive limitate ("bounded rationality", Simon), model al rațiunii umane îngrădite. Asemenea atribute umane sunt luate în considerare în noua economie instituțională. Modelele matematice joacă un rol considerabil în economia generală, deoarece oferă demonstrații clare și supoziții definite explicit și nu conduc, de regulă, la rezultate ambigue sau "ușor
Economie generală () [Corola-website/Science/299126_a_300455]