KorAP: Find »[drukola/base=confrunta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...868 869 870 ...898 >

22,441 matches

Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319

Teoria lui Beck asupra depresiei O tulburare a gândirii este unul dintre factorii de bază în marea majoritate a sindromurilor psihiatrice. Schemele depresiei ”Schemele care sunt active în cadrul depresiei sunt structuri cognitive anterioare latente. Ele sunt reactivate atunci când pacientul este confruntat cu unii stimuli interni sau externi. Odată reactivate, schemele depresogene înlocuiesc gradat modalitățile mai potrivite de a organiza și de a evalua informația (...). Răspunsul afectiv este determinat de maniera în care un individ își structurează experiența.” Stimulul extern cel mai

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
intereseze și să se angajeze în repertorii comportamentale care transmit propriile sale valori umane. Acceptarea este o alternativă la evitare. A ajuta pacientul să identifice aceste valori existențiale și să se comporte în acord cu acestea, chiar și atunci când este confruntat cu obstacole emoționale, este, în acest stadiu al terapiei, obiectivul esențial. Hayes definește valorile ca fiind direcțiile de urmat în viață dorite de subiect. Aceste valori stabilesc o orientare generală în cursul vieții, o direcție, în timp ce obiectivul selectează o destinație

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
căror administrare standardizată este suficientă pentru a demonstra valorile lor curative intrinseci asupra simptomelor sau stării psihopatologice subiacente. Evaluarea critică înseamnă, adesea, compararea efectelor unuia sau a mai multor tratamente diferite (farmacologice/psihosociale) la subiecți regrupați sub o etichetă generică. Confruntate cu problemele unui subiect anume, clasificările nosologice și comparațiile statistice nu ajută deloc clinicianul în analizarea lor, în luarea unei decizii terapeutice și în individualizarea unui tratament. Abordarea psihodinamică Principiile abordării psihodinamice Abordarea psihodinamică se sprijină pe unul sau altul

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
mai mult într-o manieră structurată atât în Franța cât și în alte țări europene, cu excepția țărilor anglo-saxone, unde ideea de asociere are o istorie îndelungată Aceasta este perioada în care a apărut sida. Dezorientate, dezinformate, victimele s-au trezit confruntate cu o boală necunoscută și incurabilă în acea perioadă, și s-au regăsit cu ajutorul unei structuri asociative puternice și solidare: au apărut Act Up și Aids, organizații care au mobilizat bolnavii și i-au convins să-și ia din nou

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
asociației MȘdiagora Paris, primele ședințe au loc o dată pe săptămână. Cum primele experiențe de expunere generează un nivel de angoasă ridicat, un interval mic între ședințe securizează și menține motivația pacientului, care consimte să facă eforturi intense pentru a se confrunta cu ceea ce-i produce teamă. Această primă perioadă poate dura de la trei până la patru luni (în funcție de tratamente). Sedințele de consolidare In continuare, ședințele de „consolidare a cunoștințelor” pot avea loc într-un ritm bilunar. Pacientul câștigă încredere în el însuși

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
nu se va face ca urmare a atingerii cu o baghetă magică; - terapeutul nu va lucra de unul singur; - nu există nici terapeut nici terapie „miracol”; - în consecință, soluția nu va apare fără o confruntare cu situația problemă. A se confrunta cu temerile sale, cu fobiile, obsesiile, ritualurile, schemele sale fixe necesită curaj, forță interioară, tenacitate și discernământ. Terapia „răului prin rău” poate părea dificil de imaginat. Dar, datorită dialogului stabilit cu terapeutul și amplorii suferinței și a handicapului provocat de

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
a acestor micro-evitări și să întărească alianța terapeutică, încurajând pacientul să verbalizeze, fără rușine sau culpabilitate, modul său de a evita, de a realiza diversiunea într-un anumit moment al expunerii. Si să se asigure că pacientul reușește să se confrunte până la capăt cu scenariul său catastrofic, cu riscul de a reevalua, a rediscuta gradarea acestui scenariu catastrofic și de a redefini „lucrul de care se teme cel mai mult și care face parte din angoasa sa”: să roșească sau să

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
atinge aceste obiective este evaluată cu regularitate în cursul terapiei. In sfârșit, se realizează și un contract în ceea ce privește numărul de ședințe necesar realizării acestor obiective. Intervenții asupra emoțiilor Angoasa pe care o resimte pacientul fobic la ideea de a se confrunta cu situația fobogenă se traduce, în plan fiziologic, prin contracturi musculare, o activare cardiacă, tulburări intestinale... A învăța pacientul să-și controleze reacțiile fiziologice îi permite acestuia să dobândească un sentiment de control al situație neplăcute. Controlul respirației Pacientul este

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
diminuarea supraactivării proceselor de prelucrare a informației, deci diminuarea răspunsului comportamental tensionat. Intervenție asupra comportamentului Evitare și expunere Atitudinea de evitare a situației fobogene induce tuturor pacienților un sentiment de eșec și o teamă crescândă la ideea de a se confrunta cu situația neplăcută, încât sentimentul de neputință se instalează. Orice tratament cognitiv-comportamental al fobiilor își propune să dezvolte la pacient o capacitate de a înfrunta situația. Principiul expunerii se bazează pe reducerea progresivă și dispariția răspunsului psihofiziologic de teamă și

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
al fobiilor își propune să dezvolte la pacient o capacitate de a înfrunta situația. Principiul expunerii se bazează pe reducerea progresivă și dispariția răspunsului psihofiziologic de teamă și extincția răspunsului de evitare. Pacientul experimentează descreșterea răspunsului anxios atunci când acesta se confruntă în continuare cu situația anxiogenă (fenomen de reducere progresivă și dispariție a răspunsului) și observă absența consecințelor pe care le anticipa (nu leșină, nu pierde controlul situației...). Expunere în imaginație și expunere in vivo Această expunere se pregătește în diverse

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
cere pacientului să-și imagineze că leșină, că-și pierde controlul. Dacă evitarea este legată de teama de senzații fiziologice asociate declanșării atacului de panică, i se propune pacientului să urce scările, să alerge, să facă saună... astfel încât să se confrunte cu senzații de bătăi de inimă accelerate, de respirație tăiată, de sufocare, de senzații de transpirație... Oricare ar fi maniera în care este abordată expunerea, scopul este întotdeauna expunerea in vivo prin intermediul sarcinilor stabilite în mod erarhic, împreună cu pacientul. Această

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
chiar și atunci când aceasta se află acasă într-o atmosferă de calm. Dacă la începutul manifestării tulburării doamna S. nu acuză și simptome de agorafobie, accentuarea frecvenței și a severității atacurilor de panică îi provoacă teama de a nu se confrunta cu o asemenea problemă în anumite situații și de a nu deveni din această cauză ridicolă. Atacurile de panică au devenit cvasi sistematice atunci când pacienta se află într-un mare magazin, la cinema sau în mulțime. Ea este vânzătoare într-

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
cont de cel al terapeutului. Jocuri de rol In timpul primei întâlniri, Christine vorbește despre dificultățile pe care le întâmpină atunci când trebuie să răspundă cu un refuz. Terapeutul îi cere să evoce situația cea mai recentă în care s-a confruntat cu o astfel de problemă. El își asumă rolul unei colege a Christinei și îi cere să-i arate ce a făcut și cum a răspuns. Terapeutul - Christine, poți să-mi ții locul la serviciu într-o duminică, peste două

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
răspunsul la criticile primite la serviciu. Sarcini de îndeplinit între prima și cea de a doua ședință JȘrșmie trebuie să stabilească lista și să claseze pe o scară de dificultate cu valori între 0 și 100 situațiile cu care se confruntă la serviciu în care trebuie să refuze dar nu reușește. Jocuri de rol personale Jocul de rol se referă la o situație de dificultate inferioară valorii de 30: JȘrșmie joacă un rol în care refuză, ceea ce-i permite terapeutului să

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
presiune emoțională cvasi permanentă provoacă teamă pacienților. Comportamentele La fel ca și în cazul altor tulburări anxioase, evitările reprezintă unul dintre simptomele majore ale fobiei sociale și argumentul cel mai convingător referitor la caracterul cronic al acesteia. Evitând să se confrunte, subiectul își păstrează și își întărește convingerea că a reușit foarte bine să evite un pericol real. Se poate vorbi despre două tipuri de evitări care se întrepătrund: - evitări situaționale, destul de des întâlnite, în care pacientul renunță să înfrunte contextele

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
evite un pericol real. Se poate vorbi despre două tipuri de evitări care se întrepătrund: - evitări situaționale, destul de des întâlnite, în care pacientul renunță să înfrunte contextele sociale; - evitări „subtile”, apărute atunci când subiectul a putut sau a trebuit să se confrunte cu anumite situații dar nu poate să meargă până la capăt în asumarea riscului. In mod frecvent, pacienții nu sunt conștienți de aceste evitări: ei își raționalizează evitările situaționale transformându-le în reguli de viață („Nu-mi place să ies din

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
imaginilor mentale asociate unui declanșator amenințător pentru a distrage atenția individului de la un conținut emoțional care este mai supărător (imaginile situației) și a diminua reacțiile sale fiziologice de anxietate. Atunci când un pacient care suferă de tulburare de anxietate generalizată este confruntat cu o problemă de viață și realizează că există posibilitatea unei consecințe negative, acesta se neliniștește verbalizând consecința(ele) pentru a evita ca imaginile deranjante să i se formeze în minte. In compensație, neliniștea inhibă procesul emoțional necesar pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
a individului de a considera ca fiind inacceptabilă posibilitatea, oricât de mică ar fi ea, ca un eveniment negativ oarecare să se producă. Viața cotidiană fiind plină de incertitudini, oamenii care prezintă un prag scăzut de toleranță la incertitudine sunt confruntați cu surse continue de disconfort. Chiar dacă probabilitatea în legătură cu o consecință viitoare este redusă („Copilul meu riscă să aibă un accident de avion”), ea rămâne posibilă, deci reține atenția persoanelor intolerante. Pacienții care suferă de o tulburare de anxietate generalizată, sau

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
să-și tolereze temerile, ceea ce-i va permite să se gândească mai rar la ele și cu o intensitate mai mică. Terapeutul se asigură că, în timpul expunerii, pacientul nu se gândește la soluțiile unei probleme actuale sau eventuale, ci se confruntă cu imaginile situației care îl neliniștește. Succesul expunerii depinde de strategiile utilizate dar și de maniera de a aborda expunerea impreună cu pacientul, astfel încât acesta să se expună în mod real mai degrabă decât să evite conținutul neliniștilor sale. Iată

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
la Inventarul de intoleranță și prin câteva elemente informative în legătură cu definiția constructului, cu impactul său asupra neliniștii și a rolului său asupra comportamentelor. Terapeutul împreună cu Marie încearcă să identifice elementele pe care aceasta le consideră dificil de tolerat atunci când este confruntată cu o situație nesigură. El îi sugerează să vizualizeze diferite situații nesigure care au deranjat-o în ultimele săptămâni. Iată unele elemente pe care Marie consideră că este greu să le accepte: - să nu știe din timp ceea ce vor face

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
să reamintim câteva reguli necesare: - înaintea oricărei expuneri, acordul pacientului este indispensabil; - orice expunere este discutată în prealabil și pacientul nu trebuie să aibă nici o surpriză; - este important ca pacientul să aibă încredere și să-l pregătim pentru a se confrunta cu unele situații penibile; - terapeutul nu cere niciodată pacientului ceea ce el însuși nu poate face. Ierarhizarea situațiilor Inainte de a începe expunerea, terapeutul stabilește împreună cu pacientul o listă de situații anxiogene, construind astfel o ierarhie a situațiilor problemă. Intr-adevăr

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
emoționant Adieu, nuvelă în care un general al Imperiului reconstituie bătălia de la Berezina pentru a încerca să-și vindece iubita care suferă de stres post-traumatic. Putem reciti de asemenea, cu un ochi critic, portretul lui Eylau din Le Colonel Chabert, confruntat cu răceala morții. Unii psihiatri englezi au sugerat chiar, recent, că bătălia de la Waterloo a fost pierdută deoarece mareșalul Ney, care suferea de stres post-traumatic, a lansat dezorganizat și într-o manieră impulsivă cavaleria franceză într-o capcană mortală întinsă

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
doilea canal al memoriei prin care se ajunge la zona traumatică cea mai activă și mai secretă. Pacienta lucrează nu asupra momentului accidentului ci asupra aceluia al anunțului, din partea medicilor, că este vorba despre un hematom subdural. După ce s-a confruntat cu această amintire mai mult timp, doamna L se simte în mod clar mai bine. Reinterpretarea pozitivă a evenimentului îi permite să evite repetarea traumatizantă a amintirii. Sedința constituie pentru pacientă, care știe că este filmată, ocazia de a lansa

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
asupra acestei imagini. O observați puțin așa cum se observă un film din exterior... Anxietatea se amplifică sau se diminuează? Pacienta - Se menține, pentru moment, la același nivel. Terapeutul - Nivelul este aproximativ doi. Pacienta - Hum... Terapeutul - Continuați să vă imaginați, vă confruntați cu imaginea așa cum apare aceasta, dar ca și cum ar fi ceva exterior, ca și cum am relua un film care ne trimite în trecut. Pacienta - ... Perioada de după accident îmi apare acum în minte. Nu mai apare accidentul. Terapeutul - Da? Pacienta - Nu mai este

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
să se concentreze asupra reacțiilor emoționale pentru a le amplifica, eventual. De exemplu, Xavier având aceeași atitudine față de superiorii săi ierarhici cât și față de tatăl său, personaj cheie în apariția schemei principale, unele jocuri de rol îi permit să se confrunte cu situații dificile în care apar figurile autoritare și să insiste asupra afirmării drepturilor sale, a opiniilor sale, a nevoii de feedback... Strategiile experiențiale mobilizează mai multe afecte decât celelalte metode. In acest stadiu, Xavier spune că este mai puțin

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]