22,240 matches
-
poate identifica cultura cu societatea, deși sunt unele concepții care supun atenției asemenea supoziții. Cultura, din majoritatea definițiilor și conținuturilor menționate, se manifestă ca un mod, dar și ca un nivel de viață al comunității formate din ființe umane În interacțiune Într-o structură socială compusă din statusuri și roluri exercitate de către acești oameni. Putem Înțelege astfel cultura ca o funcție a omului În societate prin funcțiile modelului cultural latente sau manifeste În abordarea umană a culturii și culturală a omului
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
sau conflicte, adesea chiar războaie. În acest spațiu de experiențe culturale, de funcționare colectivă determinată de un scop comun, pot apărea rivalități, frustrări, iluzii, fantasme, angoase, crize - fenomene firești declanșate de efortul instituțional, prin raportare la sarcina comună. Din aceste interacțiuni, din acest „joc al mai multora” se naște Însă și cooperarea, asumarea responsabilităților, pot rezulta Întâlniri exemplare, legături afective, recunoașteri. Grupul e deci un spațiu comun care stimulează experiențe culturale, procese de civilizare și de umanizare, construcții socioafective ce generează
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
de umanizare, construcții socioafective ce generează nașterea unor contexte, o istorie comună. Dar poate deveni și spațiu al crizelor sterilizante și distructive, soldate adesea cu suferințe. Fiind atât de proteic, grupul se prezintă ca un spațiu al tuturor posibilităților de interacțiune socioafectivă. În acest mediu pot acționa cu succes și constructorii, dar și demolatorii. Grupul este adesea un loc al atacurilor psihosociale perverse - aceasta este teza lui Sirota. Al atacurilor contra integrității și activității constructive, ca o negare a eforturilor membrilor
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
El relatează experiențe pe care le-a avut În calitate de consultant al unor grupuri instituite, Încercând să degajeze interpretări și explicații ale unor experiențe comune Scopul unor asemenea explorări este acela de a degaja o coerență și o logică comună a interacțiunilor, de a evita disfuncționalitățile și instalarea unor derive obscure. Desigur, și de a identifica responsabilitățile. O asemenea reuniune poate fi ușor deturnată. Se instituie alianțe perverse, se instaurează un climat de presiune, se trec sub tăcere realizările și se evidențiază
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
lui, că nu putea Înțelege din exterior funcțiile educației dobândite În instituții de renume, publice sau private, rolul inițiatic al călătoriilor, importanța simbolică a reședinței, relațiile magice cu servitorii integrați În familie - o cultură care nu se livrează decât prin interacțiune, prin participare. Acest tip de bogăție nu este doar culturală, ea se convertește În capital simbolic și social. Cei doi autori mărturisesc și indispoziția lor, ca reprezentanți ai claselor mijlocii, de a nu fi putut avea acces la asemenea practici
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
subtitlul volumului, pe intervențiile sociale și pe efectele acestora În comunitățile defavorizate. Întregul demers l-am citit ca mai degrabă calitativ și subiectivist (În sensul sociologiei zise subiectiviste). Accentul este pus pe relațiile interpersonale dintre actorii intervențiilor și subiecții acestora. Interacțiunea nu mai este una oarbă, sistemică, Între un cadru formal, instituțional și ,,excluși”, ci Între două lumi care nu găsesc nici un meridian pentru a-și potrivi ceasurile de Întâlnire. Întâlnirile devin o confruntare Între două imagologii susținute de două delimitări
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
efectuate de către sociologii francezi se concentrează, În special, asupra analizei circulației ajutoarelor, a identificării „donatorilor” și a „beneficiarilor”, a evidențierii consecințelor transferurilor economice asupra inegalităților interși intrageneraționale. Acestea din urmă sunt abordate dintr-o perspectivă macrosocială, la fel ca și interacțiunile dintre transferurile publice și cele private (Coenen-Huther, Kellerhals și Allemen, 1994). Anchetele sociologice Întreprinse de analiștii francezi arată că, prin variația parametrilor de frecvență a darurilor financiare și de valoare totală a acestora, ia naștere un fenomen social interesant: deși
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
ale reorientării "canadienilor de rând" în favoarea instrumentelor plebiscitare. Partidul Reformei a avut grijă să sublinieze că acest tip de reprezentare a preferințelor electorale este similar cu preferințele exprimate în interiorul unei piețe libere. Astfel, participarea politică era reprezentată potrivit modelului de interacțiune în interiorul pieței, presupunând indivizi izolați care pot ajunge la un acord cu angajamentul partidului pentru o viață publică restrânsă și în care rolul instituțiilor de mediere și al organizațiilor corespondente este în mod conștient devalorizat. (Laycock & Barney, 1999: 322-323) Același
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
înlăturarea establishmentului (de exemplu, a jucătorilor-cheie). De fapt, nu e o exagerare să spunem că populismul, mai cu seamă în America Latină, poate fi considerat ca un motor important al proceselor de rulaj și reînnoire a elitelor (RoviraKaltwasser, 2009: 299-303). Totuși, interacțiunea dintre liderii populiști și diferitele segmente ale establishmentului poate înregistra grade mari de variație, mergând de la grade semnificative de cooperare (de exemplu, Fujimori în Peru sau coaliția FPÖ/BZÖ în Austria), până la conflicte radicale (de exemplu, Chávez în Venezuela sau
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
recompenselor materiale, după încheierea perioadei la care se referă. Funcția de control-evaluare este marcată de amplificarea intensității la începutul și sfârșitul perioadei de planificare; de altfel, și în cadrul acestei perioade, se menține la cote suficient de ridicate. În unitatea și interacțiunea lor, funcțiile managementului exprimă o complexitate dinamică de interdependențe, pe care le dezvoltă mediul managementului, aflat în permanență sub influența conjugată a unui ansamblu de factori ce determină organizația să caute cele mai adecvate căi de adaptare la schimbare. Dorim
Managementul achiziţiilor publice by Elvira NICA () [Corola-publishinghouse/Science/199_a_192]
-
pe legea efectului a cărui autor este Thorndike. Skinner va operaționaliza această lege înlocuind termenii subiectivi de „recompensă” și „pedeapsă” cu un termen mai neutru: „întărire”. Contingențele întăririi Perspectiva neodarwiniană a lui Skinner înglobează în examinarea relației răspuns-întărire situațiile și interacțiunile care preced, însoțesc și succed imediat comportamentul, ansamblul constituind ceea ce el numește „contingențele întăririi”. O analiză comportamentală precizează întotdeauna: - Caracteristicile răspunsului: verbale, motrice și emoționale; - modalitățile de manifestare ale consecințelor care întăresc: pozitive, negative sau neutre; - circumstanțele în care survine
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
diferită. Stimulul discriminativ Stimulul este adesea perceput ca instrumentul ascuțit care forțează organismul să reacționeze. Principiul stimulului discriminativ Skinner a precizat, cu ușurință, că „definirea comportamentului în termeni de stimul-răspuns implică o omisiune gravă. Ea nu conține nici o descriere a interacțiunii dintre organism și mediul său”. Teoria condiționării operante se îndepărtează cu hotărâre de formulările în termeni de reflexe condiționate în care stimulul își conservă valoarea de forță inexorabilă. Intr-adevăr, stimulul la Pavlov este necondiționat. In acest caz, stimulul este
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
întărire „intermediare” n-au fost elaborate. Această scurtă observație demonstrează faptul că abordarea operantă acordă aceeași atenție atât topografiei și structurii comportamentului cât și variabilelor de care depinde acesta. Această abordare pune accentul pe conceptul contingențelor de întărire care maschează interacțiunea dintre organism și mediul său. Rezultă de aici că, pentru Skinner: comportamentul este modelat de contingențe. Comportamentul omului se explică nu pornind de la stări sau constructe interne, ci pornind de la contingențele actuale de întărire și de la istoricul lor. Comportamentul guvernat
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
bineînțeles să identifice stări mentale și stări cerebrale. Orientarea ideilor și cercetărilor care decurg din această variantă se îndreaptă rapid spre o știință a creierului; cercetătorii care se raportează la aceasta sunt tentați să renunțe la analiza comportamentului și a interacțiunilor organismului cu mediul. In domeniul biologiei, lucrarea lui Changeux este un exemplu extrem al acestei orientări. In psihologie, terapia rațională emotivă a lui Ellis este un alt exemplu în acest sens. Cea de a treia variantă pune accentul pe o
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
terapiile cognitive. Dacă termenul de „terapii cognitiv-comportamentale” are, într-o oarecare măsură, justificare, este clar că aceasta trebuie identificată în perspectivele eclectice ale acestui autor. Relațiile dintre individ și mediul său Pentru Bandura, omul este un organism complex, în perpetuă interacțiune cu mediul. Comportamentele, schimbările lor își găsesc originea într-o stare fiziologică dată, o istorie comportamentală precisă, contingențe de mediu speciale și, subliniază acesta, într-o varietate de procese cognitive. Sigur, acest ansamblu de variabile îl face pe individ dependent
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
astfel de schemă poate rămâne activă în absența situației stimul specifică. Astfel, organizarea cognitivă, departe de a fi o simplă verigă în secvența stimul-răspuns, este un sistem cvasi autonom în sine. Deși acest sistem este, într-o mare măsură, în interacțiune frecventă cu mediul, el poate, în alte momente, să fie relativ independent de acest mediu. Definiția depresiei La început, Beck definește cogniția depresivă ca fiind o conceptualizare inadecvată a conținutului depresiv. El descrie o „triadă cognitivă responsabilă pentru simptomele depresiei
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
chiar „procesele implicate în acțiunea de a gândi”, cum ar fi modalitățile de a percepe, reevocările materialului mnezic, atitudinile și strategiile de rezolvare a problemei. Acest conținut al gândirii este modelat în permanență prin activitatea schemei cognitive specifice evocate. Această interacțiune dintre stimuli, schemă și cogniție este precizată astfel: „In formarea unei cogniții, schema oferă cadrul conceptual în cadrul căreia detaliile particulare sunt furnizate de stimulii externi. „Cogniția depresivă, la rândul său, antrenează apariția unui afect depresiv și a unor simptome motivaționale
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
simptomatologia este fluctuantă, evolutivă și factorii etiologici multipli. Anamneza nu poate neglija consecințele bolii asupra funcționării individului, ținând cont de caracteristicile sale individuale, de modul său de viață și de contextul său existențial. Ipotezele explicative trebuie să țină cont de interacțiunile dintre diferiții factori identificați sau presupuși. Alături de tratamentele simptomatice și fiziopatologice, alte intervenții încearcă să evite, să atenueze, să modifice, să compenseze consecințele funcționale prin acțiuni de educație sanitară, de prevenție, reeducare sau reabilitare. Abordarea medicală și bolile psihopatologice In
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
mare valoare analizei sensului conduitelor și a unui aparat psihic, modelul psihodinamic neglijează observarea datelor comportamentale și cele privind condițiile de mediu. El construiește o imagine rigidă a comportamentului, lipindu-i o etichetă simptomatică și scoate din câmpul conștiinței studiul interacțiunilor dintre subiect și mediul său. Modelul nu reține decât ipoteze cauzale psihogenetice care se referă la entități interne sau constructe de natură tautologică sau analogică. Astfel, denumirea descriptivă a unui comportament este, adesea, transformată într-un substantiv explicativ. Dinamica aparatului
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
fundamentale în domeniul psihologiei și în disciplinele strâns legate de aceasta. După ce au insistat asupra sociogenezei tulburărilor apoi asupra psihogenezei lor, concepțiile actuale se înscriu într-o perspectivă bio-psiho-socială. Această perspectivă pune accentul pe raporturile de cauzalitate retroactive caracterizate prin interacțiuni constante, complexe și circulare, între determinanții biologici, psihologici și sociali. Concluziile reținute nu sunt evidențe sau certitudini ci ipoteze care necesită a fi controlate, prelucrate sau schimbate în funcție de elementele noi constatate pe parcursul tratamentului. Tratamentele și evaluarea lor Intervențiile presupun utilizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
simplistă a unei relații directe dintre teorie și practică este analizată și reanalizată. Scheele a identificat mai multe tipuri de relație, care se regăsesc în grade diferite la clinicieni. Relația de schimb s-a impus în clinica cognitiv-comportamentală, unde există interacțiuni constante între practică și teorie, fiecare pol stimulându-l pe celălalt. Introducerea cognitivismului, a modelului autoeficienței sau a controlului stresului constituie exemple evidente în susținerea acestei afirmații. Tabel 1.Comparație sintetică a privind abordările diagnostice Abordare medicală Abordare psihodinamică Abordare
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
biologic, sociocultural și a condițiilor specifice în care subiectul a evoluat pe parcursul existenței sale; - analiza autocontrolului vizând cunoașterea mijloacelor de care dispune subiectul pentru a se autocontrola în viața cotidiană; - analiza relațiilor sociale privind sociabilitatea în general, dar mai ales interacțiunile dintre subiect și mediul său social; - analiza mediului sociocultural și fizic în scopul examinării posibilităților și limitelor subiectului în funcție de normele, de condițiile în care evoluează acesta. Modelul princeps al lui Kanfer și Saslow demonstrează că, înaintea introducerii cognitivismului, primii terapeuți
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
depresie și disfuncții sexuale. Ea are drept țintă stimulul (S), emoția (E), cogniția (C), comportamentul (C) și anticiparea (A). Didactică și practică în special, ea este subdivizată în două părți: o parte sincronică și una diacronică. Prima parte permite analizarea interacțiunilor în secvența stimul-emoție-cogniție-comportament cât și consecințele acestora asupra mediului social. Figura 1. Grila de analiză SECCA sincronică (actuală) Anticipație Situație Emoție (răspunsuri) Sisteme de credințe Gânduri automate Comportament manifest Cogniții Anturaj (mediu social) Imagerie Cea de a doua parte regrupează
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
urmare a unei situații declanșatoare. Ea nu include evenimentele legate de istoria biologică, developmentală și socioculturală a subiectului. Modelul retroactiv Modelul Modelul inițial In anul 1981, Fontaine și Ylieff au propus un model de analiză funcțională care să permită observarea interacțiunilor dintre comportamentele studiate și variabilele capabile să le explice. Acest model reia în schema S-R-C ansamblul faptelor observate relativ la comportamentele problematice (R) cât și studiul evenimentelor antecedente (S) și ale celor consecutive (C). Modelul integrează, însă, variabilele organismice și evenimentele
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
ansamblul datelor implicate în geneza și menținerea comportamentului problemă. Acest model postulează faptul că un eveniment dat face parte dintr-un sistem compus din mai multe elemente care interacționează între ele. Acesta conduce la formularea ipotezelor care iau în considerare interacțiunea dintre diferitele variabile fie că sunt contextuale, consecutive, istorice, externe sau interne. De exemplu, analiza unei disfuncții sexuale masculine scoate în evidență antecedentele istorice și o istorie de viață marcate de constrângeri morale anormal de severe. Variabilele contextuale indică o
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]