5,619 matches
-
proză și cu studii despre operele lui Dante Alighieri. Debutează în volum cu traducerea Decameronului lui Boccaccio (1957), urmată de o serie întreagă de excepționale traduceri din marii scriitori clasici ai literaturii italiene, în care competența de ordin filologic se îmbină cu un rar instinct artistic și cu farmecul unei limbi literare cultivate și expresive, de o bogăție impresionantă. Versiunea integrală (1965), în versuri ce păstrează metrul original, a Divinei Comedii de Dante este unanim elogiată. De o aleasă ținută științifică
BOERIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285782_a_287111]
-
Scorțeanu și Barbu Păltinianu. Ei sunt prezenți cu versuri modeste, influențate de literatura pașoptistă și de poeții de la „Revista contimporană”, cu proză de aceeași factură și cu traduceri. Număr de număr semnează nuvele romanțioase, în care realul și fantasticul se îmbină, Take Ionescu, autor și al uneia dintre primele scrieri românești de anticipație, Spiritele anului 3000 (Impresiuni de călătorie). Viitorul politician face și cronică literară, discutând, cu aplomb dar fără discernământ critic, scrieri literare diverse (Scarlat, roman de I.C. Fundescu, Amor
REVISTA JUNIMEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289223_a_290552]
-
Chiar dacă uneori personajele sunt creionate excesiv, fără nuanțe, iar intriga alunecă pe panta neverosimilului, ca în romanul Nu vă aplecați în afară! (1984), în mod obișnuit S. știe să scrie cu virtuozitate, în manieră modernă sau în cea tradițională, să îmbine cu abilitate planuri narative diferite pentru a restitui sinuozitatea traseelor existențiale. Exerciții de stil se regăsesc în culegerea Singurătăți (1985), ce reunește povestiri parabolice cu privire la imposibila comunicare a oamenilor cu lumea înconjurătoare și schițe despre experiența traumatizantă a singurătății. Fără
STANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289879_a_291208]
-
optzecistă, S. se apleacă asupra faptului mărunt, a existențelor nesemnificative, a mediocrității mediilor sociale. În proza din culegerea Casa Marian Papahagi detecta „talent din abundență, imaginație, simț de observație și o capacitate de a transcrie rapid și sugestiv o imagine, îmbinând detașarea «textualistă», ce îngăduie comentariul metafictiv, și distanțarea obiectivată a naratorului stăpân pe efectele sale”. E, într-adevăr, o ilustrare a mobilității epice a autorului, care pendulează între kitsch, fantastic și intertextualism, compunând schițe și povestiri, scurte notații nervoase și
STANCIULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289867_a_291196]
-
publice poezie în „Luceafărul”, „România literară”, „Viața românească”, iar articole în „Contacts” (Paris), „Orthodoxes Forum” (München), „Sinaxi” (Atena) ș.a. Debutul editorial datează din anul 1971, cu volumul Versuri. Semnează și Lidia Ionescu Stăniloae. S. scrie dintru început o poezie care îmbină vibrația intelectuală cu cea emoțională și e solicitată de acute interogații, lăsându-se fascinată de universul esențelor, de ideal („locul ce nu-i nicăieri”, Aerul, frunza, pământul), de origini (Vulnerabilul zero). Poeta tinde spre abstragerea din timp, căruia îi resimte
STANILOAE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289880_a_291209]
-
propriei existențe, căutarea fără istov fiind impulsul fundamental, căci neodihna îi apare ca unica șansă de a fugi de moarte. În paralel, trăiește continuu starea ingenuă a uimirii („mirare mi-e setea”, Cântec pentru mirare), repudiază ceața, umbra, înghețul, opacul. Îmbinând melancolia cu dramatismul și apelând la discrete aluzii biblice și trimiteri spre folclor, versurile vădesc siguranță. Cărțile următoare, Munții (1978) și Locul unde aștepți (1983), se mențin pe același coordonate, dar aduc teme, elemente și nuanțe noi. E cazul mai
STANILOAE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289880_a_291209]
-
realizarea monografiei despre Giuseppe Verdi, deopotrivă informată și atractivă, S. își desăvârșește arta portretului în cartea despre Ciprian Porumbescu (1975), prezentându-l pe compozitor în manieră romanescă, sub înfățișarea unui personaj romantic, marcat de tragism. Intenția autorului e, totuși, să îmbine mărturia documentară cu ficțiunea. Cea mai importantă carte a lui rămâne scrierea memorialistică Fragmentarium clujean (1987), alcătuită ca un bildungsroman care încadrează și imaginea Clujului de altădată. Evocarea se oprește asupra anilor de școală și de inițiere în meseria de
STANCA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289859_a_291188]
-
ilustrează drama individului într-o lume în declin. Elenco (1979), alt roman al lui S., așază față în față destinul unui medic și soarta unei întregi generații - tinerii revoluționari de la 1848. Într-o „alegorie a unui ciclu autumnal” (Valeriu Cristea), îmbinând documentul cu ficțiunea și folosind procedeul romantic al descoperirii unui manuscris, scriitorul radiografiază, cu instrumentele romanului balzacian, o epocă tumultuoasă, dominată de mari personalități. Nicolae Bălcescu (imaginat ca prieten al naratorului-personaj), generalul Gheorghe Magheru, domnitorul muntean Gheorghe Bibescu sau legendarul
STANCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289870_a_291199]
-
etapă se încadrează trei tradiții paralele și autonome: tradiția Anticristului (începând cu Cartea lui Daniel); tradiția lui Beliar (contemporană cu cea dintâi) și tradiția lui Nero (legenda lui Nero rediuiuus). În etapa următoare au loc sinteze parțiale; tradiția Anticristului se îmbină, pe de o parte cu cea a lui Beliar și, pe de alta, cu cea a lui Nero. Din prima sinteză parțială, Anticrist‑Beliar, rezultă două concepții diferite despre adversarul eshatologic: acesta este fie un personaj uman înzestrat cu puteri
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
profeției cu Imperiul Med (cf. de asemenea Dan. 6,1), al treilea regat cu Imperiul Pers, iar al patrulea, cu marele Imperiu Macedonean împărțit, după moartea lui Alexandru cel Mare, între Seleucizi (fierul) și Ptolemei (lutul). Autorul Cărții lui Daniel îmbină mai multe tradiții. Potrivit cosmologiei iraniene care se regăsește de asemenea în opera lui Hesiod, Munci și zile (V, 106 sq.), lumea cunoaște patru vârste, în ordinea lor descrescătoare: de aur, de argint, de bronz și de fier. De asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
19) și abaterea celor zece plăgi asupra dușmanilor - vor fi acordate, în contextul eshatologic, celor doi martori. Există, așadar, un cadru alcătuit din două tradiții bine cunoscute: cea a lui Ilie și cea a lui Moise. Cele două modele se îmbină, se contopesc practic unul în celălalt; martorii nu sunt unul Ilie, iar altul Moise, ci o sinteză între faimoșii predecesori. La încheierea misiunii lor, profeții vor fi uciși de „fiara ieșită din pământ”. Și aici autorul vorbește, fără nici o precizare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
om (Δ42: Η (Δ <2ΔφΒ≅Λ ƒΦϑ∴<). Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase. Fiara care iese din mare este produsul unui amestec de tradiții. Ea reia câteva trăsături ale balaurului descris în capitolul precedent. În același timp, ea îmbină în manieră sintetică trăsăturile celor patru fiare din vedenia lui Daniel (cap. 7), cărora le adaugă trei „ingrediente”: numele de blasfemie, capul rănit și vindecat și cultul dedicat Balaurului. Într‑adevăr, fiara care iese din mare stăpânește pământul în numele acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al șaselea element al unei serii de șapte”. În felul acesta Peerbolte ajunge la concluzia că, de vreme ce „al șaselea împărat” este sinonim, în spiritul autorului, cu „antepenultimul”, acesta poate fi chiar Domițian. În alcătuirea portretului fiarei din capitolul 17, autorul îmbină trăsăturile monstrului marin din capitolul 13 cu tradiția lui Nero rediuiuus. În felul acesta, el face un pas semnificativ spre ceea ce Peerbolte numește „personificarea” personajului mitic sau, în consonanță cu terminologia noastră, istoricizarea lui. Fiara este încadrată, ca un al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
până ce‑l voi săpa împrejur și voi pune gunoi; poate că va face rod în viitor, iar de nu, îl vei tăia»”. Desigur, între cele două fragmente nu există altă legătură decât simbolul propriu‑zis al smochinului. Însă autorul AP îmbină parabolele, iar sensul celei dintâi se desprinde din descrierea celei de‑a doua: „Nu ai înțeles, spuse Isus, că smochinul este casa lui Israel? Este ca în parabola omului care sădise un smochin în grădina sa, dar acesta nu a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vedere intenția apologetului de a strecura în versuri realitatea istorică, definită, din perspectiva creștinilor, de o persecuție violentă. Dar, pentru ca această realitate să poată fi reflectată în poem, autorul trebuie să inventeze un persecutor credibil, adică un personaj care să îmbine toate trăsăturile împăratului roman. Legenda neroniană oferă cadrul ideal pentru un asemenea demers. Nero‑Valerian nu poate fi totuși identificat cu Anticristul, pentru simplul motiv că tradiția susține originea iudaică a tiranului eshatologic. În acest punct atingem cel de‑al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
timp după „marea persecuție” din 303‑305. Ajunge la apogeu chiar în vremea în care Augustin devine preot, apoi episcop (în jurul anului 390), pentru a dispărea definitiv în secolul al VII‑lea, după cucerirea arabă. În opinia lui Frend, donatismul îmbină ultraspiritualismul lui Tertulian și puritismul lui Ciprian. De la Tertulian, teologia donatistă preia teoria potrivit căreia, între Biserică și lume ar exista o opoziție metafizică insurmontabilă, orice compromis cu aceasta din urmă reprezentând o abdicare de neiertat de la principiul creștin. Spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de duhuri, îl vor distruge pe Anticrist. Adevăratul Mesia va veni după această luptă finală și își va instaura împărăția de o mie de ani. Apocalipsa lui Ilie prezintă un scenariu compus din mai multe elemente inedite, un scenariu care îmbină viziunea mesianică iudaică și eshatologia creștină. Fiul Nelegiuirii constituie o aluzie clară la un mesia iudeu, războinic, care va dobândi puterea, va încerca să se instaleze în templu și va persecuta drepții. Autorul insistă asupra caracterului pacific al adevăratului Mesia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
situează pe Gog și Magog în Etiopia extrem orientală, considerată de antici capătul lumii și adesea confundată cu India și Persia. . Autorului Apocalipsei îi sunt cunoscute două tradiții referitoare la confruntarea eshatologică (Armaghedon și Gog și Magog), pe care le îmbină într‑un scenariu inspirat, la rândul său, de Iez. 37-38. . L. Peerbolte, Antecedents..., pp. 159‑164; P. Prigent, Apocalypse..., pp. 374‑384. . L. Peerbolte, Antecedents..., p. 162. . E. Beeson, La Didachè ou l’enseignement des douze apôtres (traducere și comentarii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
volumele Naiul ploii (1974), Paznic la comori (1982), Corăbioare zburătoare (1988), În toamna uitării de sine (1988), Spațiu fără timp (1993; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) ș.a., S. cultivă o formulă poetică specifică generației șaizeciștilor basarabeni, în care realul se îmbină cu visul, iar cotidianul dobândește o dimensiune mistică. E aici - cum remarcă Mihai Cimpoi - „o alunecare într-un spațiu evanescent, ce reduce totul la ceva vag și iluzoriu”. SCRIERI: Naiul ploii, pref. Vasile Coroban, Chișinău, 1974; Paznic la comori, Chișinău
SOBIEŢCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289742_a_291071]
-
1999) și Prozatori belgieni (1999). Ele reprezintă rezultatul unui impresionant efort de documentare, reflectat în consultarea unor surse de mare autoritate, devenite clasice, precum și a exegezelor din ultimele decenii, cu o extensie spre domeniul poeticii și al istoriei mentalităților. Se îmbină, astfel, judicios achizițiile cercetărilor actuale cu elemente consacrate de critica și istoria literară mai veche. Exegeta dezvoltă însă și un punct de vedere personal, care se reliefează de fiecare dată, cadrul fiind o schemă cvasiidentică, aplicată în investigarea fiecărei opere
SPANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289808_a_291137]
-
deveni inactiv și va da probleme altora, care trebuie să mă Îngrijească? De ce să mai trăiesc dacă nu voi mai putea munci? Bătrânețea este ca o noapte” (v. Ose comprendre que je t’aimeă. Morala creștină a lui D. Stăniloae Îmbină datoria cu responsabilitatea față de Dumnezeu și față de ceilalți care rămân după noi, pe de o parte, iar pe de altă parte, cu răspunderea pentru felul În care ne-am trăit viața, În fața lui Dumnezeu. Perspectiva morții trebuie să reprezinte un
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de localnici din diverse motive și sunt vândute În bazarul din Lahore sub formă de legături. În locul hârtiei, băcanii Își Învelesc mirodeniile și alte articole În aceste frunze, iar producătorii și vânzătorii de brânză de vaci fac la fel; ultimii Îmbină două sau trei frunze cu ace de lemn sau cu ciulini, așa Încât să formeze o cupă În care Își expun brânza pusă la vânzare, iar indienii din munți, cărora nu li se permite să folosească sticlă sau porțelan, le folosesc
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
titlul În Cazul d-rului Honigberger 4), ca și la Nopți la Serampore, ignorând că face parte dintr-o provincie cu totul diferită a ei, pentru că aplică o tehnică anume (personajele reale În roluri de ficțiune etc.) care ulterior s-a Îmbinat cu alte tehnici și teme. Dar dosarul receptării și poziționării nuvelei În Întregul producției fantastice are o certă amploare, pe care o vom consemna În trecere 1. De multe ori Însă, este momentul să o spunem, interpretarea literaturii (fantastice) În
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
portret general, În care nu se recunoaște - așa cum personajele din fotografii nu recunosc marginea hârtiei fotografice pe care li s-a luat amprenta vizuală. Cultura română, afirmă recenta sa evaluare, ar fi cea mai guénonistă dintre toate: și nu se Îmbină În fond asemenea pole position neliniștitor cu marile viduri și cu accidentele numeroase ale unei culturi moderne atât de fragede, ale cărui bunuri de durată Îndelungată au fost obținute mai ales prin „arderea etapelor”? O Încredere nestânjenită de nimic provoacă
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
aflăm, fără Îndoială, Într-o zonă dificilă, chiar dacă Eliade Însuși a scris suficient despre experiența acelui „mort-În-viață”, eliberat Încă din timpul vieții (jivanmukti), a călugărilor și asceților care, În India, asimilează complet fructul experienței și totuși trăiesc aidoma tuturor celorlalți, Îmbinând În persoana lor un paradox soteriologic fundamental. Nu voi recurge la exemplele și nici măcar la textele utilizate de Eliade, ci la altele, al căror ecou cred că l-ar fi surprins. Ele se aflau oricum În afara interesului lui teoretic pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]