24,150 matches
-
a pornit pe un râs cu hohote, ca un nebun. Când a reușit să se mai potolească, le-a spus că este din Stroești, Îl cheamă Trufășilă și este rudă cu Beldie. Apoi a povestit că nici el n-a dormit toată noaptea de frica lor, a oaspeților. Au râs cu toții de Întâmplare, au luat micul dejun, și hangiul, ruda lui Costică, le-a organizat depla sarea la Stroești. Era vremea călătoriilor; oamenii mergeau dintr o provincie În alta spre a
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
niciun fel gloria deșartă. Că ce altceva Înseamnă să-ți vezi numele Într-o publicație sau o carte? 26 iunie 2012 Bulversat de cele aflate și cu gândul la drumul pe care trebuia să-l fac spre Galați, n-am dormit decât 3 ore. Până la 5, când am plecat la autogară, am Încercat să reintru În starea de somn, dar cum gândurile au Început să o ia razna, am trecut la rugăciune. Am ajuns la Onești cu 7 minute Înainte de ora
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
am păzit poruncile și poate de aceea am Îndrăznit să iau calea mănăstirii, dar am destule lucruri la care nu am renunțat, așa că am Încă de luptat cu propria conștiință. Deocamdată mă lupt cu frigul, astă noapte dârdâind zdravăn și dormind cu țârâita. Spre seară, după vecernie, am Început să desfac o parte din bagaje, Însă marea lor majoritate va rămâne pe mâine. 26 noiembrie 2012 Cum doamna Elena mi-a dat Încă o plapumă, somnul a fost ceva mai odihnitor
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
multe roabe cu deșeuri lemnoase, utile tocmai la pregătirea patului de jar necesar aprinderii brichetelor. Fiind lumină, mi-am făcut și rugăciunile pentru spovedanie și Împărtășanie, așa că mâine dimineață nu voi mai orbecăi la lumânare sau lanternă. Deși astă-noapte am dormit pe sponci, sper să mai citesc măcar câteva minute. Totul e ca șuierul acesta al vântului să mă lase În pace! Cum-necum, va trebui să mă adaptez la noua situație și să Încerc să mă detașez de cele ce se
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
mă lupt cu starea aceasta rea. Acum toată durerea s-a mutat, s-a strâns într-un singur loc: mă doare capul, mă doare atât de tare încât sunt convins că o să-mi plesnească. Într-un târziu adorm totuși, dar dorm puțin, chinuit, întrerupt, agitat, bântuit de tot soiul de coșmaruri pe care nu le țin minte. Când se crapă de ziuă, nu mai rezist și strig cu voce stinsă: Mamă, mi-e rău, mi-e foarte rău. Speriată, mama vine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
numele e nepotrivit, a constituit supremul argument prin care familia noastră a fost inclusă pe lista cu deportați. *** În noaptea următoare, Fanache, însoțit de câțiva gealați, a descins acasă la noi. În stradă aștepta duba neagră cu motorul pornit. Tata dormea. Au spart ușa. Au năvălit peste el, au aprins lumina. -Unde sunt nevastă-ta și copiii? a urlat la el Fanache cu brutalitate. -Lipsesc din oraș, sunt la țară, a explicat tata și instinctiv și-a pus la ochi ochelarii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Stelian însă l-a oprit: -Nu, nu acum, pe loc, se cuvine să iei decizia. Stai și reflectează până mâine, nu e un pas ușor, oarecare, îmi spui mâine ce cale ai ales... În noaptea aceea Victor chiar n-a dormit: simțea cum se transformă în bărbat - se și îndrăgostise, se și hotărâse să nu mai stea cu mâinile în sân, să lupte, să devină partizan. Ziua următoare, Victor i-a comunicat lui Stelian cu glas răspicat, privindu-l în ochi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sovietică și întoarce țara pe făgașul ei comunist... Săptămâni cruciale pentru harta Europei, dar și pentru fratele meu și prietenul său, care urmăreau totul ca și când acolo, în țara vecină, s-ar fi decis și propria lor soartă. Aproape nu mai dormeau, aproape nu mai mâncau. La școală se duceau de formă, silindu-se să nu trădeze față de ceilalți adevărata lor stare. Dacă în primele clipe fuseseră în extaz, finalul revoltei îi aruncase, evident, într-o amărăciune vecină cu disperarea. În plus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
hotărât să plec la partizani, iertați-mă de alegerea mea, dar numai aceasta e varianta în care cred, sper să izbândesc și să ne vedem cu bine, Victor. Apoi, după miezul nopții, când s-a convins că Vlad și mama dorm, s-a strecurat pe ușă ținând în mână geanta sa de elev în care înghesuise ceva de-ale gurii, un prosop, un săpun, două perechi de ciorapi și un schimb de lenjerie de corp. La marginea orașului, lângă spital, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ce fusese asta și ce urmează? Douăzeci și patru de ore n-a mai apărut nimeni (doar un gardian oarecare ce i-a strecurat prin ușa întredeschisă o tavă cu apă și ceva de mâncare), l-au lăsat în pace. Chiar a dormit câteva ceasuri, chircit într-un colț al celulei. Când s-a trezit, starea lui lăuntrică, în loc să fie mai bună, s-a înrăutățit: îl stăpânea o frică fără seamăn, era sigur că această acalmie e aparentă, e provizorie și că de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
era vie și pulsa încet, ritmic, ca și cum respira. Și-au dat seama că, de fapt, este o vietate, o ființă uriașă de lumină. Stătea cu fața în sus, cu ochii închiși, avea niște veșminte de in transparent și părea că doarme. Ai fi zis că este un om gigantic, atâta că, în plus, avea și aripi, niște aripi puternice, imense. Băieții erau cu sufletul la gură. Ar fi încercat marea cu degetul, ar fi vrut să pună mâna pe făptura cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de lună căzută pe pământ, o lună plină, doldora de lumină. Au coborât. Într-adevăr, era un înger: o arătare ce semăna cu un om, atâta doar că era mult mai mare, avea aripi și era făcută din lumină. Îngerul dormea profund, respira în somn egal, liniștit. Gârmoci a început să dârdâie ca varga: Bă, așa ceva nu s-a mai pomenit! a grăit el amețit. Devenise iar tipul nesigur, care nu e capabil să ia decizii. -Precis e trimis de americani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să-l pună pe drumuri aiurea. Cameniță a sosit cu puțin înainte de miezul nopții. A coborât din mașină. Toți au luat poziția de drepți. Mai--marele regiunii le-a dat pe loc repaus: era îngândurat, preocupat de ființa aceea imensă care dormea pe plajă. S-a apropiat, i-a dat ocol: îngerul lumina ca un lingou de aur sau lumina așa cum văzuse prin filme că strălucesc noaptea orașele capitaliste... Fanache, observând că șeful e în dispoziție bună, a crezut potrivit să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
deloc această ipostază a sa, curajoasă, cu cealaltă, când scria caligrafic, ca un elev cuminte, pe foile albe declarațiile cerute de tovarășul Cameniță, nu le lega, aceea era ceva străin, atunci nu era el însuși, era ca și când, neavând unde să doarmă, ar fi stat într-o noapte în motelul acela prăpădit de pe marginea șoselei, în motelul acela pe care ți-l scoți din minte imediat ce îl părăsești. Cel care scria extraordinar, cel care îndruma generos tinerii scriitori, cel care ridica vocea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
TC "23" \l 1 La vreun an după episodul căderii îngerului la marginea orășelului Serenite, tovarășul Cameniță a avut o viziune. Într-o noapte, în timpul somnului, i-a apărut iar un înger. Semăna leit cu cel pe care-l văzuse dormind pe plaja de pe malul Dunării. Ziua aceea nu se deosebise de altele, nimic nu anunțase ceea ce avea să se întâmple: după ce rezolvase treburile lui curente de prim-secretar pe regiune, Cameniță se dusese la Securitate și anchetase personal vreo doi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cu haleală, cu lăutari și cu câteva muieruști noi, prospătură, dar prost alese, cam fără vlagă, cam sfioase cu p... Mulțumit de sine, mai-marele regiunii noastre adormise buștean, sforăind de se cutremurau pereții: deja tovarășa Cameniță, obișnuită cu „programul“ său, dormea separat, se retrăsese de câțiva ani buni în altă aripă a uriașei vile pe care o ocupau. Totuși, în noaptea aceea, atipic, tovarășul Cameniță, care avea somn de piatră și nu visa niciodată, a visat. A visat îngerul acela de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
aripă a uriașei vile pe care o ocupau. Totuși, în noaptea aceea, atipic, tovarășul Cameniță, care avea somn de piatră și nu visa niciodată, a visat. A visat îngerul acela de lumină, imens, nesuferit. În vis, se zărea pe sine dormind în patul lui sculptat, de prim-secretar, și zărea îngerul apropiindu-se de el tăcut și zgâlțâindu-l ușurel și șoptindu-i să nu mai sforăie. Visul era mai degrabă caraghios, n-ar fi avut motive să-l sperie, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
îndepărtat pe stradă fără să pară că ar fi observat ceva ciudat. Chiar și gardianul care păzea reședința tovarășului prim s-a ivit curând: s-a apropiat în fugă, îngrijorat, el avea în răspundere viața tovarășului și dacă tovarășul nu doarme, ăsta nu e semn bun, căci tovarășul n-are niciodată insomnii. Milițianul a bătut călcâiele zelos și a luat poziție de drepți, a salutat și a dat raportul: În timpul serviciului meu nu s-a întâmplat nimic deosebit... Tovarășul Cameniță l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
apucaseră de mici furtișaguri, ca să-și astâmpere foamea și setea. Celor trei inși fără căpătâi le plăcea locul ăsta, Serenite, și aveau de gând să petreacă mai mult timp pe-aici. Vremea era și ea bună și le îngăduia să doarmă chiar sub cerul liber, unde mai pui că-și găsiseră și un adăpost pe cinste, lângă digul lacului de acumulare de la marginea orașului, într-o baracă abandonată, ce aparținuse cândva întreprinderii acum falimentate care asigura sistemul de irigații din zonă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
copiii erau plecați la munci agricole. Am coborât spre Temeleuți, era spre seară, ne apropiam de sat. Trec pe lângă noi două femei cu saci în mână. Intrăm în vorbă cu ele, cineva dintre noi întreabă dacă ne-am opri să dormim în corturi sus pe deal, în marginea pădurii, ar fi periculos ? “Da de ce să dormiți acolo?” a spus una din femei. Ele mergeau la livada din apropiere să culeagă doi saci de mere și ne-au spus să le așteptăm
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
de sat. Trec pe lângă noi două femei cu saci în mână. Intrăm în vorbă cu ele, cineva dintre noi întreabă dacă ne-am opri să dormim în corturi sus pe deal, în marginea pădurii, ar fi periculos ? “Da de ce să dormiți acolo?” a spus una din femei. Ele mergeau la livada din apropiere să culeagă doi saci de mere și ne-au spus să le așteptăm că se întorc repede și vor să mergem să dormim în casele lor, nu pe
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
fi periculos ? “Da de ce să dormiți acolo?” a spus una din femei. Ele mergeau la livada din apropiere să culeagă doi saci de mere și ne-au spus să le așteptăm că se întorc repede și vor să mergem să dormim în casele lor, nu pe cîmp, “doar nu sunteți într-o pustie”, a fost adresarea lor către noi. Am mers și noi să le ajutăm , toată livada era plină, pe jos era un covor de mere căzute, nu aveai pe
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
așa-zisa revoluție, sau ce o fi fost , căci guvernanții nu vor să ne spună adevărul nici după atâția ani. Era toamnă și nici grâul nu era secerat. Ajunși acasă, cele doua gospodine țineau neapărat ca doi dintre noi să doarmă la una și ceilalți doi în cealaltă parte. Pînă la urmă am rămas la familia Nicanor Baciu, casă de oameni gospodari. Am stat cu toții la masă, până târziu în noapte, discutând despre drama neamului nostru românesc. Ne-au relatat despre
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
dat cinci lei moldovenești, din partea lui. Am ajuns în sat la orele 9,30. Pe mama Natalia o găsim în curtea casei, parcă așteptându-ne. Ne invită intr-o bucătărioară cu tavanul oblic, ce are ușa direct afară. Stă și doarme în acest mic ungher al casei, din cauza lipsei lemnelor de foc. Aici, cu vreascurile pe care le mai putea rupe din gardul curții sale, își mai încălzește trupul bolnav și obosit. Ungherul avea vreo 3 metri lungime și 1,5
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
o lege, adică să sărbătorim o dată, că doar suntem români! De ce stă băietul meu în pușcărie? Pentru comuniști. De ce nu-i dau drumul? Se tem că le ia fotoliul cel moale? Pe el , lasă-l să stea pe scândură! Cum dorm eu pe scândură așa îl lasă și pe el... Nu știu ce oi face mai departe. Trebuie să fac de jumătate de an pentru moșneag, de la moartea lui, cum a trece Anul Nou și cum are să vină fata de la Gherman, și nu știu cum
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]