22,519 matches
-
fratelui Mihail Dostoievski și îi solicită ajutorul: Îmi trebuie bani. Trebuie să trăiesc, frate. Nu fără roade vor trece anii aceștia. Îmi trebuie bani și cărți. Ce cheltuiești pe mine nu se pierde. Dintre cărți, scriitorul cere în special "Critica rațiunii pure" de Kant, "Istoria filozofiei" de Hegel, istorici (Vico, Guizot, Thierry, Thiers, Ranke), economiști și Sfinți Părinți. Deoarece oamenii mai educați ai orașului Semipalatinsk se bucurau de orice contact cu un intelectual în acea parte izolată a lumii, Dostoievski le
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
doctrina determinist-utopică a lui Nikolai Cernîșevski. Cernîșevski susținea că liberul arbitru nu există, iar legile științifice ghidează omenirea către un ideal al fericirii eterne. În opoziție cu aceste idei, protagonistul "subteranei" elogiază capacitatea omului de a se abate de la drumul rațiunii și al avantajului propriu, de a fi liber să aleagă și răul, nu doar binele. Mai mult, el postulează necesitatea durerii: A doua parte descrie scene din viața protagonistului, responsabile pentru eșecul acestuia în plan personal și profesional. Naratorul povestește
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
spiritului" ("цельность духа"), conform căruia înțelegerea adevărului nu se poate realiza decât prin apelul la toate cele trei forme ale cunoașterii: rațional, instictiv și spiritual. Deseori chiar, scriitorul privilegiază lumea spiritului în detrimentul logicii, deoarece, așa cum afirmă Șatov în "Demonii", « niciodată rațiunea n-a fost în măsură să definească binele și răul, sau numai să separe binele de rău. ». Adept al unui iraționalism aproape kierkegaardian, Dostoievski afirmă: În ciuda unor astfel de exemple de iraționalitate religioasă, trebuie remarcată schimbarea convingerilor religioase ale scriitorului
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
liberi, dar în realitate să fie subjugați de o autoritate precum Biserica: Omul din subterană, dimpotrivă, preamărește libertatea ca pe o trăsătură esențială a umanității; libertatea este privilegiul omului de a se îndrepta spre rău și dezastru, de a sfida rațiunea și legile determinismului: Așa cum observă Kenneth Lantz, la Dostoievski libertatea trebuie întotdeauna înțeleasă prin intermediul lui Dumnezeu, căci altfel conduce la autodistrugere. Svidrigailov și Raskolnikov sfârșesc tragic, deoarece își interpretează greșit, cu mult egoism, libertatea, ca pe un drept de a
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
până la problema revelației. Se poate spune că în centrul preocupărilor sale se găsesc toate consecințele raționale ale dogmei libertății creației divine. El accentuează caracterul arbitrar al legilor instituite de Dumnezeu: ""Non quaerenda ratio quorum non est ratio"" ("Nu trebuie căutată rațiunea în ceea ce este lipsit de rațiune"). Duns Scot analizează conceptul cauzalității în scopul unei demonstrații riguroase a existenței lui Dumnezeu, ființă supremă și infinită. Totuși, pentru a cunoaște adevărul în toată plenitudinea lui și pentru a îndeplini destinul veșnic, el
John Duns Scot () [Corola-website/Science/299426_a_300755]
-
că în centrul preocupărilor sale se găsesc toate consecințele raționale ale dogmei libertății creației divine. El accentuează caracterul arbitrar al legilor instituite de Dumnezeu: ""Non quaerenda ratio quorum non est ratio"" ("Nu trebuie căutată rațiunea în ceea ce este lipsit de rațiune"). Duns Scot analizează conceptul cauzalității în scopul unei demonstrații riguroase a existenței lui Dumnezeu, ființă supremă și infinită. Totuși, pentru a cunoaște adevărul în toată plenitudinea lui și pentru a îndeplini destinul veșnic, el consideră că omul nu trebuie să
John Duns Scot () [Corola-website/Science/299426_a_300755]
-
speculativă, Duns Scot o consideră ca știință practică, care nu se ocupă de probleme teoretice decât în măsura în care poate contribui la salvarea sufletelor prin revelație. Prin credință, se poate ajunge la certitudinea absolută, după care sufletul uman este incoruptibil și nemuritor. Rațiunea poate furniza argumente în favoarea unei asemenea ipoteze, dar nu o poate demonstra cu preciziune. La fel ca și Toma de Aquino, Duns Scot adoptă o doctrină realistă, dar vederile lor diferă în special în problema percepției. Duns Scot admite că
John Duns Scot () [Corola-website/Science/299426_a_300755]
-
Joyce, ceea ce le conferă, crede el, universalitatea: Conform lui Harold Bloom, tema romanului "Ulise" este simplă: victoria bunătății necondiționate asupra violenței și a puterii exercitate în mod ticălos. Alianța dintre Stephen Dedalus și Leopold Bloom este echivalentă cu cea dintre rațiunea cizelată de educația artistică (Dedalus) și bunul simț, o trăsătură inerentă și spontană a omului (Bloom). Fiecare din cei doi protagoniști se confruntă la un moment dat cu personaje antitetice: lui Stephen i se opune brutalul și crudul Mulligan, iar
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
furt!". Aceasta va suscita atenția autorităților judiciare, precum și a lui Karl Marx, care va începe să corespondeze cu Proudhon. Legătura dintre Proudhon și Marx s-a terminat prin neînțelegerea ulterioară între cei doi. Proudhon denunță intoleranța lui Marx și "religiunea rațiunii" (materialismul dialectic) pus pe picioare de Marx. Această scrisoare marchează opoziția istorică dintre anarhiști și marxiști. În urma cărții " Sistemul contradicțiilor economice sau Filosofia mizeriei" a lui Proudhon (1846), Marx a ripostat prin lucrarea "Mizeria filosofiei". "Ce e proprietatea? Proprietatea e
Pierre-Joseph Proudhon () [Corola-website/Science/298748_a_300077]
-
de sine stătător al cunoașterii și formulând teoria calităților secundare, după care calitățile "secundare" (culoarea, gustul, mirosul etc.) ar fi subiective și numai calitățile "primare" (întinderea, figura, mișcarea etc.) ar avea un caracter obiectiv. "Locke" nu înțelegea specificul calitativ al rațiunii în raport cu simțurile și rolul ei activ. Trăsăturile mecaniste ale gnoseologiei lui Locke, potrivit căreia rațiunea nu face decât să combine și să separe "ideile simple" furnizate de simțuri, l-au determinat pe Engels să-l considere, alături de Bacon, drept întemeietor
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
gustul, mirosul etc.) ar fi subiective și numai calitățile "primare" (întinderea, figura, mișcarea etc.) ar avea un caracter obiectiv. "Locke" nu înțelegea specificul calitativ al rațiunii în raport cu simțurile și rolul ei activ. Trăsăturile mecaniste ale gnoseologiei lui Locke, potrivit căreia rațiunea nu face decât să combine și să separe "ideile simple" furnizate de simțuri, l-au determinat pe Engels să-l considere, alături de Bacon, drept întemeietor al metodei metafizice în filosofia modernă. A fost unul din întemeietorii deismului. Datorită contradicțiilor sale
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
Ion Budai Deleanu. Iluminismul a fost receptat în Transilvania la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Mișcarea iluministă transilvăneană își are rădăcinile în curentul iluminist european. Acesta "detesta trecutul pentru iraționalul, ignoranța și întunecimea sa, și pornea la reformarea societății în numele rațiunii, luminii, culturii." Curentul iluminist a început la nivelul elitelor intelectuale. În Austria iluminismul a luat în plan politic forma absolutismului luminat, întemeiat pe nobilime. Absolutismul luminat a atras și burghezia în funcțiunile statului. Așa fiind, spre deosebire de Franța, burghezia din Austria
Școala Ardeleană () [Corola-website/Science/298832_a_300161]
-
primire în multe țări europene unde erau în curs acute dezbateri a problematicilor de filosofie a istoriei. Neokantienii Rickert și Windelband vedeau în filosofia istoriei un teren de revigorare a filosofiei în genere, iar Dilthey considera și el că întemeierea rațiunii istorice este o cale de rezolvare a crizei în care intrase filosofia. În raport cu alți filosofi ai istoriei din acea vreme, Xenopol avea marele avantaj că opera sa în acest domeniu venea din partea unui mare și recunoscut istoric pe plan național
Alexandru D. Xenopol () [Corola-website/Science/298825_a_300154]
-
așezat pe râul Volga, o cale de transport vitală care lega zona Mării Caspice de nordul Rusiei. O victorie aici ar fi asigurat flancul stâng al armatelor germane în timpul marșului lor către Caucaz. Și nu pe ultimul loc se aflau rațiuni care țineau de propagandă și ideologie, orașul purtând numele conducătorului sovietic, Iosif Vissarionovici Stalin. Desfășurarea evenimentelor a dovedit că și Stalin se gândise la aceleași lucruri. Începutul Operațiunii Albastru a fost planificat pentru sfârșitul lunii mai 1942. Un număr de
Bătălia de la Stalingrad () [Corola-website/Science/298902_a_300231]
-
eudaimon", având o viață lipsită de griji (am spune astăzi), dar acest lucru nu implică în mod necesar și includerea acestuia în categoria daimonilor. Binele, o altă constantă a filosofie occidentale, se împletește cu virtutea și eudaimonia, dar și cu rațiunea. Bunăoară Socrate accentuează ideea că viața morală este o viață virtuoasă. Prin cuvintele acestuia din dialogurile platonice putem extinde acest mod de a percepe fericirea și asupra filosofiei lui Platon. Aristotel subliniază importanța intelectului și implicit a rațiunii, dar și
Etică () [Corola-website/Science/298935_a_300264]
-
și cu rațiunea. Bunăoară Socrate accentuează ideea că viața morală este o viață virtuoasă. Prin cuvintele acestuia din dialogurile platonice putem extinde acest mod de a percepe fericirea și asupra filosofiei lui Platon. Aristotel subliniază importanța intelectului și implicit a rațiunii, dar și nevoia unei introspecții raționale, care să ofere un răspuns la principala întrebare a filosofie grecești: "Cum ar trebui să trăiască un individ pentru a atinge eudaimonia ?" Un posibil răspuns poate fi identificat la întrebarea anterioară, el putând fi
Etică () [Corola-website/Science/298935_a_300264]
-
ca și teleologie nu înseamnă pur și simplu respectarea unor anumite reguli de comportament - prin virtuți, el are în vedere o permanentă căutare prin intermediul sinelui și prin intermediul facultăților cu care a fost înzestrat omul, iar principala facultate a individului este rațiunea. Explozia gândirii raționale în Grecia antică a avut un ecou deosebit în toată lumea occidentală, influența acestui mod a imagina și explica lumea, și implicit omul, s-a făcut simțită chiar și în teologie. Scolastica ca și școală a filosofiei a
Etică () [Corola-website/Science/298935_a_300264]
-
explica lumea, și implicit omul, s-a făcut simțită chiar și în teologie. Scolastica ca și școală a filosofiei a fost influențată de demersul rațional inițiat în Grecia antică, principalul obiectiv al acestei școli a fost acela de a îmbina rațiunea, denumită "lumina naturală", și teologia. Explicațiile etice se regăsesc undeva la confluența celor două mari școli: teologia rațională - avându-l ca reprezentat pe Aristotel și teologia revelată, în prim planul acesteia fiind Toma d'Aquino. Încercarea lui Toma d'Aquino
Etică () [Corola-website/Science/298935_a_300264]
-
prim planul acesteia fiind Toma d'Aquino. Încercarea lui Toma d'Aquino de a media între un mod de viață rațional și unul bazat pe credințe religioase este evidentă în principala lucrare a acestuia Summa theologiae. Pentru Toma d'Aquino rațiunea devine un deschizător de drumuri pentru credință. Istoria filosofiei îl prezintă ca părinte al scolasticii pe Sfântul Anselm, recunoscut în general ca fiind cel care a introdus argumentul ontologic al lui Dumnezeu. Apelând la o argumentare rațională prin apelul la
Etică () [Corola-website/Science/298935_a_300264]
-
vedem cât de profundă este astăzi îndoiala față de era modernă, tehnologie și știință.” Unele din ideile pe care le cita erau cele ale filosofului Paul Feyerabend, pe care l-a citat: „Biserica în vremea lui Galileo stătea mult mai aproape de rațiune decât Galileo însuși, și ea lua în considerație și consecințele etice și sociale ale învățăturilor lui Galileo. Verdictul său împotriva lui Galileo a fost rațional și just iar revizuirea acestui verdict se poate justifica doar pe temeiul a ceea ce este
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
în limba franceză de poeții simboliști Baudelaire și Mallarmé. Admirabile traduceri în limba română au fost realizate de poeții Dan Botta și Emil Gulian. În poemele lui Poe sunt remarcabile metaforele deliberat eterogene, amestecul de imagini, combinația de pasiune și rațiune, frumusețea sonoră realizată prin rime neașteptate și disonanțe. De aceea, nu numai simbolismul, dar și mișcările artistice ulterioare au recunoscut în Poe un predecesor. Mărturia cea mai complexă a poziției prioritare în declanșarea curentelor de înnoire a literaturii o constituie
Edgar Allan Poe () [Corola-website/Science/297764_a_299093]
-
din avangarda filozofică și politică a regatului Prusiei, ceea ce se concretiza prin critica statului și a religiei. Sub imperiul concepției hegeliene a progresului rezultat din lupta tendințelor interne, teză împărtășită și de tinerii heglieni, Marx începe să considere că sarcina rațiunii filozofice este aceea de a critica tot ce există, fie asta instituții sociale, doctrine religioase sau lumea ideilor, întrucât întotdeauna ceea ce există este limitat, parțial rațional și potențial deschis schimbării; iluziile, auto-înșelarea, iluziile în masă, erorile pur și simplu, trebuie
Karl Marx () [Corola-website/Science/297774_a_299103]
-
Școala ateniană". La cererea personală a papei, frescele din "Stanza della Segnatura" abordează temele: "Adevărul", "Bunătatea" și "Frumusețea". În scena înfățișând Parnasul, Rafael identifică "Frumusețea" cu muzica și poezia, "Bunătatea" este exprimată de virtuțile fundamentale, iar "Adevărul", legat de noțiunea rațiunii, este reprezentat de grupul filozofilor din Atena antică. "Școala din Atena" este o alegorie a filozofiei. În centrul tabloului apare Platon, ținând într-o mână dialogul "Timaios" iar cu cealaltă mână arătând spre cer, lumea ideilor desăvârșite, alături de el Aristotel
Rafael () [Corola-website/Science/297794_a_299123]
-
școlii maioresciene din gândirea românească, se stinge din viață la București. În domeniul filozofiei, Ion Petrovici a avut contribuții originale prin cercetările sale de logică privind teoria noțiunilor și prin concepția sa metafizică, ce așeza la un loc credința și rațiunea. Ion Petrovici a fost, în perioada interbelică, cel mai cunoscut filozof român în străinătate. Timp de decenii a fost colaboratorul constant al celor mai prestigioase reviste de filozofie din Franța și Germania, fiind invitat, nu de puține ori, să conducă
Ion Petrovici () [Corola-website/Science/297849_a_299178]
-
Soluției finale. Principalul lor adversar era Göring, care reușise să scutească muncitorii industriali evrei de ordinele de deportare a tuturor evreilor în Guvernământul General și care se aliase cu comandanții Armatei care se opuneau exterminării evreilor din diverse motive, inclusiv rațiuni economice, aversiune față de SS și (în unele cazuri) sentimente umanitare. Deși puterea lui Göring era în declin după înfrângerea Luftwaffe în Bătălia Angliei, el încă avea acces privilegiat la Hitler și avea o mare putere de obstrucționare. De aceea Heydrich
Holocaust () [Corola-website/Science/297775_a_299104]