25,546 matches
-
și cu subiecte cel mai adesea din istoria contemporană lui. În "" aflăm o satiră la adresa judecătorilor și avocaților, pe care îi numește "ciorogari, porecliți și apărători"; această povestire demonstreză că, pe lângă umor, Creangă se pricepea si la matematică. În două povestiri de acest tip aflăm despre o persoană istorică interesantă. Ion Roată, unul dintre deputații țărani în divanul ad-hoc. Cea intitulată "Ion Roată și Unirea" este o glumă cu multă finețe satirică la adresa stratului conducător al țării, care nu voiește a
Ion Creangă () [Corola-website/Science/297626_a_298955]
-
funcții. Între 1970 și 1973 a fost redactor șef și director adjunct al editurii Cartea Românească, secretar al Uniunii Scriitorilor, iar între 1972 și 1974 a fost director al Casei de Filme 1. A publicat în 1964, în "Gazeta Literară", povestirea „Timbrul”, urmată apoi de alte texte beletristice și publicistice. A publicat mai multe romane, de obicei axate pe dezbateri etice și social-politice "Vestibul" (1967), "Interval", "Cunoaștere de noapte", "Păsările", "Apa" (1973), "Iluminări", "Racul" (1976). Romanul său "Racul" este o contrautopie
Alexandru Ivasiuc () [Corola-website/Science/297628_a_298957]
-
nuvele . Reîntors în țară de la Paris (1884), Delavrancea devine "„un nume de circulație și de prestigiu“". Colaborează cu "România Liberă", numărându-se printre redactorii ei apropiați, alături de Al. Vlahuță și Duiliu Zamfirescu, semnând cronicile muzicale și plastice, precum și nuvelele și povestirile din prima ediție a volumului "". Publică, pe rând, "", "", "", "", "" și "", care anunțau cu pregnanță un nume nou în literatura română, culminând cu "" (1886) și cu "" (1887). În 1884, Barbu Delavrancea reprezintă redacția "României libere" la cea de-a XXI-a aniversare
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
opere și un număr mare de picturi și sculpturi. Opera "Ulise" (1922) a lui James Joyce, o complexă capodoperă modernă, folosește strucura de întâmplări a Odiseii. Limba greacă și limba latină nu mai sunt atât de răpândite în școli, însă povestirile lui Homer și ale lui Vergiliu continuă să fie citite, în traducere, de milioane de oameni. Barocul a preluat acest gen literar, dar acum epopeile sunt mai mult comice (Gerusalemo eliberato), (Orlando furioso) etc. În literatura română, singura epopee încheiată
Epopee () [Corola-website/Science/297635_a_298964]
-
îi apare la Cluj, în traducere românească, volumul "Barocul sau descoperirea dramei". După 1989 a publicat în România romanul "Care Daniel?" (1995) Un prim volum memorialistic, intitulat "Amintiri fără memorie, 1911-1934" a apărut în 1995). Un caiet manuscris cu 12 povestiri în limba franceză, intitulat "Guignol triste" și datat 1974, a fost tradus în limba română și editat de Simona Cioculescu ("Paiața tristă", 2002). Corespondența dintre Alexandru Ciorănescu și George Ciorănescu (circa 600 de scrisori din anii 1946 - 1992) se află
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
Ștefan și în același timp ia oarecare măsuri ca să întâmpine pe inamic, dacă ar sosi mai înainte. Operele în proză sunt împărțite în trei grupe, botezate cu titlul general de Păcatele tinerețelor (1857). În prima intră "Amintirile din junețe", câteva povestiri, din care unele cu caracter personal, de exemplu "Zoe" (1829) și "O alergare de cai" (1840), nuvele în care intriga e bine condusă și plină de interes, iar limba e românească și cu expresiuni nimerite. "Fiziologia provințialului" reprezintă poate cea
Constantin Negruzzi () [Corola-website/Science/297630_a_298959]
-
tronului. A treia grupă din scrierile lui Negruzzi o formează "Scrisorile", peste 30 de bucăți. În unele se găsesc observații critice și satirice asupra obiceiurilor societății; în alte notițe despre diferiți scriitori (Scavin, Alexandru Donici), în altele amintiri personale sau povestiri din istoria țării. Tonul este în genere glumeț, potrivit cu genul acesta chiar când tratează chestiuni serioase și tratează asemenea chestiuni cum sunt cele privitoare la ortografie și la limbă. Scrisorile au fost publicate antum în volumul "Negru pe alb". Negruzzi
Constantin Negruzzi () [Corola-website/Science/297630_a_298959]
-
Louis-Napoléon Bonaparte fiind ales președinte al Republicii Franceze, Baudelaire s-a retras la o viață ca scriitor apolitic , limitându-se la poezie, proză scurtă, eseuri, portrete ale autorilor și recenzii de carte din scena literară pariziană. A tradus o primă povestire încă din 1845, iar în 1848 o altă povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe (1809-1849), pe care îl simțea "un suflet geamăn". În 1857 a publicat un volum de povestiri scrise de Poe și l-a făcut cunoscut cititorilor
Charles Baudelaire () [Corola-website/Science/297643_a_298972]
-
s-a retras la o viață ca scriitor apolitic , limitându-se la poezie, proză scurtă, eseuri, portrete ale autorilor și recenzii de carte din scena literară pariziană. A tradus o primă povestire încă din 1845, iar în 1848 o altă povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe (1809-1849), pe care îl simțea "un suflet geamăn". În 1857 a publicat un volum de povestiri scrise de Poe și l-a făcut cunoscut cititorilor francezi printr-o lungă prefață. În 1858 termină traducerea
Charles Baudelaire () [Corola-website/Science/297643_a_298972]
-
carte din scena literară pariziană. A tradus o primă povestire încă din 1845, iar în 1848 o altă povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe (1809-1849), pe care îl simțea "un suflet geamăn". În 1857 a publicat un volum de povestiri scrise de Poe și l-a făcut cunoscut cititorilor francezi printr-o lungă prefață. În 1858 termină traducerea lui Poe cu "Aventurile lui Gordon Pym" ("Aventures d'Arthur Gordon Pym"). Traducerea sa devine celebră. Deși era împreună cu Jeanne Duval a
Charles Baudelaire () [Corola-website/Science/297643_a_298972]
-
în clasa a VI-a, cum va documenta G. Călinescu; 1894 - scrie primele articole în revista „Munca”; 1896 - debutează literar în „Lumea nouă literară și științifică” și devine colaborator statornic al acesteia; - 1896 - traduce din opera lui E. A. Poe câteva povestiri care vor apărea publicate în același an în volumul „Nuvele extraordinare”, Institutul de Editură „Ralian și Ignat Samitca” din Craiova, Biblioteca de Popularizare - Literatură, Știință, Artă, nr. 19; - 1897 - traduce - tot din opera lui E. A. Poe - „Scrisoarea furată și alte
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
care vor apărea publicate în același an în volumul „Nuvele extraordinare”, Institutul de Editură „Ralian și Ignat Samitca” din Craiova, Biblioteca de Popularizare - Literatură, Știință, Artă, nr. 19; - 1897 - traduce - tot din opera lui E. A. Poe - „Scrisoarea furată și alte povestiri extraordinare”, Institutul de Editură „Ralian și Ignat Samitca” din Craiova, Biblioteca de Popularizare - Literatură, Știință, Artă, nr. 30; - 1897 - susținute bacalaureatul la București; rezultatul este publicat în ziarul bucureștean "Epoca, "vineri, 26 sept. 1897, Seria II, Anul III, nr. 570
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
pregnanta estetică, anii grei în care a fost scrisă”. (Daniel Cristea-Enache) ”Rareori un roman atît de savant elaborat, geometric construit pe axa cosmică a solstițiilor (21 decembrie și 21 iunie), care reușește să păstreze intacte sursele vitale, farmecul și seducția povestirii eterne. Aproape nimic din ce este viu, asadar veșnic amenințat de moarte, nu lipsește din această carte. Un erotism secret pătrunde frenetic în natură lucrurilor. Fantasticul transfigurează banalul. Tragicul se consumă în grotesc.” (Stelian Țurlea) ”Opera lui George Balaita nu
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
prozator modern, oferindu-și lungi pauze, George Bălăiță nu are rădăcina debilitata prin cultism. Romancierul nu îmbrățișează o formulă canonica: el vrea și lirism freatic și istorism vizionar și sociologism catalizant. Cu intarsii livrești, proza să nu respectă structurile prestabilite; povestirea da sens curgerii timpului, dar repeta haosul viului, încâlceala polimorfului, încercând a stăpâni universul prin cuvânt, repudiind, însă, fixarea. George Bălăiță s-a statornicit, totuși, în iluzia cea mai cuprinzătoare: românul. În colecția de titluri aparținând generației, contribuția lui nu
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
George Bălăiță s-a statornicit, totuși, în iluzia cea mai cuprinzătoare: românul. În colecția de titluri aparținând generației, contribuția lui nu e atât cantitativa, prozatorul publicând cu zgârcenie. Dar la George Bălăiță plăcerea experimentului întrece, se pare, pe cea a povestirii. El se vrea un nou romancier, efectul acestei proze, sfidând „amorul cititorului pentru forma și fizica”, creând, previzibil, si un nou cititor”. (Adrian Dinu Rachieru) „Îmi place să cred că tot ce scriu (chiar și o scrisoare ocazionala) este un
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
alienarea, brutalitatea fizică și psihologică, conflictul oedipal dintre tată și fiu, complexitatea absurdă a birocrației și imposibilitatea omului de a înțelege sensul propriei existențe. Printre cele mai importante creații kafkiene se numără romanele "Procesul", "Castelul" și "America", nuvela "Metamorfoza" sau povestirile "Verdictul", "Colonia penitenciară", "Un artist al foamei", " Un medic de țară" și "Marele zid chinezesc". s-a născut în Praga, capitala Regatului Boemiei în timpul Imperiului Austro-Ungar, într-o familie de evrei așkenazi, fiu al comerciantului Hermann Kafka și al Juliei
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
între 1912 și 1917, o corespondență asiduă cu Felice Bauer, cea care i-a fost de două ori logodnică, iar apoi, începând cu 1920, a corespondat cu Milena Jesenská, o cunoscută scriitoare cehă, care i-a tradus în cehește câteva povestiri. În ciuda numeroaselor sale iubiri și pentru a se dedica scrisului, Kafka a rămas toată viața celibatar, la fel ca multe din personajele sale. A avut o fire hipersensibilă și a suferit din cauza anxietății sociale, a insomniei, ipohondriei și depresiei. A
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
ei » îi mărturisește el în "Scrisoare tatălui". Pentru a evita dominația paternă, Kafka se vede nevoit să construiască un complicat sistem de ziduri, tuneluri subterane și labirinturi, spații ascunse și secrete care îi pot conserva individualitatea. Frederick Karl identifică în povestirea "Marele zid chinezesc" tendința scriitorului de a se izola de centrul patriarhal. Lucrătorii din această poveste pot trăi departe de viața capitalei, fără să știe măcar cine este împăratul sau numele dinastei acestuia; pot inculca propriei existențe un nou sens
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
Abitur") în anul 1901 cu calificativul "satisfăcător" ("befriedigend"), Kafka părăsește pentru prima dată Boemia și călătorește cu unchiul său Siegfried Löwy în insulele Norderney și Helgoland. Relația strânsă dintre scriitor și unchiul lui dinspre mamă, doctor în Moravia, a inspirat povestirea "Un medic de țară". Kafka evocă neîndurător, în jurnalul său, perioada adolescenței. Atunci era, după cum recunoaște, « deosebit de prost îmbrăcat », pentru că părinții îi comandau hainele de la un anume negustor din Nusle. Veșmintele inestetice i-ar fi deformat nu doar mersul și
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
în măsura în care îi asigură un suport sigur pentru cariera de scriitor. Studiază dreptul internațional, dreptul civil, dreptul canonic, dreptul comercial și constituțional, statistica și economia, precum și codul civil austriac. Mai târziu își va exprima ironic dezgustul pentru mediul avocățesc în scurta povestire "Noul avocat", în care calul lui Alexandru cel Mare, Bucefal, transportat într-o lume modernă, lipsită de eroi și aventuri, se vede nevoit să se adâncească în lectura textelor legale. Pentru Kafka, studiile de drept au constat în faptul că
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
unui dicționar, apoi " Educația sentimentală" și "Ispitirea Sfântului Anton" de Flaubert în franceză. În plan literar, tânărul Kafka se află în căutarea propriului stil. Într-o scrisoare din 20 decembrie 1902 adresată lui Oskar Pollak putem întâlni cea mai veche povestire kafkiană care s-a păstrat, "Der Unredliche in seinem Herzen". Deși scurtă și nedezvoltată (lungimea povestirii este de o pagină), lucrarea introduce două personaje stranii care par să anticipeze opera viitoare a scriitorului: "Lunganul rușinos" ("der schamhafte Lange") și "cel
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
tânărul Kafka se află în căutarea propriului stil. Într-o scrisoare din 20 decembrie 1902 adresată lui Oskar Pollak putem întâlni cea mai veche povestire kafkiană care s-a păstrat, "Der Unredliche in seinem Herzen". Deși scurtă și nedezvoltată (lungimea povestirii este de o pagină), lucrarea introduce două personaje stranii care par să anticipeze opera viitoare a scriitorului: "Lunganul rușinos" ("der schamhafte Lange") și "cel Necinstit la inimă" ("Der Unredliche in seinem Herzen"). Sugestii ale marginalizării, fricii, rușinii, incertitudinii, coșmarescului sau
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
lucrarea introduce două personaje stranii care par să anticipeze opera viitoare a scriitorului: "Lunganul rușinos" ("der schamhafte Lange") și "cel Necinstit la inimă" ("Der Unredliche in seinem Herzen"). Sugestii ale marginalizării, fricii, rușinii, incertitudinii, coșmarescului sau absurdului, prezente în această povestire, se vor concretiza mai târziu în capodopere ca "Metamorfoza" și "Procesul". Aproape un an mai târziu (8 noiembrie 1903), Kafka îi promite aceluiași prieten că îi va trimite pasaje dintr-o carte la care lucrează, "Copilul și orașul" ("Das Kind
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
1903), Kafka îi promite aceluiași prieten că îi va trimite pasaje dintr-o carte la care lucrează, "Copilul și orașul" ("Das Kind und die Stadt"). Nu se mai știe, din păcate, nimic despre acest proiect. În 1904, Kafka scrie prima povestire lungă, "Descrierea unei lupte", la care va mai aduce îmbunătățiri până în 1909. Cu excepția a două fragmente care apar în "Hyperion" în 1909, lucrarea rămîne nepublicată în timpul vieții autorului. "Descrierea unei lupte" începe letargic, într-o atmosferă festivă, cu un erou
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
se urcă în spatele unui prieten și îl călărește cu sălbăticie, apoi întâlnește un om gras din Orient, transportat într-o lectică, care îi relatează povestea stranie a unui « suplicant ». Kafka îi arată abia în 1905 lui Max Brod noua sa povestire, iar acesta se arată încântat, crezând că descifrează în ea sămânța geniului. Brod îl îndeamnă în mod continuu pe prietenul său să scrie, să publice și să păstreze manuscrisele. "Descrierea unei lupte" rămâne până astăzi una din cele mai enigmatice
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]