21,884 matches
-
Generalul Alan Brooke, șef al Marelui Stat-Major Imperial, nota la 27 iulie 1944 În jurnalul său: „Marea putere În Europa nu mai este Germania. E Rusia... Ea.... nu are cum să nu devină, În cincisprezece ani de acum Încolo, principala amenințare. De aceea, Germania trebuie Încurajată, remontată treptat și inclusă Într-o Federație a Europei de Vest. Din păcate, toate astea trebuie să se Întâmple În umbra sfintei alianțe dintre Rusia, Anglia și America”. Mai mult sau mai puțin, asta s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
continentul lor), lăsând securitatea Europei Occidentale În grija păstrătorilor ei tradiționali, francezii. Acesta fusese, până În 1938, fundamentul strategiei britanice: Franța, cea mai mare putere militară de pe continent, putea să stăvilească nu numai ambițiile germane În Europa Centrală, ci și posibilele amenințări sovietice dinspre răsărit. Reputația Franței de (cea mai) mare putere europeană a fost zdruncinată de München, dar, În afara cancelariilor est-europene, nu era Încă distrusă. În mai și iunie 1940, când marea armată franceză a clacat și s-a destrămat Înainte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Statele Unite după Pearl Harbor, Însă din motive oarecum mai solide, conducerea sovietică era obsedată de „atacuri-surpriză” și de nerecunoașterea staturii sale internaționale. Timp de multe decenii, rușii, chiar mai mult decât francezii, au continuat să vadă În Germania principala amenințare 9. și atunci, ce voia Stalin? Anticipând răcirea relațiilor cu Vestul, Încerca să-și valorizeze la maximum câștigurile și să profite de fragilitatea Occidentului. Dar nu e deloc sigur că avea o strategie mai amplă. După cum conchide Norman Naimark, istoricul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țara lui erau mai vulnerabili decât păreau și, fără ajutorul vestic susținut, Tito n-ar fi supraviețuit boicotului economic (În 1948, 46% din comerțul iugoslav se făcea cu blocul sovietic; un an mai târziu, cifra era redusă la 14%) și amenințărilor credibile cu o intervenție sovietică. Dacă privim În urmă, iugoslavii au plătit cu vârf și Îndesat pentru Înfumurarea lor. În următorii doi ani, atacurile Kominformului s-au amplificat constant. În lexiconul de injurii leniniste, Tito a devenit „Iuda Înconjurat de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
E grăitor faptul că atacurile asupra lui Tito și a discipolilor săi au coincis cu apogeul cultului stalinist al personalității, cu epurările și procesele exemplare din anii următori. Fiindcă nu Încape Îndoială că Stalin vedea Într-adevăr În Tito o amenințare și un obstacol, temându-se de influența-i corozivă asupra loialității și obedienței altor partide și regimuri comuniste. Kominformul bătea monedă, În ziarele și publicațiile sale, pe „ascuțirea luptei de clasă În tranziția de la capitalism la socialism” și pe „rolul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dar cum? Germania de Vest, chiar și după ce a devenit un stat În 1949, nu avea legături directe cu restul continentului decât prin mecanismele Planului Marshall și prin ocupația Forțelor Aliate - ambele temporare. Majoritatea occidentalilor Încă vedeau În RFG o amenințare, nu un partener. Economic, olandezii au depins dintotdeauna de Germania (48% din câștigurile lor „invizibile” proveneau din comerțul german prin porturile și căile maritime olandeze), deci renașterea sa economică era vitală pentru olandezi. Dar În 1947 numai 29% din populația
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
20 de milioane de dolari. Luna următoare, Iugoslavia a mai Împrumutat 3 milioane de la Fondul Monetar Internațional, iar În luna decembrie a aceluiași an a semnat un acord comercial cu Marea Britanie și a primit credite de 8 milioane de dolari. Amenințarea sovietică l-a forțat pe Tito să mărească cheltuielile pentru apărare (ca procent din anemicul buget iugoslav) de la 9,4% În 1948 la 16,7% În 1950; producția de muniție a țării a fost deplasată, pentru siguranță, În munți, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
furioși de la extremitatea occidentală, industrializată, a Imperiului Sovietic nu făceau reclamă bună comunismului, dar nici nu reprezentau un pericol pentru puterea sovietică - nu Întâmplător ambele revolte, din Plzeò și Berlin, au avut loc după moartea lui Stalin. În timpul lui Stalin, amenințarea reală venea de la Însuși aparatul comunist. Aceasta era adevărata semnificație a schismei iugoslave, iar Stalin a revenit la vechile metode, actualizate și adaptate circumstanțelor, ca răspuns la „titoism”. Între 1948 și 1954, lumea comunistă a cunoscut un al doilea val
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acuzați de propagarea ideii că „rasele superioare trăiesc În Vest, În ciuda faptului că toate au pornit din Est”. Rechizitoriul revela În acuzați „tendința slugarnică de a se subestima” pe care spionii occidentali o exploataseră cu succes. Vestul era așadar o amenințare care trebuia exorcizată repetat. Desigur, existau spioni occidentali: cei adevărați. La Începutul anilor ’50, după izbucnirea războiului din Coreea, Washingtonul a luat În considerare varianta destabilizării Europei de Est, iar serviciile de spionaj americane au avut câteva tentative eșuate de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
meritelor ei antifasciste În anii de după război, mai ales când Statele Unite au Înlocuit Germania ca inamic. Retorica antifascistă viza acum America, acuzată mai Întâi că Îi apără pe fasciștii revanșarzi și prezentată apoi, prin extensie, ca fiind ea Însăși o amenințare fascistă. Eficacitatea tacticii comuniste se explică prin frica autentică și generalizată, În Europa, de o renaștere a fascismului sau de apariția din ruine a unor simpatii neofasciste. Antifascismul, conotând rezistență și alianță, profita și de imaginea favorabilă a Uniunii Sovietice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tactică abilă. Statele Unite nu erau foarte populare În Vestul european, În ciuda (sau, pe alocuri, din cauza) generosului ajutor dat pentru reconstrucția economică a Europei. În iulie 1947, numai 38% din francezii de vârstă adultă considerau că Planul Marshall nu reprezintă o amenințare serioasă pentru independența Franței; suspiciunea față de implicarea Americii a fost alimentată În continuare de spectrul războiului În 1948 și de luptele din Coreea doi ani mai târziu. Acuzațiile fabricate de comuniști - că armata americană folosea arme biologice În Coreea - au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Semipalatinsk, a fost anunțat după numai zece luni, la 12 august 1953. O lună mai târziu soseau În Germania de Vest primele arme nucleare americane; În ianuarie 1954, Dulles anunța noua strategie a lui Eisenhower. NATO urma să fie nuclearizat: amenințarea cu folosirea armelor atomice pe teritoriul european urma să facă parte din strategia defensivă a Alianței. Pentru ca această amenințare să fie credibilă În ochii Uniunii Sovietice, distincția dintre armele convenționale și cele nucleare urma să fie abolită. Cum explica Dulles
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Vest primele arme nucleare americane; În ianuarie 1954, Dulles anunța noua strategie a lui Eisenhower. NATO urma să fie nuclearizat: amenințarea cu folosirea armelor atomice pe teritoriul european urma să facă parte din strategia defensivă a Alianței. Pentru ca această amenințare să fie credibilă În ochii Uniunii Sovietice, distincția dintre armele convenționale și cele nucleare urma să fie abolită. Cum explica Dulles la Întâlnirea Consiliului NATO din aprilie 1954, „capacitatea atomică este, În ochii Statelor Unite, esențială pentru apărarea zonei NATO În fața
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fie credibilă În ochii Uniunii Sovietice, distincția dintre armele convenționale și cele nucleare urma să fie abolită. Cum explica Dulles la Întâlnirea Consiliului NATO din aprilie 1954, „capacitatea atomică este, În ochii Statelor Unite, esențială pentru apărarea zonei NATO În fața prezentei amenințări. Pe scurt, trebuie să privim aceste arme ca fiind Într-adevăr convenționale”. Coincidența dintre nuclearizarea NATO și stabilizarea continentului nu era Întâmplătoare. Războiul convențional În centrul și vestul Europei Își pierdea din interesul strategic și pentru sovietici. Moscova acumula arme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
asupra lui de Gaulle Însuși au eșuat, deși un plan de atacare prin surprindere a mașinii președintelui În suburbia pariziană Petit Clamart a fost foarte aproape de reușită. Timp de câțiva ani, la Începutul deceniului șase, Franța a fost supusă unei amenințări teroriste hotărâte și tot mai disperate. Deși serviciile secrete franceze au anihilat În cele din urmă OAS, amintirea tragediei a rămas. Între timp, Împotriva voinței lor, milioane de algerieni erau Împinși spre exil În Franța. Europenii din Algeria, les pieds-noirs
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sacrificiile lor nefiind cu adevărat recunoscute sau recompensate. Franța se grăbea să uite trauma algeriană. Acordurile de la Evian din 1962 au Însemnat pentru francezi sfârșitul a cinci decenii de război și teamă de conflict. Populația era sătulă de crize, lupte, amenințări, zvonuri și conspirații. A Patra Republică supraviețuise doar doisprezece ani. Neiubită și neplânsă de nimeni, ea a fost dintru Început slăbită dramatic de absența unui executiv eficient - moștenire a experienței Vichy, care i-a făcut pe legiuitorii postbelici reticenți față de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Cehoslovacia. Ca urmare, În 1956 britanicii Îl considerau pe Nasser un pericol: un despot radical pus de-a curmezișul unei căi maritime vitale și un exemplu prost pentru ceilalți. Eden și consilierii săi Îl comparau regulat cu Hitler: o amenințare care trebuia Înlăturată, nu doar atenuată. Parisul era de aceeași părere, deși antipatia francezilor față de Nasser ținea mai puțin de amenințarea pe care acesta o reprezenta pentru Suez sau de prietenia tot mai strânsă cu blocul sovietic și mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
căi maritime vitale și un exemplu prost pentru ceilalți. Eden și consilierii săi Îl comparau regulat cu Hitler: o amenințare care trebuia Înlăturată, nu doar atenuată. Parisul era de aceeași părere, deși antipatia francezilor față de Nasser ținea mai puțin de amenințarea pe care acesta o reprezenta pentru Suez sau de prietenia tot mai strânsă cu blocul sovietic și mai mult de influența sa nocivă asupra supușilor francezi din Africa de Nord. Nici Statele Unite nu erau prea Încântate de președintele Egiptului. Pe 18 iulie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Rece aplanaseră resentimentele reciproce din anii ’40 și britanicii credeau că se pot baza pe simpatia americanilor față de interesele și obligațiile internaționale ale Marii Britanii. și astfel, chiar dacă Eisenhower Însuși le spusese că Își făceau prea multe griji cu privire la Nasser și amenințarea pe care acesta o reprezenta, liderii britanici erau convinși că SUA i-ar fi sprijinit fără ezitare dacă se ajungea la un conflict. Acesta era contextul În care prim-ministrul britanic Anthony Eden (care luase cu un an Înainte locul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
veterani din Partidul Muncitoresc Maghiar, Încercase să-l submineze pe colegul lor Încă de la revenirea la conducere - a reușit să convingă Moscova că Nagy nu putea menține un control ferm Într-un moment În care Uniunea Sovietică se afla sub amenințarea expansiunii NATO, iar Austria vecină era pe punctul de a deveni un stat independent și neutru. Comitetul Central sovietic a condamnat prompt „deviaționismul de dreapta” al lui Nagy, acesta a fost Îndepărtat din post (și mai târziu exclus din partid
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
omite, pentru prima oară, compromisul adjectiv „socialistă”. În același timp, Nagy a cerut public Moscovei să „Înceapă retragerea trupelor sovietice” din Budapesta și de pe teritoriul maghiar. Pariul lui Nagy - el credea sincer că putea reinstaura ordinea În Ungaria, Înlăturând astfel amenințarea neexprimată a unei intervenții sovietice - a fost susținut și de alți comuniști din partid. Însă inițiativa nu-i mai aparținea. În toată țara apăruseră comitete insurecționale populare, partide politice și ziare. Sentimentele antirusești se făceau auzite pretutindeni și era evocată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dacă aceștia n-ar fi invadat Egiptul, Uniunea Sovietică n-ar fi putut ataca Ungaria. Administrația Eisenhower avea conștiința Împăcată. În acestea condiții, liderii sovietici au sesizat avantajul pe care Îl aveau și l-au exploatat. În ochii comuniștilor, adevărata amenințare creată de Nagy nu era nici liberalizarea economică, nici slăbirea cenzurii. Nici măcar declarația de neutralitate a Ungariei, deși considerată de Moscova „provocatoare”, n-a fost cauza căderii lui Nagy. Ceea ce Kremlinul nu putea trece cu vederea a fost faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
majoritatea europenilor. Dacă a fost relativ tolerată, doar cu explozii ocazionale de insulte și violență Împotriva comunităților de muncitori străini, e pentru că aceștia din urmă locuiau separat de populația locală, În suburbiile dărăpănate ale orașelor mari; pentru că nu reprezentau o amenințare economică Într-o epocă de ocupare completă a locurilor de muncă; pentru că, cel puțin În cazul creștinilor din Portugalia, Italia și Iugoslavia, erau fizic și cultural „asimilabili” - adică nu de culoare sau musulmani; și pentru că era general știut faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau britanicul Harold Pinter În ultimele decenii): America era tărâmul puritanilor isterici, sclavi ai tehnologiei, standardizării și conformismului, lipsiți de originalitatea gândirii. Asemenea pericole culturale aveau de-a face mai mult cu ritmul schimbării În Europa decât cu provocarea sau amenințarea reprezentată de America. Așa cum adolescenții europeni identificau viitorul cu o Americă pe care nu prea o cunoșteau, la fel Învinuiau părinții lor America pentru dispariția unei Europe care nu existase de fapt niciodată: un continent sigur pe identitatea, autoritatea și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Invers, antiamericanismul era mai frecvent Îmbrățișat În Anglia și Franța, cele două foste puteri coloniale, scoase din cursă de ascensiunea Statelor Unite. După cum Îi informa Maurice Duverger pe cititorii săptămânalului francez L’Express În martie 1964, comunismul nu mai reprezenta o amenințare: „Există un singur pericol imediat pentru Europa, iar acela este civilizația americană” - „o civilizație de căzi și frigidere”, cum o desființa poetul Louis Aragon cu treisprezece ani Înainte. Dar, dincolo de disprețul arogant al intelectualilor parizieni, o civilizație de căzi și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]