KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...865 866 867 ...945 >

23,608 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

băiețesc, stupid, cu dinții pătrați, îl face adeseori să pară imbecil. Fața lui „tulbure“ nu-i ascunsă și, în nici un caz, sinistră, dar, într-un anume fel, obturată. M-am întrebat pentru a nu știu câta oară, atunci când îl vedeam zâmbind vag în timp ce dădea drumul muștei pe fereastră, dacă într-adevăr reușea să semene cu mătușa Estelle. Poate că era vorba doar de o expresie amăgitoare, un reflex de concentrare, care în cazul mătușii Estelle era un soi de veselie, iar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
să părăsească armata îmi învăluiau în minte și-mi luau piuitul. M-am uitat la fața întunecată a lui James. Stătea cu spatele la lampă. Amurgul, atât cât se putea strecura prin crăpătura dintre draperii, era încă de un albastru strălucitor. James zâmbea vag, așa cum zâmbise când eliberase musca, și am observat că se uita la o altă muscă, instalată pe degetul lui. Musca aceasta își spăla picioarele din față, și când a terminat operația, și-a încrucișat, cu vigoare, picioarele deasupra capului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
îmi învăluiau în minte și-mi luau piuitul. M-am uitat la fața întunecată a lui James. Stătea cu spatele la lampă. Amurgul, atât cât se putea strecura prin crăpătura dintre draperii, era încă de un albastru strălucitor. James zâmbea vag, așa cum zâmbise când eliberase musca, și am observat că se uita la o altă muscă, instalată pe degetul lui. Musca aceasta își spăla picioarele din față, și când a terminat operația, și-a încrucișat, cu vigoare, picioarele deasupra capului. Încetase să se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pentru ca să le pot menține drepte. Le-am aranjat apoi în cerc în jurul ei, ca luminile unui altar. După aceea m-am așezat chiar în fața ei, nu foarte aproape, dar contemplând-o. Aș fi vrut atât de mult s-o văd zâmbind. Aceasta m-ar fi ajutat în procesul meu de recreare. — Hartley, dă-ți la o parte vălul acela. N-ai vrea să-mi zâmbești? Lăsă din mână șervețelul de ceai și i-am văzut tristețea gurii umede, cu colțurile abrupt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ei, nu foarte aproape, dar contemplând-o. Aș fi vrut atât de mult s-o văd zâmbind. Aceasta m-ar fi ajutat în procesul meu de recreare. — Hartley, dă-ți la o parte vălul acela. N-ai vrea să-mi zâmbești? Lăsă din mână șervețelul de ceai și i-am văzut tristețea gurii umede, cu colțurile abrupt căzute. — Charles, cât e ceasul? Era zece și douăzeci și cinci. — O, nouă și jumătate, chiar ceva mai puțin. Uite, Hartley, dragostea mea, nimic din toate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-i simt atingerea degetelor și a genunchiului. Ochii ei căpătaseră nuanța violetă, iar fața avea acea expresie de stranie încordare care, în tinerețe, îi dădea un atrăgător aer de sălbăticie. Acum, îi dădea un aer de nebunie. M-am pomenit zâmbind bucuros, din pricina senzației de siguranță pe care mi-o dădea mașina închisă, și din pricina vitezei. Mă copleșea încrederea unei evadări reușite, îi zâmbeam lui Hartley ca un smintit. Când mașina a oprit la digul rutier, nu i-a venit să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
îi dădea un atrăgător aer de sălbăticie. Acum, îi dădea un aer de nebunie. M-am pomenit zâmbind bucuros, din pricina senzației de siguranță pe care mi-o dădea mașina închisă, și din pricina vitezei. Mă copleșea încrederea unei evadări reușite, îi zâmbeam lui Hartley ca un smintit. Când mașina a oprit la digul rutier, nu i-a venit să coboare. Știe că sosesc? N-ar putea să vină el aici, la mașină? — Hartley, iubito, fă ceea ce-ți spun eu. După ce am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
am îndreptat spre ușă repede și fără să-mi iau nici o precauție pentru a-mi preîntâmpina frica. N-am împiedicat ușa punându-i lanțul, ci am deschis-o larg. Bărbatul care mi s-a înfățișat era vărul meu James. James zâmbea, cu acel surâs prostesc, autosatisfăcut, pe care-l arbora uneori. Ținea în mână o valiză. În spatele lui, îi vedeam automobilul Bentley, parcat lângă Wolkswagenul lui Gilbert. — James! Ce naiba cauți aici? — Ai uitat? Mâine e duminica Rusaliilor. M-ai invitat. — Te-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
rotindu-și ochii, plin de afabilitate, turnă patru pahare de vin. Slăbise de atâta cățărat pe stânci, acum că avea pantofi cu tălpi de cauciuc. Arăta mai tânăr și mai relaxat. Titus adăugă câte un strop de suc de coacăze. Zâmbea. Era clar că amândoi se bucurau de această diversiune, se bucurau să mai existe o persoană în plus, un străin neutru, cu care puteau discuta, pentru a mai dilua atmosfera din casă; poate că erau bucuroși să aibă un aliat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și e o încurcătură de prima clasă. Și, da, eu sunt autorul întregii încurcături. Dar în miezul ei, nu mai e necesară nici un fel de moralitate. Asta-i viața oamenilor obișnuiți. Poată că militarii sihăstriți nu cunosc asemenea lucruri. James zâmbi. — Îmi place termenul „militarii sihăstriți“. Deci admiți că nu ești sigur că această „salvare“ va fi un lucru foarte bun? — Nu sunt sigur, cum aș putea fi? Dar tu încerci să-mi vâri pe gât niște argumente care nu se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
peste pătură. Nu citise. Avea o mină concentrată ca și cum cugetase îndelung. Totuși, trupul lui părea moleșit de atâta relaxare. Îi crescuse barba, ceea ce-i schimba înfățișarea, dându-i un aer spaniol, ecleziastic, sau poate că de războinic ascet. Dar îmi zâmbi vesel, și atunci mi-am adus aminte cât mă iritase întotdeauna zâmbetul ăsta prostesc al lui și cum părea să exprime o facilă superioritate. Era liniște în cameră și zgomotul mării răsuna înăbușit. — Sunt bine. Probabil că am răcit. Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
la iveală petele gălbui-ocru, țesutul roșiatic al buzelor subțiri era fin, părul negru părea mai viu și mai strălucitor, ascunzându-i peticul de chelie. Misterioasa mască de asemănare cu mătușa Estelle era mai prezentă ca de obicei, deși James nu zâmbea. Am început să-i vorbesc: — James, doresc să pleci, doresc să plecați cu toții. Mâine. O.K.? James se încruntă: — Numai dacă pleci și tu. Vino să stai la mine, la Londra. Nu, eu trebuie să rămân aici. — De ce? — Am o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
urmă i le-a adresat lui Hartley. — Aproape că nici nu-mi venea să cred, răspunse ea cu un zâmbet vag. Mi se părea un vis. — Ai să crezi când ai să vezi cu ochii tăi opera din Sydney, care zâmbește ca o scoică imensă pe alba albastră, o asigură Ben. Dacă urmau să plece în cinci-șase săptămâni, însemna că planul emigrării în Australia nu putuse fi făurit în răstimpul de când nu o mai văzusem eu pe Hartley. De ce nu-mi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
față la „Leul Negru“. — Charles! Lizzie m-a zărit venind și mi-a alergat în întâmpinare. L-am văzut pe Gilbert hlizindu-se în ușa cârciumii. Ce rol aveam eu în piesa asta? M-am pomenit simțindu-mă relaxat și zâmbind asemenea unui actor care visează că nu-și poate aminti replicile, dar știe că va reuși să le improvizeze. — Hello, Lizzie, uite-l și pe Gilbert, ce plăcere! — Charles, arăți foarte slăbit și palid. — Mă bucur să aud asemenea complimente

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
despre ce-i vorba. Ce-ți mai place s-o faci pe misterioasa! Ah, uite-l pe dragul de Gilbert cu băuturile. Lizzie și Gilbert veniseră pur și simplu să-și capete dezlegarea. Se așezară, uitându-se la mine și zâmbindu-mi, ca doi copii așteptând să li se dea certificatul de iertare, cu care s-o zbughească apoi în goană, zburdând și fluturându-l în vânt. Doreau de la mine să-i iubesc și să șterg pata care le adumbrea fericirea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
durata de așteptare, care acum luase sfârșit. Telefonul lui Lizzie fusese un semnal fără voie, o chemare la acțiune. Sunase ceasul pentru mine și pentru Hartley. Și între timp, stăteam locului rânjindu-mă la Lizzie; și oricât ne-am fi zâmbit - poate că ea, într-adevăr, îmi surâdea cu nevinovăție, cu speranță, fără să-și dea seama de ceea ce se întâmplase și imaginându-și că încă mă mai putea reține fără să mă rețină, m\ putea avea fără să mă aibă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
a doua zi trebuia să plec la Londra. {i m-am întrebat, cu tristă și neputincioasă neștiință, cum s-o fi întâmplat și ce-or fi făcut cu trupul lui neînsuflețit? Oare James mai ședea încă în fotoliu, mort, și zâmbind cu zâmbetul lui prostesc? M-am ridicat, îndreptându-mă spre pat, și mi-am adus aminte că-mi pregătisem culcușul pe stânci. Am hotărât să dorm afară. Era o noapte caldă și se întunecase doar atât cât să fi izbucnit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
castrat relația noastră. Poate că tocmai acest lucru constituie acea nemeritată grație, sursa seninătății noastre? Demonii sortiți să tulbure prietenia noastră au fost cu totul nimiciți. Și nu le simt lipsa. Uneori, când ne uităm unul de celălalt și ne zâmbim împăcați, mă întreb dacă și Lizzie se gândește la același lucru. Mi-a revenit junghiul din piept pe care l-am simțit prima oară în ziua când am încercat să fac o baie în cada din bucătăria de la Capul Shruff

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297

am avut norocul să-l mai întâlnesc... Dar mi-a fost un fel de maestru spiritual cât am stat cu el în celulă. La el mă mărturiseam, mă împărtășeam, și-așa mai departe. Era un tip vesel, extraordinar, tot timpul zâmbea, tot timpul era dispus să stea de vorbă cu tine, să-ți spună tot ce-l întrebai... Era și foarte bine pregătit, că și-o făcut studiile la București, la Facultatea de Teologie. Acolo am mai stat și cu alt

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
că ne-a dat înapoi, n-am mai plecat la baie, și după câteva zile ne-a dus din nou să facem baie și la scară am văzut că era pusă o plasă mare. Prevedere ca să nu se mai întâmple... (zâmbește - n.n.) În timpul ăsta, cât am stat acolo, un alt student de la Iași, unul Alexandru Bogdanovici, îi spunea Sașa, a încercat să facă și el o reeducare... El a fost împreună cu Țurcanu și cu mai mulți inși la închisoarea de la Suceava

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
sistemul de informații. Avea Beniuc o poezie, „Partidul”: „Partidul e în toate, în raza de soare, în rouă, în bobul de grâu în toate” Ei, asta era... Prin sistemul de informații, vorbeai cu un prieten, îl turnai, după aia îi zâmbeai ca și când nu s-a întâmplat nimic... Asta a fost schimonosirea sufletească a acestui popor, ca să zic așa. Distorsionat complet... cel mai rău lucru care l-o făcut. Cine a fost considerat cap de lot? Cap de lot era considerat cel

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
l-a’ dus la anchetă odată pe unu’, un schelet dom’le! Știți cum e în poezia lu’ Coșbuc, „Groparul” cu scheletul care vine noaptea la gropar și-l ia... un schelet de zăngăneau oasele pe el. Și mi-a zâmbit. N-a zis nici un cuvânt. Nici eu, nici el. Nu l-am recunoscut cine e. Era Puiu Atanasiu din București, dacă ați auzit de el. El avea o tutungerie și la tutungeria asta se perinda lume și de acolo el

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
de zile am fost luat de acolo și-am fost băgat in camera de comun, și acolo am stat intre oameni. Și mă amintesc că a fost un om foarte cumsecade... Almașan Gheorghe. Almașan baci, noi așa... l-am chemat. (zâmbește - n.n.) N-o fost tânăr, vreo... 50 de ani o avut. Noi am fost băieți tineri și l-am privit pe el ca un om bătrân... A vorbit perfect ungurește pentru că între anii ’40 și ’44 el a stat in

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
torturile. Dar ar fi trebuit să inversăm. Să incepem cu mentalitatea... S-a schimbat mentalitatea ta sau nu? Cu asta ar fi trebuit să începem... Și eu vă spun sincer că da. Am schimbat mentalitatea... Pentru cât timp? Șase luni? (zâmbește - n.n.) Până când am stat în situația aceea izolată... Cât a mai durat faza aceasta de reeducare propriu-zisă în camera 2 lagăr? Cu totul am stat acolo șase luni... Martie, aprilie, mai... în forma dură. Apoi alte trei luni o perioadă

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
dacă a fost vorba despre un subiect important, atuncea am intrebat pe el: Te rog să-mi traduci. Întrebam pentru că eram curios dacă au existat probleme de comunicare în timpul demascărilor? Da. Au fost. Au fost, cum să nu? Și câteodată... (zâmbește - n.n.) sau de mai multe ori, după o bătaie serioasă a fost chemat Blaga Liciniu acolo, ca să traducă întrebările, și îmi amintesc că el mi-a spus: Te rog să vorbești mai rar... ca să ințeleagă. (râde - n.n.) Ați simțit că

VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă (2007) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]