23,608 matches
-
brusc spre persoana respectivă și apoi spre mine așteptând parcă ceva deosebit, mai ales când pronunțam numele lui Litman. Disputa cu domnul Litman Sunteți evreu?, m-a întrebat Weintraub într-o zi. Nu sunt evreu, sunt israelit!, i-am răspuns zâmbind. A făcut atunci o mutră așa de surprinsă că era să izbucnesc în râs. Litman, care era aproape, s-a întors și m-a privit și dânsul nedumerit. Fac parte din Noul Israel, din cel spiritual, nu biologic. Ca și cum cineva
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
oră. I-am șoptit și câteva cuvinte în germană ca să i câștig încrederea. Și dacă raportează când o vedea ce-ai făcut? Treaba lui. Dar n-o să raporteze, fiindcă o să i se reproșeze că nu a fost vigilent. Sin a zâmbit îngăduitor. Ne-am întors la ușa celor doi. Am intrat și doctorul cu milițianul au rămas afară de vorbă. L-am tuns întâi pe cel înlănțuit și încătușat. Se supunea ca o oaie la junghiere. Când am sfârșit, un zâmbet i-
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
că cei mai mulți sunt aproape leșinați. Dacă nu se va astupa orificiul din podea, să se închidă doar grila metalică nu și ușa. Iar dacă nici acest lucru nu se poate, vom sparge duba, dându-le prilejul să ne execute. A zâmbit sadic. S-a consultat cu însoțitorul său și a spus milițienilor să lase vizeta deschisă. În timpul discuției ne-am înviorat puțin. Am pornit iarăși; gazele ieșeau și în anticameră așa că milițienii suportau și ei. După câteva minute au încuiat vizeta
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
adresat cuviincios. Nu te-am văzut până acum aici. De unde ai venit? Vin de la Gherla. Cum te cheamă, dacă nu te superi? Maxim Virgil, dar pe dumneavoastră? Benvenisti... Îmi aduc aminte, prin rezonanța numelui, de Benvenuto Celini. Domnul Benvenisti a zâmbit măgulit. Aflând că am fost cu domnul Litman în Jilava, m-a întrebat de starea lui sanitară. Atunci mi-am adus aminte că cineva vorbise despre Litman și Benvenisti, ca șefi ai sionismului. Lui Benvenisti sioniștii îi ziceau „marele Benvenisti
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
greșești. Viața materială și spirituală a lumii întregi depinde de subordonarea sau insubordonarea față de această instituție divină: Biserica. Sunt atâtea rele și nenorociri în lume pentru că oamenii ies din ascultare, ca oaia din mijlocul turmei în fața lupului. Care sunt lupii?, zâmbi ironic. Toate formele de rătăcire prin care lucrează satan, lupul cel mare, conducător al haitei. Una din cele mai grave este ateismul. Deci și comunismul, vrei să spui. Îmi pare bine că ați spus-o chiar dumneavoastră. În orice bandă
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
o oră, auzi din față un duduit de motor; era un IMS cu doi ofițeri securiști. Unul, cu grad de colonel, deschise portiera și-l salută: Bucuros de oaspeți, părinte Ioane? Mai ales când sunt oameni cu frica lui Dumnezeu, zâmbi părintele. Hai sus, părinte, că avem treabă! Ne grăbim! Părintele își făcu cruce: „Doamne, fie voia Ta!”. Mașina trecu Dunărea și spre amiază ajunse la lunca Călmățuiului, într-o colonie de deportați, patruzeci de familii, aduse de prin toate regiunile
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
am uitat unul la altul și-am zis în gând, „Doamne, iartă-l!”. Ei, ce să faci! Fiecare cu psalmii lui!, zise profesorul Moțu, pe fază. Hamalul se uită strâmb: „Da? Las’ că ți-o coc eu ție!”. Noi am zâmbit cu îngăduință și ne-am resemnat. Era impusă deținuților regula de a ședea pe marginea patului, cu mâinile pe genunchi și privirea îndreptată spre vizetă, fără a dormi sau moțăi. Bătrânii și bolnavii nu puteau rezista 17 ore, de la 5
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
cusături în arnici roșu și negru care reprezentau un interior cu o gospodină dereticând. O știam de când deschisesem ochii, pe ea am învățat să silabisesc, înainte de a merge la școală: „Curat și bine aranjat,/ Faci din colibă un palat”. Am zâmbit. Palatul e în sufletul nostru; și tot în sufletul nostru și grajdul iadului. Părinții nu mă slăbeau din ochi; din când în când își aruncau privirile spre desagii pe care-i lăsasem jos. Ce ai acolo, a îndrăznit mama să
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
corp! Maică-ta era îngrijorată! Liniștiți-vă, tată! Sunt întreg și la minte și la trup. N-a zis nimic. Am intrat în casă și mama s-a uitat țintă în ochii tatii. E întreg flăcăul! Ca mâine-l însurăm!, zâmbi tata. Am râs împreună. După ce am luat masa, toată noaptea până spre ziuă am stat de vorbă. Mi-au povestit cum, nevrând să facă parte din comisia de colectivizare ca agronom, la pensionare l-au retrogradat grădinar, cu o pensie
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
minunată. Ființa noastră se împrospătează și se înalță dincolo de toate răutățile și meschinăriile, doar privindu-i ochii de lumină și mânuțele dulci și parfumate de crini în soare. Ah, strângi la piept taina vieții, purificându-te în sărutul ei sfânt. Zâmbește, apoi râde în cascade de lumină... Dumnezeu se lasă îmbrățișat și te privește cu dragoste prin luceferii scânteietori care ard în tine necurățiile cu care te-ai întinat. O clipă te-ai împărtășit cu sfințenia, cu Adevărul. Dar, ah, în
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
răspuns ca să nu-l supăr. După ce i-am făcut CEC-ul și dânsul a verificat personal suma înscrisă pe numele meu și al soției s-a liniștit imediat și, ca și cum nu i-ar fi fost frig niciodată-n viață, a zâmbit: Acum sunt liniștit, pot să mă întorc acasă. Am vrut să-l rețin până s-o mai liniști vremea, dar n-a fost chip. Așa a fost toată viața: îngăduitor cu alții, și le găsea chiar scuze, dar dacă el
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
fost apreciată. Cumnatul lui Drucker i-a acuzat pe ruși că subminează și ruinează comerțul european. Guy a explicat motivele economice ale crizei din Europa, dar a fost redus la tăcere. Conversația s-a calmat. Sora mai mică i-a zîmbit Harrietei și i-a spus: "Cu toate acestea vă va plăcea viața de aici. E plăcută. E ieftină. Există multă mîncare. Este, cum să vă spun, comodă"36. Multe dintre aceste opinii reflectă o realitate, dar mai mult de 99
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
și cinismul lui. Cei care și-l amintesc evocă "talentul compensator al lui Argetoianu"; cu cît devenea mai viclean, cu atît mai mult se străduia să pară mai sincer. Cu cît era mai josnic, cu atît era mai blînd și zîmbea înainte de a lovi. Plus corupția lui Argetoianu, prea flagrantă chiar și pentru deceniul lui Carol II44. Argetoianu are un partizan convins al totalitarismului. Afirmînd că Argetoianu era corupt, poate că divagăm, ținînd seama că ceea ce ne imaginăm noi că înseamnă
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
și nu vreau să-l mai retrăiesc. Gelozia este cea mai înfiorătoare tortură și eu nu m-am vindecat de ea. Să presupunem că aș veni la tine, cu toată vechea mea dragoste, iar tu n-ai face decât să zâmbești și s-o iei din loc? Ești singur, din scrisoarea ta rezultă limpede acest lucru. Iartă-mă, dar tu știi cum vorbesc oamenii, fiecare povestește fiecăruia totul, iar eu continuu să întâlnesc femei pe care nici n-am știut măcar că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
totul lăsate în urmă. Încheiasem pace cu Clement (plecasem împreună în Japonia). Ajunsesem un om de mare succes, iar în țara mătușii Estelle eram un adevărat rege. Și i-am spus lui James: „Aud c-ai trecut la budism?“. A zâmbit și mi-a răspuns: „A, da?“ pe un ton care ar fi putut însemna și „Da“, și „Ce aiureală!“. N-am mai stăruit. Mai târziu s-a stabilit permanent la Londra și a început să lucreze în Ministerul Apărării Naționale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și pline de semnificație asemenea grădinii Edenului. Hartley nu era o intelectuală sau o fată vândută cărților, dar avea înțelepciunea inocenților și discutam între noi asemeni îngerilor. Se simțea la largul ei în timp și în spațiu. O pot vedea zâmbindu-mi. Era frumoasă, dar avea o frumusețe tainică. Nu se număra printre „fetele drăguțe“ de la școală. Uneori fața ei arăta greoaie, aproape aspră, și când plângea, semăna cu purcelușul din Alice în Țara Minunilor. Era foarte palidă, și oamenii o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe Lizzie; așa încât am fugit afară și am început să cobor de-a bușilea pe stânci în direcția drumului. Când am ajuns în dreptul pistei, Gilbert m-a zărit și s-a întors spre mine. Ne-am întâmpinat unul pe celălalt zâmbind. Gilbert purta un costum negru din stofă subțire, o cămașă în dungi și o cravată înflorată. Când m-a zărit, și-a scos pălăria. Nu-l mai văzusem de trei sau patru ani și arăta foarte îmbătrânit. Misterioasele, oribilele schimbări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și forța de a-și duce amenințările la îndeplinire. Și judecând astfel, mi-am dat seama, cu un junghi în inimă, că tocmai această sumbră voință, orientată pe atunci în altă direcție, era ceea ce mă făcuse s-o iubesc. Acum zâmbea din nou, arătându-și dinții albi, neverosimili. Am adoptat un ton rezonabil, care n-a putut însă s-o amăgească, pentru că-mi simțea frica. — Amenințările tale sunt absolut premature, dar dacă ai să te ții de capul meu, indiferent din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
după ea, aproape închizându-mi-o în nas, și o clipă am crezut că pur și simplu n-o să revină. Dinăuntru s-a auzit o exclamație, poate că un „Oh!“. Ușa s-a deschis din nou și Hartley mi-a zâmbit: — Intră pentru o clipă. Mi-am frecat tălpile pe ștergătorul mare, aspru, curat, de culoare portocalie, și am intrat în hol, orbit de schimbarea luminii. Tot drumul de la Capul Shruff până aici și, de fapt, întreaga zi, începând din momentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
căprui foarte închis erau înguști, gura mare, senzuală, bine conturată, iar nasul proeminent, lucios, cu nări largi, mobile. Avea umeri lați și degaja un aer de forță. Dacă era cumva infirm, acest lucru, cu certitudine, nu se observa. A intrat zâmbind. M-am hlizit și eu, clipind din ochi [i, spontan, ne-am dat mâna. — Mă bucur să vă cunosc. — Sper că nu v-am deranjat. — Absolut deloc. Hartley, care când îmi deschisese ușa purtase ceva albastru, probabil un șorț, apăruse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
se afla Hartley. Se pitise în spatele unui ciorchine de stânci joase, galbene-aurii, de felul celor care înconjurau casa mea. S-a uitat la mine cu o privire calm-resemnată, ca a unui om căzut în transă, privindu-mă fix, fără să zâmbească, și totuși îmi puteam da seama că tremura, pe dinăuntru, ca un animal hăituit. Umbra întunecată a unui zid cădea asupra curții, tăind stânca și întregind într-un fel compoziția tabloului, acoperind picioarele lui Hartley, așa cum stătea acolo ținând în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
arătau slinoase, iar pe frunte avea pete lucioase de grăsime. Când și-a zvârlit capul pe spate, cu o mișcare animalică, i-am văzut interiorul negru al nărilor largi ca niște gropi. I-am spus „bună dimineața“ și i-am zâmbit. Mi-a răspuns: — Ce e? cu o expresie de surpriză, autentică sau simulată, care înlătura orice posibilitate de zâmbet. — O, îmi făceam plimbarea de dimineață și m-am gândit să trec pe aici. Ziceam c-ar fi atât de plăcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
notiță. l-am întins un plic închis adresat „Domnului și doamnei Fitch“. Ben luă plicul, îl privi încruntat, apoi îmi aruncă o privire inexpresivă. După care adăugă: „Mulțumesc“, și-mi deschise ușa. — N-ai vrea s-o citești? am întrebat zâmbind din nou. E doar o invitație. Ben scoase un mic oftat de enervare și rupse plicul, în momentul acela am zărit peste umărul lui că ușa de la bucătărie, care fusese închisă la sosirea mea, era acum întredeschisă. Din hol, răzbea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că se pierduseră la mutare, dar le-am găsit. Se aflau într-un plic al cărui conținut l-am răsturnat pe masă, și am împrăștiat fotografiile, toate îngălbenite, decolorate și îndoite la colțuri. Majoritatea erau instantanee făcute de mine. Hartley, zâmbind sau râzând întruna, cu vântul suflându-i părul sau umflându-i fusta pe podul ce traversa canalul, sau ținându-și bicicleta, sau rezemată de un zăplaz, ori îngenunchind pe o pajiște presărată de piciorul cocoșului, ori uitându-se la mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în uniforma de ofițer de infanterie din primul război mondial. Cum a putut el supraviețui acelui holocaust, și cum de nu i-am pus niciodată întrebări mai amănunțite în legătură cu războiul! Și el se uita acum la mine, dar fără să zâmbească, neîncrezător, cu o privire anxioasă. Ce gură sensibilă și tânără avea! Cum s-a descurcat tânărul ăsta blajin și timid ca militar? Mama era aceea care lua hotărârile și care se târguia cu negustorii. Poate că ceva din duritatea ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]